"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Nu credeam vreodata sa scriu intr-un astfel de forum... am cautat pe google un subiect despre cat timp trebuie sa treaca de la o nastere la o noua sarcina si am fost directionata pe acest site. Probabil ca nu voi mai ramane insarcinata dar ma uitam asa de dragul sotului care crede ca doar asa vom putea umple cumva golul lasat de puiutul nostru Matei.
Dupa 39 saptamani fericite in care nimic nu prevestea ce avea sa sa intample, pe data de 09.02.2014 la ora 05:50 dimineata a venit pe lume puiutul nostru Matei. Fericirea nu o pot descrie...toate bune...3.66 kg, scor apgar 10, ne-am externat dupa 3 zile. Fiindca era al 3-lea copilas mi s-a parut ca fata de ceilalti 2 doarme cam mult si mananca cam putin. Am intrebat 3 medici (de familie, si 2 neonatologi) si am primit acelasi raspuns: din cauza icterului este mai somnoros si cu siguranta de mancat mananca pt ca altfel ar plange dar nu-mi dau eu seama fiindca manca de la san. Si totusi cand avea 2 saptamani am realizat dandu-i cu sticluta ca mananca 10 ml la o masa cand el trebuia sa manance 50-60 ml si plangea in timp ce manca de parca il durea in timp ce inghitea. In aceeasi noapte am obs ca in timpul respiratiei se auzea un horcait, ca si cum ar fi racit dar eu nu am iesit cu el afara nici nu am avut musafiri raciti asa ca am decis sa mergem la pediatrie. Credeam ca il vor consulta, ne da ceva de raceala si plecam acasa doar ca eram speriata stiind ca era prea mic si pt nurofen si alte medicamente. De la Pediatrie doctorita care era de garda s-a speriat de cum respira si a chemat o ambulanta cu oxigen si ne-au trimis la UPU, unde toti medicii si asistentele au sarit la el, ne-au scos afara si dupa vreo 20 min a iesit dr si ne-a spus ca este in stare critica, nu poate respira si ar putea avea ori o malformatie la inima, ori ceva infectie grava dar ne va spune mai exact dupa ecografe si radiografii...sa asteptam. A durat aprox o ora in care doar am plans amandoi pana ce a venit din nou doctorita la noi, ne-a scos afara din sala de asteptare unde erau si alti parinti cu copii si ne-a spus plangand si ea alaturi de noi ca are o malformatie la inima si ca l-au intubat ca nu mai respira singur si ca "daca" va trai pana a 2 a zi vor incerca sa il transfere la institutul inimii pt o interventie chirurgicala de urgenta. Am trait clipe de cosmar toata noaptea rugandu-ne sa reziste pana a 2-a zi cand a fost transferat pt operatie. Chirurgul ne-a spus de la inceput ca nu stie daca va iesi cu el din sala de operatie. Din fericire operatia a reusit insa dr ne-a spus ca din pacate starea lui a fost atat de grava cu apa la plamani, stomac, rinichi si ca toate organele interne sunt blocate si nu stie daca se va recupera. Insa puiutul a inceput sa urineze, lucru care ne-a dat sperante, chiar a fost detubat dupa 2 zile. Insa in acea noapte s-a agitat foarte mult si spre dimineata au fost nevoiti sa-l intubeze din nou. Doctorul a incercat sa vada de ce nu-si revine si in urma unuei radiografii facuta impreuna cu un chirurg neonatolog au decis ca avea un chist la splina care era si dubla si au intrat iar in operatie cu el la nici o saptamana de la operatia de la inima. La fel nu am primit nicio garantie ca vor iesi cu el viu din sala, dar din nou operatia a reusit si l-au dus din nou la terapie intensiva, unde din pacate orele treceau si el nu urina. A venit dr la mine in salon si mi-a zis ca daca pana seara nu incepe sa urineze piere. Iarasi l-am chemat pe sotu si am plans ca doi copii. Chirurgul si-a dat tot interesul si nici el nu era impacat cu acest sfarsit si a mai chemat un alt medic specialist in nefrologie care i-a introdus in abdomen niste tuburi si au incercat un fel de dializa care sa preia temporar functiile rinichilor de a elimina toxinele. La fel nu am primit nici o garantie mai ales ca pe copii asa mici inca nu mai facusera asa ceva dar a inceput sa functioneze si iarasi am sperat ca va fi bine. Dimineata copilul a inceput