Buna dimineata!
Nici nu stiu cum sa incep...
In primul rand tin sa precizez ca am gasit acest site pur si simplu intamplator. De fapt...nimic nu este intamplator .
Sunt Simona, am 26 de ani si in 2015 am trecut-o printr-o experienta care m-a marcat pentru tot restul vietii. Am inceput anul 2015 cu vise urate, ma trezeam in miezul noptii speriata, tipam...lucruri anormale...parca aveam sa presimt ce va urma. La sfarsitul lunii ianuarie 2015 am hotarat sa facem o slujba de Sfestanie, in speranta ca ma voi linisti. Lucrurile s-au mai ameliorat, insa nu total. Aveam o viata destul de activa...master si doua joburi cu norma partiala si incercari de bebe. Pe 28.02.2015, seara, cad pe scari. Ceea ce a urmat este de imaginat...o vanataie de toata frumusetea si dureri la coloana. Merg la medic, iau pastile si unguente plus trimiterea catre radiografii la coloana. Nu m-am gandit nici macar o secunda ca as putea fi insarcinata, pt ca deja trecuse ceva vreme de cand tot incercam si nimic (chiar ne gandeam in martie sa mergem sa facem analize...sa vedem de ce nu se prinde). Pe data de 06.03.2015 am facut 4 radiografii la coloana, din care 2 pe zona lombara....MARE GRESEALA! Cea mai mare greseala! Pe 17.03.2015 plec in strainatate intr-o delegatie 4 zile. Aici am inceput sa am simptome... Cand m-am intors acasa, primul lucru pe care l-am facut...test de sarcina. Pozitiv!!!! Suuuuper!!! Fericire maxima. Din pacate...fericirea mea a tinut numai o zi. In urmatoare zi am mers la dr gineco si i-am spus ca am facut radiografii...ceea ce mi-a zis mi-a daramat intreg universul. Riscuri foarte mari! Cu durere in suflet mi-a recomandat avortul. Am mai cerut si altor dr parerea...Din pacate, de la toti am auzit acelasi lucru.
Ca atare...in data de 26.03.2015 am facut avortul. In dimineata aceea...parca asteptam un semn de la Dumnezeu prin care sa opreasca ceea ce aveam sa fac...orice semn. A urmat o saptamana groaznica in care nu am putut sa dorm in dormitor cu sotul meu, plansete, regrete. Apoi...am plecat in concediu in strainatate 2 saptamani, crezand ca ma voi linisti si voi fi bine la intoarceere. Din pacate nu a fost asa. Au continuat si dupa acest concediu noptile in care adormeam plangand, regretele. De fiecare data cand vedeam o gravida in cateva secunde faceam calculul cate saptamani as fi putut sa am eu. Nu am mai putut sa suport atmosfera de acasa, asa ca am decis cu sotul meu ca e timpul sa plecam in strainatate...sa muncim acolo. In noiembrie 2015 am plecat in Germania.
Aici...oarecum mi-am gasit partial linistea in rugaciuni. Nu mai plang atat de des, cand vad o graviduta ma bucur pentru ea. Dar...parca am o bariera peste care nu pot sa trec. Si nu pot sa nu ma gandesc ca...acum ar fi trebuit sa am un sufletel pe care sa il strang in brate.
Ma mustra constiinta ca nu mi-am dat seama ca sunt gravida... Uneori cred o iau razna. Aproape in fiecare luna "am" simptome cum ca as fi insarcinata...eu deja le-am denumit "sarcini imaginare". Va dati seama cum ma simt cand "simptomele" dispar??? Groaznic!!!!
Sotul meu mi-a zis inca de cand eram in tara sa merg la un psiholog...poate ma va ajuta. Dar am zis nu...crezand ca pot trece singura peste.
Va multumesc pentru intelegere si va doresc o zi binecuvantata!