Forumul EMMA

Buna ziua.Numele meu este Elena am 25 de ani si o fetita pe care numai Dumnezeu a lasat-o langa mine pentru ca cei care trebuiau sa ma ajute la neastere au fost inumani.
Am citit multe povesti de aici,am plans pentru fiecare in parte,m-a durut sufletul vazand cata durere se ascunde in spatele acestui monitor....
Povestea mea este cu final fericit dar putea fi la fel de tragica ca multe altele de aici....
Acum un an in septembrie am adus pe lume minunea mea,ceea ce urma sa fie cea mai fericita zi din viata mea.
Am avut o sarcina frumoasa,lipsita de orice fel de problema in afara cordonului fetitei care era dupa gat dar dr m-a asigurat ca nu e nicio problema.Mi s-a rupt apa la 3 dimineata,am mers impreuna cu sotul la spital,fericiti,speriati dar cu mult enuziasm ca aveam sa ne vedem minunea.De atunci a inceput cosmarul,pe sot l-au expediat pe motiv ca deranjeaza si ca oricum nu nasc asa repede,mentionez ca nici macar nu m-au controlat si dadeau verdictul,bineinteles ca sotul a ramas acolo.Dr meu era plecat din tara asa ca am ramas pe mana asistentelor si a dr de garda.M-au pus in camera de travaliu mi-au facut vreo 3 injecti dar asa in sila ca la un animal apoi m-au pus sa astept....si am asteptat,durerile incepeu sa fie crunte dar atat de crunte ca lesinam si nici macar nu se sinchiseau sa ma ridice de pe jos,o faceal celelalte femei tot in dureri.Am bagat in buzunare si parca nu as fi facut ceva bine ci eram obligata sa fac asta.Am asteptat 23 de ore in dureri enorme,am implorat sa mi se faca cezariana.Dr de garda a incercat sa-mi deschida colul manual ceea ce a fost ingrozitor pentru mine pentru ca nici macar nu mi-a putut spune ca urmeaza sa doara rau,urlam si ma chinuiam in cele mai crunte dureri iar ei imi spuneau ca (limbaj de cadre medicale) "te-am pus eu sa stai cu cracii in sus,acum suporta"...si iarasi ma lasau sa ma chinui.Puiul din burta era linistit,ciudat de linistit pentru cat de activ era,am inceput sa tip si le-ma spus ca daca copilul meu moare eu jur pe dumnezeu ca dau foc spitalului si ii omor cu mana mea.Sotul,mama si sora mea disperau pe hol .La un moment dat imi vine rau si nu mai imi revin...m-am trezit pe masa de operatie cand era gata sa-mi faca anestezia.Nu stiu ce fel de anestezie mi-au facut ca eram constienta si auzeam tot ce se intampla in jur dar nu simteam durere.In schimb am simtit cand mi-au tras-o din burta,parca mi-a trat tot de acolo si nu am auzot-o plangand....o dumnezeule imi spuneam in gandul meu...daca e sa nu fie vie sa nu ma mai trezesc de aici ca oricum nu pot sa mai traiesc fara ea.Auzeam asistenta cand spunea ca e prea vanata si la vreo 2 minute s-a produs minunea,,,,,s-a pus pe tipat si m-am linistit sufleteste.Apoi m-am trezit cu adevarat,adica eram treaza tot timpul dar am deschis ochii si ma puteam misca,am intrebat de fetita si era bine,mi-au aduso dupa ce a dat sotul vreo 2 mil unei asistente.Era un copil perfect.Apoi au urmat 4 zile inc are a tipat incontinuu si nu interesa pe nimeni...nu ma ajuta nimeni,doar o asistenta a spus sarcastic "las-o fata in pae ca are colici"....doamne eram in ultimul hal...Apoi m-au externat pe propria raspundere si ca prin minune ajunsi acasa copilul meu s-a linistit....
Am scris aceste randuri pentru a trage un semnal de alarma,pentru ca visul meu frumos putea azi sa fie un cosmar,pentru ca fetita care azi alearga sanatoasa putea fii in pamant si nu din cauza unei boli sau altceva ci din cauza unor incompetenti care iti iau banii si te lasa sa mori,pentru care somnul e mai pretios decat viata unui bebelusi,pentru care a da viata e un act dezgustator si rau.....
Spitalul este cel judetean din Targoviste,un spital plin de dejectii umane,in care se maore fara explicatii si nimeni nu e vinovat.
Pana cand trebuie sa mai platim pretul vietii bebelusilor nostri sa se schimbe ceva?
Mi-as da si viata daca as stii cu siguranta ca maine o sa se schimbe sistemul asta care lasa mame indurerate si lacrimi.
Copilul meu era perfect dar daca nu lesinam atunci azi era poate mort.Am aflat ca s-a nascut vanata,albastra ,era sufocata de cordon si blocata in oasele bazinului.
Nu cunosc durerea pierderii si sper sa n-o cunosc vreodata dar ma doare sufletul la fiecare poveste de genul asta.Haideti sa facem ceva,paote e o nebunie dar macar incepem cu un pas....haideti sa nu mai lasam pe nimeni sa ne ia bucuria de a fi mame,haideti sa luptam pentru finaluri fericite....e greu ca orice lucru mare dar nu e imposibil.....

