Scumpul meu ingeras.....Andrei

[Laura06]

Buna! Din pacate am ajuns si eu la acest forum, spun din pacate pt ca nu e o bucurie sa fim aici. Totusi din fericire cred ca e unicul loc unde voi fi inteleasa si nu mi se va spune ceva de genul: esti tanara faci tu altul, asta e viata, In viata se intampla si necazuri, trebuie sa fii tare ca nu esti nici prima nici ultima. Urasc acete expresii pe care le tot aud in jurul meu de cand baietelul meu este ingeras. Am sa-mi spun povestea si imi voi povesti un pic si viata ca sa ma intelegeti de ce sunt asa de disperata si de ce am impresia ca lumea mea sta in loc. Am ramas fara parinti si fara bunici la o varsta destul de frageda. Aveam 15 ani cand am ajuns in centrul de plasament deoarece nu avea cine sa ne creasca pe mine si fratii mei. Se pare ca moartea se incapataneaza cu tarie sa fie prezenta in viata mea. Dar eu eram o fire foarte optimista, imi spuneam ca viata si-a urmat cursul firesc, chiar daca mult prea repede. Adica tot timpul imi spuneam bine ca parintii mei nu au pierdut un copil, pt ca auzeam eu ca e groaznic sentimentul, iar acum stiu ca asa e. Fiind foarte optimista, am reusit sa fac o facultate, masterul si apoi m-am casatorit. Eu imi doream o familie, visam sa am o familie. In 2012 ne-am hotarat ca e timpul sa fim parinti. Am facut analizele prenatale si toate erau bune. Am ramas insarcinata in prima luna. Am fost asa de fericiti si eram sigura ca s-a intamplat asta pentru ca se spune ca Dumnezeu, chiar daca i-a luat pe parintii mei prea repede, mi-a dat minunea care crestea in sufletul meu. Eram intr-adevar un pic speriata, pt ca nu stiam la ce sa ma astept fiind prima sarcina, dar aceste temeri au disparut pe masura ce toate analizele si ecografiile erau perfecte, inclusiv triplu test si ecografia morfofetala. In 20 dec 2012 aveam ultimele analize de sange, erau bune, in 14 ian ultimul ecograf si era bine ingerasul meu. In 20 ian au inceput niste dureri pe care eu le credeam de stomac (singura problema de sanatate pe care am avut-o vreodata a fost un ulcer iar durerile semanau). Pana in acest moment eu nu am avut nici o problema cu sarcina. Daca nu ar fi crescut burtica si nu-l simteam miscand, nici nu stiam ca sunt insarcinata. Am fost la medic specialist, mi-a dat ceva tratament si dupa 2 zile tot nu a trecut durerea. In 23 ian 2013 am mers la spital cu ideea ca imi fac ei ceva sa treaca, o perfuzie sau ceva si ma intorc acasa. Am ajuns seara la spital, mi s-au facut doua perfuzii in noaptea respectiva, iar dimineata nu mai aveam nici o durere si ma simteam perfect. Am crezut ca ma lasa acasa. Dar a venit doamna doctor cu analizele si toate, dar absolut toate erau date peste cap si destul de grav. Am intrebat-o ce inseamna asta si mi-a spus ca eu trebuie sa stau linistita si ca am facut bine ca am venit la spital. Eu eram perfect optimista ca voi merge acasa. Aveam 28 de sapt de sarcina. A urmat o saptamana in care mi se faceau 4-5 perfuzii pe zi, injectii si in vena si in sold. Dupa o saptamana doamna doctor mi-a spus ca sarcina e afectata si ca ar fi bine sa mai duc sarcina pana la 32 saptamani. Pierdeam lichid amniotic, copilul suferea in uter, acolo unde lui trebuia sa-i fie bine.Era martea. M-am speriat, dar doamna doctor m-a incurajat si mi-a spus sa stau linistita. Imi ziceam si eu ca mai sunt copii care s-au nascut la 7 luni si traiesc. Au urmat multe perfuzii, injectii pentru maturarea plamanilor, mi se lua tensiunea si se monitoriza copilul din 2 in 2 ore. Miercuri a mi-a facut din nou ecograf si mi-a spus ca nu e bine, dar sa