"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
inainte de toate vreau sa va urez ca 2016 sa va aduca sanatate, pace sufleteasca si tot ce aveti nevoie pentru a va putea bucura de viata si de cei dragi...vazuti si nevazuti...
Apoi, vreau sa va anunt ca si anul acesta ma voi stradui sa am grija ca E.M.M.A. sa mearga mai departe si sper ca, in continuare, sa ma pot bucura de sprijinul vostru in diversele actiuni care vor avea loc de-a lungul anului. Fara ajutorul vostru, mi-ar fi foarte greu, motiv pentru care va multumesc (din nou ) pentru ca mi-ati fost alaturi pana acum si, anticipat, pentru implicarea voastrs in continuare, in activitatile noastre de suflet...
M-am gandit sa incepem anul, in forta....daca se poate spune asa despre primul grup de suport care va avea loc la sfarsitul acestei luni, la care va participa un om deosebit.
Este vorba de dr. Eduard Țogoreanu, un altfel de doctor , pe care l-am cunoscut recent si care m-a cucerit cu modul sau de a vedea lucrurile si de relationa cu oamenii... Nu mai spun ca si dansul este tata de inger , deci are o capacitate de intelegere aparte, a traumei cauzate de pierderea unui copil, cu tot ce presupune asta pe plan personal, profesional si social.
Cand ne-am intalnit, nu ma mai saturam sa-l ascult....Ce mai, mi-a placut atat de mult incat m-am gandit ca trebuie sa vi-l prezint si voua, si m-a bucurat nespus faptul ca a acceptat propunerea/invitatia mea!
Asadar de astazi, in doua saptamani, mai exact luni, 25 ianuarie, de la ora 18:00, va invit la Hotel Crystal Palace/ Sala Turqoise, la un Grup de Suport special! Sper sa veniti intr-un numar cat mai mare, deoarece va fi...altceva... ;
Pentru ca va fi o intalnire interactiva, va rog sa aduceti cu voi ceva de scris....si credinta ca va va fi de folos...si atunci chiar asa va fi Din dorinta de a fi o intalnire foarte reusita , in afara de ce ne pregateste domnul doctor, poate ar ajuta sa ii propuneti chiar voi, aici, despre ce anume ati vrea sa vorbim....si eu voi avea grija sa ajunga la dansul.
Domnul doctor nu a cerut niciun onorariu dar ma gandesc ca fiecare participant sa punem cat putem, intr-o cutie, pe care sa i-o oferim in semn de apreciere pentru timpul si cunostintele acordate.
Apropo de cunostinte, pentru ca merita sa ajunga la cat mai multa lume, am creat si o noua pagina, unde sunt postate cateva articole pe care va invit sa le cititi, si anume pe: http://www.organizatiaemma.ro/intunecare .
Va rog sa confirmati participarea, pentru a putea sti cum sa pregatesc sala in care se va desfasura acest "Atelier de lucru".
Astept cu emotie raspunsurile voastre... Va imbratisez cu drag si abia astept sa ne revedem! Pana atunci, aveti grija de voi...
La multi ani tuturor pe 2016!Sper ca anul cea venit sa ne aduca numai bucurii,impliniri si multa sanatate. Confirm pentru mine si Lena.Abia astept sa va revad <3
Ganduri bune pentru voi dragi parinti de ingeri Fie ca anul ce tocmai a sosit sa va aduca linistea de care aveti nevoie acum. Incep si listuta de participare care sper din suflet sa fie una lungaaaaa
Bianca Alina Lena Oana & Vali Ionela Florenta Ana-Maria Gabriela Marwana Blue Jeans Camelia N
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
'neata, dragilor! Ma bucur si va multumesc ca ati confirmat participarea la o intalnire care imi doresc si sper foarte mult sa va/ne fie de folos.
Apropo de dr. Eduard Țogoreanu, in caz ca vreti sa mai cititi un articol, care nu este (inca) pe site, o puteti face, cumparand ultimul numar al revistei Formula AS, aparut vineri. Merita!
Inca 7 zile si ne vedem! Yupeeee! Va astept cu drag! Pana atunci, si nu numai pana atunci , aveti grija de voi!