"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
ma bucur ca ati sosit la cafenea si nu am sa barfesc dar am sa va povestesc ceva socant .... moni iti aduci aminte de baietelul de la parter ? mi-a zis mama lui daca pot sa o numesc 'mama ' ca vrea sa-l dea ca s-a saturat de el , ca nu-l mai suporta si sa-i caut pe cineva sa-l dea fiind in stare de soc nu -mi puteam expune punctul de vedere dar ajungand acasa ......am simtit ca inebunesc
si atunci imediat m-am gandit ....... noi mamele de ingeri am fi facut orice,am fi dat oricat ,ne-am fi dat viata ....numai sa avem cea mai scumpa fiinta din lume ......UN COPIL
vai de mine!!!! Sunt socata!!! Vai de mine! Mi se rupe cand ma gandesc in ce tara traim, in ce momente de disperare au ajuns multi, prea multi oameni. Da, asa este, mi-as fi dat inima, daca s-ar fi putut face transplant si astfel sa-l salvez pe Serban, mi-as fi daruit-o cu cea mai mare bucurie, fara nici o secunda de regret, numai sa stiu ca El va fi bine. Dar si situatia in care s-a ajuns e STRIGATOARE LA CER!!! Oamenii MOR DE FOAME!!!
baietelul are 2 anisori si jumatate iar 'mama ' aprox 30 de ani nsh exact gabriel este dintr o casatorie anterioara ,si cu 'noul sot ' are o fetita care s-a nascut in dec 2010 ,si sincer din cat am vazut eu nu au ce sa le dea sa manance copiilor , eu ii duceam lui cristian fratele mai mare a lui gabriel mancare si ceea ce cumpar sa-i dau de pomana pt meu nsh ce sa mai zic
nu mai am cuvinte ........ are trei copii perfect sanatosi dar de unul vrea sa scape ...............
Draga mea, stiu ca e socant sa auzi asemenea lucruri insa, cum mai spuneam nimic nu este intamplator. Mie socant mi se pare cand aud de mame care isi ucid copiii sau ii infometeaza pana la moarte cum a fost cazul unei fetite, aici, in Germania. Vecina ta macar recunoaste ca nu mai poate. Si asta este un lucru bun, chiar daca vrea sa il dea. Este un lucru mult mai bun decat sa creasca acel copil maltratat si lipsit de iubire materna. Eu am adoptat o fetita si este minunea si viata noastra. Este a NOASTRA, chiar daca Dumnezeu nu a pus-o la mine in burtica. Stii, inainte sa o adopt pe Sarah le condamnam si eu foarte tare pe mamele care isi abandonau copiii din diverse motive. Acum nu mai simt asa. Cred ca nu toate femeile sunt facute sa fie mame. Si atunci mai bine este sa-l dea spre adoptie decat sa-l paraseasca pe undeva sau sa-l omoare. Referitor la vecina ta, incearca sa discuti cu ea fara sa te enervezi. Cum spuneam, poate este doar un strigat de ajutor, poate are o depresie sau poate 3 copii este prea mult pentru ea. Incearca sa-i explici ca exista 2 variante 1. Plasamentul in familie de asistenti maternali: o varianta groaznica pentru ca majoritatea asistentilor maternali au grija de copii doar pentru ca sunt platiti si multi copii sunt batuti, maltratati in asemenea familii. 2. Adoptia - cea mai buna varianta in cazul in care doreste cu adevarat sa-si dea copilul pentru ca cei care adopta sunt oameni care isi doresc cu adevarat un copil si cu siguranta il vor iubi si ingriji. Ceea ce trebuie sa inteleaga este ca adoptia nu mai are cale de intoarcere. adica odata ce isi da consimtamantul nu va mai vedea copilul niciodata, nu va sti la ce familie este si nu va mai avea absolut nici un drept asupra copilului. Eu nu cred ca vrea intr-adevar sa-l dea. Poate are probleme. Poate ca reusesti sa vorbesti cu ea si sa vezi ce probleme are, fara sa o judeci .Sau poate reusesti sa o ajuti o perioada. Ai putea sa iei baietelul cel mic la tine peste zi. Pare o nebunie acum insa este un mare pas si ajutor spre vindecarea ta. Sau poate poti sa il iei tu in plasament Pentru asta trebuie insa sa faci un curs, sa obtii un atestat. Poate ca ingerasul tau a trimis-o la tine sa o ajuti, cine stie. Daca e hotarata sa-l dea spre adoptie eu vreau sa il adopt dar nu este asa usor cum crede ea. Familia adoptiva este aleasa de autoritatea tutelara si nu de parinti. Te draga mea
Cristina la noi pana ajungi sa adopti un copil i ti ies peri albi. Apoi clar acea mamica cred ca este depasita, are 2 copii mici care o solicita tare mult, probabil ca are si o usoara depresie.Dumnezeu stie, este strigator la cer si am sa va mai spun ceva, sunt momente in care i mi vine sa ma urc pe pereti si chiar sa o arunc pe geam pe Kali, asta nu inseamna ca nu o iubesc sau ca i as face rau. Pur si simplu sunt singura cu ea, fara ajutor si ajung uneori sa nu mai pot.
