"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Covasa Mihaela din Suceava mamica unui pui mic de duar 2luni si o sapt cu numele de eduard are nevoie de ajutor,este diagnosticat cu:TRUNCHI ARTERIAL COMUN TIP 1,INSUFITIENTA MEDIE DE VALVA TRUNCALA,DEFECT SEPTAL VENTRICULAR SUBARTERIAL,HIPERTENSIUNE PULMONARA SEVERA.Nr ei de tel este 0757371028,exista o fundatie,cineva care o poate ajuta?
Ingerasul meu tu pentru mine existi,caci tu faci parte din viata mea...te iubesc iubita mea printesika.
Multa sanatate micutului si oricine poate ajuta, sa o faca......cu cat de putin, nu conteaza, e in joc viata unui pui de om
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
within the night time he reduce out the work, and went to bed early, that he could likely get up and beginbetimes next day; however he changed into saved all the hassle, for while he got up in the morning the work became completed equipped to his hand. speedy in got here consumers, who paid him handsomely for his gadgets, so that he provided leather-based-based sufficient for 4 pair greater.he reduce out the art work once more in a single day and placed it carried out in the morning, as before; and so it went on for some time: what turned into got organized in the midnight have become continually completed by manner of daybreak, and the best guy soon have become thriving and nicely off again pink wine and cheese is one of those couplings - like of the and western - it sincerely is so automatic that few people withouta doubt save you to recall if it sincerely makes experience. why no longer, for instance, country and southern, on the grounds that that is wherein a lot of the music comes from except?don't forget the usual workplace celebration. it's after lunch, so all of us is complete. then, in comes a luscious chocolate confection. ivy league schools list