"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
SA INTELEG CA UN COPIL NASCUT FARA VIATA NU PRIMESTE CERTIFICAT DE NASTERE ? CHIAR IN HALUL ACESTA AM AJUNS ? DOMNUL (SAU DOMNII ) MINISTRII AI SANATATII, CA AU FOST O GRAMADA, CHIAR SINT DUSI CU PLUTA SI NU NUMAI EI...DACA O MAMA DE EXEMPLU ESTE INSARCINATA IN LUNA A -4-A SI DIN MOTIVE SUBIECTIVE APELEAZA LA CINEVA SA-I INTRERUPA SARCINA IAR ACEL CINEVA NU E MEDIC...OPERATIA REUSESTE SI MAMA SCAPA DE SARCINA. IN CODUL PENAL DIN CITE STIU EU ACESTA SE NUMESTE AVORT ILEGAL, IAR MAMA SI MOASA SINT CONDAMNATE LA INCHISOARE PENTRU PRUNCUCIDERE. PAI CE PRUNCUCIDERE ESTE ASTA TININD CONT DE FAPTUL CA SISTEMUL CONSIDERA COPILUL NASCUT FARA VIATA INEXISTENT? PE CE CONSIDERENT SINT CONDAMNATE FEMEILE,CA AU UCIS UN LUCRU INEXISTENT ? OARE NU SE GINDESC LEGIUTORII CA ACEA FIINTA IN MOMENTUL IN CARE ARE PRIMA BATAIE DE INIMA ( PRIMUL PULS ) ESTE DEJA O FIINTA VIE CARE ARE NISTE DREPTURI GARANTATE DE CONSTITUTIE ?DE CE SE EXPRIMA MEDICII DESPRE FAT CA ARE 2,4,7 LUNI DE LA CONCEPERE? CE NUMARA EI DE FAPT ? DACA UN PEDOFIL PRIMESTE 2-3 ANI DE PUSCARIE IN LOC DE PUSCARIE PE VIATA CUM ESTE INTR-O TARA CARE-SI RESPECTA VIITORUL( COPIII ) SI MAI SI BENEFICIAZA DE REDUCERE PENTRU BUNA PURTARE DE CE MA MAI MIRA ACEASTA STARE DE FAPT ??? DE LA CONCEPTIE SI PINA LA NASTERE O CELULA ( CARE ESTE VIE )SE MARESTE PINA AJUNGE UN ORGANISM COMPLEX. CA SE NASTE CU SAU FARA VIATA NU INSEAMNA CA ACEL CONCEPT NU A EXISTAT. CRED CA CHESTIA CU NEACORDAREA ACESTUI CERTIFICAT ESTE UN CRAS EXEMPLU DE INCOMPETENTA AL CELOR RESPONSABILI, O TOTALA LIPSA DE RESPECT FATA DE O VIATA NOUA... DACA DUMNEZEU I-AR FACE SI PE EI PARINTI DE INGERASI PENTRU INGERASII LOR AR ELIBERA CERTIFICATE ? COPILUL NASCUT FARA VIATA NU ESTE O MASINA NOUA IESITA DIN FABRICA SI CARE NU PRIMESTE CARTE TEHNICA PENTRU CA E ASAMBLATA PROST ...CEI CARE NU INTELEG MIRACOLUL VIETII SA CAUTE PE NET DOCUMENTARUL "IN THE WOMB" (IN PINTEC ) E EXPLICIT,E EXTRAORDINAR,E MURA-N GURA, E ...E BINE SA-L VIZIONEZE. SI SA ELIBEREZE ACELE CERTIFICATE. PENTRU CINEVA BUCATICA ACEEA DE HIRTIE AR VALORA POATE MAI MULT CA PROPRIA VIATA.
