"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Buna din nou, as vrea sprijinul si parerea voastra, pentru ca trebuie sa obtin autorizatie pt P-ta M Viteazul... deci, vreti ca evenimentul sa se tina in M Viteazul sau in curtea Muzeului Etnografic ca in anii trecuti?
Dragele mele, stiu ca sunteti ocupate, la fel si eu, dar as dori totusi un feedback cat de mic pentru a sti ce sa fac... timpul trece si ma aglomerez foarte tare, asa nu voi reusi sa organizez evenimentul, plus ca este frustrant si trist sa nu primesc nici un raspuns...inteleg ca nu aveti timp ca sa contribuiti la organizarea evenimentului, dar macar dati-va cu parerea ca sa stiu ce sa fac...in caz contrar nu voi putea sa ma ocup de acest eveniment.
Klaudia scuze dar eu nu am vazut mesajul pana astazi...eu sunt de acord cu P-ta Mihai Viteazul...si vreau sa spun ca voi participa la Valul de Lumina.In organizare nu pot sa ma implic de aceea eu sunt de acord cu tot ce faci si iti multumesc pt faptul ca te implici.O sa incerc sa iau legatura si cu restul fetelor,dar ma gandesc ca nu deranjeaza pe nimeni locatia...Cel putin eu m-am simtit f bine la ZPI in acel loc.Te pup si eu iti multumesc pt tot ce faci. P.S.Poate organizam si o intalnire sau ceva inainte ca mi dor de voi fetelor:)
Si din partea mea este OK locul.....sper sa ne vedem inainte de valul de lumina la o scurta intalnire ca o trecut ceva vreme de cand nu ne-am vazut.... Pupiciii
Fetelor mie chiar mi dor de voi!!!!!Haideti sa ne mobilizam si sa ne intalnim cat de curand.A trecut o vara intreaga fara sa ne vedem...ar cam fi cazul:)Ce ziceti???
Buna fetelor, suntem si noi din Cluj, parintii ingerasei Maia-Mihaela. am citit despre Valul de Lumina, imi puteti spune, unde, in ce data si la ce ora se va organiza? ce trebuie sa aducem de acasa? Multumim.
Parintii ingerasului Maia-Mihaela din 23 august 2013!!! Dormi in pace bebita noastra draga!!!
Deci, cand ne vedem? Eu zic ca ar fi dragut sa ne vedem la un ceai cald pe vremea asta. Ce ziceti de miercuri, 9 octombrie, undeva in centru, in jurul orei 7? Si alta zi ar merge, dar tot asa, mai tarziu, sa pot sa ajung si eu cu slujbele mele cu tot.
Da eu sunt de acord cu intalnirea in data de 9 oct ora 7,la un ceai cald....si stabilim atunci detaliile pt valul de lumina.Deci eu spun prezent.Acum cu locatia unde vreti voi?Eu nu ma prea pricep,ca nu mai cunosc localurile din centru... Adina-Mihai daca crezi ca vrei si poti noua ne-ar face o deosebita placere sa participi si tu la intalnirile noastre...Inca nu stim sa iti dam detalii despre unde va fi exact Valul de lumina anul acesta.Din ce am citit Klaudia se ocupa si am vazut ca ar vrea sa il organizam in P-ta Mihai Viteazu,doar ca trebuie aprobare.Anii trecuti noi am dus de acasa candele,lumanari(fiecare ce a avut)...luam candele de alea acoperite in caz ca ploua sa nu se stinga,pt ca trebuie sa arda o ora intreaga.Mai duceam markere sau carioci sa putem scrie pe candele numele ingerasilor...chibirite.Daca ne mai amintim mai scriem... Abia astept sa ne vedem fetelor...Va pup cu mult drag pe toate!!!
Multumesc. va rog sa ma tineti la curent despre valul de lumina. o sa aduc si candele si foc si marker. daca mai trebuie ceva va rog sa-mi spuneti. la intalnirea de acum, la ceai, nu o sa vin ca inca nu ma simt bine nici fizic, nici psihic, dar pe viitor mi-ar place sa va cunosc.
Parintii ingerasului Maia-Mihaela din 23 august 2013!!! Dormi in pace bebita noastra draga!!!
Adina-Mihai da acolo la florin piersic ....si fetelor in legatura cu intalnirea de miercuri ...eu nu pot in acea zi ca am si scoala(ema stie:P) si dupa ma grabesc acasa... pupicii