"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Strig si eu prezent la acest apel de solidaritate!Dar din pacate... voi aprinde o lumanare la cea mai apropiata biserica, pentru ca m-am mutat de curand in BISTRITA si nu am cunostinte despre parinti de ingeri din acest oras. La ora 18:30 voi aprinde lumanari in memoria acestor si am sa ma la bunul Dumnezeu sa le dea parintilor putere sa treaca peste aceasta grea incercare! Totusi daca apare cineva din Bistrita si vede acest mesaj va rog sa ma contactati!
La Timisoara comemorarea copilasilor deveniti ingerasi in urma tragediei de la Giulesti a avut loc asa cum am anuntat-o la ora 14. Am fi vrut sa fie 18.30, sa ne sincronizam, dar apucasem sa trimitem comunicatul de presa cu ora 14 si asa a ramas. A fost prezenta si presa si televiziunea, nu am fost multe mamici, dar gestul a contat si cred ca am facut oricum mai mult decat nimic....si totusi....atat de putin pentru sufletele sfasiate de durere ale parintilor! Dumnezeu sa le dea putere!!!!!! Am sa revin cu linkurile catre aparitiile media de indata ce le am. Doamne ajuta!
Angela, mama ingerasului Calin Gabriel si a unei minuni pe Pamant, Octavian Andrei
Bravo Angela, tie si celorlalte mamici care ati fost prezente!
Poate vor lua exemplu vostru cat mai multe persoane! Nu trebuie sa fi parinte de inger ca sa-ti demostrezi solidaritatea fata de parintii care sufera! Vad prea multa indiferenta din partea oamenilor! Daca s-ar fi dat ceva de pomana ( orice) s-ar fi imbulzit cu sutele....
Ultima oară modificat de LUMINITA CRAIU pe 19 Aug 2010, ora 09:53, modificat 1 dată în total.
lumi, mamica ingerasului ROMINA IOANA , a baietelului RICCARDO ANDREI si a micutei RENATA
Din mijlocul deltei va anunt ca si aici a avut loc comemorarea Ingerasilor de la Maternitatea Giulesti. Si...ca o dovada ca Dumnezeu nu sta cu mainile in san, astazi, in drumurile mele am dat peste o biserica, ce-i drept...inchisa pentru renovare. Eram inebunita ca nu am de unde sa cumpar o lumanarica si ca nu voi avea un loc special de comemorare. Aflati ca nu a fost deloc asa. In curtea bisericii am dat peste trei pictori care lucrau la fatada acesteia, un domn, o doamna si o tanara. Primii erau pe schele iar tanara isi facea de lucru prin curte. Am intrebat de unde as putea cumpara cateva lumanari si mi-a raspuns cu parere de rau, ca acest lucru este imposibil, deoarece toate lumanarile erau incuiate in interior. Era deschis doar pronaosul in care nu puteai arunca un ac. Pe jos, erau insirate tot felul de instrumente si materiale necesare pictarii bisericii. Undeva, intr-un colt am vazut o Icoana a Fecioarei Maria, iar langa ea, o lumanarica mica, mai bine zis o jumatate de lumanare, neaprinsa, pusa parca special pentru mine. I-am spus in doua cuvinte tinerei motivul pentru care ne aflam acolo si atunci, mi-am permis sa cumpar acea lumanarica. Impreuna cu sotul meu, cu tanara aceea draguta si cei doi pictori aflati pe schele, m-am rugat si am aprins lumanarea. Totul s-a desfasurat atat de frumos, linistea ne inconjura, cred ca si vantul se ruga impreuna cu noi. Am fost asa de fericita ca am reusit sa ajung la timp. Si mi-am spus inca o data ca nu suntem singuri. Dumnezeu ne deschide portile exact atunci cand trebuie, cand crezi ca totul este pierdut. Iti trebuie doar credinta si incredere. Dumnezeu sa aiba in paza micutele sufletele si pe parintii lor distrusi de durere.
"If you have no voice: SCREAM ! If you have no legs: RUN ! If you have no hope: INVENT !" (Cirque du soleil - "Alegria")
Si la Sibiu a avut loc la ora 18:30 . Am aprins, impreuna cu mamicile de inger de aici, din Sibiu, cate o lumanarica pentru cei patru ingerasi . Si, desi momentul nu a fost unul prea potrivit, si deloc fericit, m-am bucurat totusi, ca am avut placerea sa le cunosc in sfarsit personal pe mamicile din Sibiu.
