Buna ziua mamici de ingerasi !
Nu stiu daca scriu bine aici, nu stiu cum sa incep ... daca ar putea vorbi lacrimile mele ar spune multe !
Ma numesc Irina, pana pe 27 februarie eram mamica un baietel nazdravan, sanatos si fericit de 1 an si 6 luni, pe 1 martie trebuia sa il sarbatorim, acum sunt mamica unui ingeras Teodor Gabriel...
Sunt 2 saptamani, 2 saptamani de cand viata noastra sa intors la 180° de cand o intrebare ma chinuie zi si noapte DE CE NOI DOAMNE !?
Era o zi de luni obisnuita, dar neobisnuita pentru mine, sot si multi membri ai familiei, o neliniste nu ne dadea pace.
Teo al meu a dormit mult in acea dimineata, pana la 10:30 l-am privit mult si imi ziceam "doarme ca un ingeras ", a deschis ochisorii lui mari mi-a zambit m-a luat de gat cum o facea de obicei, ne-am schimbat in hainute si am pornit spre bucatarie sa mancam. In capul meu nu eram nimic, ce sa ii dau ce sa ii pregatesc la pranz doar il intrebam mereu "Teo tu ce papi? "Si el a ales daaa....a ales miez de nuca, ii placea enorm de mult, a mancat toata iarna, uneori fura bucati mari si le rontaia ca un soricel, avea toti dintii toti canini si maselele, iar de la 7 luni nu a mai vrut mancare pasata .
Eu i le rupeam bucatele mici sa le poata gestiona mai bine, dar ceva sa intamplat....ma indreptam spre cămară el era in spatele meu, avea un băt in mana si deodata aud un tipat puternic, atat de puternic parca niciodata nu il mai auzisem asa....ma intorc il iau repede in brate constienta de faptul ca e posibil sa aibe mancarea in gurita, incerc sa il linistesc...el tuseste de 2 ori si cade inconstient in bratele mele. Nu ma pierd, stiu ca trebuie sa actionez...asa cat stiu ...dar mi-am dat seama ca situatua este grava, el incepea sa se invineteasca fara nici o reactie....soacra mea sunase la salvare, dar ceva imi spunea ca trebuie sa actionez mai rapid asa ca urc in masina cu socrul meu si pornim spre spital, cu gandul ca pe drum o sa ne intalnim cu salvarea, lucru care nu sa intamplat. Am ajuns la spital medicii chiar au facut eforturi sa il ajute cu tot ce aveau in dotare dar din pacate pentru Teo nu sa mai putut face nimic ! Am aflat apoi la autopsie ca o bucatica f mica mestecata a intratat spre calea care duce la plamani si sa oprit intr-un loc ingust de unde foarte greu se poate scoate, iar la noi in tara sunt putine aspiratoare pentru asa ceva...mai ales intr-un orasel asa de mic ca Falticeni . Doctorul de la autopsie cu lacrimi in ochi ne-a spus, el daca ar fi fost acolo cand s-ar fi intamplat sau orice doctor nu putea fi salvat . Ma chinuie tot feluri de ganduri, ma invinovaresc de atatea mii de ori ca nu trebuia sa ii dau...nici nu mai stiu ce e in capul meu. Era un copil atat de special, de iubit, stia atat de multe lucruri pentru varsta lui...noi tot timpul ii spuneam "minunea lui Dumnezeu" asa il alintam, si cred ca Dumnezeu l-a iubit mai mult ca noi ! Singura mea alinarea este acum Dumnezeu si Maica Domnului, si impacarea mea sufleteasca ca am dat nastere unui inger ! Asta ma mai tine la suprafara si faptul ca nu sunt singura, ca am vazut aici atatea mamici care stiu ce inseamna aceasta durere imensa.
Teo este ingerul nostru pazitor care ne da putere in fiecare zi sa putem accepta realitatea !!!
Va imbratisezi mamici dragi !!!