"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Feteloooooooooooooooooor, dupa Paste, ne-am gandit sa ne mai ocupam putin si de Bucuresti. Adica o sa organizam o conferinta de presa pentru a mediatiza evenimentul Ziua Mamelor de Ingeri dar ar fi bine sa ne impartim si responsabilitatile in sensul ca in primul rand ar trebui sa impartim fluturasi in care sa facem cunoscut evenimentul din 10 mai. Cel mai bine ar fi la biserici si cimitire. Eu stau langa cimitirul Bellu, Eroii Revolutiei, etc... deci am unde sa impart fluturasii. As vrea sa ne mobilizam putin si sa scrieti in acest topic daca ati putea/ati avea timp sa impartiti fluturasi in cartierul in care locuiti. Si as vrea sa stiu daca cineva poate sa-i multiplice si cam in cate exemplare. Va pup si astept feed-back!
Buna, Ana. Gata ? Dam startul la "zbor de fluturi" ? Am si eu un roi pregatit sa-si ia zborul catre inimile oamenilor. 2000 buc. Pe aripile lor scrie E.M.M.A. .
Liliana
Nu sunt mama de inger, dar totusi sunt aici. Alaturi de voi, parintii de ingeri...
Alina, iti voi trimite eu fisierul cu modelul fluturasului. Trimite-mi pe mesaj privat o adresa de mail unde sa-l expediez. Iti multumim din suflet pentru ajutor. Liliana
Nu sunt mama de inger, dar totusi sunt aici. Alaturi de voi, parintii de ingeri...
Buna fetelooooooooooooor! Si merci pentru implicare! Eu ma vad maine cu Liliana ca sa-mi dea niste fluturasi si duminica merg la biserica si la cimitire ca sa le impart. As vrea sa va rog ca dupa ce le impartiti, sa scrieti aici pe forum. Cam ce numar de fluturasi ati impartit si ce reactii ati intampinat. Va cu mult, mult drag!
Am impartit si eu azi vreo 200 de fluturasi la cimitir si la biserica. Iar maine, de ziua Emmei, voi face acelasi lucru. Si in fiecare zi pana la evenimentul Ziua Mamelor de Ingeri voi face acelasi lucru, cel putin o ora-doua pe zi. Sper sa fim cat mai multe si sa adunam in jurul nostru cat mai multe persoane! Va si succes maxim! P.S. M-am intalnit si cu Love Hurts. Era cu mama ei si m-a prins asupra faptului cand imparteam fluturasi. Si am pupat-o pe burtica si se pare ca va fi Floricica, asa cum a spus la inceput.
Buna, Ana ! Citind randurile tale mi-am amintit o replica din filmul "Rain man" cu Dustin Hofman jucand rolul unui autist. El avea aceasta replica memorabila pe care o atribuia persoanei care ii conferea lui starea de siguranta : "Omul meu de baza!" Era o apreciere simpla, dar pe care nu au primit-o decat 2 oameni din viata lui. Si doar dupa indelungi peripetii si incercari comune.
Ei bine, tu, Ana, esti "omul nostru de baza" ! Nu-i asa ?
Liliana
Nu sunt mama de inger, dar totusi sunt aici. Alaturi de voi, parintii de ingeri...
Imi place sa cred ca toti suntem oameni de baza. Fiecare voluntar E.M.M.A. care a pus umarul la construirea acestei Organizatii, astazi mai puternica decat ieri si sigur, mult mai putin puternica decat maine, este "om de baza"... Chiar daca unii nu au timp, nu pot, sunt sigura ca ne ajuta foarte mult macar si prin faptul ca se gandesc la noi. Multumesc pentru aprecieri, Lili! Si tu esti la fel de importanta. Fiecare om este important in felul sau. Cel mai important pentru Dumnezeu. Toti suntem fiii Lui. Va cu dragoste! Si inca ceva: “Ce sunt? Sunt un fir de praf minuscul pe acest pământ – în Univers. Ce-a fost stârnit de un vehicul, în lumea asta fără sens. În rotocoale mari mă-nvârt, fără sprijin, fără rost, şi-s dusă pe aripi de vânt prin locuri unde n-am mai fost. De ce ne zbatem să fim NOI, când totu-i hărăzit de SUS? Că eşti în vânt sau în nori, contează înc-un fir în plus?” (Sofia Vicoveanca)
“Ce sunt? Sunt un fir de praf minuscul pe acest pământ – în Univers. Ce-a fost stârnit de un vehicul, în lumea asta fără sens. În rotocoale mari mă-nvârt, fără sprijin, fără rost, şi-s dusă pe aripi de vânt prin locuri unde n-am mai fost. De ce ne zbatem să fim NOI, când totu-i hărăzit de SUS? Că eşti în vânt sau în nori, contează înc-un fir în plus?” (Sofia Vicoveanca)
M-ai inspirat...
Nu suntem fire de praf
Desi parem fire de praf Si totul harazit de SUS, In noi e Sfantul Duh nascut, In noi e inviat Hristos.
