"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Buna tuturor, am intrat pe acest forum acum o sapt, dar nu am putut sa citesc prea multe dn cauza lacrimilor. de cateva zile am nevoie de ajutor sa iau o decizie si chiar si printre lacrimi am citit multe din poestirile de aici. Povestea nostra ce era frumoasa a inceput acum 36 de saptamani, cand dupa 2 ani de incercari si o sarcina pierduta in 5 saptamani am ramas insarcinata...ne-am bucurat..dar am tot sta cu frica pierderii..nu am avut nici o problema si sarcina a crescut de la o luna la alta, toata analizele au iesit bine, doar ca e aveam burta cam mare, toata lumea se minuna de ea, eu era fericita ca se vedea devreme si eram asa mandra de burtica mea, cand am aflat ca e baietel , mi-am spus ca va fi unu cu falcute. emotiile s-au mai dus ci a aparut bucuria, deja planuiam cum amenajam apartamentul, cautam nume, ne bucuram de primele lovituri, eram asa de fericita, asa de linistita, de calma, ma schimbase intru totul. Dar de pe la 24 de saptamani am vazut eu ca burta mea creste foarte mult, ca ma umflam. si atunci l-am intrebat pe doctor daca e prea mult lichid, asat pentru ca toata lumea ma intreba. Mi-a spus atunci ca este la limita superioara, dar ca nu e nici o problema, ca e un polihramios dar nu avansat, apoi la 30 saptamani, aveam indicele de lichid 37, si el tot spunea ca nu e nici o probema, mai mult mi-a dat niste pastile care erau contraindicate pe prospect pentru trim 2-3. si atunci am inceput sa ma indoiesc de el, mai ales ca citisem ca un poihidramnios(lichid in exces) poate fi cauzat de anumite malformatii ale fatului. asa am ajuns de urgenta printr-o doamna amabila la Dr Iosup. asta la 32 saptamani, el cum m-a vazut mi-a spus ca e o problema foarte grava la inimioara copilului, ca nu poate vedea foarte bine, din cauza pozitie copilului , dar ca din cat se vede malformatia e incompatibila cu viata.dar pentru a f sigur mi-a recomandat sa consult si alti doctori si asa intr-o saptamana am fost la Dr Rahimian, Dr Pop, Dr Zvanca, Dr Herghelegiu (ecografie) si la Dr. Nicolescu si Dr. Dumbrava(cardiologi pediatri) Asa a inceput cosmaru, fiercare doctor in parte a confrmat diagnosticul.o malformatie complexa, incompatibila cu viata, un singur doctor ne-a spus ca ar exista o sansa, dar asta ar insemna 3 operatii si daca totul ar decurge perfect ar putea avea o viata cel mult decenta(cu pastile toata viata, fara efort, fara sa raceasca, sa se imbolnaveasca) iar la maxim 20 ani necesita un transplant de inima, bineteles si cu riscuri de afectare cerebrala din cauza neoxigenarii. prima oara cand am auzit am zis ca trebuie sa fac tot posibilul daca are o sansa, apoi dupa ce am cautat pe net diferite asociatii ale bolnavilor de inima si am gasit de ce spunea o vata cel mult decenta... functionarea insuficienta a imini insemna privarea de oxigen a creierului, de unde lipsa auzului, vazului sau chiar incapacitatea de deplasare, depinde de zonele afectate.. atunci mi-am dat seama ca asta ar insemna mai multa suferinta si nu as putea sa aleg asta pentru el, doar sa ma simt eu ca am facut tot posibilul. Asa ca acum asteptam, miercuri am fost programati pentru cezariana.. si nu stiu ce sa fac dupa, am nevoie de sfatul vostru. psihologul mi-a recomandat ca ar fi mai bine sa incehi asa fara sa il vad, sotul ar vrea la fel, mie mi-e frica de reactia mea... dar mi-e si frica sa nu regret enorm ca nu l-am vazut, din cate am citit aici asata e sentimentul...Incerc sa ma bucur acum de ultimele clipe alaturi de el, as vrea sa opresc timpul aici..sa ramanem asa, mereu, el in burtica, grasut si vioi si eu fericita ca e alaturi de noi. Nu vreau si nu pot sa cred ca asta se va termina si urmeaza un gol imens.
