Forumul EMMA

Dragi mamici de ingerasi,
As vrea sa va rog sa ne spuneti ce ati simtit, cum v a ajutat, ce ganduri ati avut cand ati participat la o intalnire de suflet, dar si cum a fost pentru voi mai tarziu.
Am deschis acest subiect in speranta ca mamicile si taticii (de ce nu?) vor gasi puterea interioara pentru a participa la aceste intalniri.

Si pentru ca eu sunt cea care a deschis subiectul am sa va povestesc cum a fost pentru mine prima intalnire de suflet.
Eu am pierdut o pe Tasha intr o zi de joi, asa ca in a patra joi de la pierderea ei am participat la prima mea intalnire de suflet.
Eram atat de nerabdatoare sa ajung si sa vorbesc despre ea, tot drumul i mi spuneam in gand cum voi incepe, ce voi spune, cum voi formula propozitiile. Am ajuns la locul de intalnire si am ramas uimita de cat de multe mamici erau....si culmea mi am pierdut curajul de a mai vorbi despre fetita mea.
Am ascultat povestile mamicilor, m am regasit in multe trairi povestite de ele.
Si a venit si randul meu, timid am inceput sa povestesc, incoerent, si de unde pana atunci plangeam mereu cand vorbeam de fetita mea iata ca acum puteam vorbi fara sa plang.
Si cel mai important este ca in ochii mamicilor ce ma ascultau NU am vazut MILA, am vazut doar itelegere, am primit imbratisarile lor pline de caldura, imbratisari pe care doar o mama ti le poate da.
De atunci nu am mai avut sentimentul de rusine ca mi am pierdut fetita, de atunci am vorbit despre ea cu voce tare si privirea inainte.
Apoi cu pasi mici, forumul si aceste intalniri de suflet m au ajutat sa fiu asa cum sunt azi, PUTERNICA.