Parem a fi purtati de vant, Dar vantul noi ni l-am creat. Cu fiecare fir in plus Noi tot mai sus ne-am inaltat.
Nu suntem fara rost si sprijin, Iar lumea nu e fara sens. Unii pe altii ne sustinem Iubind profund, sperand intens.
Cand Domnul ne-a creat a zis: -„Asemeni Mie voi veti fi Si, inmultindu-va in lume, Pamantul il veti stapani!”
Ne-a dat si liberul arbitru Sa ne simtim asemeni Lui, Sa il cinstim cum se cuvine: Traind Puterea Cerului.
Sa fim ferice de iubirea Cu care-am fost invredniciti! Suntem Copiii Lui din veacuri! Va rog, nu deznadajduiti!
Liliana compusa in 26.04.2009
Nu sunt mama de inger, dar totusi sunt aici. Alaturi de voi, parintii de ingeri...
Astazi am avut initial pornirea sa merg dimineata la cimtir si la biserica dar nu m-am simtit efectiv in stare dupa socul de aseara cand am aflat despre plecarea Ralucutei la ingeri. Inca nu-mi revin... Nu m-am putut ridica din pat. Stateam intr-o letargie cum nu va puteti imagina... Dupa amiaza m-au cuprins remuscarile ca ar fi fost poate o ocazie buna ca sa fac lobby pentru Ziua Mamelor de Ingeri... Asa ca mi-am luat pe mine tricoul si mi-am pus in cap sepcuta si am plecat la cimitir si in parc. In parc erau o multime de persoane si am dat foarte multi fluturasi. Maine am sa o rog pe prietena mea sa-mi faca o poza sa ma vedeti ce smecheroasa sunt cu tricou si sepcuta. Azi m-a sunat si Daniela si mi-a spus ca a impartit si ea in Otopeni asemenea si Nicoleta din Petrosani si m-am bucurat foarte mult sa vad o mobilizare atat de frumoasa. Azi am impartit fluturasi in memoria Emmei-Nicole si a Ralucai... Va pup mult! De maine incepe alergatura pentru 10 mai. Abia astept. M-am simtit cam pensionara fara laptop. Noroc de oamenii cu suflet mare care si-au facut mila si de necajita de mine Spor si succese maxime! Daca aveti nevoie de mine ma gasiti la tel.0727121148.
Ana, ai patit un mare ghinion cu laptop-ul... Sper sa se rezolve cu bine si sa-l recuperezi repede si reparat. Si cu datele salvate! Ma bucur sa te revad pe-aici, pe Forum. Azi a fost si pentru mine o zi plina. Am facut toata ziua balonase si pagini pentru ingerasii plecati... Am intampinat mamicile carora n-am apucat pana azi sa le scriu mesaje... Atat de mult ma bucura sa aflu cat de bine le face putinul nostru gest de a fi aici cand au nevoie de un cuvant cald, de a le oferi locul potrivit si conditiile potrivite pentru a se gandi la ingerasii lor. Offf... Ma bucur ca ai reusit sa te mobilizezi pana la urma si ai depasit momentul de soc de dupa aflarea vestii privind plecarea Ralucai. Ea iti zambeste acum vazandu-te. Si mamicile au fost azi in mare agitatie cu "zborul de fluturi". Succes tuturor in tot acest efort de eliberare a "fluturilor" in vazduh. Liliana
Nu sunt mama de inger, dar totusi sunt aici. Alaturi de voi, parintii de ingeri...
Stiu ca este mult prea devreme pentru a imparti pliante si fluturasi dar ....totodata nu cred ca ar fi rau sa vedem care din noi poate si ce poate face. Asta este motivul pentru care azi deschid aceasta lista. Toata lumea este binevenita, cu cat mai multi cu atat mai bine.
Eu voi face pliante si astept un mesaj si pentru fluturasi.
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Draguta harnicuta si bunuta Marwana, oare unde ar fi cel mai bine sa postati machetele cu pliantele si fluturasii? As avea nevoie de ele si eu Te cu mare drag si spor la lucru.
Marwa, draga mea Cand ai modelul de fluturas, te rog trimite-mi-l si mie pe mail ( din pacate nu stiu unde am salvat fluturasul de anul trecut sau poate a ramas in Romania in laptop, ca nu-l gasesc nicaieri )..... Stiu, poate te intrebi, "bun, ti-l trimit, dar cum il imparti tu daca nu locuiesti in Romania?" , hei bine, eu, fizic, nu pot face acest lucru, insa am prieteni, cunostinte, fosti colegi din facultate care pot face asta pentru mine.... Deja am vorbit cu oameni din 8 mari orase din Romania : Timisoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Satu Mare, Brasov, Suceava, Bucuresti si Constanta ( care pot imparti )..... In fiecare oras am decis, sa se printeze 1000 sau 500 de exemplare ( poate chiar si mai multe )....isi vor da ei seama la fata locului.... Asa ca nu scapati de mine, vezi Pup dulce "balonasul" Bia
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......