"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Buna, mamici! Valul de lumina se va organiza in acest an la Muzeul Etnografic, pe str. Memorandumului. Pentru detalii, ma puteti suna la 0753066042, sau pe FB, Chris Tina. Va asteptam cu drag sa ne amintim impreuna de micutii nostri!
Draga Cristina , desi nu-ti cunosc "povestea", nefiind scrisa pe Forum dar dupa cum ai formulat mesajul de din deschiderea acestui topic, banuiesc ca si tu esti mamica de inger... Imi pare rau pentru pierderea ta dar, asa cum le spun tuturor celor care ajung aici, in acelasi timp ma bucur ca ne-ai gasit, in speranta ca aici vei gasi intelegerea si alinarea de care ai nevoie ...
Este si simplu si greu sa organizezi un eveniment de comemorare intr-o societate care nu stie cum sa abordeze un subiect atat de delicat precum este pierderea unui copil, motiv pentru care te poti lovi de reticenta oamenilor... Asta este partea grea... Simplu ar trebui sa fie, nu doar pentru ca nu este un efort mare, ci pentru ca este sustinut de gandul ca este un act de iubire facut in memoria copilului pierdut ...si in semn de solidaritate fata de toti parintii de ingeri....
In plus, mai este vorba si de curaj iar pentru asta, ar trebui sa fii mandra!
Chiar daca vor fi doar cativa participanti, sa nu o iei personal! ...Gandeste-te ca nu toti au puterea si curajul tai si, mai ales, gandeste-te la ce te motiveaza iar asta ar trebui sa fie indeajuns! Sa speram ca vor veni, totusi, mai multe persoane decat crezi
Iarta-ma ca postez paragraful asta, tip-copy-paste, dar nu am timp indeajuns pentru a scrie mai mult si personalizat pentru fiecare topic in parte ...asta NU minimalizeaza insa, aprecierea si recunostinta mea pentru tine...pentru niciuna dintre voi!
V-am trimis un mail cu detalii, dar pentru orice eventualitate, va las si aici link-ul catre pagina de unde poate fi descarcat afisul, care mai trebuie doar personalizat ;-) : https://www.facebook.com/22328211439657 ... =1&theater
Imbratisari calde si pupici de drag si de recunostinta!
Ma bucur enorm ca se va tine si la Cluj Valul de lumina.Eu voi fi prezenta miercuri.Sa imi spui ce sa aduc?lumanari,candele,carioci??Si multumesc,ca te ocupi de organizare.
Va astept cu mare drag. Se aduc doar lumanari, sau candela. Ne intalnim miercuri, 15 oct, la ora 18:45-19:00 la muzeu pe Memorandumului.
Multumesc, Bianca! Desi intr-adevar si eu am pierdut un copil, (si am castigat un ingeras ) m-am gandit sa organizam si la Cluj Valul de lumina pentru o prietena care a fost in vara la Dej, la evenimentul cu baloanele, si acum stiu ca nu ar fi putut sa mearga. Nu mi-am imaginat nici macar o clipa ca se vor alatura si alte mamici . Ma bucur ca ne deschidem inimile, si mai renuntam la rigorile vietii de zi cu zi. Va fi un moment daruit ingerasilor nostri.