"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Pe mine m-au furat ingerasii aseara, dupa baita, si am plecat in lumea viselor, pana sa scriu informatii la cald Ce pot sa spun mai mult e decat sa ne dea Doamne Doamne putere si sanatate sa fim uniti cum am fost acum..Brigada diverse cum mi-a placut mie sa ne consideram
Imbratisez toata gasca de lucru Iar fondatoarei Organizatiei Emma, Biencuta noastra scumpa, nici nu am cuvinte sa-mi exprim multumirea. Zborul catre "o lume cu mult soare" a copilasilor nostri ne-a unit si ne-a dat putere si curaj sa facem toate aceste lucruri minunate, precum simulte altele
Nu este satisfactie mai mare decat aceea sa stii, sa simti, ca de acolo de sus ingerasul tau drag este mandru de tine. Cand ai in suflet acest lucru, si faptul ca tot ce ai facut ai facut din dragoste nemarginita pentru ingerasul tau poti muta muntii din loc.
Acum va pup cu drag,
am de scabicit, asa ca intr-o zi de luni
Cris
Mămica îngeraşului fluturaş Denisa Georgiana şi a micuţei Eliza Ana-Maria Desene pentru un îngeraş:http://dennyg.daportfolio.com/
Buna fetelor! Am citit marturiile voastre, m-am uitat la poze (le asteptam si pe celelalte promise, Ana!) si imi dau seama ce momente frumoase si pline de satisfactie ati trait in aceste zile la ONG Fest! Ma bucur din toata inima pentru voi! Sunt incantata ca, prin prezenta voastra acolo, prin implicarea noastra in acest important eveniment, EMMA si-a conturat mai pregnant imaginea publica, si-a mai deslusit publicului larg nu numai discreta existenta bazata pe suferinta unor parinti care si-au pierdut copiii, cat mai ales planurile de viitor pe care Organizatia si le-a stabilit si pentru care voluntarii se dedica pentru a le implini.
Organizatia EMMa se arata lumii, isi plange durerea in vazul publicului precum un copil nou nascut iesit din intunericul placentei spre lumina stralucitoare a pamantului luminat de soare. EMMA s-a nascut acum un an, isi plange inca venirea pe lume, iar plansul ei se va auzi de-acum inainte mereu pentru a sensibiliza inimile celor care nu stiu inca despre scopul ei in lume, dar mai ales inimile celor care, desi afla, trateaza cu indiferenta problematica mamelor de ingeri.
Este timpul ca, acum, dupa ce lumea a aflat despre noi, pe masura ce se vor informa cat mai profund asupra a ceea ce ne anima activitatea, pe masura ce inimile lor vor vibra pe aceeasi lungime cu tot ce inseamna EMMA, sa le dovedim tuturor acestora ca sprijinul lor determina niste impliniri concrete a obiectivelor asumate. Sa le dovedim ca facem mult, ca razbim in aceasta lume, ca ne tinem de cuvant in fata celor pe care ii reprezentam, ca vorbele noastre isi au acoperire in faptele si in implinirile organizatiei, in intregul ei.
Am inceput cu pasi foarte mici, rari. Am inceput doar cu un timid voluntariat, fara fonduri care sa ne sustina demersurile, ne-am unit fortele, am donat, ne-am consumat timp, energie, ne-am organizat impreuna dupa puterile noastre, am cristalizat o mica echipa care sa-si doreasca mai mult decat cuvinte - fapte.
Este timpul sa incepem sa bifam din lunga noastra lista de obiective mai intai pe cele pe care le-am implinit in acest scurt rastimp de un an. Si, astfel, vazand ca pasul nostru de furnica ne duce totusi inainte spre implinirea propusa, sa incercam sa trecem la urmatoarele.