Ma simt "obligata" sa scriu cateva cuvinte la acest subiect. Nu cred ca am avut ocazia suficient de mult pana acum pentru a-mi arata intreaga mea recunostinta pentru tot ceea ce face EMMA, pentru ce ajutor nemaipomenit am primit din partea acestei mari si calde familii.
De EMMA am stiut dinainte de a deveni mamica de inger si imediat dupa tragedie am intrat pe forum; ramasesem acasa si un prim refugiu mi-am gasit pe forum; mai intai am citit... muuult iar dupa o aproape o luna am reusit sa povestesc in cateva cuvinte drama pierderii fetitei mele. Stiu ca te-am remarcat Marwana de la inceput ... te-am perceput ca o mamica tare puternica . Tasha plecase in ziua in care eu mi-am ingropat fetita... traiam aceeasi dramna cam in acelasi timp; si te admiram ca ti-ai gasit puterea imediat pentru a scrie, pentru a merge la intalniri. Eu am reactionat un picut mai greu. Pentru inceput, m-au ajutat enorm mesajele de incurajare de pe forum. Cunoscutii intelegeau ca ma ppot proteja printr-o evitare completa; altii, in ideea de a ma ajuta, imi spuneau din celebrele fraze ce nu pot fi catalogate decat ASA NU... iar familia incerca sa ma faca cumva sa uit; nimeni nu pomenea numele iubitei mele... nimeni, in afara de voi, cele de aici. Aici mi-a fost recunoscuta existenta fetitei mele, i-a fost onorata trecerea ei prin aceasta viata, mi s-a spus mamica...
Lunile au trecut, cu greu, haotic.... chiar si dupa un an, ma trezeam plangand pe strada seara, in drumul de la birou spre casa. Si nu aveam cu cine vorbi, decat pe forum. In toamna am prins curaj... am citit de o noua intalnire de suf;et si mi-am zis ca trebuie sa incerc sa merg. In genere, sunt emotiva, mai ales in preajma unor persoane necunoscute inca... tin minte ca am mers pe jos de la servici pana la locul intalnirii nefiind prea departe; inima ma imi batea sa imi sara din piept. Pe drum lasitatea ma facea sa dau inapoi... am ajuns in fata restaurantului si atunci am zis sa merg mai departe; desi necunoscute fizic, stiam in adancul sufletului ca inauntru sunt persoane calde, ce ma pot intelege mai bine ca oricine, ce nu ma vor judeca pentru sensibilitatea pe care o acumulasem vis a vis de pierderea fetitei mele. Bineinteles ca intarziasem din cauza jobului insa am fost primita cu mare caldura; imbratisarea Biancai ... nu as putea sa o uit candva... Si am ascultat povestile fiecarei mamici, si ma regaseam cumva in fiecare dintre ele... si am plans fara sa imi fie rusine, fara sa incerc sa ma abtin, asa cum faceam fata de restul, in viata de zi cu zi. Era o mare eliberare.... realizam ca nu sunt o ciudata... dintotdeauna m-am vazut ca o persoana echilibrata insa neintelegerea pe care o percepeam din partea celor din jurul meu referitor la drama ce o traiam, ma pusese de multe ori de ganduri... imi dadeau de inteles ca exagerez, ca trebuie sa uit si sa merg mai departe... iar asta era o mare presiune pe umerii mei... eu simteam nevoia sa imi plang fetita, sa o iubesc, sa o pomenesc.... Iar in bratele familiei EMMA ma simteam normala, inteleasa, impacata cu ceea ce simt... A venit timpul sa imi spun si povestea fetitei mele insa eram fff emotionata, ravasita... si nu cred sa fi fost foarte coerenta in ceea ce spuneam dar eram pt prima data asculta... imi era si foarte greu sa imi gasesc cuvintele... era pt prima data cand puteam povesti cumva de minunea vietii mele, de frmoasa mea... M-a ajutat acea intalnire extrem de mult... si am revenit si alta data cu mare drag.
Din pacate, in ultimul timp nu am mai putut ajunge. Ceva probleme de sanatate s-au tot tinut scai dupa mine... Anul trecut pierdusem o sarcina si tot la intalnirile de suflet am reusit sa imi impartasesc durerea..
Acum sunt insarcinata si probabil uzura ultimilor ani si-a pus amprenta asupra corpului... sarcina e ceva mai greoaie, mulote precautii, tratamente... dar nu ma plang de nimic atata vreme cat da DD ca bebe sa fie bine. Din pacate, nu o sa pot ajunge nici de aceasta data la intalnirea de suflet - de cateva zile chiar sunt 'consemnata" la pat. Insa incurajez toate mamiciloe ce nu au prins inca curajul sa mearga la aceste intalniri, sa incerce sa ajunga - nu aveti idee cat de bine va poate face o asemenea intalnire. Curaj!
Va imbratisez, mamicilor si scuze ca nu pot fi si fizic alaturi de voi!
Multumesc EMMA, multumesc Bianca, multumesc Biencuta (ingerasa mea draga)!!

