Buna ziua.Numele meu este Elena am 25 de ani si o fetita pe care numai Dumnezeu a lasat-o langa mine pentru ca cei care trebuiau sa ma ajute la neastere au fost inumani.
Am citit multe povesti de aici,am plans pentru fiecare in parte,m-a durut sufletul vazand cata durere se ascunde in spatele acestui monitor....
Povestea mea este cu final fericit dar putea fi la fel de tragica ca multe altele de aici....
Acum un an in septembrie am adus pe lume minunea mea,ceea ce urma sa fie cea mai fericita zi din viata mea.
Am avut o sarcina frumoasa,lipsita de orice fel de problema in afara cordonului fetitei care era dupa gat dar dr m-a asigurat ca nu e nicio problema.Mi s-a rupt apa la 3 dimineata,am mers impreuna cu sotul la spital,fericiti,speriati dar cu mult enuziasm ca aveam sa ne vedem minunea.De atunci a inceput cosmarul,pe sot l-au expediat pe motiv ca deranjeaza si ca oricum nu nasc asa repede,mentionez ca nici macar nu m-au controlat si dadeau verdictul,bineinteles ca sotul a ramas acolo.Dr meu era plecat din tara asa ca am ramas pe mana asistentelor si a dr de garda.M-au pus in camera de travaliu mi-au facut vreo 3 injecti dar asa in sila ca la un animal apoi m-au pus sa astept....si am asteptat,durerile incepeu sa fie crunte dar atat de crunte ca lesinam si nici macar nu se sinchiseau sa ma ridice de pe jos,o faceal celelalte femei tot in dureri.Am bagat in buzunare si parca nu as fi facut ceva bine ci eram obligata sa fac asta.Am asteptat 23 de ore in dureri enorme,am implorat sa mi se faca cezariana.Dr de garda a incercat sa-mi deschida colul manual ceea ce a fost ingrozitor pentru mine pentru ca nici macar nu mi-a putut spune ca urmeaza sa doara rau,urlam si ma chinuiam in cele mai crunte dureri iar ei imi spuneau ca (limbaj de cadre medicale) "te-am pus eu sa stai cu cracii in sus,acum suporta"...si iarasi ma lasau sa ma chinui.Puiul din burta era linistit,ciudat de linistit pentru cat de activ era,am inceput sa tip si le-ma spus ca daca copilul meu moare eu jur pe dumnezeu ca dau foc spitalului si ii omor cu mana mea.Sotul,mama si sora mea disperau pe hol .La un moment dat imi vine rau si nu mai imi revin...m-am trezit pe masa de operatie cand era gata sa-mi faca anestezia.Nu stiu ce fel de anestezie mi-au facut ca eram constienta si auzeam tot ce se intampla in jur dar nu simteam durere.In schimb am simtit cand mi-au tras-o din burta,parca mi-a trat tot de acolo si nu am auzot-o plangand....o dumnezeule imi spuneam in gandul meu...daca e sa nu fie vie sa nu ma mai trezesc de aici ca oricum nu pot sa mai traiesc fara ea.Auzeam asistenta cand spunea ca e prea vanata si la vreo 2 minute s-a produs minunea,,,,,s-a pus pe tipat si m-am linistit sufleteste.Apoi m-am trezit cu adevarat,adica eram treaza tot timpul dar am deschis ochii si ma puteam misca,am intrebat de fetita si era bine,mi-au aduso dupa ce a dat sotul vreo 2 mil unei asistente.Era un copil perfect.Apoi au urmat 4 zile inc are a tipat incontinuu si nu interesa pe nimeni...nu ma ajuta nimeni,doar o asistenta a spus sarcastic "las-o fata in pae ca are colici"....doamne eram in ultimul hal...Apoi m-au externat pe propria raspundere si ca prin minune ajunsi acasa copilul meu s-a linistit....
Am scris aceste randuri pentru a trage un semnal de alarma,pentru ca visul meu frumos putea azi sa fie un cosmar,pentru ca fetita care azi alearga sanatoasa putea fii in pamant si nu din cauza unei boli sau altceva ci din cauza unor incompetenti care iti iau banii si te lasa sa mori,pentru care somnul e mai pretios decat viata unui bebelusi,pentru care a da viata e un act dezgustator si rau.....
Spitalul este cel judetean din Targoviste,un spital plin de dejectii umane,in care se maore fara explicatii si nimeni nu e vinovat.
Pana cand trebuie sa mai platim pretul vietii bebelusilor nostri sa se schimbe ceva?
Mi-as da si viata daca as stii cu siguranta ca maine o sa se schimbe sistemul asta care lasa mame indurerate si lacrimi.
Copilul meu era perfect dar daca nu lesinam atunci azi era poate mort.Am aflat ca s-a nascut vanata,albastra ,era sufocata de cordon si blocata in oasele bazinului.
Nu cunosc durerea pierderii si sper sa n-o cunosc vreodata dar ma doare sufletul la fiecare poveste de genul asta.Haideti sa facem ceva,paote e o nebunie dar macar incepem cu un pas....haideti sa nu mai lasam pe nimeni sa ne ia bucuria de a fi mame,haideti sa luptam pentru finaluri fericite....e greu ca orice lucru mare dar nu e imposibil.....