"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Sunt mama Alonei Maria. M-am hotarat sa scriu aici, acum la aproape un an si patru luni de cand fetita mea s-a nascut fara viata. Era intr-o noapte fierbinte de iulie, cand mi s-a rupt apa...Sarcina decursese foarte bine, copilul era sanatos, crestea, se dezvolta normal, toate analizele, amniocenteza erau bune. Fetita venise ca o minune in lumea mea. Aveam atunci 43 de ani , obsedata de serviciu, lucram intr-o multinationala in care imi petreceam cea mai mare parte din viata. Imi placea ce fac si o faceam cu responsabilitate. La 32 de saptamani la controlul lunar doctora a descoperit scurgeri din dopul gelatinos. Exista risc de nastere prematura asa ca a trebuit sa stau la pat si sa nu mai merg la serviciu. Am luat laptopul acasa , am stat in pat, dar am continuat sa lucrez in acelasi stil nebunesc pana in ultima clipa, si anume acea vineri...Am ajuns la spital fericita ca venise momentul ca printesa mea sa vina pe lume. Nici o secunda nu mi-a trecut prin cap ce urma sa fie. Este adevarat ca in ziua respectiva fusese foarte linista, si ca cu o noapte in urma era foarte agitata. Dar nimic din toate astea nu mi-au trezit nici o suspiciune. Eu eram oricum foarte preocupata sa termin raportarile de servici...atentia mea nu era acolo la copilas....La spital m-au internat imediat, doctorita era pe drum. Au venit in camera cu un aparat pentru a masura semnele vitale ale bebelusului. Doar ca aparatul nu citea nimic, a mai incercat odata, a mai venit inca o asistenta, nimic. Doctorita de garda mi-a zis ca ma duc la ecograf. Aici minutele parca nu se mai terminau, sotul meu era fericit vroia sa-mi faca poze. Ele toate erau tacute, nimeni nu zicea nimic, atunci am intrebat ce se intampla. Mi-au spus ca nu gasesc bataile inimioarei. Copilul nu mai traia. A venit si doctorita mea, caruia probabil ca i spusese deja pentru ca era neagra. S-au mai tot uitat, dar nimic. Atunci m-a lovit cu vestea: copilul nu mai traieste. Eu tot speram ca este o greseala , ca bataile se vor auzi, ca aparatul are ceva. Cea a urmat este greu de povestit. Nu am vazut copilul...Doctorita mi-a spus ca avea triplu cordon in jurul gatului si nod adevarat. Cand am ajuns acasa m-am aruncat pe internet sa gasesc cauza, de ce se intamplase asa. Nu este nici o explicatie, ba mai mult procentul este de 3%. Ce mai conta ce spuneau statisticile cand eu, de fapt copilul meu se afla acolo in cei 3%. In timpul sarcinii aveam tot felul de spaime, printre care si cea cu cordonul, eram mereu atenta la ecografii, unde se afla. Doctorul ma linistea mereu ca pozitia se modifica mereu. In acele zile parca mi se stersese din creier acea informatie. Au urmat zile grele, in care plangeam incontinuu, nu mancam, nici apa nu simteam nevoia sa beau. Cand ieseam afara la plimbare, scoasa aproape cu forta de sotul meu ma simteam ca o rama, vroiam sa ma tarasc sub pamant, sa nu ma vada oamenii, mergeam cu capul plecat, mi-era rusine sa ma uit in jurul meu. Sentimentele de vinovatie, de durere, de ura, de neputinta. Ma certam cu Dumnezeu, intrebam mereu de ce, de ce eu? Cei din jurul meu nu stiam cum sa se poarte cu mine, multi au ales sa dispara pur si simplu. Au fost si cativa, putini cei drept la numar, care au incercat sa-mi aline sufletul. Dar eu nu aveam urechi si ochi pentru nimeni si nimic. Nu mai conta nimic. Lumea mea disparuse. Si ma trezisem intr-o alta lume plina de durere in care in fiecare dimineata o luam de la capat. Am inceput sa citesc, asa am dat de site-ul EMMA, si intamplator sau nu la televizor am vazut in reluare niste interviuri ale Biancai despre EMMA. Fara sa-mi dau seama am inceput sa caut un mod de a supravietui in noua lume. Dimineata cand ma trezeam primele secunde ma intrebam unde sunt si speram ca tot ce se intamplase sa fi fost doar un cosmar. Nu a fost un cosmar a fost realitatea in care eu traiam....M-am intors la servici dupa patru luni de stat in casa, cu speranta ca voi reintra in normal. Nu a fost asa, aici mi se pregatise o "surpriza", nu mai aveau nevoie de mine asa ca m-au concediat. Eu aveam nevoie ca de aer, sa ma arunc din nou in munca. Viata mea se transformase din cel mai frumos vis in cel mai groaznic cosmar. De atunci fiecare zi este altfel. Cei pe care ii credeam prieteni au disparut, iar eu am inteles ca fiecare zi este un nou inceput si puterea sta in mine sa merg mai departe. Am de ales sa mor incet in fiecare zi sau sa ma bucur ca traiesc si sa invat din trecut. Este greu sa lasi trecutul in urma, dar este singura varianta sa traiesti in prezent. Atunci cand am inteles asta am ales ca fetita mea, chiar daca nu are un trup, ea exista. Si tot ce este in interiorul meu, dragostea pentru ea, exista. Si asa poate fi cu mine oricand, oriunde. Inca plang cand ii rostesc numele, inca ma doare ca cei din jurul meu au uitat, si cred ca o sa ma doara pana la sfarsit...