Ultima oară modificat de bianca12 pe 26 Feb 2014, ora 17:11, modificat de 3 ori în total.
Vreau sa zambesc pentru ingerasul meu! Alexandru Ioan 21.08.2013
Bianca, iti trimit o calda imbratisare si ma rog sa fie Bunul Dumnezeu alaturi de voi 3 ca sa va ajute ! Sper ca bebe sa fie mai bine decat spun doctorii si voi sa va bucurati de el o viata intreaga! Sunt alaturi de voi !
Imi pare foarte rau Bianca ca treci printr-o asa grea incercare. Citeste te rog acest topic http://www.organizatiaemma.ro/forum/viewtopic.php?f=25&t=2053#p92256, poate iti va fi de ajutor. E adevarat ca povestea ta trista se aseamana izbitor cu cele ale altor parinti nefericiti, dar fiecare decide singur ce e mai bine pentru el si familia sa. Nu am sfaturi pentru tine , decat sa-ti asculti inima si poate incurajarea de a-ti vedea copilul. Ma gandesc ca, desi te va indurera enorm neputinta, imaginea, amintirea pruncului tau iti va linisti sufletul in timp; ai dreptul sa-l privesti, sa-l cunosti...e copilul tau Sa-ti ajute Dumnezeu si ma rog sa faca o minune si pentru puisorul tau
Nu realitatea este cea care conteaza, ci modul in care se reflecta asupra sufletelor noastre.
Scuza-ma ca revin cu o frustrare proprie, caci acum am constientizat recomandarea PSIHOLOGULUI: ar fi mai bine sa inchei asa, fara sa il vezi. Ce sa inchei: o experienta oarecare? un capitol trist dintr-o viata frumoasa? Un alt incompetent (dupa parearea mea umila!). Ce recomandare e asta? Draga mea, lasa instinctul matern sa-ti sopteasca; el nu te va amagi si nici dezamagi! Sa faci ce vei simti, nu ce vei auzi! Nimeni nu cunoastea mai bine decat o mama legatura unica si inseparabila cu copilul ei. Si el, micutul, merita sa fii curajoasa pentru el!Si de altfel, sa avem speranta ca in urma cezarienei va fi bine! Cu Dumnezeu inainte!
Nu realitatea este cea care conteaza, ci modul in care se reflecta asupra sufletelor noastre.
Buna Bianca !!imi pare nespus de rău ca te alături noua .Si la mine rana e încă deschisă eu mi-am pierdut ingerasul acuma aproape 3 sapt si Maja având multiple malformatii printre care si una la inima.Si noi ne-am plimbat pe la diferite medici si toți mi-au spus același lucru ca nu are sanse sa supravietuiasca.Din fericire pt mine fetița mea a cedat in lupta cu viața si ea a hotărât singura ca nu vrea sa mai lupte.Un sfat te rog sa te uiti la copilul tau dupa ce il nasti .Si eu am zis la fel ca tine ca nu vreau sa ma uit la Maja soțul meu a spus la fel si pana la urma ne-am răzgândit.E cel mai bun lucru pe care l-am făcut in viața asta sa ma uit ea,sa o ating,sa o țin putin in brate.Acuma cand ma gândesc la ea imi amintesc si de fetisoara ei micuta cum dormea linistita.Nu e ușor si durerea nu trece din păcate.Tot ce pot sa iti ofer e o de aici de departe la fel cum am primit si eu la rândul meu de la minunatele femei de pe acest site.te pup si iti doresc multa multa multa putere tie si sotului tau.
Zbor lin buburuza lui mami si gagica lui tati.Vei fi mereu in sufletele noastre !!
Mihaela,- mamica lui ANDREI - viata, sufletul si tot ce inseamna mai frumos si pur si a doi Pui mici, plecati mult prea devreme; - mamica lui Christian - o minune blonda cu ochi albastrii care ne parfumeaza viata aici pe pamant.
