"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
Va si eu cu drag si dor. Acest sfarsit de saptamana a fost plin de , nu am putut lucra la calcultor din lipsa de taste din cauza de Kali. Asa ca am trecut aum pe la cafea sa va spun NU lasati copiii sa se joace la tastatura sau laptop ei au asa un talent sa scoata tastele si va spun sincer ca sunt greu de pus la loc, mai ales tasta space. Astea fiind zise in alta ordine de idei dra Kali este cumintica, cred ca in maxim 2 luni va merge singurica . Va puup pe toate si sper sa ajung mai des pe la voi
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Dragautele mele, astazi va pregatesc eu cafelutza, cu zahar, fara zahar, cu laptic, fara laptic, avem si ceva ceai ... cine mai doreste cine mai pofteste
Va urez o zi mununata
P.S. Propun subiectul zilei: Rugaciune la unison pentru Ioana Raluca sa decurga astazi totul asa cum trebuie si cu voia lui DD sa mai avem un bb sanatos si grasunel in Familia E.M.M.A.
Doamne ajuta ioana , sa aiba o nastere cat mai usoara si bebe sa se adapteze cat mai usor vietii pe pamant !! Doamne ajuta !!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Chiar daca e frig si ploua in Madrid, va invit la o cafeluta calduta si din suflet.
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
Cu multe ganduri bune si cu mare drag va doresc o zi minunata ... un sfarsit de saptamana frumos si linistit si cu parere de rau ca nu am timp prea mult ... va scriu aici tuturor prietenelor mele de pe EMMA, si am o multime: o mare pt voi si mii de nostri, pt bebeii din burtica si din brate ... multa sanatate si intelegere ... iar de acolo de sus ingerasii sa ne vegheze si sa na indrume.
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
O imbratisare calda si plina de iubire de la mine, pentru mamica fericita !!! Dumnezeu sa va ajute sa ramaneti fericiti tot restul vietii !!
Si pe voi va pup, frumoasele mele ... ma gandesc la voi in fiecare zi si sunteti mereu in rugaciunile mele catre Doamne-Doamne ... Nu v-am uitat, doar ca am si eu perioadele mele mai bune, mai rele .. si prefer sa stau departe de oamenii dragi atunci.
Va imbratisez cu mare drag si sa stiti ca voi fi mereu cu voi, da ???