"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Te îmbrățișez Oana dar cred ca ai deja parte de mii de calde imbratisari de la ingerasul tau care iti dau putere sa mergi mai departe, chiar dacă e nevoie sa te ridici iar si iar. Cum mai e cel mic?
Te pup Alexandrapop, cel mic este foarte bine, are un inger sus in cer care il fereste de tot si i-a dat putere sa treaca peste toate problemele cu bine. A inceput sa prinda din urma si sa arate ca un copilasi de varsta lui. Inca ma uit la el si nu imi vine sa cred ca este al meu si chiar azi vorbeam cu ai mei si le spuneam cat de fru.os ar fi fost daca era si Rares langa noi... cat de perfect era tot... te imbratisez cu drag!
As da un an pe-o clipa, ma jur si chiar promit, ca n-am sa fac risipa, iesind in deficit, intoarce-aceasta roata, intoarce-o Doamne toata, ca sa il vad sau sa-l mai simt odata... Imi este dor de tine Ingerasul meu!
Dragostea mea mare, baietelul meu scump...imi e dor de tine...rau... Maty a crescut, nici nu ma lasa sa respir, are energie cat pentru amandoi, probabil ca ii dai din energia ta. Cand il vad acum, asa mare, nu pot sa nu ma gandesc puiul meu cum ai fi aratat tu, daca ai fi fost cuminte sau la fel de nazdravan, daca tu mi-ai fi spus mami ca el nu vrea...spune doar tata si cateodata mam, f rar... ma gandesc mereu cat de frumoasa ar fi fost viata mea daca erai si tu langa mine... toti te-au uitat ingerasi...toata lumea, doar tataie si-a amintit odata de tine in rest...nimeni...stii cat doare?? Nimeni nu are idee ce e in sufletul meu, nimeni nu are idee cat ma doare ca nu mai esti, si nimeni nu are idee cat de distrus este sufletul meu... te-am visat acum putin timp, te rog mult sa mai vi in vise macar, mai des puiule te rog, sa ne jucam, sa ne pupam, sa ne imbratisam...macar in vis sa te mai simt iubirea mea. Primul meu copilasi, sufletul si inima mea, nu trece nici o zi in care sa nu ma gandesc la tine, nici macar o zi... te iubesc ingerasul meu scump, ti-am luat ceva pt Mos Craciun si l-am dus la locul nostru secret iubirea mea, sper sa te bucuri alaturi de ceilalti ingerasi de magia Craciunului. Azi se implinesc 2 ani de cand am aflat ca voi fi mama pentru a doua oara... cat de frica mi-a fost... Doamne iubirea mea frumoasa, cu tine a fost atat de diferit...atata fericire... 20 de saptamani de implinire totala si de fericire maxima. Te iubesc sufletul meu drag!!!
As da un an pe-o clipa, ma jur si chiar promit, ca n-am sa fac risipa, iesind in deficit, intoarce-aceasta roata, intoarce-o Doamne toata, ca sa il vad sau sa-l mai simt odata... Imi este dor de tine Ingerasul meu!
CRACIUN FERICIT PRINTRE INGERI SUFLETUL MEU BUN!!!
As da un an pe-o clipa, ma jur si chiar promit, ca n-am sa fac risipa, iesind in deficit, intoarce-aceasta roata, intoarce-o Doamne toata, ca sa il vad sau sa-l mai simt odata... Imi este dor de tine Ingerasul meu!
Suflet bun, au trecut 4 ani....4 ani de cand mi-am pierdut o parte din suflet, 4 ani de cand ai plecat, minunea mea...Te iubesc copil bun!
As da un an pe-o clipa, ma jur si chiar promit, ca n-am sa fac risipa, iesind in deficit, intoarce-aceasta roata, intoarce-o Doamne toata, ca sa il vad sau sa-l mai simt odata... Imi este dor de tine Ingerasul meu!
Hei iubirea lui mami, puiul meu dulce, stiu ca nu mai sunt activa aici pe pagina noastra dar sa stii ca nu trece zi fara sa ma gandesc la tine, baiat meu mare, 5 ani si 2 luni de cand te-am simtit pt ultima oara...tu stii puiul meu prin cate am trecut in ultimul timp...nu mai stiu cum sa ma tin tare, cum sa fiu puternica...cum sa ma ridic putin,... cand incerc si zic ca fac un pas...cad, cad iubirea mea si de fiecare data este tot mai greu sa ma ridic de jos...am obosit puiule, am obosit sa lupt, Mathias are nevoie de mine dar parca nu sunt o mama buna pt el, asa simt, oare putem face mai multe, nu stiu puiule, nu stiu cum sa fac sa reusesc macar pt el sa merg inainte,... te iubesc mult sufletul meu curat si bun!