Va multumesc pentru mesaje, da, cred ca cel mai bine ar fi sa decid atunci ce vom face, dar vroiam sa nu iau atunci o decizie pripita(pe care sa o regret) , pentru ca stiu ca va fi greu dupa operatie si poate voi fi coplesita, ma gandeam ca ar fi bine sa stiu inainte ce voi avea de facut, sa ma pregatesc ...pe cat poti fi de pregatit pentru asa ceva .. Draga Tita, Alexandru Ioan, era numele pe care l-am ales pentru el. Dar pentru mine pana acum a fost bebelusul; asa i-am vorbit , asa am l-am numit cand vorbeam de el si asa va ramane, m-am atasat de acest alint dar si de multe altele(mai mult l-am alintat in diferite feluri decat i-am spus pe nume, asta si pentru ca ne-am decis cu greu la un nume, parca nici unul nu era suficient de deosebit pentru el), iar Alexandru(Andu-Sasha) erau alese ca si nume dar cred ca "bebelusul" ar fi fost / va fi si dupa. Draga Donna, psihologul are si el rolul lui , probabil ca incerca sa ma protejeze , dupa cum a spus el relatia noastra (a mea si a bebelusului) a fost pe nevazute si ar fi bine sa o incheiem la fel, dar sa stii ca de asemenea tot el mi-a spus ca trebuie sa vorbesc cu bebelusul sa ii explic ce s-a intamplat, sa ii spun ce simt, sa ii spun ce gandesc. Eu dupa ce am aflat am fost atat de marcata incat am incetat sa il mai mangai, sa ii mai vorbesc...ma durea atat de tare si am crezut ca daca voi evita va fi mai usor...bineteles ca am apelat si la doctor imediat pentru ca simteam ca cedez, a venit si sotul cu mine . si m-a, ne-a ajutat, macar acolo si aici pot vorbi. In rest simt ca as face orice sa evit sa ma gandesc la ce urmeaza.. M-a ajutat sa accept, sa ma impac cu mine, si sa pastrez comunicarea cu bebelusul nostru. Asa ca am reusit sa ii povestesc is bebeluslui ce simt pentru el, cat il iubesc, ce mi-as fi dorit sa se intample, cat de rau imi pare ca a fost sa fie asa, ca nu se poate face nimic, ce durere lasa in sufletel noastre si ca el stie si a simtit cat de mult l-am iubit si cat de mult l-am dorit in viata noastra.
Vreau sa zambesc pentru ingerasul meu! Alexandru Ioan 21.08.2013
Draga Roxana, am citit povestea ta si ma ingrozesc, asa am fost si eu plimbata prin spitale, pentru ca sarcina era mare, 32 saptamani, nu se putea face nimic, chiar daca dignosticul era sigur nu au vrut sa imi provoace nasterea mai devreme, pentru ca era prematur si legal nu au voie..mi-au spus ca in anumite tari se poate intrerupe o sarcina, dar nu la noi. Sincera sa fiu m-am bucurat ca am mai avut o luna de stat cu bebelusul meu, o luna in care sa il simt, sa ii pot vorbi, sa fie alaturi de mine. dar pe de alta parte o luna in care m-am atasat tot mai mutl si mai mult de el...nu pot sa accept de ce li se intampla lor, niste suflete nevinovate, nu asa e legea firii, pentru ce platesc ei? Va multumesc pentru sfaturi, nu vroiam sa las decizia pentru moment, pentru ca voi fi anesteziata total, si daca nu el spun inainte ce vreau s-ar putea cand ma trezesc sa fie prea tarziu. Sotul meu nu vede, nu vrea o inmormantare, imi spune ca nu ar putea trece prin asa ceva...nu as vrea sa ii fac rau..nu as vrea sa il fac sa sufere si asa este foarte afectat si simt ca nu le poate duce. iar eu pur si simplu nu stiu ce sa fac..daca va trai cateva ore..zile saptamani, cu siguranta ca am sa merg sa il vad, nu il voi putea lasa in spital sa nu merg la el, nu vreau sa creda ca l-am parasit, vreau sa stie ca atat timp cat a fost aici, cu noi, noi l-am iubit si am fost langa el. dar dupa...cred ca am sa aleg incinerarea. poate ca voi regreta..ca nu am un loc unde sa il plang, unde sa ii vorbesc, dar stiu ca ma va auzi. oricum voi regreta, indiferent ce voi alege, voi regreta ca nu e langa noi, ca nu mai e. Nu stiu, sunt niste decizii atat de greu de luat, cum pot sa aleg ce sa fac cu bebelusul nostru dupa ce nu va mai fi..cum pot sa accept ca nu va mai fi..cum sa ma gandesc la asta, cum sa il iau in brate si el sa nu mai miste dupa ce il simt in fiecare si cum da din picioruse. oare nu o sa inebunesc? mi-e frica de golul acela de care vorbeai si tu Roxana.