Buna dragele mele,
Vreau sa impartasesc si eu, pentru toate mamicile care inca nu au curajul sau puterea sa participe la intalnirile de suflet, ceea ce am simtit eu prima data. Poate ca mesajul meu va va ajuta pe viitor sa va invingeti teama.
Trecusera 4 luni de cand il pierdusem pe Luca, timp in care nu acceptasem sa vorbesc cu nimeni despre el, in afara de familie. Stiti cu toate replicile pe care le auzim si care ne fac mai mult rau decat bine, asa ca am preferat sa ne inchidem in noi: doar noi, durerea si dorul nostru vesnic. Apoi citisem pe forum despre intalnirile de suflet si asteptam cu nerabdare ziua cand era programata urmatoarea astfel de intalnire. Am ajuns cu 2 ore mai devreme la locul stabilit, apoi a inceput lupta cu mine: sa intru....., sa plec.... Ma gandeam ca nu o sa pot sa articulez 2 vorbe ....apoi - cum pot vorbi despre Luca al meu cu niste persoane pe care nu le vazusem niciodata? Ce vor crede, ce vor spune daca o sa plang in hohote.... si alte ganduri ciudate..... dar nu putem nici sa plec. Aveam nevoie disperata de gesturile si caldura pe care o emanau ele - si stiam asta doar din ceea ce citeam pe forum.
Cu teama in suflet am intrat. Senzatia era ciudata. In mijlocul lor m-a cuprins o stare de liniste pe care pierdusem cu multe luni in urma. Felul in care te primesc, te strang in brate si-ti spun din suflet ''imi pare rau'', te face sa crezi ca le cunosti de o viata. De parca sunt noii membrii ai familiei tale.
In clipa in care am primit pernuta cu numele baietelului meu pe ea, m-am topit toata. Eu nu aveam nimic de la Luca , o suvita de par, sau amprentele, sau macar o poza, asa ca, in clipa in care am strans pernuta in brate si am inchis ochii am simtit cum imi ating baietelul pe care nu am avut posibilitatea sa il tin in brate niciodata.
Lacrimile au venit, chiar in hohote cum banuiam, dar ele au plans odata cu mine, pentru ingerasii lor dar cred ca si pentru Luca al meu, atat cat am putut am vorbit despre Luca. Incredibil cat de bine era sa vorbesc despre el, la fel de incredibila reactia lor: ma priveau atent si ascultau tot ce spuneam de parca ar fi fost cel mai important lucru din lume. Poate ca nici familia in sine nu o face asa. Ma simteam atat de aproape de baietelul meu.... si in acelasi timp simteam ca imi recapat curajul...... curajul de a merge mai departe, curajul de a vorbi despre puiul meu.....
Dramele lor aveau aceeasi intensitate ca a mea si impreuna ne-am ascultat una pe alta si impreune ne-am tinut de mana si ne-am adresat cuvinte calde si din inima. Doar noi stim ce sa ne spunem, pentru ca purtam in suflet aceeasi suferinta. Acolo toate suntem la fel.
Un gest de suflet a facut una dintre mamici, invatatoare la grupa mica: la ora de dirigentie, i-a rugat pe invataceii ei sa deseneze cate un ingeraj iar pe spate sa adreseze cateva cuvinte pentru mamicile ai caror ingerasi sunt la DD. La sfarsitul intalnirii noastre, draga noastra prietena a scos dint-un plic acesti ingerasi si ne-a rugat da luam fiecare cate unul. Erau si blonzi si brunetei si fetite ingeras si baietei ingerasi..... iar noi ne-am ales fiecare dupa asemanarea cea mai mare cu ingerii nostrii. Apoi ne-a rugat sa ii intoarcem cu spatele si sa citim fiecare cu voce tare mesajul imaginandu-ne pentru o clipa ca e de la copilasul nostru. Momentul a fost extrem de sensibi si s-a plans mult insa impactul asupra noastra a fost sublim. Pe ingerasul meu era scris cu litele tremurande ale unui copilas care abia incepe sa scrie :'' Draga mami, te rog din suflet sa nu mai plangi, pentru ca eu sunt bine si te iubesc enorm. Si sa nu uiti niciodata ca eu voi ramane vesnic baietelul tau""
M-am simtit binecuvantata, era ca un raspuns la toate intrebarile mele asupra faptului ca ma invinuiam ca nu am putut sa fac mai mult pentru cea mai importanta fiinta din viata mea. L-am pus in rama la loc de cinste. ( Ii multumesc pe aceasta cale lui Love Hurts, mamica care a facut acest lucru posibil).
Odata ajunsa la o astfel de intalnire, simti ca nu mai vrei sa pleci, orele par atat de scurte si intalnirea viitoare ti se pare ca e peste un secol.
Pana acasa am strans pernuta in brate si am plans continuu, insa eram atat de bucuroasa ca mi-am invins teama si am mers la intalnire.....
De atunci am participat la toate intalnirile de suflet, pana in momentul cand Mara a venit pe lume si desi eram ''plangacioasa'' grupului, cu timpul am reusit sa accept mai usor durerea, pierderea, suferinta si iubirea pentru Luca. Fetele imi spuneau ca fac progrese mari si asta m-a incurajat.
De fiecare data e greu, de fiecare data sunt mamici noi a carui suferinta este nemarginita , dar de fiecare data plecam mult mai linistite, mai impacate......... de parca am imparti durerea intre noi.....
Abia dupa ce am participat la aceasta intalnire am inceput sa vorbesc cu oamenii despre Luca. Acum puteam sa o fac, stiam ca daca oamenii nu ma inteleg, existati voi care imi sunteti mereu alaturi.
Va imbratisez pe toate.
Sper ca nu v-am plictisit, dar m-am gandit ca pe unele dintre voi ( mai timide) va va ajuta mesajul meu.
Imi este groaznic de dor de aceste intalniri, mi-e dor sa vorbesc de Luca, insa nu am cu cine sa o las pe Mara, mai ales ca nu locuiesc in Bucuresti si distanta ma omoara.

P.S. Am mai scris undeva pe forum toate aceste simtiri, insa locul lor era aici.