"Nicio talpã nu este atat de micã,încat sã nu lase nicio urmã, pe lumea asta!"
Te iubesc, surioara mea, chiar daca esti departe... Chiar daca drumul Pamant - Cer, pe noi ne desparte. - Ingerasei mele, Ariana
Riddick, draga mea, am aprins si pentru tine lumanari,m-am gandit la tine si le-am aprins in numele tau.Cu tristete am observat azi , cat de putin "adie"sufletul romanilor,greu de crezut. Trist si ingrijorator.Pentru noi toti.Nu am cuvinte sa exprim ce am simtit....eram atat de putine acolo...m-am cutremurat. Dumnezeu sa aiba in paza sufletele acelea nevinovate si parintii indurerati. Multumesc marwanei ca mi-a adus la cunostinta actiunea EMMEI,oricum gandeam sa merg singurica acolo.Alaturi de fete, am trait cu mai multa forta momentul.
Aici la Satu Mare langa mormantul fetitei mele i-am comemorat si eu pe cei 4 ingerasi, din pacate nu am stiut numele celui de al 4-lea si balonul lui Melek nu are nume decat o inimioara. Am postat pozele pe adresa: http://picasaweb.google.com/10981414885 ... i16082010#
Zbor lin ingerasi si multa lumina calauzitoare.
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Angela superb ... ma bucur pt ceea ce ati reusit sa faceti.
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Cum a spus si Diana , azi la 18,30 , la Sibiu am aprins lumanarele si ne-am gandit cu duiosie la sufletelele celor 4 micuti plecati prea curand de langa parintii lor. D-zeu sa ii aiba in paza si sa se joace impreuna cu toti ingerasii nostrii acolo...sus...acasa...
Ma simt trista dar in acelasi timp am o usurare in suflet , simt ca am facut ceva util simt ca astazi am fost un om intre oameni ,oameni care ne-am unit intru-n glas de rugaciune pentru acei copii care au plecat la Doamne Doamne. Dragi ingerasi Alexandru, Alexandra,Gabriela-Alexia si Maria cred ca au ajuns balonasele la voi si va jucati acum cu ele , dar va rog sa aveti grija de parintii vostri si sa-i supravegheati de acolo de sus ,ca le este greu , foarte greu fara copilasul lor. Un motto care l-am avut astazi mereu in gand este: "Toti oameni sunt trecatori. Dar, nu toti trecatorii sunt oameni. Daca vrei sa nu fii un simplu trecator , FII OM.
Ultima oară modificat de Daniela Ginju pe 19 Aug 2010, ora 09:17, modificat de 2 ori în total.
nu imi gasesc cuvintele ptr aceasta tragedie.... Sunt alaturi si eu de acesti parinti... Multe rugaciuni ptr cei 4 copilasi ce au plecat lange ceilati ingerasi...si alte mii de rugaciuni ptr cei 7 ce se lupta sa ramana langa parinti lor... DOAMNE ai grija de ei si TE IMPLOR fa o minune ca ei sa ramana aici langa parinti lor...
Un ochi plange, unul rade....... sunt foarte marcata de tragedia intamplata.....ma simt blocata....si ma intreb cand vor rabufni durerea si furia.....am mai scris deja despre in alt topic....
Aici insa, vreau sa scriu despre "ochiul care rade"....ma rog, intelegeti expresia...cand ma refer la senzatia de caldura si la sentimentul de mandrie (suna a vanitate dar nu e!, )pe care le-am simtit cand am vazut spiritul de solidaritate de aici, pe Forum si cand s-a concretizat in micile "actiuni", din Bucuresti, Sibiu si Timisoara!
Nu am reusit sa postez cele cateva fotografii pe care le-am facut special pentru voi, dar cu ajutorul Cristinei , le veti vedea cat de curand!( cu coroana din partea organizatiei EMMA; din momentul inaltarii baloanelor; cu Daniela, Angela, Marwana si Maria(livia) -din pacate nu i-am surprins si pe Ioana si Viorel- m-am simtit ciudat sa fac poze, acolo, de aceea am facut doar cateva, repede, ca sa scap de acel sentiment morbid...), si cu apusul de aseara....ma uitam cat e de frumos si ma gandeam ca ingerasii sunt acum intr-un loc mult mai frumos si mai bun...)