sa urineze singur si chiar tot spitalul era fericit. Nici acum nu aveam nici o siguranta ca va scapa era doar o licarire de speranta. Insa la analizele de sange a aparut o infectie grava in tot corpul care a inceput sa dea si febra si apoi a inceput sa urineze cu sange. Era vineri seara si toata lumea era trista, eu tot mai speram. Puiul meu era intubat, cu cateter in gat si zeci de fire si tubulete prin stomac, nasuc, gura, picioare...nu va pot descrie cum ma durea sufletul sa-l vad asa. Degetelele de la maini si picioare au inceput sa i se invineteasca...imi venea mie sa mor. Sambata dimineata la vizita dr s-a asezat pe scaun si mi-a zis ca nu mai exista nicio sansa, ca nu apuca ziua de duminica sa fim pregatiti si ca le pare rau tuturor, ca toate mintile luminate de medici din cluj au facut tot ce au putut pt a-l salva dar ca din pacate a facut si coagulare intravasculara deseminata ceva de genul si asta este letala. Pana la amiaza manutele erau deja move pana la coate si piciorele trecute de genunchi. Am plans si i-am rugat doar sa aiba grija de el sa nu simta nimic si m-au asigurat ca e sedat si i se dau calmante pt a nu simti nimic. In toata aceasta perioada de aproape 2 sapt cat a fost la terapie intensiva urcam tot la 2-3 ore la el sa-l vad, sa-l mangai, sa-l pup si sa-i soptesc neincetat cat de mult mami si tati il iubesc si fratiorii lui il asteapta acasa. Desi dr a zis ca nu va apuca ziua de duminica, el a fost un luptator si a rezistat pana luni la amiaza. Atunci am fost chemata sus si mi-am strans pentru ultima data puiutul in brate pt ca le-am rugat pe asistente cand va veni acest moment sa nu-l duca pana nu il iau in brate. Dupa ce l-au deconectat de la toate aparatele, era acolo pe patutul lui, infasurat intr-o paturica colorata si cu un tifonel pe fata. M-am apropiat si l-am strans in brate, l-am pupat pe toata fata si mi-am luat ramas bun. Acea imagine mi-a ramas intiparita in memorie si cred ca niciodata n-o voi uita. Spunet-mi voi dragi mamici care ati trecut prin astfel de pierderi acum cativa ani...vindeca timpul ranile???
draga mea te imbratisez strans strans doamneeee cat de rau imi pare cand vad ca o noua mamica scrie aici,am plans si inca mai plang citind povestea ta...nci o mama de pe lumea asta nu merita sa treaca prin asa ceva. daca timpul vindeca ranile???? nu stiu,cred ca depinde de fiecare,dar cu timpul vei invata sa traiesti cu durerea in suflet. plangi ori de cate ori simti nevoia,descarca-te,spune-i numele... sunt alaturi de tine , ori de cate ori vei simti nevoia sa spui cat de mult il iubesti pe Matei sau ca iti este dor de el,sa scrii aici in casuta lui. zbor lin printre stelute ingeras frumos Matei
"te voi iubi mereu ingerul meu frumos Cristian" . inger nascut fara viata in 13.08.2013
Iti multumesc pt cuvintele tale.. Au trecut 10 zile de la inmormantare si toata lumea ma intreaba cand ma vede :"cum esti? Ce faci?" oare ce se asteapta sa le raspund "BINE??" Ma irita astfel de intrebari sau concluzii cum ca lui ii e mai bine asa, ca poate daca traia se chinuia toata viata si asa mai departe. Eu l-as fi ingrijit, l-as fi protejat si iubit dar din pacate acum mi-au ramas doar pozele si amintirile. In ultimele 2 zile asistentele care erau de servici pe terapie nici nu se mai uitau catre mine, le era mila de durerea mea, cand urcam la copil ieseau afara din salon sau isi cautau de lucru, ca pana atunci tot le intrebam una alta...directorul spitalului, mi-au spus asistentele ca nu a putut sa se uite la el dar eu il masam pe manute cand erau vinete si speram sa se faca bine. Doamne cat ma gandesc prin cate a trecut corpusorul lui mic...cred ca niciodata n-o sa pot trece peste aceasta trauma
oricat as incerca sa mai gasesc cateva cuvinte pentru tine,nu pot,nu am putere... as vrea sa iti pot alina cumva durerea,macar un pic... de astfel de concluzii din partea oamenilor am avut si eu parte,si doamneee cat de tare dor...poate pentru ca nu stiu cum sa reactioneze,sau nu le pasa,doar ei stiu...
