"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Sunt 14 orase si Suceava se alatura...sper ca in acest an sa nu fiu singura... Aceeasi locatie ca anul trecut - Piata UNIUNII EUROPENE (la steaguri) langa Palatul Administrativ(Consiliul Judetean
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Ana, ma bucur mult pentru ca ai reusit si in acest an . Tudor e mandru de tine! Mi-ar placea mult sa fiu si eu prezenta la Val, dar ... Voi fi langa tine cu sufletul! Te strans!
Sunt cu sufletul alaturi de voi Sunt tare bucuroasa ca si in acest an, te-ai hotarat sa organizez acest eveniment de suflet. Felicitari si multa liniste sufleteasca. Lumina lumanarilor si dorul si iubirea noastra pentru Ingerasii nostri, se vor inalta in aceasta seara si vor fi primite de Ei
Multumesc ca mi-ati fost alaturi...a plouat toata ziua azi la Suceava...ne-a cam udat ....dar in momentul cand aproape am terminat de aprins lumanarile si pana la sfarsit nu a mai dat pic de ploaie....din pacate doar mamica de anul trecut a venit....parintii mei carora le multumesc si ii iubesc...si 4 colege si prietene minunate...poate la anul nu imi pierd speranta.... Am avut placerea sa ma sune azi o mamica care din pacate nu a putut ajunge ...dar poate la anul ...e o noua burticuta Am sa pun 3 poze sper sa va placa...mi-am promis ca la anul daca totul e bine o sa fac si mai frumos...va pup pe toate si va imbratisez ZBOR LIN MICUTII NOSTRI
Dupa Valul de Lumina o prietana mi-a scris ceva foarte frumos si cred ca merita pus si aici...INGERASII NOSTRI CHIAR SUNT LANGA NOI "ora 18:15 ...cand deodata o ploaie strasnica ne trimite Cel de sus in semn de incercare! eram in drum spre evenimentul - VALUL DE LUMINA ce avea loc chiar azi la orele 19! m-am intristat...insa eram si foarte increzatoare in acelasi timp! nimic nu m-a intors din drum ...!pai sa fug de ploaia care straluceste pana si in cliseul imaginilor surprinse ?! am stiut caci ,cuvintele adresate Anei( pretty ) vor fi asa cum i le-am spus! Ana nu va ploua la eveniment! nu te agita! noi vom fi acolo! ora 19 punct" ceasul cantaret" din centru nu uita se ne aminteasca de ora exacta cand deodata si ingerasul Anei(Tudor) cu zambetul sau frumos il roaga de acolo de Sus pe Doamne Doamne sa opreasca putin frumoasa ploaie de octombrie ce parea a fi infinita, pentru ca iubita lui mamica sa poata sa se bucure sa organizeze frumosul eveniment asa cum si-a dorit ea mai mult ,toate lumanarile frumos aranjate sa ramana aprinse in intervalul de timp (orele19:00-20:00) pentru a forma acel frumos VAL DE LUMINA ce are loc in toata lumea asta la 15 octombrie! Ana ,ingerasul tau (Tudor) a facut totul pentru tine! iar tu ai facut si vei face totul pentru el! ai vazut ? va iubeste Dumnezeu! la ora 19:00 ploaia s-a oprit...! Zambeste!"