Dragi mamici de ingerasi,
As vrea sa va rog sa ne spuneti ce ati simtit, cum v a ajutat, ce ganduri ati avut cand ati participat la o intalnire de suflet, dar si cum a fost pentru voi mai tarziu.
Am deschis acest subiect in speranta ca mamicile si taticii (de ce nu?) vor gasi puterea interioara pentru a participa la aceste intalniri.
Si pentru ca eu sunt cea care a deschis subiectul am sa va povestesc cum a fost pentru mine prima intalnire de suflet.
Eu am pierdut o pe Tasha intr o zi de joi, asa ca in a patra joi de la pierderea ei am participat la prima mea intalnire de suflet.
Eram atat de nerabdatoare sa ajung si sa vorbesc despre ea, tot drumul i mi spuneam in gand cum voi incepe, ce voi spune, cum voi formula propozitiile. Am ajuns la locul de intalnire si am ramas uimita de cat de multe mamici erau....si culmea mi am pierdut curajul de a mai vorbi despre fetita mea.
Am ascultat povestile mamicilor, m am regasit in multe trairi povestite de ele.
Si a venit si randul meu, timid am inceput sa povestesc, incoerent, si de unde pana atunci plangeam mereu cand vorbeam de fetita mea iata ca acum puteam vorbi fara sa plang.
Si cel mai important este ca in ochii mamicilor ce ma ascultau NU am vazut MILA, am vazut doar itelegere, am primit imbratisarile lor pline de caldura, imbratisari pe care doar o mama ti le poate da.
De atunci nu am mai avut sentimentul de rusine ca mi am pierdut fetita, de atunci am vorbit despre ea cu voce tare si privirea inainte.
Apoi cu pasi mici, forumul si aceste intalniri de suflet m au ajutat sa fiu asa cum sunt azi, PUTERNICA.