Asa ne vom consolida increderea castigata deja, asa ii vom castiga alaturi de noi si pe altii, asa ii vom motiva pe dragii nostri voluntari sa ne ramane aproape, sa se implice mai departe si sa continue cu entuziasm demersul lor acolo unde ei traiesc: in Bucuresti, Timisoara, Sibiu, Brasov, Iasi, Botosani, Baia Mare, Oradea, Arad, Cluj Napoca, Constanta, Craiova, Targu Jiu si chiar peste hotare la….Londra !
Nu este simplu sa fii voluntar EMMA, nu este usor, dar tocmai de aceea reusim sa descoperim adevaratii oameni puternici, cu initiativa, cu determinare, cu tenacitate, cu credinta in izbanda, cu speranta in schimbarea pe care efortul lor o va aduce, cu bucuria implinirii unui gest nobil, altruist, in sprijinul semenilor, cu incredere in ajutorul celor din jur la momentul potrivit.
Va multumim dragi voluntari EMMA! Va suntem recunoscatori, cu atat mai mult cu cat stim ca durerea voastra va motiveaza sa faceti toate aceste eforturi! Stim ca prin EMMA ati reusit sa dati un sens plecarii ingerasilor vostri si sa transformati suferinta in motor de schimbare in bine a acestei lumi !
Cu admiratie, Liliana
Ultima oară modificat de Liliana pe 14 Sep 2009, ora 19:12, modificat 1 dată în total.
Nu sunt mama de inger, dar totusi sunt aici. Alaturi de voi, parintii de ingeri...
E vremea bilantului ? Nu stiu. Poate da, poate nu. Eu simt nevoia sa fac unul acum.
Se spune ca "Toamna se numara bobocii" . Azi, prima zi de scoala, prima zi in care bobocii intra in clasele in care vor invata sa citeasca si sa numere, azi vom socoti si noi cele implinite din cele propuse.
Ce ne-am propus ? Obiectivele EMMA. Le voi enumera mai jos. Le voi marca in culoarea albastra pe cele implinite. Sa numaram "bobocii" !
- Schimbarea legislatiei in ceea ce priveste recunoasterea identitatii fatului de la 22 de saptamani de sarcina, respectiv de la o greutate minima de 500 de grame
- Obtinerea unui certificat de nastere pentru acesti copii (chiar si daca se nasc fara viata )
- Obtinerea unui certificat de deces, toate acestea conducand spre posibilitatea de a fi inmormantati apoi de catre cei dragi;
- Infiintarea posturilor de psihologi in maternitati;
- Existenta in cadrul cursurilor de formare a cadrelor medicale din maternitati, a unui curs de pregatire psihologica pentru situatiile in care mamele isi pierd copilasii (psihologie centrata pe trauma);
- Incurajarea cu blandete!!! a mamelor: sa-si vada si sa-si tina in brate copilul instituirea unui plic, in care sa fie puse poza polaroid a copilasului, amprentele talpilor si manutelor, bratarica pe care sa fie trecut numele copilului, eventual o suvita de par, datele copilului: nume, greutate, lungime, ora nasterii)
- Dreptul acestor mame la concediu pe perioada de lauzie;
- Informarea cadrelor medicale din maternitati asupra posibilitatii realizarii botezului grabnic., chiar de catre ele, in cazul copiilor care se nasc vii dar dau semne ca se vor stinge in curand;
- Clarificarea unor probleme legate de modul in care este abordata problema inmormantarii acestor copilasi de catre biserica;
- Obtinerea unor spatii in care sa se poata desfasura intalniri ale parintilor de ingerasi ( terapie de grup ), intalniri in cadrul carora persoane abilitate si specializate sa fie invitate (psihologi, asistenti sociali, preoti, medici).