"te voi iubi mereu ingerul meu frumos Cristian" . inger nascut fara viata in 13.08.2013
Sunt alaturi de tine draga mamica de ingeras si sincer imi pare rau pentru pierderea ta sincer eu nu cred ca timpul vindeca ranile poate doar le mai amelioreaza, e atat de trist ca si acum mai sunt parinti care trebuie sa treaca prin asa ceva.... Iti doresc multa putere, stiu ca acum nici un cuvant nu iti poate alina durerea dar aici te poti descarca ori de cate ori simti nevoia, si crede-ma te va ajuta mult!
Zbor lin ingeras drag Matei
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară şi amintirile o cărare, aş urca în Rai şi te-aş aduce din nou acasă."mama ingerasului Natalia Maria- mami si tati te va iubi mereu si nu te va uita niciodata!!!
Draga mamica de Ingeras gingas, dar luptator, Matei Vreau sa simti calda mea imbratisare si umarul meu pe care ti-l ofer ca sa plangem impreuna. Am citit povestea Ingerasului tau si plang...de cateva zile plang fara sa ma pot opri...si, ca un semn de la Ingerasul meu Serban, azi, tu ai scris povestea...o poveste care din pacate e realitatea prin care noi am trecut Ne pare atat de rau pentru pierderea ta Echipa E.M.M.A. este alaturi de sufletul tau si se roaga pentru linistea ta sufleteasca. Imi cer scuze ca nu sunt foarte coerenta in mesajul de astazi...dar astazi, Ingerasul meu ar fi implinit 6 anisori daca...daca ramanea langa noi. Referitor la intrebarea ta...timpul nu vindeca ranile acestea...timpul, amplifica durerea dorului. Asta e realitatea crunta Dar aici, pe aceste Forum, in 4 ani si jumatate, de cand copilul meu a devenit Ingeras, am invatat sa traiesc cu aceasta durere in suflet si, ca sa o pot suporta, am invatat sa ofer Iubire...iubirea neconditionata pentru Ingerasul meu, pe care o port in suflet si pe care o arat tuturor, fara sa ma mai doara indiferenta lor sau...neintelegerea lor. Intrebarile care vin din partea apropiatilor...ne-au lovit direct in suflet pe majoritatea mamicilor...imi aduc aminte cat eram de revoltata pe comportamentul prietenilor mei...si tot pe acest Forum si in articolele scrise pe acest site, am inteles ca de multe ori (nu intotdeauna), oamenii nu stiu cum sa reactioneze in aceasta situatie...ei nu stiu ce sa zica unui parinte de Inger. Si chiar daca ei au o intentie buna, nu stiu cum sa procedeze. Iti recomand cu caldura articolele scrise pe site-ul Organizatiei E.M.M.A.: http://www.organizatiaemma.ro/suport/apropiati, articolele adresate mamelor de Ingeri: http://www.organizatiaemma.ro/suport/mame, dar si articolele adresate fratiorilor lui: http://www.organizatiaemma.ro/suport/copiii
Suntem aici, suntem alaturi de sufletul tau, suntem aici si te asteptam cu bratele si sufletele deschise, ca impreuna sa invatam sa ne umplem sufletele cu iubire, iar durerea sa o putem alina. Zbor lin si Lumina vesnica, Ingeras Matei!