Am citit inca o data impresiile mamicilor dupa participarea la aceste intalniri de suflet si mi-am permnis sa selectez cateva sa le postez aici. As fi vrut sa le postez pe toate dar timpul.....uffffffff asa ca invit toate mamicile care au participat la intalnirile de suflet sa ne scrie doua ...trei cuvinte...

Cassyan: Cred ca nu ne ajunge o zi intreaga sa ne spunem tot ce avem pe suflet.
Eu mai vreau intalniri. Au fost multe emotii, trairi I

Ioana-Raluca: In mare graba de la birou va sriu si eu cateva lucruri despre intalnirea de aseara,care a fost extraordinara,pentru mine.
Desi,recunosc,ca m-au rascolit amintirile ....pot spune ca a fost mult mai bine pentru ca am putut sa vorbesc despre ceea ce este in mintea mea tot timpul...am putut sa ma exteriorizez......sa-mi descarc sufletul .....sa-mi plang durerea si copilul fara ca nimeni sa-mi stanjeneasca trairile...si pentru tot spun MULTUMESC Biancai si fetelor care m-am ascultat ,mi-au respectat amintirile si au avut toata rabdare din lume si m-au lasat sa vorbesc despre iubitul meu ingeras Matei.....despre nelinistea care nu-mi da pace...in ceea ce priveste cauzele necunoscute ale celor intamplate

sicily_1982: Intalnirea de aseara a fost minunata, emotionanta si calda...nici nu pot gasi cuvinte de multumire pt ceea ce face Bianca pt mamici...sunt perfect de acord cu Ioana Raluca - nici un psiholog nu te poate ajuta sa te descarci mai mult, nici o terapie nu-ti poate alina sufletul asa cum o face o intalnire de genul...

Ioana D: A fost prima mea "intanire de suflet" si sigur voi mai veni...pentru ca acolo m-am simtit ca intr-un loc unde cunosteam de mult pe toata lumea si toata lumea ma cunostea pe mine...iar eu simt rar acest lucru...m-am simtit inconjurata de caldura. M-au impresionat toate povestile...si m-a socat in cate cuvinte spuse de mamici m-am regasit pe mine, parca vorbeam eu...chiar a fost emotionant . A fost intr-adevar o intalnire de suflet si am gasit ceva bun de invatat de la fiecare mamica care a fost acolo.

Marwana: Aseara a fost o intalnire emotionanta, dorinta de a vorbi despre puiutii nostri era mare. Am cunoscut si doua dintre mamicutele noi.
Nu am cuvinte pentru ca aceste intalniri se simt si cuvintele sunt atat de putine pentru a exprima trairile noastre.

Tuchi (Iasi): Vineri ne-am intalnit. Am plans si am zambit la depanarea amintirilor despre copiii nostri.
Am fost fericita si trebuie sa recunosc si putin dezamagita. Tare mi-as fi dorit sa ma vina parinti de ingeri. Am fost trei familii, ne-am simtit extraordinar impreuna si faptul ca i-am implicat pe tatici a fost minunat. Am aprins o candeluta pentru trei ore care a ars molcom luminandu-le calea ingerilor.

Aduc acest subiect in top, crezand cu tarie in vindecarea prin grupul de suport, eu avandu-l ca ajutor cu ani in urma, departe de tara, insa m-a ajutat foarte mult, plus participari la intalnirile de suflet organizate de care E.M.M.A
Pe voi cum v-au ajutat?! ce anume asteptati de la ele?! intelegere, alinare, accepatare, iubire....
Echipa E.M.M.A va este mereu alaturi si organizeaza aceste intalniri special pentru voi, dragi parinti, pentru a va oferi un sprijin real