- Informarea femeilor insarcinate despre importanta analizelor si ecografiilor, in timpul sarcinii si asupra felului in care trebuie urmarita sarcina;
- Informarea elevilor, din scoli si licee , despre importanta si respectarea vietii si riscurile si urmarile pe termen lung, care apar in urma unui avort la cerere; - Creearea unui site al organizatiei care sa ofere sprijin celor interesati de acest subiect prin publicarea de material informativ, deschiderea unui forum de discutii si prin comunicarea actiunilor intreprinse, a celor viitoare, programe desfasurate prin voluntari sau prin colaborarea cu alte institutii, fundatii, organizatii etc.;
- Scrierea si publicarea unei carti care sa vina in sprijinul parintilor ce trec prin drama pierderii unui copil, dar si al celor dragi din jurul acestora;
- Invitarea din strainatate a anumitor medici, profesori si psihologi specializati in psihologie centralizata pe trauma, pentru a sustine in cadrul unor seminarii organizate de EMMA, conferinte despre trauma pierderii unui copil si despre importanta si necesitatea sustinerii emotionale a parintilor;
- Dotarea maternitatilor cu aparate Polaroid si kituri pentru amprente.
- Dotarea maternitatilor cu aparatura medicala necesara monitorizarii fetale, pe parcursul nasterii si cu aparatura medicala necesara in cazul nou-nascutilor care necesita ingrijiri urgente si speciale, imediat dupa nastere;
Acestia sunt primii pasi pe care EMMA cea de 1 an a reusit sa-i faca.
Timpul merge inainte si EMMA va creste mare. An de an, in luna septembrie, cand ne vom numara "bobocii" implinirilor, sper ca vom vedea cat mai multe obiective marcate ca fiind implinite. Si mai sper ca numarul obiectivelor sa creasca de la an la an, sper ca EMMA sa-si propuna si sa realizeze cat mai multe din aspectele care dau cu adevarat un sens vietii parintilor de ingeri si care schimba lumea asta astfel incat pe viitor numarul acestor suflete indurerate sa scada cat mai mult.
EMMA, de azi a inceput scoala! Prima zi de scoala din clasa a II-a !
Sa cresti mare EMMA !
Liliana
Nu sunt mama de inger, dar totusi sunt aici. Alaturi de voi, parintii de ingeri...
Multumim pentru link, Daniela, am citit articolul si chiar mi s-a parut foarte bine conceput.
Intradevar, cea mai importanta problema a ONG-urilor o reprezinat comunicarea in exterior, catre diversele categorii de publicuri : populatia, institutii ale statului, mass-media, celelalte ONG-uri, etc.
Comunicarea este cu atat mai importanta cu cat domeniul in care activeaza un ONG este mai delicat si sensibil - asa cum este cazul EMMA. Nu se poate comunica oricum si oricand in exterior. Nu se pot folosi toate tehnicile de comunicare ca in cazul unor domenii de larg interes - precum ar fi cel din zona sportului, de exemplu. De aceea, tehnicile de PR aplicate cu discernamant si cu o mare cantitate de bun simt sunt cele care dau cele mai bune rezultate in domeniile sociale, precum cele legate de sanatatea si educatia copiilor, ingrijirea batranilor, managementul psihologic in urma unor afectiuni/boli grave/traume, etc.
Articolul are la baza un studiu amplu care a cuprins ONG-uri din diverse segmente ale vietii unde este necesar sprijinul societatii in mod suplimentar actiunilor intreprinse de gunern si de institutiile statului.
Problema banilor este principala frana in derularea programelor lor, dar pentru a atrage sponsori este necesara crearea unei vizibilitati in spatiul public, a unei notorietati generata de increderea in demersul organizatiilor, in obiectivele dovedite a fi atinse, in planurile fiabile pentru viitor, in amploarea actiunilor si in profunzimea rezultatelor obtinute.
Un cerc vicios din care autorul studiului sugereaza ca se poate iesi prin implicarea specialistilor de PR in promovarea acestor ONG-uri, in crearea de imagine publica, in demararea unor actiuni de brand-ing sau chiar de rebrand-ing care sa atraga atentia publicului catre organizatiile respective si catre activitatile lor.