stau in pat linistita, pe partea stanga. Joi dimineata a venit doamna doctor si m-a trezit si m-a dus la ecograf. Cand am intrat erau trei medici. M-am panicat stiam ca e grav. Era ora 9. Mi-au spus ca nu au ce sa-mi mai faca, dc nu ma opereaza copilul va muri. Doamna doctor mi-a spus ca e de mirare ca a rezistat peste noapte ca ea se astepta sa fie sunata din clipa in clipa sa vina la spital. mi-a spus ca a stiut ca sunt grav, dar nu a putut sa-mi spuna si ca nu ar vrea sa ma opereze, dar nu are alta solutie. Atunci mi-a spus ca am facut sindromul Hellp, o afectiune foarte rara a sarcinii si foarte grava care nu prea are simptome. Apare deobicei la femeile care au tensiune in sarcina, dar sunt sanse de 0.2 %pana la 0.5 %, ca si o femeie perfect sanatoasa sa faca. ce sa spun am fost "norocoasa". Oricum era peste masura mea sa inteleg cum puteam fi asa bolnava si eu sa nu ma simt rau. Mi s-a mai spus ca poate fi fatala si pt mama boala asta. A zis ca asa nenorocire demult nu a vazut. La ora 10 eram pe masa de operatie. Am nascut un baietel de 900 grame. Aveam 29 de spatamani. Primele doua zile au fost groaznice pt ca eu eram la alt etaj, iar piticul meu era la terapie intensiva. Din partea neonatologului nu prea am primit incurajari. A venit si momentul cand am iesit eu de la terapie si puteam sa merg sa-mi vad puiul din trei in trei ore si sa-i dau laptic. 2 grame de lapte ii dadeau la o masa. Mergeam ii vorbeam, si-l rugam sa fie puternic ca noi vom iesi impreuna din spital. Era la incubator, dar respira singur. Aveam diferite stari, erau momente cand plangeam fara sa ma pot opri pt ca imi era frica, dar erau si momente cand eram foarte optimista ca el va iesi in bratele mele. Dar in noaptea de 5 spre 6 februarie a facut hemoragie cerebrala de gradul 4.De cate ori intrebam doctorita cum se simte imi vorbea cu niste termeni pe care eu nu-i intelegeam. Medicul care a fost de garda mi-a spus ca a facut hemoragie digestiva in acea noapte, pe urma a venit doctorita lui si mi-a spus asa: Nu nu e hemoragie digestiva, ci asa cum ati semnat pe hartie (imi dadusera o hartie ca iau la cunostinta ca bebelusul meu are 30% sanse de supravietuire) copilul a facut hemoragie cerebrala de gradul 4. Am intrebat ce pot sa fac sa-l ajut si ea mi-a raspuns ca nu am eu nevoie de un asa copil ca daca va trai va fi leguma. O urasc pe femeia acea din tot sufletul meu pt ca nu se leaga multe in tratamentul pe care l-au facut puisorului meu, dar acum nu pot sa mai schimb nimic. Am continuat sa merg sa-l vad din trei in trei ore (doar atunci mi se dadea voie). La ora 6 seara l-am botezat. La ora 9.30 a venit asistenta sa ma cheme pt ca eu le-am implorat sa ma lase sa stau cu puiul meu dc situatia se agraveaza. M-au chemat. M-am dus si eu si sotul meu. L-am tinut de manute, ii sopteam ca-l iubim si sa nu-i fie frica ca noi suntem cu el. Dupa 15 min inimioara lui a incetat sa mai bata. L-am luat in brate,. Avea pielea asa de catifelata, mirosea asa de frumos. L-am sarutat. Of Doamne, a fost cel mai frumos moment din viata mea, pt ca imi tineam puiul pentru prima data in brate, dar totodata a fost si cel mai groaznic, pentru ca a fost ultima data cand l-am tinut in brate. Am iesit din spital a doua zi cu mainile goale. E groaznic. De atunci nu gasesc un motiv pentru care sa merg mai departe, pentru ca eu vreau sa fiu cu el.
Andrei mami si tati te iubesc mult. Trebuie sa-i multumesc doamnei doctor ginecolog, care m-a ajutat atat de mult pe mine. Imi cer scuze daca am scris cu greseli, dar lacrimile nu ma lasa sa vad bine.............

[monicamuresan]

Draga Laura, am citit povestea Ingerasului tau iubit Andrei
Imi pare tare rau ca ai trait drama pierderii propriului copil si iti sunt alaturi cu tot sufletul meu.
Nu stiu daca ai citit mesajul meu scris in alt topic, de aceea, sper ca nu te superi daca ma repet si iti recomand cu mare incredere, sa citesti articolele de pe site-ul E.M.M.A., adresate mamicilor de Ingeri: http://www.organizatiaemma.ro/suport/mame,
Iar pentru taticul Ingerasului Andrei, sa-i spui sa citeasca si el aceste articole, care il vor ajuta foarte mult: http://www.organizatiaemma.ro/suport/tati

Te cu mare drag si ma rog pentru linistea ta sufleteasca.

Ingerasului gingas Andrei, ii trimit in dar mii de si . Zbor lin si Lumina vesnica!

[corina_odolean]

Of draga mea, te cu mare drag si iti spun sincerca imi pare rau ca ne cunoastem in asemenea circumstante triste.Dar, asa cum ai spus si tu este bine ca ne-ai gasit, pentru ca aici vei gasi mereu alinare, un gand bun o si un umar pe care sa-ti plangi durerea si dorul.

imi pare rau ca si tu a trebuit sa cunosti o asemenea durere, un asemenea mare dor.
Ori de cate ori vei simti nevoia sa vorbesti cu Andrei, hai aici in casuta voastra draga si spune-i tot ce simti, spune-i ca il iubesti si ca iti este dor de el.

te inca o data, iar lui Andrei ii trimit un cos mare de colorate.

[dreamweaver]

Suntem langa voi
zbor lin ANDREI

[OanaRomaniuc]

Buna Laura. Acuma am vazut ca mi-ai scris. Imi pare rau, cunosc durerea si cea fizica si cea sufleteasca. Stiu ca e o durere foarte mare in piept si doctorii nu stiu ce sa iti faca. Eu dupa ce am iesit din spital la fel, tot cu bratele goale, am inceput sa caut pe internet si am dat pe alte forumuri de doua fele care au trecut tot prin aceiasi problema ca a noastra cu sindrom HELLP. Iar una dintre ele a fost indrumata de catre medici sa faca analize pentru trombofilie. Iar la adoua sarcina a reusit sa o duca pana la capat cu succes cu injectii clexane. A nascut in decembrie, proaspata mamica fericita. Iar a doua fata la fel a reusit si ea tot cu acelas tratament. Mie mi-au spus medicii ca sunt perfet sanatoasa si ca data viitoare va fi bine. Bla blauri ... .Noi era sa MURIM.... si ei spun ca va fi bine . NU CRED ce zic ei. Ceva cred ca este, nu cred ca sindromul HELLP se face asa din senin fara nici un motiv.
Iti doresc multa putere si sa fi tare.
Te si iti sunt alaturi. Si daca pot sa te ajut cu informatii, te rog sa ma intrebi.

[Laura06]

Va multumesc tuturor de incurajari si va imbratisez cu mare drag. Sunt sigura ca doar voi intelegeti cu adevarat ce se intampla in sufletul meu.

[MIHAELA 76]

[Donna24]

Dumnezeu sa te intareasca!

[Alexutza_23]

Imi pare sincer rau, draga mamica de ingeras!
Multa putere iti doresc si multa santate!
Zbor lin, micut ingeras!

[caresse]

Plang alaturi de tine, scumpa mami de ingeras Andrei !

[roxanacaz]

Imi pare rau, atat de rau... ma uit in jur si tot intalnesc parinti de ingeri, ingei mai mici sau ingeri mai mari si imi vine sa urlu "Nu e dreeept!..." E dureros, e cumplit si ne trebuie atata putere sa putem merge inainte... Putere iti doresc ! Si apoi liniste... si fericire... si tot ce avem noi toate nevoie...

[Laura06]

Fiecare zi trece asa de greu fara el. Mainile mele sunt asa de goale.... E sufocanta durerea asta....eu chiar simt ca nu pot face fata. Mi-e asa de dor de el, de mirosul lui, de pielea lui catifelata. Nu mai pot!1

[corina_odolean]

Of, draga mea, te cred..te cred si stiu cat de mult doare.
Si de aceea, lasa-ma sa te tin in si sa sper ca iti mai alina macar un pic din dorul mare ce te cuprinde..

Zbor lin Andrei Ai grija de mami te

[Laura06]

Mi-e atat de dor de tine si lumea nu intelege ca mie imi face bine sa vorbesc despre tine ca esti puiul meu scump si drag. majoritatea cunoscutilor ma evita sau evita sa vobeasca despre asta.....se prefac nu ai fost dar tu vei exista mereu in inima mea..... Mami te iubeste mult

[corina_odolean]

Draga mea, noi te intelegem, intelegem ca doare si ca iti este dor.. sa stii ca la fel simteam si eu ..ca lumea ma evita, ca cei din jur omit sa rosteasca numele ingerasului meu, ca evita sa vorbeasca despre el. dar incet ,, incet cu rabdare, i-am invatat si le-am explicat ca mie imi face bine aceste lucru.

Eventual, le poti trite un e mail cu urmatorul link, pentru a invata sa iti respecte durerea si cum sa se comporte in preajma ta . Este vorba, despre un lik, catre un articol de pe site-ul Organizatiei : http://www.organizatiaemma.ro/suport/apropiati. Si ori de cate ori te simti neanteleasa, te asteptam aici, unde te vom asculta, te vom si vom plange impreuna cu tine.

te si eu, iar iubitului Andrei ii trimit in dar un cos de colorate.

[Laura06]

E atat de ciudat modul in care am facut cunostinata cu EMMa. Cam prin februarie anul trecut am vazut pe facebook ca cineva a dat like paginii organizatiei EMMA si am intrat sa vad ce e. Am citit cateva povesti, lacrimile imi curgeau si ma gandeam cat de mare trebuie sa fie suferinta unei mame. Nu-mi putea imagina stiam ca trebuie sa doara. A fost momentul in care am inceput sa fiu si mai optimista, eu pierzandu-mi ambii parinti o varsta frageda si au murit la distanta de trei ani(eram in liceu). Credeam atunci ca nu voi mai trai o asa mare durere, dar m-am inselat amarnic. A murit puiutul meu, minunea mea cum ii spuneam.
..iubirea lui mama

[MIHAELA 76]

[Laura06]

A mai trecut o zi fara tine si parca fiecare zi e mult mai dureroasa...imi doresc sa te tin in brate, sa-ti simt pielea catifelata...scumpul meu ingeras

[monicamuresan]

Of, draga mamica de Ingeras gingas, pierderea ta e atat de recenta Vreau sa stii ca iti suntem alaturi, ca iti trimitem putere prin gandurile noastre si ne rugam pentru linistea ta sufleteasca.
Durerea e mare, uneori de nedescris, iar dorul de Ei...doare parca si mai tare
Aici, pe acest Forum, am invatat sa traim cu durerea in suflete si mai mult, sa transformam durerea in iubirea neconditionata pe care o purtam Ingerasilor nostri. Iubirea pentru Ei, nu ne-o poate lua nimeni, nu ne-o poate interzice nimeni

Te cu mare drag
Zbor lin si Lumina vesnica Ingeras iubit Andrei!