imi pare rau si mie pentru fiecare din mamicile de pe acest site...e atat de trist sa vezi atatia parinti care trec prin tragedia cea mai mare de a-ti pierde copilul... monica cred ca-ti este foarte greu si tie zilele aceastea si te gandesti mult la puiutul tau Serban, poate mai mult ca in alte zile...ce pacat ca nu exista consolare in astfel de momente
azi am fost la Matei, prima data dupa inmormantare...am curatat cu sotul mormantul de florile si coroanele care se uscasera...am plans din tot sufletul vazand din nou numele lui scris pe acea placuta...este ultimul loc in care m-as fi gandit vreodata sa i-l vad scris
stiu ca Dumnezeu care mi-a dat puterea sa rezist cat am fost cu el la spital ne va da si puterea sa mergem inainte doar ca este foarte greu fara el...mi-e atat de dor de obrajorii lui moi
Lacrimile imi curg pe obraz si cu durere iti spun bine ai venit in familia E.M.M.A. regret nespus ca ai devenit mamica de ingeras. Timpul ... nu vindeca, dar transforma! este cel mai bun "aliat" al nostru. in timp vine acceptarea care e deosebit de importanta. La mine sunt curand 4 ani de la pierderea primei fetite, de atunci am mai devenit mama... dar in suflet exista un mare gol si dor... fetita a doua imi umple timpul din plin de 2 ani dar golul nu! Multa putere voua si zbor lin ingerasului
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Decind a aparut relatarea ta tot vroiam sa scriu ceva, dar tinteam doar degetele pe butoane si stingeam calculatorul... Deoarece, nimic nu va implini acel gol pe care il simtim fiecare din noi... Cel mai greu este faptul ca pe zi ce trece iti dai seama ca vom trai cu o astfel de stare toata viata... Nu pot sa-mi imaginez prin ce dureri a trecut micutul Matei...Detest vorbele aruncate de cei din jur "ca poate asa a fost mai bine, si cine stie poate se chinuia toata viata". Idiotism oare ei nu inteleg ca noi ne doream copilas sanatos, si de unde ei sa stie ce e mai bine pentru noi? Imi pare rau ca doar trecind printr-o astfel de tragedie, mi-am dat seama cine imi este prieten si cine imi este doar "un nimeni pe care ii cunosc numele si atita tot". Pierderea te schimba, asa cum ne-a schimbat pe fiecare din noi. Eu si sotul ne simtim ca niste copii abandonati, iar orice actiune, orice gind mereu ne face sa ne gindim la ingerasul nostru... Iti sunt alaturi Zbor lin micutul Matei
Trebuie să te obişnuieşi să trăieşti fără nici un răspuns. Ma petite ange, tu as quittée la terre mais dans les nuages tu veilles sur moi et ton papa.
Am citit si eu azi cateva relatari ale voastre dragi mamici si am simtit oarecum durerea fiecareia. Pana acum cand cineva cunoscut suferea o pierdere prin moartea unei pesoane dragi empatizam cu ea si ma gandeam cat de greu trebuie sa-i fie dar pana ce nu am simtit acest fior pe pielea mea nu mi-am dat seama ce inseamna de fapt "moartea". E cumplit si mai ales cand stii ca e inevitabila...imi amintesc cum stateam cu sotu in salon si ma simteam atat de incapabila, de neputincioasa...stateam efectiv si asteptam ca puiul meu sa se stinga, cred ca nu exista ceva mai dureros, simteam ca-l tradez oarecum...ca am mainile legate...ii ziceam sotului plangand"noi ce asteptam aici?? toata lumea sta si asteapta sa moara?" daca pana atunci ma rugam sa scape in acel moment m-am rugat doar sa-l scape Dumnezeu de suferinta, am realizat ca nu mai putea nici el lupta...apoi ma simteam vinovata ca eu ca mama ma rugam astfel...si numai cine a trecut prin asta poate sa-si dea seama ce-am simtit
intr-un fel nu mai astept nimic de la cunoscuti, prefer sa nu mai ies din casa, chiar azi m-am dus la bancomat sa scot niste bani si repede paznicul de la banca a iesit sa-mi transmita condoleante si la fel si el a zis ca va mai trece putin timp si voi trece peste si i-am zis doar ca niciodata nu voi putea trece peste si i-am spus ca ma grabesc, apoi am plecat si m-am apucat de plans in masina.