Este adevarat, foarte multe depind si de modul de abordare a acestui subiect de catre conducerera acestor ONG-uri. Articolul face referire asupra unui sistem de lucru bazat pe "improvizare" si adaptare la moment. Cam asa se intampla cand trebuie sa te descurci in conditii de limite financiare minime.
Sunt multe de spus. Articolul trateaza putin si problema voluntariatului, a utilizarii unor persoane mai implicate in aproape toate actiunile organizatiei, implicit si in relatia de PR cu mediul extern. Uneori se dovedeste a fi singura solutie la indemana, mai ales atunci cand actiunile solicita un efort mai mare intr-un timp scurt, iar voluntarii nu se pot sincroniza cu agenda organizatiei. Este adevarat, un specialist PR dedicat pe "felia" lui de activitate este cel mai indicat lucru, dar....
Este bine ca se pun in discutie, in sfarsit, problemele si greutatile cu care se confrunta unele ONG-uri din Romania. Poate, astfel, vom urni caruta din loc.
Liliana
Nu sunt mama de inger, dar totusi sunt aici. Alaturi de voi, parintii de ingeri...
Buna fetelor, tocmai am primit pe mail un filmulet realziat la ONg Fest, de catre Hans Hedrich reprezentant al Asociatiei Sighisoara durabila-proiect ECOREPORTER 2009.
"Iata linkul catre filmuletul facut despre EMMA, cu ocazia ONG fest 2009, la bucuresti!"
Iata ca, pas cu pas, EMMA iese in lume, devine cunoscuta. Astfel, parintii de ingeri si toti cei care vor avea nevoie de sprijinul EMMA vor sti unde pot sa ne gaseasca....
Liliana
Nu sunt mama de inger, dar totusi sunt aici. Alaturi de voi, parintii de ingeri...
Buna, fetelor! Multumesc pentru aprecieri! Mi-ar fi placut sa pot vedea si eu acel filmulet, insa stau foarte prost cu semnalul la modem fiindca sunt plecata din Bucuresti si va trebui sa mai astept o vreme ca sa-l pot vedea! Va imbratisez cu drag!
Am revazut acum din nou interviul si ma gandeam ca ar fi fost un gest inspirat din partea reporterului sa fi invitat sa vorbeasca macar pe una din mamele de ingeri prezente la standul EMMA (si le-am vazut in fundalul imaginilor pe Marinela,Cristina_Iancu si pe Angela).
Ar fi fost mesajul EMMA si mai mult sustinut de vibratia emotiilor nascute in sufletul unei mame care si-a pierdut copilul, emotii care ar fi fost receptate apoi de multi alti parinti de ingeri care nu au curajul sa ni se alature, care isi mentin inca ascunsa durerea in adancul sufletelor lor sau care poate nu s-au gandit ca in ei insisi sta marea putere si vointa de a face ceva si de a schimba mentalitati, proceduri, obiceiuri, atitudini, suflete.
Ana a surprins ideile principale privind prezenta EMMA in cadrul ONGFest si obiectivele pe care le organizatia si le-a propus pentru viitor, iar completarea emotionala a reportajului prin cateva cuvinte rostite de una din mamele de ingeri ar fi subliniat, odata in plus, importanta demersurilor EMMA in cadrul societatii romanesti.
Este laudabila initiativa dlui Hans Hedrich si ii multumim profund pentru ca a ales EMMA pentru acest material legat de participarea la ONGFest, un gest care ii evidentiaza sensibilitatea umana la problemele semenilor sai, dincolo de problemele, importante deasemenea, ale celorlalte ONG-uri - multe dintre ele mult mai cunoscute publicului.
Eforturile unor jurnalisti de a promova in diverse moduri si ONG-urile mai putin cunoscute, dar cu activitati deosebit de importate pentru societate, precum este EMMA, sunt meritorii si dau astfel sanse de reusita intr-un ritm mult mai alert activitatii acestora.