Vreau sa zambesc pentru ingerasul meu! Alexandru Ioan 21.08.2013
Bianca, scumpa mea, stiu ca e greu, iti simt durerea , dar poate ar fi bine sa nu te mai chinuiesti cu atatea intrebari si sa stai doar cu bebe si sotul tau ; sa fiti impreuna toti 3, cred ca e acum cel mai important. Indiferent de ce spunem noi, tu vei simti ceaa ce trebuie sa faci , pentru ca esti o mami buna care-si iubeste enorm copilasul, pe Alexandru Ioan. Ai incredere in tine si in Dumnezeu! Noi suntem langa tine!
Donna, mi-as dori sa pot crede in minuni..dar 7 din cei mai buni doctori mi-au spus acelas lucru, ca nu are un ventricul, ca nu are artera pulmonara sau e hipoplazica, ca inima e in dreapta, ca nu are sept ventricular si arterial, doar niste cioturi, ca nu sunt doua vene mari si ca e doar una (sau e una mare si una f subtire care pleaca din acelas loc) si multe altele. Ma rog in fiecare zi la o minune si iti poti da seama ca sper , cred ca am sa sper si dupa ca ma voi trezi si ca a fost doar un vis...am sa revin la voi dupa ce imi voi reveni, sper din tot sufletul sa ma intorc cu minunea, va imbratisez cu drag si am sa ma rog si pentru alinarea suferintelor voastre.
Vreau sa zambesc pentru ingerasul meu! Alexandru Ioan 21.08.2013
Bianca,ma doare sufletul ca te alaturi familiei EMMA...E greu sa ma pun in situatia descrisa de tine, e cumplit ,dar eu as merge pana la capat . Da,doctorii ar trebui sa i dea sanse sa traiasca,atat cat va putea el ...si l-as vedea...ar fi greu sa traiesc cu dorul si durerea asta...nu as avea regretul ca nu l-as fi vazut..Te rog sa faci cum simti tu!Te imbratisez strans !
4 ingerasi in Cer si o 2 fetite pe Pamant .. Iit multumim,Doamne!
Diana,te iubesc enorm! Amma Nectaria, luptatoarea mea, mami si tati vor fi alaturi de tine si vei fi bine!
ingerasii mei,veti fi mereu in sufletul meu! O parte din el e Sus langa voi!
Bianca te imbratisez strans, strans cu tot sufletul alaturi de tine. Am citit mesajele tale si lacrimile imi curc pe obraz... de multe ori m-am gandit cum ar fi fost viata mea, daca medicii mi-ar fi spus din timpul sarcinii de problemele cardiace a Serbanelului meu... dar mie nu mi-au spus...si asa Serban a venit pe lume cu nota 9, un baietel "perfect" (asa imi spuneau la toate ecografiile). Astfel, am avut sansa sa fiu mamica lui 1 an, 5 luni si 12 zile...apoi, El a primit aripioarele de Inger, iar acum, Serban este viu in sufletul meu, il iubesc si il voi iubi vesnic, si multumesc bunului Dumnezeu ca l-a lasat langa mine acest timp, pentru a-l putea iubi si ingriji cum am stiut eu mai bine.
Daca as fi stiu din timpul sarcinii ca are problem cardiace, hotararea mea era sa-l nasc intr-un spital in care sa existe o sectie de cardiologie infantila, pentru a putea fi preluat imediat dupa nastere si a I se face toate investigatiile necesare cat mai repede. Am pierdut timp pretios nascand intr-un spital fara sectie de neo-natologie cu aparate pentru copii cu probleme respiratorii, a fost trimis la Cluj cu un "jaf" de salvare, am stat aiurea si prin Cluj...daca as fi nascut in Targu Mures...cred ca acum povestea mea era alta...dar... sunt mult prea multi "daca"...
Bianca, sufletul tau iti va dicta ce sa faci dupa nastere... eu sunt alaturi de tine, indifferent de decizia pe care o vei lua. Ma rog pentru sanatatea voastra si pentru liniste sufleteasca. Ingerasii au puteri miraculoase. Ma rog Lor sa va vegheze si sa va protejeze.