Elena bun venit pe forumul E.M.M.A.
Ma bucur sa aflu ca nu esti mamica de ingeras si regret ca ai fost lasata sa te chinui atat de mult. Felicitari pentru minunea de fetita pe care o ai, sa fie sanatoasa si sa te bucuri in continuare de ea.

Apreciez faptul ca incerci sa intelegi durerea parintilor de ingeri si iti doresti ca lucrurile sa se schimbe.
Organizatia E.M.M.A are mai multe obiective, pe care le poti citi aici http://www.organizatiaemma.ro/despre/obiective , iar unul din obiective este acela de a avea o colaborare cat mai buna cu personalul medical, pentru ca in viitor aceste evenimente sa nu mai aiba loc.

Studiul acestei dureri nu este inclus in mod obligatoriu in instruirea medicilor, iar moartea nu este o situatie obisnuita in practica obstetricala si pediatrica.
Asa cum parintii pot avea sentimentul esecului dupa moartea copilului lor, asa si medicii pot sa se simta neajutorati. Acest sentiment de esec reciproc poate face ca medicul si parintii sa se simta ciudat unii fata de ceilalti.

Imi pare rau ca ai fost nevoita sa treci prin asemenea trauma!!!Mai ales intr-o perioada atat de delicata din viata unei femei...(m-am chinuit si eu ore in sir si ei doar se uitau la mine de parca eram vre-un extraterestru...)
In Ro daca nu ai banii destui incat sa mergi la clinici private pt a aduce pe lume un pui...atunci ti-e dat sa treci prin cosmarul vietii tale de cele mai multe ori sunt putine exceptii si totul tine de noroc!!

