"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
RODICUTA MEA DRAGA DA-MI VOIE SA TE CALDUROS AZI SI SA-TI TRIMIT MULTI CARE SPER SA-TI ASEZE LINISTE IN SUFLET SI-UN ZIMBET PT INGERASUL TAU ANGELO--COSTEL AZI DE ZIUA LUI CIND AR FI IMPLINIT 3-ANISORI.. ..GINDESTE-TE CA TOT CERUL IL SARBATORESTE AZI PE PUIUL TAU FRUMOS SI DULCE....FII BUNA SI ZIMBESTE-I....
LA MULTI ANI ETERNI ANGELO !! SI DU-TE LA FAMILIA TA SI DA-LE CITE-UN SEMN ANGELIC AZI DE ZIUA TA...
'''''''Corina , mama ingerasului ANDREI NANU , a unui pui fff mik nenascut , si-a unei minunate fetite aici pe pamint, ANDREA MARIA '''''''
LA MULTI ANI DRAGUL SI SCUMPUL MEU INGERAS ASTAZI AI FI FACUT 3 ANISORI ASTAZI MAMICA TI-AR FI FACUT UN TORT CU TREI CANDELUTE DAR TREBUIE SA MA MULTUMESC SA-TI PUN O FLOARE LA MORMANT SA-TI APRIND O LUMANARE CEEA CE AM SI FACUT .SI SA MA GANDESC CAT DE FRUMOS ESTI TU ACOLO SUS DEJA AI 3 ANISORI CRED CA ESTI FOARTE DRAGALAS.MULTI PUPICI DRAGUL MEU DE LA MAMI SI TATI CARE NU TE VOR UITA NICIODATA
Rodicuta gandurile echipei E.M.M.A au fost indreptate spre tine si ingerasul tau Angelo. Suntem alaturi de tine draga mamica indurerata, te cu drag. Zbor lin ingerasului Angelo
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
buna dimineata,somnorila!! am pregatit o cafeluta care sa te binedispuna aroma diminetii sa te incante si sa-ti aduca un plus de viata si putere iti doresc sa ai o zi mai buna.. te imbratisez cu drag..
buna dimineata mamicute de ingeri multi pupici si imbratisari la toate astazi ma duc la doctor vreau sa vad de ce nu mai vine barza si pe la mine ??speram sa fie bine pupici la toate si va multumesc
buna dimineata la tote mamicile mda am fost la doctor mia dat tratament pt reglarea ciclului nu mai stiu ce sa mai cred mia zis ca e totu bine asteptam sa mai vedem multi pupici la toate mai vb
Doamne ajuta..sa fie bine..si sa prinda mai multa putere speranta pentru un bebe
Iar atunci cand te simti singura si trista, aminteste-ti ca cineva te iubeste si se gandeste numai la tine!
Cand te uiti spre cer..ei..ingerasii nostrii.. sunt acolo..dupa o stea sau un norisor..
Iti doresc putere..liniste sufleteasca si..speranta sa nu-ti lipseasca niciodata din gandurile tale
Pentru ingerasii nostii..tot ce este mai bun..mai placut.. fie ca toata dragostea de mama..sa le faca viata mai senina..
Scumpa mea..ma pentru noi..sa avem puterea necesara pentru a intelege..pentru a nu lasa ca visele sa piara..pentru a reusi sa trecem prin acele momente grele..de dor..sa avem puterea sa zambim..stiind ca ingerasii nostii ne sunt alaturi..si..oricat de trist ar fi..sa avem curaj sa ne stergem lacrima,sa zambim cand ne uitam spre cer ..
te imbratisez.. ganduri bune de la mine..sunt alaturi de tine pentru .. sa le lumineze calea..multi ..zbor lin..sufletele
Fie ca aceste sarbatoare de Pasti sa reinvie in sufletul vostru speranta, increderea si sa va aduca multa liniste alaturi de cei dragi! Lumina invierii sa mentina vie speranta reintalnirii ! Zbor lin iubit! Cele mai bune ganduri din partea echipei E.M.M.A. - alaturi de parintii de ingeri
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
buna dimineata scumpul meu ingeras .astazi ai facut 3 ani de cand esti alaturi de dumnezeu ,astazi ai facut 3 ani de cand ai devenit ingerasul lui mamy si taty mama iti trimite muuuulti pupici si nu te voi uita niciodata