"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Bebe2 e "pe drum"! Sintem bucurosi, insa nu mai e acelasi entuziasm si aceeasi "inocenta" ca la prima sarcina. Sintem optimisti, speram ca de data aceasta totul va fi bine, insa oarecum rezervati... pentru ca acum stim cite riscuri sint si ca 9 luni inseamna cale luuuunga...
Doamne ajuta !
Cami, Mama lui Victor, nascut fara viata pe 14 dec 2007, la 40S Mamica fericita a lui Ilann, nascut pe 30 aprilie 2009
Cami!!! Nici nu se putea sa primim o veste mai buna in aceasta Sfanta Zi Sf. Fecioara Maria sa aiba grija de voi pe parcursul celor 9 luni si nu numai Aveti grija de voi si ...mai asteptam vesti Chiar daca suntem departe una de alta, sa stii ca sufletul meu te ( va ) imbratiseaza chiar in acest moment. Cu mare, mare, mare drag, Steluta
Minunata veste! Intr-o zi de sarbatoare... Felicitari,draga Cami! Iti doresc sanatate multa, o sarcina usoara la sfarsitul careia viata sa va fie invadata de cea mai mare fericire...aceea de a strange in brate un pui viu si sanatos! Dumnezeu sa va ajute! Ingerasul tau drag va avea grija de voi! Te pup, te imbratisez si sa stii ca sunt taaaaaaaaaaaaaaaaaare bucuroasa pentru tine! Angela, mami de ingeras jucaus Calin Gabriel
Angela, mama ingerasului Calin Gabriel si a unei minuni pe Pamant, Octavian Andrei
Draga Cami, Doamne ajuta! Ce veste grozava....tare ma bucur pentru voi Sa dea Dumnezeu sa fie totul bine, sa aveti o sarcina usoara si sa strangeti in brate un puiuc viu si sanatos. Nici nu se poate altfel, "aveti pile" acolo sus in cer...un ingeras frumos si jucaus care vegheaza asupra voastra si totul va fi bine. Cu credinta in Dumnezeu si grija mare totul va fi bine, ve-ti vedea.... Ma bucur atat de tare ca ati primit asa o binecuvantare de la Dumnezeu, fiecare copil e o minune... Asteptam numai vesti bune de la voi, si cum spune si Lucia sa apara cat mai multe mamici cu asa o veste buna. Va doresc sanatate si putere....stiu ca nu e usor. Am sa pentru voi sa fie totul bine. Te pup si te imbratisez cu drag. Genny, mami de ingeras Mara-Eliza
Cami draga, felicitari si Dumnezeu sa va aiba in grija Sa. Este o veste minunata draga mea , ma bucur atat de mult pentru tine, sa ai parte de o sarcina usoara, fara probleme si peste 9 luni sa va bucurati de un copilas sanatos si vioi. Ai grija de tine, increde-te in Domnul si in Sfanta Fecioara ... totul va fi bine. Te imbratisez, cu mult drag.Rodica.
Buna, Cami draga! Felicitari!!! Sa fie intr-un ceas bun! Sa aveti sanatate toti ca sa va bucurati unii de altii. Fie ca Sfanta Fecioara sa va aiba mereu in grija Ei. Ma bucur enorm pentru voi, scumpii mei. Abia astept sa ne scri unde-si va tine majoratul... Te pupacesc dulce si ai mare grija de voi. Paa, Nicoleta!
Va multumesc pentru incurajari, pentru cuvintele voastre frumoase. Imi sinteti asa de dragi! Speram ca ingerasii nostri acolo sus vor veghea asupra noastra , si vor pune o vorba buna pentru noi toti... Va pup pe toate, si sa auzim numai de bine!
Ultima oară modificat de Cami_Vic pe 3 Noi 2008, ora 14:10, modificat 1 dată în total.