"Nucleul " echipei din Bucuresti a fost, ca de obicei la inaltime si am avut placuta surpriza sa o (re)vad alaturi de noi, pe Marialivia Nu pot sa nu remarc in mod "oficial", tenacitatea Marwanei , care este absolut de admirat! Pentru mine, cel putin, este un mister, cum reuseste sa le faca pe toate, eu, dupa ce l-am nascut pe Luca, nefiind in stare de nimic, muuuuulte luni! )
De asemenea, trebuie sa le laud pe Ioana (Grigore) , care, (desi nu e mamica de ingeras, Slava Domnului!), se implica mereu activ! , precum si pe Angela(_Ema) care, a fost alaturi de noi, "din umbra" dar acum....recupereaza puternic !
De Daniela si de Viorel, ce sa mai zic?!......au fost alaturi de mine, dinainte de a se naste Organizatia EMMA si dupa ce a fost infiintata, au fost, sunt si vor mai fi voluntari de baza!
Cristina (Iancu) , un alt voluntar de nadejde, fiind ..."ocupata" si trebuind protejata....pardon,protejate , nu a(u) fost fizic langa noi, dar s-a mobilizat si repede-repede, a creat pagina cu balonasele celor patru ingerasi ....
In tara, alte doua mamici de ingerasi, voluntari de nadejde: Angela si Steluta, s-au si au mobilizat, astfel incat sa aiba loc si in Timisoara si, respectiv, Sibiu, un moment de comemorare! Nu stiu inca numele mamicilor care au participat dar va multumesc dragelor!
Va multumesc tuturor celor care ati reactionat, fie in scris, fie ca ati aprins o lumanare acolo unde sunteti, fie ca ati putut participa la comemorare!
Va multumesc! ACEL Multumesc!
Astfel de situatii, ca aceasta, care, sa dea Dumnezeu, sa nu se ma repete, sunt cele in care noi, parintii de ingeri, avem datoria morala de a ii sustine pe aceia care ni se alatura Atat cat si asa cum se poate! Dar sa existe reactie! Pentru ca ei de asta au nevoie: Sa vada, sa auda, sa simta ca nu sunt singuri! Stiti doar, cat de mult conteaza o vorba buna....cu cat sunt mai multe, cu atat mai bine pentru ei.....ma rog...intelegeti si aceasta expresie.....
Si daca ne unim fortele, daca aveti incredere ca impreuna putem face ceva, ca astfel de tragedii sa fie evitate, chiar vom reusi sa facem asta! Dar numai daca ne unim....
O mana de oameni devotati poate face lucruri minunate , dar o armata"" de oameni, poate schimba destinul unei tari, nu doar a catorva copii!
Sa doriti si sa credeti asta, cu tot sufletul si universul va conspira la realizare!.... Ingerasii nostri ne dau mult mai multa putere decat ne imaginam! Poate ca rolul lor, este tocmai acela de a ne face pe noi, parintii lor, sa facem in ceva, pentru a invinge, in sfarsit, raul care ne-a cotropit.......daca noi, care avem cea mai puternica motivatie, nu facem asta, atunci ce pretentii sa avem de la cei care nu au trait & simtit durerea noastra?
Bianca imi pare tare rau ca nu am putut fi si eu alaturi de voi acolo, dar cred ca e primit din orice parte si mai regret ca in Satu Mare desi sunt multe mamici de ingerasi nici una nu face parte activ din EMMA, sper ca pana anul viitor de ZPI sa se schimbe ceva si de ce nu sa schimb ceva. Iti multumim ca existi.
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Repejor vin sa postez si eu poze de la Bucuresti, trimise de catre Bianca, care va pupa si va trimite o imbratisare imensa (asa cat sa cuprinda pe toata lumea )
Mămica îngeraşului fluturaş Denisa Georgiana şi a micuţei Eliza Ana-Maria Desene pentru un îngeraş:http://dennyg.daportfolio.com/