"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Dor de tine, dor de voi mereu. Stiu ca de afara pare ca timul si sosirea lui Tudor a reparat ceea viata a gresit, dar ranile mele sunt inca deschise, iar partea sufletului meu dedicata voua inca zboara pierduta in cautarea voastra. Mi-e doar de voi in fiecare clipa a fiecarei zile, va regasesc in fiecare zambet al fratiorului vostru... as vrea sa pot spune ca nu am destule maini sa imi tin copii in brate... inca ma topesc de dorul vostru...
Va iubim incomensurabil de mult Francesca si Dottie!
Dottie - 08.08.2014 Francesca - 31.03.2016 Nu o sa va uitam niciodata si va vom iubi mereu din toata inima!
Draga Andreea, mi-am permis sa te "feisbucesc". Vroiam sa vad cine se ascunde in spatele sufletului minunat expus aici. Esti o femeie minunata si o mama speciala, privirea ta spune atat de multe si cred ca doar noi, mamele de ingeri o putem intelege. Iar munca ta este la rang de arta, mi-au dat lacrimile cand am vazut multitudinea de poze cu bebei. Esti foarte puternica ca poti face asta, eu inca nu reactionez bine in preajma bebelusilor. Iar Tudor, este o bomboana de baietel. Sa ti-l tina Dumnezeu sanatos ca sa iti poata umple sufletul de bucurie toata viata. Se spune ca mamele de ingeri iubesc altfel....tu ce crezi? Eu inca nu am pe cine in afara de Alex... Sper ca nu te-ai suparat pe mine. Te imbratisez.
Oh Alexandra!!! Trebuia sa dai si un add friend pe Facebook ... mi-ar face mare placere sa te am in lista mea de prieteni. Stiu ca e foarte greu sa vezi bebei si copilasi mici in perioada asta asa ca poti sa dai unfollow si sa ramana doar sa povestim pe messenger .
Mi-a fost extrem de greu in primele luni sa vad gravidute sau mamici cu copilasi mici, intorceam privirea si se mai scurgea o lacrima pe obraz. E un sentiment a ramas cu mine pana am ramas insarcinata cu Tudor si chiar si o perioada buna din timpul sarcinii. Nu era vorba de gelozie sau ura, cred ca doar incercam sa imi protejez sufletul. Acum e mai usor. Mi-au fost mereu foarte dragi cei mici cu mirosul lor de lapte si ma bucur ca cu Francesca in suflet pot sa fotografiez printese si baietei si sa creez amintiri pe care nu le-am putut avea cu ea. O caut mereu, in fiecare fetita pe care o tin in brate
Iti multumesc pentru gandurile frumoase indreptate spre #Tudorila ... nu e un drum usor visul spre o viitoare sarcina atunci cand esti cu sufletul rupt in mii si mii de bucati, dar atunci cand vei simti ca dragostea pentru viitorul tau copil e mai mare decat frica eu zic ca merita din plin. Tudor nu o va inlocui niciodata pe Francesca la fel cum si Alex va fi mereu cu tine, dar zambetul lui peticeste durerea din sufletul meu.
Astept sa ne vedem pe FB. Ti-as da eu add, dar sunt multe Alexandra pop )))
Te imbratisez cu drag!
Dottie - 08.08.2014 Francesca - 31.03.2016 Nu o sa va uitam niciodata si va vom iubi mereu din toata inima!
Te vad in mare si in fiecare val ce imi spala durerea, te simt in razele de soare, te tin strans in sufletul meu ... astept linistita ca anii sa treaca peste mine cu o viata plina de zambete... astept linistita clipa in care vei fi din nou in bratele mele frumoasa mea balerina
Va iubim incomensurabil de mult Francesca & Dottie!
Dottie - 08.08.2014 Francesca - 31.03.2016 Nu o sa va uitam niciodata si va vom iubi mereu din toata inima!
Frumoasa mea balerina, cu gandul la tine mi-a trecut azi prin minte o idee. Acum ca avem spatiul necesar sufletul meu ar dori sa inceapa sa organizeze din nou grupuri de suport pentru parintii de ingeri... ar fi frumos sa avem momentul nostru de iubire, de durere, de liniste si intelegere... ar fi frumos...
Va iubim incomensurabil de mult Francesca & Dottie!
Dottie - 08.08.2014 Francesca - 31.03.2016 Nu o sa va uitam niciodata si va vom iubi mereu din toata inima!
Frumoasa mea balerina, sunt mereu cu gandul la tine. Te port cu mine in suflet peste tot, iar in ultimele luni dorul de tine a devenit mai ravasitor... lacrimile vin mai brusc si mai des... mi-e dor de tine pui drag!
Va iubim incomensurabil de mult Francesca Dottie!
Dottie - 08.08.2014 Francesca - 31.03.2016 Nu o sa va uitam niciodata si va vom iubi mereu din toata inima!
Frumoasa mea balerina... se apropie Craciunul... inca o sarbatoare fara tine. Tudor e baiat mare deja, ar fi asa frumos sa va vad jucandu-va impreuna in jurul bradului. Mi-e tare dor de tine... te astept mereu in vis.
Va iubim incomensurabil de mult Francesca si Dottie!
Dottie - 08.08.2014 Francesca - 31.03.2016 Nu o sa va uitam niciodata si va vom iubi mereu din toata inima!
Te iubesc mereu, parte din mine... forma ta e pentru todeauna sculptata in sufletul meu si nimeni si nimic nu se va potrivi sa o umple. Astept ziua cand te voi imbratisa din nou si toate piesele se voraseza la locul lor. Te iubesc frumoasa mea balerina!
Dottie - 08.08.2014 Francesca - 31.03.2016 Nu o sa va uitam niciodata si va vom iubi mereu din toata inima!
Dor de tine, balerina mea dintre stele Zambesc in fiecare zi, pentru tine, pentru mine, pentru Tudor, dar sunt momente in care as da orice sa pot sa te imbratisez macar inca o data. Mi-e dor de tie... mi-e dor de noi...
Va iubim incomensurabil de mult Francesca si Dottie!
PS: poti sa incepi interviurile in gradina cu suflete pentru inca un fratior/surioara ... il/o asteptam cu drag.
Dottie - 08.08.2014 Francesca - 31.03.2016 Nu o sa va uitam niciodata si va vom iubi mereu din toata inima!