Draga mea Bianca, Ma regasesc asa de mult in povestea ta am impresia ca retraiesc cu tine povestea mea care e cat de cat recenta. Ce sa zic noi locuim in Suedia si nici aici intreruperea de sarcina nu e legala decat pana la 22 de saptamani daca se observa malformatii. Si noi ne-am confruntat cu aceleasi probleme chiar daca ziceam noi locuim intr-o "tara mai civilizata" dar crede-ma ca dupa experienta asta am fost profund dezamagita. Eu am dat in preeclamsie si mie imi monitorizau starea de sanatate tot timpul singur motiv pt care puteau intrerupe sarcina era doar daca starea mea de sanatate se intrautatea. Si am stat si am tot asteptat pana un medic ne-a zis ca Maja are 5 la suta sanse sa supravietuiasca. Atunci au inceput intrebarile si gandurile oare chiar avem sanse?oare chiar o sa traiasca?iti dai seama ne-am legat de orice sansa pe care ne-o dadeau medici pentru ca indiferent cat de bolnav e bebelusul e parte din partea ta si o sa il iubesti orice ar fi.Din pacate cum ti-am zis ea a hotarat ca nu vrea sa vina pe lumea asta si inimioara ei s-a oprit. Eu am nascut natural pt ca aici nimeni nu iti face cezarianta la cerere doar daca exista prbleme de santate sau complicatii. In ceea ce priveste vazutul ti-am zis noua toti psihologii si medici si moasele toata lumea ne-au zis ca tre sa ne uitam la ea ca e asa de frumoasa si e mare si asa mult perisor pe cap si o sa ne para rau daca nu ne uitam la ea. La inceput eu vroiam sa ma uit la ea dar dupa nastere m-am razgandit pentru ca sotul meu nu vroia sa o vedem. Pe urma sotul meu a inceput sa discute despre faptul ca poate ar trebui sa o vedem si am discutat si am ajuns la concluzia ca cel mai bine e sa o vedem. Ne-am incurajat unul pe altul ne-am luat de mana si am vazut-o si de atunci am inceput sa ii spun pe nume Maja. Atunci din bebe, buburuza, gagica s-a transformat in Maja. Dar cum ai zis si tu asta e decizie de moment pe care am luat-o acolo tre sa faci ce iti spune inima. Eu sunt sigura ca daca bebelusul tau supravietuieste o sa il iubesti si o sa fii langa el fiecare moment si fiecare clipa cat e in viata. Ca si mama gasesti puterea si taria sa mergi mai departe si sa lupti. Stiu ca orice ti-am spune noi acuma oricum nu te consoleaza pt ca nici pe mine nu ma consoleaza absolut nimic si nimeni acuma. O sa ai zile mai rele si zile mai bune si zile care trec si vin altele. Am invatat ca tre sa luam fiecare zi asa cum este si sa plangem oricat de mult avem nevoie. Iti doresc mult succes pe miercuri si iti doresc multa putere si o sa ma gandesc cu mult drag la tine si la Alexandru miercuri. Cand ai nevoie de un umar sunt aici pentru tine oricand si la orice ora. Te pup te cu drag si mult mult curaj
Zbor lin buburuza lui mami si gagica lui tati.Vei fi mereu in sufletele noastre !!
Buna Bianca, mi=ar placea sa poti citi una dintre povestile mele, prin ce ai trecut tu, am trecut si eu, la fel si baietelul meu nu avea nici o sansa, tot la inima avea malformatii, si tot la o gramada de dr am fost, dar am ales sa lupt pana la capat pana in panzele albe, si nu doar o data, istoria s-a mai repetat. O pierdere doare cum nimic nu doare mai mult, dar cand tu participi la ea, e prea greu sa faci fata, te vei simti vinovata ca nu ai luptat pt el cat ai putut, ca te=ai lasat influentata de ceilalti. Baietelul meu l-am nascut la termen si a trait 6 zile, dar nu am nici un regret....am luptat pana la capat. Vei trece oricum prin dureri sufletesti, dar vei avea inima impacata, si asta conteaza. Citeste macar una dintre povestile mele...
