"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Multumim frumos, Dana, pentru ca ne esti alaturi! Echipa E.M.M.A. te cu drag! Am retinut oferta ta si vom apela la tine atunci cand va mai fi nevoie de croitorit . Multi pentru tine si minunea ta mica!
Dragii nostri bun gasit pe anul 2012. Sa aveti un an bun, plin de bucurii, liniste si alinare.
Cum vacanta s-a terminat noi ne-am si apucat de treaba dar am mai avea nevoie si de ajutorul vostru al tuturor.
Cautam importatori/producatori de ursuleti de plus, de culoare bej si aproximativ 50 cm.
Poate chiar cunoasteti pe cineva care se ocupa cu asta, poate ati vazut un anunt, poate ne ajutati chiar si cautand pe net, orice ajutor este binevenit in acest sens. Asteptam raspunsurile voastre in subforumul Anunturi, aici viewtopic.php?f=9&t=1852.
Va imbratiseaza cu drag Echipa E.M.M.A.
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Am fost acasa la Falticeni si am intrat intr-un magazin unde erau in tot tavanul ursuleti dar multi, multi de tot de toate marimile si am vb cu vanzatoarea sa o intrebe pe sefa ei de unde sunt.Din cate am inteles sunt produsi in Romania.A ramas sa-mi trimita raspuns prin cumnata mea care lucreaza la un magazin in apropiere.Cum am raspuns o sa postez aici.
Va si va doresc un sfarsit de saptamana cu multa liniste sufleteasca.
Am nevoie de voluntare /voluntari care ma pot ajuta in colectarea unor adrese de mail. Munca este multa dar sigur daca suntem mai multe care sa facem aceasta treaba vom termina mai repede. Deocamdata in misiunea asta sunt eu si Sorina (Lacrima). Avem nevoie de aceste adrese pentru a crea o baza de date pentru E.M.M.A. , in vederea obtinerii fondurilor redirectionate de 2% si 3 la mie din impozitul pe profit. Timpul este scurt si trebuie actionat cat mai repede.
Si 2 h pe zi daca se lucreaza si tot este ceva. Stiti voi unde sunt multi puterea creste.
Astept un raspuns de la voi aici, fie mesaj privat, fie pe mail nicoletac@organizatiaemma.ro sau la telefon 0727- 23.40.89. , raspuns care poate fi afirmativ sau nu (nu este nici o suparare :) ).
Va multumesc !
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Pentru toti voluntarii care vor sa faca ceva pentru Organizatia E.M.M.A. ar fi acum momentul sa trimite-ti email catre toti prietenii vostri cu declaratia 230 care se completeaza acum pentru anul 2012.In afara de email puteti contacta persoanele direct si le puteti explica ca 2% din ce s-a retinut deja din salariul lor pe anul 2012 pot sa-l redirectioneze catre Organizatia EMMA doar completand acel formular al declaratiei 230.