Draga mea Elena,ma bucur ca povestea ta s-a terminat cu happy-end......ma duce cu gandul la fetita mea,Elena-Ioana,pe care am nascut-o prematur la 38 saptamani...cu doar 930 grame.......nici eu nu stiu de ce.......dupa o sarcina fara niciun fel de probleme,dintr-odata s-a declansat nasterea si perfuziile nu au mai avut efectul dorit.i-am dat apgar 5,nu putea respira singura si avea infectie la plamani.......ii dadusera 10% sanse de supravietuire.cu ajutorul lui Dumnezeu am reusit sa o punem pe picioare,dar modul de a trata oamenii al asistentelor din maternitate mi-a lasat un gust amar.la nici o luna dupa nastere m-au anuntat ca fiolele ce i le administrau pentru a putea respira(sa-i curete plamanii0 nu se mai gaseau in Romania si soarta bebelusului meu e-n mana lui Dumnezeu.situatia ei se inrautatea din ce in ce,se invinetise toata si cu greu mai respira,fiind conectata la aparate,cu mii de tuburi ce-i acopereau trupul micut.trecuse putin de 1 kg,era un pui mic,slab,doar oasele si pielea.....ma rugam la Dumnezeu si plangeam.am fost transferati la Budimex,unde minunea a venit din bunavointa si omenia directorului(si datorita faptului ca mama mea ii era pe atunci colega,dar la alt spital).Acesta a trimis o scrisoare medicala in Germania la occlinica de unde ne-au trimis medicamentul ,ne-a ajuns pana aproape de un an ,cand deja nu mai era niciun pericol major.apoi am cumparat acest medicament,costa pe atunci 100 lei o fiola(imi scapa acum numele lui,dar cum imi voi aminti il voi scrie aici,poate e de folos si altora).atunci cand fetita se invinetea si nu mai respira(si asta se putea intampla in orice moment al zilei,trebuia sa am mare grija de ea),ii administram acea fiola injectabila.
acum am o splendoare de fetita de 9 ani si jumatate,o frumusete cu care ma mandresc,care a parcticipat la cateva castinguri si care pana acum(cls a 3-a ) a fost an de an premianta si cu rezultate deosebite la olimpiade.te pup draga mamica,sa-ti traiasca puiul si sa se faca mare,sa aibe puterea ce n-o avem noi,de a schimba ceva in lumea asta meschina.

Buna ziua tuturor,

NU VA FACETI ILUZII ca cineva va face ceva pentru a STOPA avalansa de cazuri de malpraxis din Romania. Opinia publica e SURDA si saturata de multitudinea de cazuri in care oameni sanatosi mor cu zile, incat simturile ii sunt amortite intr-un razboi frustrant de supravietuire proprie. Pe principul "scapa cine poate", ca pe timp de razboi, salvarea nu vine de la comunitate ci individual, dupa cum se descurca fiecare, NU exista un efort comun de vointa/de putinta, ca si dovada ca NU s-a facut mai nimic nici pana acum, de la revolutie incoace.

Cateva cazuri izolate si puternic mediatizate si-au gasit "o rezolvare" mai mult sau mai putin corecta in raport cu gravitatea faptelor, dar au avut macar o finalizare legala. In rest, pe principiul mafiot ca "o mana spala pe alta", in Romania se musamalizeaza aproape totul.

Dar cum "Speranta moare ultima", sau asa ar trebui, ne ramane speranta ca, macar in viitor, candva, pentru copiii nostri, decidentii se vor gandi si la natalitatea din Romania, care este in continua scadere, la mortalitatea infantila din Romania, care, in statistici arata mult mai bine ca in realitate, la copiii abandonati prin spitale si orfelinate - toate acestea reprezentand probleme sociale acute si ignorate in Romania de astazi.

Cata dreptate ai Cod............
Nimeni nu face nimic si nu va face nimic pt noi.........vreau sa dau in judecata pt malpraxis o asistenta dar imi e teama ca imi voi cheltuii banii,va trece timpul si tot eu voi fi in pierdere pt ca sistemul este asa cum este.Voi pierde anii prin tribunale si nimeni nu va fi pedespsit.
Toata lumea e incompetenta,in toate domeniile,esti purtat cu vorba din birou in birou peste tot,nimeni nu te respecta ca si client/pacient/cetatean..........nimeni nu iti vorbeste frumos asa cum se face in tarile civilizate,nimeni nu iti raspunde la intrebari.
Am avut norocul sa traiesc un an in Londra si iti spun sincer ca IMI E SCARBA DE ROMANIA DE ATUNCI,DACA AS PUTEA SA PLEC INAPOI NU AS MAI SPUNE NICIODATA K SUNT ROMAN

Your article is very impressive.

เกมส์พนันสด