"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Ieri am fost la Casa Armatei iar astazi la Primaria Capitalei, de unde am primit unda verde pentru organizarea celei de a 5a editii a Valului de Lumina!
Am schimbat astazi header-ul de pe pagina E.M.M.A. de pe Facebook si am fost surprinsa, bucuroasa si speriata in acelasi timp, cand am vazut in cate orase se doreste organizarea:
Hey, Si Galatiul e prezent pentru a treia oara! Din pacate pana pe 5 oct sunt prinsa cu niste proiecte la servici si nu am timp de nimic (lucrez inclusiv sambata) dar de luni incep organizarea! Lumanari mai avem de anul trecut si sunt in regula, mai cumparam doar cateva! Locatia cred ca va fi tot Biserica Sf. Mina, dar dupa ce vb cu preotul va spun exact. Comunicatul de presa ramane ca cel de anul trecut si schimbam doar datele? Va pup dragele mele mamici de suflet si va doresc succes in tot ce faceti! Cat despre vreme... NU CONTEAZA! Ingeriasii nostri ne vor fi aproape oricum!
Buna dragii mei Ma bucur sa vad ca si in acest an nu lasam durerea sa fie mai mare decat iubirea. Am sa incep lista oraselor participante la acest eveniment care au confirmat participarea
Alba Iulia - Aiud - Sala de evenimente de la restaurantul Luk din Aiud, situat in piata. Bucuresti - Cercul Militar Nationa (/Casa Armatei- Calea Victoriei)l Brasov - Piata Sfatului in fata Muzeului de Istorie Buzau - Catedrala municipala "Sf. Sava de la Buzau", la Bisericuta Copiilor.
Cluj - Muzeul Etnografic, str. Memorandumului Dej - Biserica Ortodoxa Sfintii Mihail si Gavril, str. Gutinului nr. 8. Galati - Curtea Bisericii Sf. Mina Iasi - Parcul Expozitiei, langa Vanatorul (Expo Parc) Marghita Petrosani Sibiu - Curtea bisericii de pe Mihai Viteazu Satu Mare - Loc de joaca Pasaj Corneliu Coposu (La groapa langa magazin Somesul) Tg. Jiu Timisoara - Parcul Piata Crucii Tulcea - In Piata Civica - Mircea cel Batran Zalau
Franta - Bastia Corsica si Jossigny Germania - Duisburg
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Spunem prezent si noi pentru a 4 oara PETROSANI si Duisburg Germania speram ca locatia sa fie aceeasi ca si in anii trecuti pt Petrosani dar cand vom primii confirmarea o sa anuntam .Va imbratisam cu drag
Ana Maria vom anunta pe forum ora la care e strangem pe data de 15. Vom avea nevoie de ajutor la aranjatul lumanarilor pe scari si apoi aprinderea lor. Esti binevenita alaturi de noi
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
La Timisoara lucrurile stau cam asa: -avem depusa cererea la primarie, speram ca se va aproba ca de obicei, iar locatia este aceeasi ca si la ZPI : Parcul Piata Crucii ! -ca pregatire a evenimentului din 15 octombrie, avem invitatia Ancai-mamica ingerasului Paul, de a desfasura la ea acasa un atelier de decorat candele duminica, 12 octombrie, orele 17! Detalii despre atelier,dar si despre Valul de Lumina, la: 0769539876 -Anca si 0724519527-Angela O tuturor!
Angela, mama ingerasului Calin Gabriel si a unei minuni pe Pamant, Octavian Andrei
La Dej, incepem sa ne intram in mana Maine dimineata, incepand cu ora 11,00, sunt invitata la radioul local, Radio Fir, pentru a discuta impreuna cu realizatoarea emisiunii, Ioana Jeler, despre Valul de Lumina si Organizatia E.M.M.A. Ne puteti asculta online, pe urmatorul link: http://www.radiofir.ro/live/live.html
Buna ziua mamicilor , (Mirela Dalcaran Schiopu pe facebook )
Si noi ne alaturam cu actiunea , la Tulcea insa nu stiu sa scriu intr-un topic nou ...
Am mers la Politia Locala si la Jandarmi sa obtin autorizatia , am depus documentatia iar in masura in care aflu ceva concret despre unda verde va informez.
Va multumesc tuturor !!!
Doare ENORM si va durea ETERN ..pierdea ingerasului meu...ALIN CONSTANTIN ... Ingeras nascut fara viata pe 12.08.2012
Buna Mirela Ma bucur sa vad si Tulcea alaturi de noi Deschiderea topicului este simpla, intri pe forum http://www.organizatiaemma.ro/forum/ mergi la pagina Evenimente dai lick si se deschide aici viewforum.php?f=6 , in stranga sus scrie cu rosu Topic nou dai click si iti apare o pagina noua in care poti pune titlu si apoi comentariul... apoi ,,trimite,, si gata.
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Cine poate veni luni,13.10.2014, sa punem etichete pe lumanari in zona Titan .Eu va las numarul meu de telefon sa ma sunati ca sa va explic cum sa ajungeti.Telefonul meu este:0765.096.686.Va O seara frumoasa tuturor si zbor lin