Draga Crisp, Imi pare rau ca ne cunostem, virtual, aici! Imi pare rau ca ai avut parte de atata durere! Si mie mi-a fost greu la inceput sa scriu aici, dar acum ma bucur ca am gasit in acest loc multe persoane, (indraznesc sa le spun prietene) care imi inteleg durerea, care ma asculta! Ai dreptate, fetita ta e peste tot cu tine! Sunt sigura ca iti da mici semne mereu .
Draga Cristina,cu regret iti spun "bine ai venit " Am citit ce ai scris si m-am regasit perfect in tot : obsesia pentru munca, fetita,tacerea doctoritei la morfologie fetala cand am aflat de malformatii , toata gama de sentimente , prietenii care te parasesc pentru ca nu stiu cum sa reactioneze si mai ales aceasta parte
" Am de ales sa mor incet in fiecare zi sau sa ma bucur ca traiesc si sa invat din trecut. Este greu sa lasi trecutul in urma, dar este singura varianta sa traiesti in prezent. Atunci cand am inteles asta am ales ca fetita mea, chiar daca nu are un trup, ea exista. Si tot ce este in interiorul meu, dragostea pentru ea, exista. Si asa poate fi cu mine oricand, oriunde. Inca plang cand ii rostesc numele, inca ma doare ca cei din jurul meu au uitat, si cred ca o sa ma doara pana la sfarsit " Acum ceva timp am scris si eu cam aceleasi cuvinte
Recunosc ca EMMA m-a salvat : aici am locul meu si al Elenei, ingerasul meu ,si ,tot aici am familia mea de suferinta, familia mea mare, familia care ma asculta,ma intelege si ma sprijina neconditionat si familia care-mi cunoaste ingerasul si-l iubeste !
Alona Maria,frumos nume ati ales pentru fetita voastra ! Mica Alona Maria, pentru tine scump ,mii de si
Cristina,ultima parte a mesajului tau ma linisteste si ,de acum ,aveti o noua familie aici !
pentru voi 3 !
Ultima oară modificat de caresse pe 15 Noi 2012, ora 09:26, modificat 1 dată în total.
Draga mea mamica aici iti vom fi mereu alaturi si te vom asculta aici niciodata nu vei fi singura si mie mi-a fost greu sa imi scriu povestea dar cand am scris m-am mai linistit vazand ca aici sunt oameni care ma inteleg si care imi sunt alaturi neconditionat, iti doresc multa putere iar micuta ta printesa sa te protejeze mereu. Primeste o calda imbratisare din partea mea iar Ingerasei tale Alona Maria zbor lin printre de acum micuta ta printesa va trai si in sufletele noastre asa cum traieste si in sufletul tau.........................................Mmica unei Ingerase frumoase Antonia-Casandra in cer si a unui bebe in burtica
Mamica unei Printese Antonia-Casandra in Cer si a unui baietel pe pamant Mark- Antonio
Cristina, draga mea, te si-ti urez Bun venit aici , in marea familie E.M.M.A, familia care nu iti va uita niciodata printesa. Draga mea, imi pare rau pentru pierderea suferita, imi pare rau pentru ca esti nevoita sa cunosti aceasta mare durere, acest imens dor..
Citesc si ma regasesc in toate starile tale...Sa stii ca sunt normale...este normal sa suferi cand cei din jur nu pronunta numele prinetesei tale Alona Maria - ce nume frumos..un nume pentru o printesa..
Te asteptam draga mea, aici, ori de cate ori vei simti nevoia sa vorbesti cu cineva, cu printesa ta, te asteptam aici ori de cate ori te vei simti neanteleasa de catre cei din jurul tau...
Te inca odata si iti spun ca nu esti singura..noi suntem si vom fi alaturi de tine..
