"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Help For Assignment assistance is an online writing service provided to students who are unable to write their assignments. Taking help from an assignment writing expert is very common these days as most of the students ask for online Assignment Help In UK. Students have many academic tasks to do within a day, along with the academic tasks they also have to manage their social and personal life which becomes impossible for them due to assignments. Assignment writing experts are well-educated persons with several years of experience in assignment writing. There are multiple advantages of taking help for assignment writing. Assignments made by the experts are supreme in quality and precision. The assignment made for you will be free from errors and plagiarism. The assignment writing expert will be available for you 24 hours; in case of any doubt, you can ask him. He will solve all your doubt academics. Assignment writing experts provide you a well-written assignment within the deadline so you don't have to worry about the approaching deadline. You will surely be able to submit the assignment on time. If you are having any type of problem in writing the assignment then you should ask for help for assignment an academic writing expert in UK.
Well as a student sometimes you need help or assistance in your academics and can also relate to this I also needed help with my online exam and I got help online by just asking a guy to do my online exam for me and he appointed an expert and got me good grades and I feel that was the best deal I got online at first I was been skeptical but all went great