am fost pe urma la controlul de 6 sapt de la nastere si evident am schimbat ginecologul ca nu i-am mai putut vedea pe cei de la spitalul unde am nascut si dr m-a intrebat printre altele daca alaptez, cum e copilul si-atunci iar m-a luat plansul...mi-e atat de greu...plang pe strada, acasa...si cand baietelul ma intreaba "mami unde-i Mateiut?" e ingrozitor de dureros
Doamne,citesc si nu imi vine sa cred,parca e povestea noastra.Eu am nascut acum 10 luni,iar ingerasul a avut tot o malformatie cardiaca,pana sa isi dea cineva seama la fel manca putin,dupa3 zile nu mai urina,a fost operat de 2 ori,la fel ne-a spus intr-o duminica ca nu mai rezista,dar a rezistat pana marti,incepuse sa se invineteasca,sa I se inlemneasca piciotusele,avea zeci de firisoare in trupul lui firav...a trait 22 de zile.
Eu am nascut prin cezariana,si imi doresc alti copii,sper sa ma ajute Dumnezeu sa am. Iti doresc multa putere si credinta,e foarte greu,eu am mii de intrebari fara raspuns,si incerc sa merg mai departe,desi lumea din jur ma face sa sufar,desi parca toti au uitat...eu as vrea sa vorbesc doar despre el...pt mine si pt taty lui va ramane primul nostrum copil,bebelusul nostru iubit si dorit.
Imi pare rau sa aud ca si voi ati trecut printr-o drama asemanatoare... La fel si eu ca si tine as vorbi incontinuu doar despre el. Matei a trait 29 zile, din 9 februarie pana in 10 martie. Inca nu pot sa cred ca nu mai e...
Inca nu stim nici noi cauzele acelor malformatii...o sa incercam sa aflam desi nu stiu ce raspunsuri vom primi, sotul ar mai vrea sa facem un alt bebe care sa ne aline putin, eu ma tem...sa nu se intample ceva cu el ca n-as mai rezista si apoi ma tem ca deja am 32 ani si 3 nasteri, nu stiu daca m-as incumeta sa raman insarcinata a 4-a oara
oricum...Matei va ramane puiul meu frumos si iubit, febletea lui mami ( era si primul care semana putin si cu mine)
Te pup si te imbratisez si eu si iti doresc sa ai alti copii sanatosi si frumosi si sa va puteti bucura de ei, desi stiu ca mereu te vei gandi la cel pierdut.
Draga mea... din pacate timpul nu vindeca mare lucru... La parastasul de 2 ani a lui David a fost mai greu decat la cel de un an... de ce? nu stiu! poate ca dorul e mai mare! Din pacate trebuie doar sa inveti sa traiesti si sa dai un sens pierderii tale! Doare ca naiba si stii ce? doare si mai tare cand dupa un timp, iti dai seama ca ai inceput sa ai zile in care traiesti ca si cum copilul tau n-ar fi existat!!! dar inima de mama nu uita niciodata de bucatica ei de om si intotdeauna ii da peste nas creierului si durerea/dorul se intorc inmiit!
Te imbratisez din tot sufletul meu si sper sa gasesti alaturi de noi linistea si forta care iti trebuie pentru a trai pentru puiii tai de acasa!