DACA STAU BINE SA MA GINDESC TININD CONT CA M-AM MAI DOCUMENTAT UN PIC,ACEL CERTIFICAT AR TREBUI SA FIE CEVA DE FORMA "CERTIFICAT DE NASTERE SPECIAL " IN CARE SA FIE TRECUTE DATELE NASTERII ( INDIFERENT CA E LA TERMEN SAU IN URMA UNUI AVORT SPONTAN NATURAL ) CU SPECIFICATIA "NASCUT DECEDAT..." SI EVENTUAL MOTIVUL DECESULUI. PROBLEMA AR FI IN SITUATIA DECESULUI PROVOCAT (IN URMA UNUI AVORT ILEGAL),EXCEPTIE SITUATIA CIND AVORTUL ESTE NECESAR PENTRU A NU PUNE IN PERICOL VIATA MAMEI.NU STIU DACA M-AM FACUT INTELES ...TOTUSI RAMIN LA PAREREA CA TREBUIE LEGIFERAT UN ASTFEL DE DOCUMENT DIN RESPECT PENTRU ACTUL CONCEPTIEI VIETII, DIN RESPECT PENTRU PARINTII CARE PIERD UN LUCRU NEPRETUIT, DIN RESPECT PENTRU COPILUL CARE NU ARE SANSA VIETII...CEI CARE AR TREBUI DIN BUN SIMT SA REZOLVE ACEASTA PROBLEMA SA SE GINDEASCA CA ORICIND DUMNEZEU S-AR PUTEA UITA IN GRADINA LOR SI AR PUTEA SA LE CULEAGA CEA MAI FRUMOASA FLOARE...SI AR FI PACAT. DACA TOT VREM SA TRAIM CA IN U.E. SI VREM SA NE RIDICAM NIVELUL DE CIVILIZATIE, CRED CA AR TREBUI SA ADOPTAM SI NISTE LEGI REFERITOARE LA ACEST ASPECT...IN FELUL ACESTA AM DEMONSTRA CA NU SINTEM CHIAR NISTE BARBARI SI POATE DUMNEZEU AR FI MAI MILOSTIV CU NOI ... NU CRED CA EU, CA BARBAT AR TREBUI SA COMENTEZ ACEST SUBIECT, DAR AM UN CERTIFICAT DE DECES...AL CAVALERULUI MEU SI ACEA HIRTIE CU ANTET A FOST ODATA UN CERTIFICAT DE NASTERE...VA ROG SA-MI SPUNE-TI SI VOI DACA GRESESC ... PENTRU TOTI NOSTRI DOAR NOI STIM CA EI AU EXISTAT,EXISTA INCA SI VOR EXISTA PINA CIND NE VOM REVEDEA INTR-O LUME MAI BUNA !!!
Sunt mamica de ingeras (Ema-Agata) de 6 luni si am primit certificat de nastere cu mentiunea "copil nascut mort"- a fost crunt pentru mine sa ridic acea hartie ( este specificat decat numele nu si prenumele).De ce se elibereaza aceste certificate ?? Nu le vad rostul.
Ma durut atat de tare lipsa prenumelui in certificatul de nastere....ma intrebam "de ce sa nu aiba dreptul? doar pt ca nu a luat o gura de aer la venirea pe acest pamant???" Eram atat de furioasa incat imi venea sa scriu mare cu pixul BIANCA insa cu ce ma ajuta foia aia albastra??? numele ei va fi intotdeauna in inima mea....de ce sa sufar pt niste birocratii??
Bineinteles, DA.Consider si eu ca trebuie rezolvata aceasta problema si ca trebuie tratata cu mult respect.Multe dintre mamele de ingeri au intampinat aceasta lipsa de respect.Orice fiinta,chiar plecata timpuriu la Cer, TREBUIE SA AIBA IDENTITATE.Subscriu si eu. Maria
"NÁȘTERE, nașteri, s. f. - Acțiunea de a (se) naște și rezultatul ei. 1. Aducerea sau venirea pe lume a unei ființe; spec. act fiziologic prin care fătul, ajuns în stadiul de maturitate, este expulzat sau extras din cavitatea uterină; parturiție."