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Cat de bine te inteleg, draga mea. Si eu mi-as da sufletul pentru sarah dar tot ma mai scoate din minti cateodata. Maimutelele. poti sa mai intri pe mes si mai pove de fetite cand avem timp. ID-ul meu este criswdr Referitor la adoptie, nu e chiar asa rau, doar te tin in loc pana vad ca esti dispus sa lupti...si atunci se rezolva. eu am avut-o foarte repede pe sarah acasa si nici in cazul stelutei nu a durat ani de zile. Daca mai doreste cineva sa adopte eu sunt dispusa sa ajut cu ce pot. va
eu am vrut sa vorbesc cu voi in legatura cu problema lui gabriel ,este prima data cand ma intalnesc cu un asemenea caz si probabil din acel soc nu voi iesi prea curand si reactiile sunt pe masura ,dar eu ajut cat pot acesti copii in limita posibilitatilor mele ,de exemplu micutei surioare i-am dat toate cele necesare pana la un anisor (fara lapte ca o alapteaza ) in rest i-am asigurat hainutele , pampers etc inca o data repet in limita posibilitatilor mele ,le-am rugat pe mama si pe bunica sa-mi zica ce le trebuie pt baietei de mancare mi-au spus ca fructe ,lapte ,iaurt, le duc mancare ca sa gateasca si alta data mancare gatita eu i-as lua pe amandoi zilnic la mine dupa programul de munca dar nu merg si nu stau cu oricine, cand l-am chemat pe cristian intr-o zi la mine acasa ,mi-a zis ca el nu vine la mine ca nu-l lasa buni , eu ma gandesc ca el mai sta afara la joaca si de frica sa nu pateasca ceva sau sa plece, bunica l-a invatat sa nu mearga niciunde si cu oricine ,ma gandesc pt siguranta lui a facut asta,stand de vb cu bunica mi-a zis ca pe cristian nu l-ar da pt nimic in lume dar de gabriel a zis ca vrea 'sa scape' 'sa-l dea ' nsh ce sa mai zic am ramas fara cuvinte
incerc sa stau de vb cu ele ,sa vad ce au hotarat ,poate le ajut cu un sfat sau .....
Dragele mele, azi va astept eu la o . Scumpa Alina, oare mesajul meu a sunat ca un repros? Te rog din suflet sa ma ierti daca da. Nu asta a fost intentia mea. Si nu stiu ce mi-a venit sa-ti scriu sa-l iei tu in plasament . Te rog sa ma scuzi, draga mea. Doar ca imi pare tare rau de baietelul ala nevinovat. Si daca ea nu il mai vrea si se hotaraste sa-l dea in plasament sunt sanse mici ca acel copil sa mai aiba o viata normala. Va fi mutat de la o familie la alta si in final va ajunge intr-un centru de plasament daca mama nu-si da acordul pentru adoptie. La noi in tara se insista inca mult pe plasament in ideea ca mama isi va lua copilul acasa mai tarziu. Asta se intampla insa destul de rar. Ceea ce vroiam eu sa zic este ca daca e sigura ca nu il mai vrea sa-l dea spre adoptie. Asa are sansa la o viata normala si parinti iubitori. te
da ,in acel apartament locuiesc cei trei copilasi ,bunica ,mama si concubinul draga cristina eu am inteles perfect ceea ce ai scris tu , iti multumesc ca ai avut rabdare de a ma asculta si a-mi fi alaturi
multumim pt este delicioasa si ne prinde bine pe vremea asta
Si aici e gri si frig. ma dispera vremea asta...atat de rar rasare soarele aici! Abia astept sa vina primavara Ma duc sa o pun pe maimutica la nani si revin la
Imi pare rau ca va intampin cu o cafea asa amara azi...dar promit sa pun mult zahar si multa speranta poate reusesc sa o mai indulcesc un pic.. ... Nu pot face nimic azi...cred ca voi poposi mai mult aici unde simt intelegere..
Buna dimineata fetelor , eu mi-am baut ceaiul verde dar nu mai refuz inca unul !! Buna Lore , te imbratisez cu drag !!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales