"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Durerea te sufoca de multe ori si nu ai de ales decat sa o lasi sa isi faca de cap... ca sa poti arde fiecare etapa, fiecare secunda de dor... Stiu ca nu ma crezi acum, dar va fi mai usor cu timpul; e greu de explicat in cuvinte cand si cum si de ce... Dar probabil ca tot ingerii nostri ne dau putere de acolo, de Sus; da-i voie sa traiasca si sa creasca in inima ta, da-le voie si durerii si dorului sa spuna ce au de spus... arde si e cumplit de greu... dar va fi mai usor...
Astazi sunt 2 luni decand scumpul meu ingeras a plecat... ...doua luni sufocant de dureroase....inca sper ca totul a fost un vis urat si ca ma voi trezi si am sa merg din nou la tine sa-ti dau laptic....scumpul meu ingeras ai grija de noi de acolo de sus si da-ne puterea sa mergem mai departe pt ca tu sa fi mandru de noi... Te iubim pentru eternitate scumpul meu ingeras
Mi-e atat de dor de tine micul meu puiut!!! Oare de ce m-ai lasat aici singura, fara tine...mica mea minune....e atat de greu fara tine...inca sper sa ma trezesc si u sa fi acolo in patut si eu sa-ti aduc laptic...Doamne cate de tare doare, chiar nu stiu ce sa fac...te vreau inapoi...iubitul lui mama...
Laura, mami de inger..as vrea sa te imbratisez,sa ti dau din puterea mea sa mergi mai departe, sa poti vedea dincolo de durerea cumplita pe care o simti acum...ea va trece in timp, dar nu vei uita niciodata ca un inger,copilasul tau te vegheaza de sus! Drum lin printre stele,Andrei ingeras pufos!
4 ingerasi in Cer si o 2 fetite pe Pamant .. Iit multumim,Doamne!
Diana,te iubesc enorm! Amma Nectaria, luptatoarea mea, mami si tati vor fi alaturi de tine si vei fi bine!
ingerasii mei,veti fi mereu in sufletul meu! O parte din el e Sus langa voi!
Iubitul lui mama....mi-e atat de dor de tine...de ce oare trebuie sa ne inmormantam copiii... As vrea sa vi inapoi, acasa unde te asteapta toate lucrusoarele care ti le-am cumparat... ...Te iubesc Andrei si te rog ajuta-ma sa fac fata....as veni la tine, dar taticul tau are nevoie de mine....
Of, draga mea... doare..stiu.. As vrea sa pot face ceva sa iti pot alina dorul si durerea, dar din pacate acest lucru este peste puterile mele. Tot ce pot face eu, este sa te tin in brate , sa-ti ofer umarul meu pe care sa-ti plangi durerea si sa ma ingerasilor nostrii sa te tina in brate pe acest drum al durerii, iar la capatul lui sa gasesti acceptarea , linistea si vindecarea.
Andrei, ai grija de mami , nu o lasa prada durerii ...
Corina - mamica ingerasului IUSTIN si a comorii vietii mele- Bogdan
...un moment in bratele noastre... ...o eternitate in sufletele noastre....puisorul lui mami mi-e dor de tine se spune ca timpul vindeca...dar mie mi-e mai dor pe zi ce trece de tine...as vrea sa te mai strang in brate si sa te sarut macar odata...te rog da-mi putere...te rog ajuta-ma pt ca innebunesc fara tine te iubeste mami
Laura azi e ziua ta ... noi, echipa E.M.M.A. iti uram La multi ani cu sanatate, putere si liniste sufleteasca, desi poate tu in moemntele astea numai urarea asta nu ti=o doresti, Cel putin eu asa am fost la prima mea zi de nastere dupa plecarea puiului meu. Cu toate astea ne dorim sa sti ca nu esti singura, ca ne gandim la tine si iti dorim tot ce e mai frumos sa iti ofere viata pe viitor.
tau Andrei, nascut ca si micuta mea cu 900g in acelasi spital, a plecat ... acum s-au reunit acolo ... in ceruri. Ii doresc zbor lin printre ingerasului micut Andrei
Pentru ca pana acum nu am intrat in casuta ta ... iti spun bine ai venit pe forumul E.M.M.A. si IMI PARE SINCER RAU CA SI TU AI DEVENIT MAMICA DE INGERAS
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Multumesc mult Caresse. Nu am scris de foarte mult timp aici, dar va urmaresc in fiecare zi.. Pur si simplu mi-e greu sa scriu...La multi ani puiutul meu si sa veghezi asupra noastra ca sa se nasca surioara ta sanatoasa si la termen