Cum m-a ajutat grupul de suport? Hmmmmmmmm.
Clujul se mobilizeaza greu. Asa, ca in Ardeal, "da ce atata graba?" Si aici fac referire la toate evenimentele.
La ZPI in 2011 citeam pe forum cum Laura (SINGURA) incerca sa organizeze evenimentul. Mi-am zis, hai sa fac si eu ceva, ca voluntar, ca pe vremea facultatii. Organizand ZPI am vorbit si despre grupul de suport. Marele impact l-a avut asupra mea Laura, cu forta ei de munca inepuizabila. Am zis si eu, hai Laura ca te ajut. Ai o idee, facem!
Am avut pana acum 3 intalniri. Mai cu greu, mai cu greseli, dar pentru inceput a fost bine.
Nu mi-am dat seama pana acum, dar grupul de suport te ajuta sa mergi mai departe. Acasa, nu deschizi subiectul... e prea dureros. La servici....ce mai, esti la servici. Cu prietenii.... nu se prea poate. Si asa ajungi la grupul de suport unde poti fii tu. Unde te regasesti in fiecare cate un pic. Acolo unde vrei sa dai, nu doar sa iei. E vorba si de dezvoltare personala si de terapie, e vorba de a primi. Dai si prin ceea ce tu dai primesti. Oferi exeprienta ta, oferi incurajarile tale, oferi un umar si primesti inapoi inzecit. Primesti o bucatica din viata celor din jur, primesti incurajatile de care ai atata nevoie, primesti umarul pe care sa poti plange si care iti lipsea atat de mult.
E ceva ce faci pentru tine. E ceva ce faci pentru puiul tau. E ceva ce ai doar tu si nu trebuie sa imparti, dar totodata imparti cu cei ca tine.
Pentru mine e singura legatura ce puiul meu. E tot ce mi-a mai ramas intim cu el.
Nu pot probabil sa explic cum ma ajuta acest grup, dar in mod cert e acel ceva care imi ofera posibilitatea de a pastra legatura cu puiul meu si de a merge mai departe mai usor. Nu e la fel sa mergi singur, sau sa mergi cu toti cei care iti spun:"sunt aici daca ai nevoie de mine".

Revin la acest subiect cu impresii colectate de la intalnirile Grup de Suport care au avut loc in Bucuresti si in tara, in speranta ca veti prinde curaj sa participati la urmatoarele intalniri de suflet ce vor avea loc in viitor. Pana atunci va cu multtt drag.

IngerasulGabriela
Acum am sa povestesc ce am simtit pe parcursul orelor petrecute cu aceste femei
Prima emotie puternica a fost simtita atunci cand eu, Annemarie, Luminita si Oana Pavelescu am primit pernutele cu numele ingerasilor ... am strans-o in brate pe Gabita mea ... am simtit cum ea e acolo si primeste imbratisara mea ... Am povestit, am plans, am ras, ne-am intristat, ne-am bucurat ... au fost sentimente amestecate ... dar sufletul se simtea bine si la lacrimi si la zambete ... si la tristete si la bucurie ...
A fost un balsam pentru suflet ... in mod sigur daca as fi mai de aproape as merge frecvent la astfel de intalniri ... Nu pot spune decat MULTUMESC ... ACEL MULTUMESC ... DIN TOT SUFLETUL

Livia
Am fost si eu la intalnire si am vorbit din nou despre micuta mea si am plans din nou...dar toate astea m au facut sa ma simt mai bine. Ma bucur ca si au facut curaj si au venit mai multe mamici...ne am simtit ca intr o adevarata familie...a fost bine ...si cu mare drag voi mai merge la urmatoarea intalnire unde si alte mamici pot veni si unde sunt asteptate cu imbratisari calde.

Alinutza_bebe2006
Va pe toate si vreau sa va spun ca am fost si eu azi la intalnire si mi-a facut fff bine desi nu am stat pana la sfarsit ,acolo te simti in voia ta e ceva fff placut deoarece stii ca acele persoane cu care vb te inteleg fff bine ce simti si cu acest prilej vreau sa le multumesc din suflet ca m-au ascultat.Va pe toate si sper ca la urmatoarea intalnire sa stau pana la sfarsit.VA strans pe toate