Toti invatam, unii de la ceilalti, cum sa razbim in aceasta lume grabita, preocupata poate prea mult de grijile materiale ale vietii si prea putin de latura sensibila, umana si profunda a sufletelor in mijlocul carora traim.
Dar toate se schimba.
Liliana
Nu sunt mama de inger, dar totusi sunt aici. Alaturi de voi, parintii de ingeri...
A aparut si filmuletul O pupacesc pe Suchardina noastra, a vorbit foarte frumos Si multumesc domnului Hans Hedrich pentru amabilitatea pe care a aratat-o facand acest filmulet despre Organizatia EMMA.
Mămica îngeraşului fluturaş Denisa Georgiana şi a micuţei Eliza Ana-Maria Desene pentru un îngeraş:http://dennyg.daportfolio.com/
Ana, imi pare atat de rau ca ai citit cuvintele mele cu acest sens.... Gandul meu a fost doar la impactul emotional in plus pe care vocea unei mame de inger l-ar fi avut asupra publicului alaturi de frumoasele tale cuvinte din interviu...
..............
Liliana
Nu sunt mama de inger, dar totusi sunt aici. Alaturi de voi, parintii de ingeri...
Buna fetelor! Va amintiti de comentariul meu anterior in care povesteam cum unui tanar i s-au umezit ochii in timp ce vorbea cu mine si cu Cristina, cand Cristinei i se rostogoleau lacrimile pe piept? Acela era Hans Hedrich, care s-a intors, asa cum promisese, si a facut filmarea. De mare isprava acest tanar! Am trimis link-ul tuturor prietenelor si colegelor mele si tare sunt mandra ca ma vad si eu, acolo, cat de putin. Astfel, EMMA si eu am devenit o notiune mai concreta. Iata semnele organizatiei, iata-ma si pe mine acolo, nu mai sunt lucruri atat de diferite, nu mai este o perceptie si o apartenenta abstracta. Port insigna EMMA agatata de geanta de sambata incoace. Stiti cati colegi au remarcat-o si au citit cu voce tare mesajul de pe ea? Nu am reusit sa fiu acolo decat sambata si duminica aproape de sfarsit, pentru vreo ora. Dar a contat foarte mult pentru mine. Am simtit ca fac ceva din convingere personala (si ce mare lucru am facut, de fapt!?), ca eram intr-un loc unde toata lumea milita dezinteresat pentru o cauza, pentru un ideal, pentru o aspiratie. (Hans insusi avea un tricou pe care erau inscriptionate mesaje ecologiste). Am trecut si pe la celelalte standuri si peste tot era atata deschidere, atata bunavointa in a impartasi principii, atata prietenie... Multumesc, Hans, pentru gestul tau, multumesc, Ana, pentru expresivitatea ochilor tai! Va imbratisez.
Of, fetelor, in timp ce postam mesajul anterior, bag seama ca Ana s-a cam suparat. De ce, Anuta draga? Eram acolo eu si Cristina. Noi am vorbit cu Hans, e drept, inainte, dar am vorbit cu toata lumea, noi ne-am transmis oricum mesajul. Daca el s-a intors, a doua oara "oficial", e clar pentru mine ca tu ai fost in masura sa prezinti EMMA asa cum se cuvine. Trebuie si o oarecare experienta in a fi coerent cand faci niste declaratii, sa cunosti niste date, niste situatii, oricum eu si Cristina ne-am vazut ca prezenta activa in planul doi (ca nu imi place sa zic in fundal). Totul a fost facut repede, fara regie, din inima. Haideti sa o percepem asa cum a fost, ca o realizare, de ce sa umbrim partea frumoasa a momentului. Aici totul este sensibil, fie ca esti fie ca nu, mama de inger. Conteaza sa crezi ca e bine ceea ce faci. Credeti ca eu inca nu ma intreb daca sunt sau nu mama de inger? Nu uitati ca eu asa mi-am inceput povestea pe forum, cu aceasta dilema, care inca nu m-a parasit. Sunt un pic trista.