Pentru Alona Maria , un cos maree de
Corina - mamica ingerasului IUSTIN si a comorii vietii mele- Bogdan
Crip, te imbratisez si ma rog Cerului ca timpul sa treansforme durarea in dragoste infinita! Micutei Alona MARIA, drum lin printre stele,ingeras iubit!
4 ingerasi in Cer si o 2 fetite pe Pamant .. Iit multumim,Doamne!
Diana,te iubesc enorm! Amma Nectaria, luptatoarea mea, mami si tati vor fi alaturi de tine si vei fi bine!
ingerasii mei,veti fi mereu in sufletul meu! O parte din el e Sus langa voi!
draga mamica de ingeras...atat de rau imi pare ca am oczia sa-ti scriu....si sa-ti spun ca stiu ce simti. imi pare rau pt ca trebuie sa treci prin asta, ca inima ta s-a rupt si durerea nu o poate explica nimeni, aici nu trebuie sa explici nimic ca stim prin ce treci....din pacate. sa-ti dea Dumnezeul alinare
draga mamica de ingeras- printesa alona maria....cat de dureros suna acest titlu care ti se acorda...care ni se acorda fiecareia dintre noi...suna foarte dur si foarte placut totodata...se spune ca ar trebui sa fim mandri de faptul ca ai nostri copilasi...particica din noi se afla alaturi de Dumnezeu...prin puritatea si gingasia lor.noi suferim ca nu-i avem aici fizic, insa ei sunt vesnic alaturi de noi, snt in noi, traiesc prin noi, ii avem mereu in gand, in suflet, sunt noi insine...stiu,vei spune ca ti-ai fi dorit sa o ai in brate, sa-i auzi scancetul, primul "mama", sa-i cumperi cele mai alese hainute, sa-i oferi toata dragostea din lume...stiu...insa toate astea le poti face cu sufletul...cum de altfel incerc si eu, ( intre noi fie vorba, nu-mi prea iese) durerea uneori este extrem de grea, uneori cadem si renuntam la lupta, apoi ne ridicam si o luam de la capat, cand credem ca este mai bine...iar cadem...iti sunt alaturi cu sufletul in aceasta lupta, incerc daca pot sa-ti fiu de folos, desi, stiu ca puiul tau ti-ar fi cel mai de folos...din pacate n-am cum sa fac asta....te imbratisez cu mare drag, si ma rog ingerasei tale sa-ti apara in vis, sa o ai din nou, macar in vis....
AMALIA, mama ingerasei SOFIA IOANA....plecata mult prea devreme .... ...Ma prefac puternica, ma imbarbatez cand mi-e greu si ma fac ca ma tin singura in brate, si-mi sterg lacrimile sa redevin puternica....
Offff.... Cata durere este cand cei din jur nu vorbesc si uita ..... Aici Alona nu va fi data uitari niciodata ....aici impreuna putem face fiecare zi ca printre lacrimi de dor sa strecuram si zambete ... O calda imbratisare pentru o mamica puternica ... Alona zbor lin scump ingeras
Dragele mele va multumesc din suflet pentru mesaje, sustinere, intelegere. Tot timpul asta, am simtit atat de mult lipsa lor....De cate ori ma hotaram sa scriu plangeam si amanam....Acum pot spune din propria experienta ca ajuta foarte , foarte mult sa spui si sa vezi ca de partea cealalta cineva aude, raspunde, si nu esti doar tu... Mi-e dor in fiecare zi de micutza si ii scriu aproape zilnic, ca un fel de jurnal, ce simt, ce mi se intampla, ca o iubesc, ca mi-e dor de ea, ca mi-e dor sa o tin in brate, sa-i vad piciorusele cum se joaca, ca o vad in fiecare copil de pe strada... Va multumesc si va iubesc.
Nu se poate , plang si plang ...ma doare ........ nu pot sa cred tripla circulara de cordon , chiar nu pot sa cred .....cate coincidente ...si eu am muncit pana in ultima clipa......... darag mea , Se pare ca si eu fac parte din acei 3 % imi pare tare rau .....sper sa mai vorbim , acum nu mai pot scrie de lacrimi
Doare ENORM si va durea ETERN ..pierdea ingerasului meu...ALIN CONSTANTIN ... Ingeras nascut fara viata pe 12.08.2012
Mihaela,- mamica lui ANDREI - viata, sufletul si tot ce inseamna mai frumos si pur si a doi Pui mici, plecati mult prea devreme; - mamica lui Christian - o minune blonda cu ochi albastrii care ne parfumeaza viata aici pe pamant.
"O fata ca ea merita toata pretuirea ta O fata ca ea nu gasesti altundeva O fata ca ea trebuia sa o Iubesti ca pe o stea O fata ca ea sa o iubesti cum te iubea!"
Cu fiecare zi care trece o iubesc mai mult si este mai vie in sufletul si mintea mea.