buna.imi pare nespus de rau ca treci prin acest chin.nici nu stiu ce sa-ti spun pentru ca povestea mea e diferita de a ta.indiferent de ce vei face, va fi decizia ta.sper ca dumnezeu sa iti dea intelepciunea sa faci cum e mai bine.eu una cred ca as lupta pana la capat, macar sa pot fi impacata cu ideea ca am facut tot ce mi-a stat in putinta, asa cum au mai spus si alte mamici de ingerasi, as vrea sa nu regret pe viitor ca nu am incercat sa fac orice pentru copilasul meu.poate dupa ce il nasti va ajuta dumnezeu macar sa-l puteti boteza, atat cat va ajuta dumnezeu profitati la maxim de clipele alaturi de puiul vostru.acum voi faceti asa cum va dicteaza inima.te imbratisez cu drag si inca o data, sper ca dumnezeu sa va dea intelepciunea si puterea de care aveti nevoie.
OFFF draga mea sper sa citesti acest mesaj pana cand vei pleca la spital .. eu am trecut de 3 ori prin ceea ce treci tu acum si iti spun sigur ca nu vei inebuni decat daca vei permite tu acest lucru ... eu te sfatuiesc sa ii faci poze si sa iei cat mai multe amintiri legate de el ..stiu ca suna straniu dar sunt singurele amintiri pe care le poti avea cu el ..daca nu le faci peste ani vei regreta ... legat de inmormantare este doar alegerea voastra ..este fff greu acest lucru de facut la noi pentru ca dupa ce esti indurerat nimeni din sistemul nostru nu te ajuta ...daca il incinerati eu una vas sfatui sa le cereti sa va dea cenusa si voi sa o imprastiati intr-un loc unde sa puteti merge cu drag pentru a pune o floare ..eu asa as proceda .. oricum gandul mie indreptat catre tine ..in aceste momente eu te sfatuiesc sa faci numai ceea ce doresti tu ..incearca sa faci tot ceea ce doresti ca sa nu ai regrete .... te imbratisez cu mult drag si ma voi ruga pentru voi ... iti las pe privat numarul meu de aici din tara pana vineri mai sunt acasa daca doresti sa vorbesti cu cineva sunama ....
pe link-urile de mai jos poti vedea poze cu ingerasi mei ... te imbratisez
Claudia am citit toate mesajele tale, Doamne cat de puternica trebuie sa fi, eu am decis ca nu accept nici o operatie, asa ca nu stiu daca trebuie sa iti para rau ca nu au fost facute, m-am informat foate mult, acum nu stiu exact la voi cate de complexa era malformatia, dar mie mi-a spus ca pe langa cele 3 operatii(una la nastere, una la 6 luni si una la 3 ani) , fiecare cu sanse de reusita de 80%, mai era nevoie la maxim 20 ani de transplant de inima si pe langa asta toata viata cu pastile, fara sa poata alerga, fara sa poata raci..dupa cum a spus doctorul daca toate decurg perfect poae avea o viata DECENTA si un IQ putin sub normal...pentru ca din cauza nefunctionarii corecte a inimii nu se oxigeneaza anumite parti ale creierului si de aici...pot aparea multe alte probleme. initial si eu cand auzisem ca exista o sansa m-am simtit datoare sa fac orice, apoi cand am intrat pe asociatii ale copiilor bolnavi de inima...si am vazut cate probleme au dobandit, ca si-au pierdut auzul, ca nu pot merge..afectiuni psihice multe din cauza neoxigenarii creierului. atunci mi-am zis ca nu vreau sa il chinui asa, mai bine sufar eu decat sa il vad pe el suferind, mai bine ma simt eu vinovata ca nu am facut absolut tot ce se poate , doar sa il tin in viata, decat sa fac orice pentru a nu fi vinoavata dar pentru asta sa platesca el. Cum ne-a spus un doctor..se pot face carpeli..atunci am simtit ca se rupe inima in mine. Nu pot sa imi inchipui cum as putea sa trec prin cate ai trecut tu Claudia, eu acum simt ca nu mai pot, dar poate ca faptul ca o ai pe Sara, te ajuta sa treci mai usor, mie acum mi-e ingrozitor de frica sa mai incerc, e bine ca voi face cezariana si va trebui sa stau un an pana sa incerc iar..si asta dupa ce voi face toate analizele genetice din lume, si cu siguranta amiocenteza...cateodata ma gandesc ca poate nu merit sa mi se spuna "mama"
Vreau sa zambesc pentru ingerasul meu! Alexandru Ioan 21.08.2013