Aceasta este definitia data de dictionarul explicativ al limbii romane (DEX - sursa dexonline.ro) pentru notiunea de nastere. Dupa cum vedeti nicaieri nu este specificat daca fatul este viu sau mort. Acestea fiind zise...nu vad de ce un copilas nascut mort nu trebuie sa beneficieze de un certificat de nastere. Chiar daca se naste fara viata, acest copilas parcurge aceleasi etape pentru a se naste, insa, mai lungi si mai greu de suportat pentru mama. Cu atat mai mult, acest copil merita respectul celor din jur. Si chiar daca nu are viata, el are un nume, un nume dorit de parintii lui, un nume care ii face cinste si care il va diferentia de ceilalti. Si ca veni vorba de respect...de ce acel copilas special trebuie aruncat jos, intr-o cutie de medicamente rupta, intr-o tavita renala sau infasurat intr-o aleza, ca si cand nu valoreaza nimic. Oare acest copil nu merita mai mult? Ba da mamici si tatici. Acesti copilasi sunt deosebiti, sunt speciali, sunt frumosi si chiar daca pare greu de crezut, acesti copii stiu sa daruiasca dragoste. Cat de greu ar fi sa se elibereze acele certificate de nastere speciale de care vorbeste Edu? Nu este nevoie decat de bunavointa, de putin suflet si intelegere pentru omul cu cascade de lacrimi pe obraz. Va imbratisez pe toti, mamici, tatici, bunici, fartiori si surioare, matusei si matusele de Ingeri frumosi si va trimit in dar o caleasca de zambete si flori!
"If you have no voice: SCREAM ! If you have no legs: RUN ! If you have no hope: INVENT !" (Cirque du soleil - "Alegria")
DA, sint pentru un certificat de nastere. 1.Daca avortul dupa 12 saptamini este considerat "crima", atunci inseamna ca este o viata, astfel incit certificatul de nastere trebuie doar sa "certifice" ca a fost o viata. 2.Daca in burta mamei, bebelusul s-a miscat, si-a supt degetelul, s-a jucat cu cordonul ombilical, a interactionat cu cei din jur, dar nu a apucat sa respire nici macar o fractiune de secunda, nu inseamna ca n-a trait, ca n-a fost o fiinta vie. 3.Daca ceilalti nu l-au vazut, nu l-au tinut in brate si nu l-au leganat, nu inseamna ca el n-a existat. Certificatul se elibereaza doar pentru sufletul parintilor.
Ma bucur sa observ ca procentajul creste...ca multi sunt PRO certificat de nastere. Multumim pentru sustinere, si impreuna vom putea schimba viitorul, sunt sigura Bia
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
da sunt deacord pentru ca fetita mea a existat si continua sa existe,este normal sa aibe un nume scris undeva,fetita mea se numeste SOFIA MARIA nascuta in 8 iunie 2012 si decedata la nastere la 25 de saptamani,sper ca intr-o buna zi sa se recunoasca toti ingerasii pentru ca ei sunt au fost si vor fi mereu alaturi de noi.
diferentia de ceilalti. Si ca veni vorba de respect...de ce acel copilas special trebuie aruncat jos, intr-o cutie de medicamente rupta, intr-o tavita renala sau infasurat intr-o aleza, ca si cand nu valoreaza nimic.
When considering bone density improvement, exploring generic sildalis uk is key. This medication gives individuals a way to strengthen their bones successfully.
Require affordable solutions for your cardiovascular health? Explore a range of options including <a href="https://marcagloballlc.com/buy-generic-lasix/">where to buy lasix</a> , perfect for sustaining your heart's health.
Living in a period where convenience is key, acquiring your medications without delay is vital. For those seeking https://classybodyart.com/levitra/, options are now available via the web, offering a streamlined solution to meet your needs.
Managing menopause symptoms effectively often involves hormone therapy treatment. Many patients look for convenient and private options. For those interested, you can purchase estrace online, ensuring a seamless and private process.
Get rid of lice easily with our treatment at <a href="https://endmedicaldebt.com/elimite/">overnight elimite</a> .