Cami, Mama lui Victor, nascut fara viata pe 14 dec 2007, la 40S Mamica fericita a lui Ilann, nascut pe 30 aprilie 2009
camy ma bucur extraordinar de mult pt. tine,mult curaj iti doresc,si D.D sa va dea tie si lui BeBe 2 muuuulta sanatate si tot ce este mai frumos in viata.sa ai speranta si credinta in DD si vei vedea ca totul va decurge in regula,si imi doresc sa fii cea mai pofticioasa si rasfatata graviduta!felicitarile mele,multa sanatate si sa ne spui cum decurge sarcina.te pupic duuuulce de tot s pe Bibic siii maaai duuuulllceee
Cel mai frumos lucru care ti se poate intampla este sa iti zambeasca un copilas.Si mai frumos este ca acel copilas sa fie al tau!Cristina- mami de ingeras dulce ANDREEA ELENA
Cami e cea mai frumoasa veste pe care am primit-o.....sunt atat de fericita pentru voi....Sa iti ajute Dumnezeu sa ai o sarcina usoara si la sfarsitul celor 9 luni sa iti ti in brate puiutul sanatos....Cineva acolo sus va avea grija de fratiorul sau surioara lui. ..Ma bucur si sper din tot sufletul ca perioada neagra de pe forum sa se fi incheiat...iar de acum incolo...chiar daca mai cu frica sau mai timid....sa anuntam fiecare dintre noi ca E POZITIV!!!!!.....Dumnezeu sa ne ajute....iar Cami scumpa sa ne ti la curent cu sarcina ta....Te imbratisez cu drag,Cristina,mamica ingerasului Razvan
Felicitări, Cami, este o veste minunată. Mă bucur enorm pentru voi, vă doresc sănătate, sarcină uşoară şi veşti bune peste câteva luni. Mihaela, mămica lui ANDREI.
Mihaela,- mamica lui ANDREI - viata, sufletul si tot ce inseamna mai frumos si pur si a doi Pui mici, plecati mult prea devreme; - mamica lui Christian - o minune blonda cu ochi albastrii care ne parfumeaza viata aici pe pamant.
Va multumesc muuuult de tot! Sa dea D-zeu ca vestile bune sa se inmulteasca! Felicitari Riddick si voua, si sa fie intr-un ceas bun!!! Fie ca asest copil sa va umple viata de bucurii, si chiar daca un ochi va continua sa plinga dupa Rudi, sper sa invatati din nou sa zimbiti, si sa gasiti puterea sa ii oferiti acestui nou sufletel toata dragostea voastra!
Sa ne binecuvinteze D-zeu pe toate cu copii sanatosi, sa va faca asteptarea mai usoara si dorul de ingerasii vostri mai blind...
As vrea sa va pot trimite o farima din optimismul meu de acum! Simt ca acolo sus Vic are grija de noi! Vreti sa vedeti poza lui? Am rugat-o pe Lucia sa o publice: http://www.organizatiaemma.ro/node/143
Va imbratisez cu drag, Cami.
Cami, Mama lui Victor, nascut fara viata pe 14 dec 2007, la 40S Mamica fericita a lui Ilann, nascut pe 30 aprilie 2009
Data prevazuta e pe 15 mai dupa calculele mele, sintem in saptamina 6. Avind in vedere ca la prima sarcina problemele au aparut la sfirsit, mi s-a spus ca data viitoare se va declansa nasterea in sapt 38, deci probabil la inceputul lui mai. Ziua mea e pe 4 , sper sa am un cadou frumos anul viitor (daca cel de Craciun mi-a fost "luat"... ). Ma simt foarte bine deocamdata (nu am avut greturi nici cu Vic), luni am prima vizita la medic(va fi la 7S), si probabil prima ecografie. Va tin la curent. O zi frumoasa!
Cami, Mama lui Victor, nascut fara viata pe 14 dec 2007, la 40S Mamica fericita a lui Ilann, nascut pe 30 aprilie 2009
Si fetitele mele sunt nascute in mai, Isabella (ingerasul meu) pe 22, iar Evelyn pe 3 mai. Sotul meu e nascut pe 15, cunosc multi oameni nascuti in mai.
Sa ve zici cand il vezi pe bebe la ecograf. D'abea astept!
FELICITARI CAMYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYY!!!Sa fie intr-un ceas bun,sa ai o sarcina usoara sa o duci pana la capat si bebe sa fie sanatos TUN!!!!
Felicitari Amelia! Mama ce de coincidente Numele noastre sint atit de apropiate, zilele de nastere la fel, si o sa nastem in aceeasi perioada Doamne ajuta sa fie totul bine de data asta!!! Te pup si sarcina usoara!
Cami, Mama lui Victor, nascut fara viata pe 14 dec 2007, la 40S Mamica fericita a lui Ilann, nascut pe 30 aprilie 2009