Angela – Timisoara
O seara calda, frumoasa si plina de speranta am avut! Sufletele noastre au prins aripi ingeresti! Ne-am simtit atat de bine impreuna.
Genny, Ella, Ina, Loredana,Otilia...fiecare revedere e speciala si cred ca deja pentru noi familia EMMA a devenit "casuta sufletelor noastre" si in plan real,nu doar virtual....
Cosmina, ai fost pentru prima data la o astfel de intalnire.Mi-ai scris deja un mail din care inteleg cat bine ti-a facut acest pas. Ma bucur foarte mult ca ne-ai gasit si sa stii ca te admir pentru puterea si vointa ta! Ingerasa ta e mandra de asa o mamica!
VA PUP SI VA AMBRATISEZ.M-AM SIMTIT MINUNAT LA ANTALNIREA NOASTRA DE SUFLET ,NU AM CUVINTE.DRAGA ANGELA ESTI MINUNATA,ATI MULTUMESC DIN SUFLET CA EXISTI.A FOST O ZI PLINA ,AM CUNOSCUT ANCA DOUA MAMICI DE INGERASI, OTILIA SI COSMINA, CALDE SI FOARTE DRAGUTE.MI-AR FI PLACUT SA LE VAD SI PE VIOLETA SI DIANA DAR LE ANTELEG PERFECT.DRAGA DIANA TE ,AS-TI TRAIASCA FETITA ,SA TE BUCURI DE IA.DRAGA VIO AI GRIJA DE BEBELE DIN BURTICA SI DEBEA ASTEPT SA NE VEDEM.VA SI NE VEDEM PE 29 MAI.

Cosmina – Timisora
Angi esti o energie vie, cel putin pentru mine...ma simt ca si cand va cunosc de o viata si ma vad cu voi de ani buni...chiar daca nu vorbim toata ziua, ma simt linistita cu voi, mai mult decat cu cei pe care-i cunosc de ani buni...
*******************************
m-am simtit tare bine cu voi si ar fi asa de bine daca timpul ne-ar permite sa facem asta putin mai des...mai ales ca acum ziua devine din ce in ce mai lunga si mai frumoasa, pana la o noua intalnire, va si va cu mult drag, iar pentru ingerasii nostrii nu pot decat sa ma si sa le doresc zbor lin si pline de dragostea noastra...
pentru voi toate, multa iubire si sa aveti numai bucurii de acum inainte...
cu mult drag mamica ingerasei Tanija

Tuchi – Iasi
Vineri ne-am intalnit. Am plans si am zambit la depanarea amintirilor despre copiii nostri.
Am fost fericita si trebuie sa recunosc si putin dezamagita. Tare mi-as fi dorit sa ma vina parinti de ingeri. Am fost trei familii, ne-am simtit extraordinar impreuna si faptul ca i-am implicat pe tatici a fost minunat. Am aprins o candeluta pentru trei ore care a ars molcom luminandu-le calea ingerilor.
Va vom astepta cu bratele deschise dragi parinti de ingeri la intalnirile viitoare pe care le vom anunta tot aici.

Si puteti urmari mult mai multe impresii in subforumul EVENIMENTE- Grup de Suport

Marwa
.....
Mamicilor, suntem mereu alaturi de voi cu gandul si sufletul!
Echipa E.M.M.A

Prima mea 'intalnire ' cu EMMA a fost in 2008. Eram in Bucuresti de un an si ramasesem a doua oara fara serviciu,eu, care 20 de ani muncisem fara intrerupere, eram devastata, era sambata si fusesem convocata pentru un interviu. Am cumparat o revista pentru femei, nu mai citisem de mult timp una, pentru ca aveam de parcurs un drum suficient de lung si doream sa-mi centrez atentia citind ceva relaxant , fiind tare agitata.In "Libertatea pentru femei' am aflat despre EMMA si la intoarcerea acasa am intrat nerabdatoare pe site, m-am inregistrat, am citit ore intregi, am plans, m-am ravasit si rascolit, mi-am dat frau durerii si am scris si eu, desi trecusera ani multi de la pierderea Liviei, am scris despre EA, FETITA MEA DIN SUFLET SI DIN CER.Apoi am participat la intalnirile de grup.Durerea gand-suflet a luat forma de CORP CERESC-LIVIA.
Multumesc Biancai si fetelor pentru caldura cu care m-au primit, familie buna, mi-e dor de tine, numai la EMMA, am gasit in Bucuresti, aceasta jungla populata, oameni buni, aplecati spre alti oameni.
Cand ma simt singura si sunt trista, intru aici si ma simt altfel.
Si pentru ca am citit inainte despre feedback...da, Nicoleta, draga mea, ai multa dreptate este elementul de baza al comunicarii eficiente...scrise, verbale, gestuale...
Va imbratisez cu drag,
Maria

Aduc acest subiect mai in fata si va invit sa scrieti in el
''CUM V-AU AJUTAT INTALNIRILE DE SUFLET(GRUPUL DE SUPORT) ...
V a imbratisam pe toate
Loredana si echipa E.M.M.A