"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Azi ... nu e o zi prea buna ...uneori cad mastle si aratam adevarata fata ... sper sa rezist ...iubitii mei copii din cer, aveti grija de Andu si Lu si vorbiti cu Doamne Doamne sa fie bine totul ... mami VA iubeste !
mami Va iubeste , ingerasi cu aripioare de zahar ... nu e zi sa nu ma gandesc la voi, nu e clipa in care sa nu va simt lipsa .... as vrea atat de mult macar o clipa sa va vad ... am ingropat in mine aceasta dorinta pentru ca .... .....nimeni parca nu ma mai intelege .... Aveti grija de Andu si Lu
Un 19 trist ,intunecat,ploios...lacrimi din cer parca picura ...ca-n sufletul meu ... 5 ani si jumatate....Elena mea iubita .... Doamne,iti multumesc pentru Andu si Lu .... iarta-ma ...ma bucur infinit pentru ei ... dar am 2 locuri goale... si ochii mei , urechile mele , bratele mele tânjesc dupa ...
Va iubesc copiii mei din cer ! Aveti grija de fratiorul si surioara voastra !
Se apropie Craciunul,copilasii mei iubiti .... cine poate sa inteleaga ce e in sufletul meu ... cui sa-i explic de ce am lacrimi in ochi .... de ce imi vine sa urlu .... in sufletul meu curg rauri ... si de fericire ...si de durere ... si de iubire ... si de dor ... stiu ca trebuie sa fiu fericita ca ii am pe Andu si Lu ... dar voi,iubirile mele, sunteti de neinlocuit ... daca as spune cuiva din jur ,s-ar uita la mine ciudat si poate,in sinea lui , m-ar numi nebuna , si-ar apune ca nu stiu sa apreciez ce am ... Dar sunt momente in care imi strang pumnii tare tare ca sa nu mi se auda tipetele, plânsul din suflet ... ca nimeni sa nu simta durerea ce ma cuprinde ... si nu ma lasa sa respir cateva secunde ... si parca ma transform in stana de piatra ... nu pot sa ma misc.... Imi pare rau , iubirile mele din cer ,IERTATI-MA , ingerasii mei cu aripioare de zahar !
Toti par sa fi uitat ... dar eu nu uit ... eu sunt mami de 4 copii !
M-am tot gandit la voi in aceste zile ,mai mult ca de obicei... si am vorbit cu voi ... dar voi stiti totul ...stiti tot ... mi-e asa de dor de voi ... Cum a fost acolo sus ? Cerul era asa de stralucitor cu luna aurie si mii de stele scanteietoare ... mami nu are cum sa va daruiasca ceea ce si-ar dori ... dar va trimit un cer de si un camp de si un infinit de dor si dragoste .....
In noaptea de Revelion am iesit cu totii afara la miezul noptii ... si Lu a exclamat "Uite Luna ! Si ce de stelute !" .... Era asa de senin cerul .... si eu m-am gandit la voi ... ca sunteti langa noi .... mami VA iubeste , ingerasi cu aripioare gingase !
Pentru familia voastra frumoasa. Special pentru Elena si Bobita - Elena, Bobita, Lu si Andu sunt iubiti nespus si in egala masura
Sa aveti un an minunat cu zambete, impliniri, vizite si semne nenumarate de la copii vostri din cer dar mai presus de orice altceva sa aveti un an plin de iubire (atat cea pe care o strangeti in brate cat si cea plina de dor).
Dottie - 08.08.2014 Francesca - 31.03.2016 Nu o sa va uitam niciodata si va vom iubi mereu din toata inima!
Copiii mei dragi , ... aseara a urcat la voi unchiul vostru ... a lasat acasa doi gemeni de 9 ani ... Ramas bun, vere drag ! Sa ai grija de copiii tai .... de mama ta ....si de noi toti ! Imi pare atat de rau ! As vrea sa te mai pot imbratisa ... voi merge la tine acasa pentru prima data si nu ne vei putea zambi , nu ne vom vorbi ca alta data ....vere drag ...
Mamaia, Tataia ... se mareste familia din cer ... e venit primul nepot adult .... lasand acasa copii prea mici ...
caresse, ma bucur ca mesajul meu a ajuns la sufletul tau si ti-a adus poate un zambet sau o clipa de liniste. Sunt sigura ca a zburat cu bine si spre Elena si Bobita
Va pup pe toti si va imbratisez cu mult mult drag.
Dottie - 08.08.2014 Francesca - 31.03.2016 Nu o sa va uitam niciodata si va vom iubi mereu din toata inima!
Imi pare nespus de rau pentru pierderea varului tau , pentru copilasii lui prea timpuriu lasati fara tata.. am trait si eu asta cum 23 ani... stiu cat durere implica! Da , din pacate ni se inmultesc familiile in Cer! te imbratisez si trimit ingerilor tai un gand de armonie!
4 ingerasi in Cer si o 2 fetite pe Pamant .. Iit multumim,Doamne!
Diana,te iubesc enorm! Amma Nectaria, luptatoarea mea, mami si tati vor fi alaturi de tine si vei fi bine!
ingerasii mei,veti fi mereu in sufletul meu! O parte din el e Sus langa voi!
Elena mea iubita , peste 2 luni ... se implinesc 6 ani ..... s-au schimabt in viata mea multe .... si rele si bune si foarte bune .... dar nu s-au schimbat dragostea mea, dorul meu si durerea mea ....