"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Conceptul evenimentului va fi cel din ultimii 4 ani: standuri expozitionale, scena cu program cultural-artistic, diverse activitati la standuri, seminarii, dezbateri sau ateliere.
Pentru a putea participa, avem nevoie in fiecare zi de cel putin trei voluntari care sa fie prezenti la targ : doi reprezentanti E.M.M.A. trebuie sa stea la stand si unul sa mearga sa imparta pliante si sa lege posibile colaborari cu celelalte ONG -uri participante.
Va rugam sa ne spuneti daca in perioada 17-19 mai ne puteti ajuta ca voluntari, participand la acest festival,Inscrierile la eveniment vor fi lansate pana la sfarsitul lunii martiede aceea avem nevoie de raspunsurile voastre pana pe data de 25 martie.
Activitatea la stand consta in: * impartirea brosurilor si fluturasilor EMMA, * impartirea (si completarea)formularelor 230 si 200 - termenul limita fiind 25 mai!!! * oferirea informatiilor despre activitatea Organizatiei, * obtinerea de fonduri prin donatii si vanzare de produse (precum cele din fotografiile de mai jos).
Daca aveti idei despre cum am putea obtine fonduri in plus, in timpul acestui eveniment (si nu numai!), asteptam cu interes sugestiile voastre!
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Pe data de 17 mai - fiind vineri - pot sta eu, fie voi cere o zi de concediu, fie voi lucra un weekend si voi avea ca zi libera aceasta zi, ramane sa vad atunci. Pe 18 - 19 mai am examene dar...pe data de 18 pot sta de dimineata pana la ora 14 si de la ora 17 pana la inchidere; pe 19 mai de dimineata pana la ora 12 si de la ora 15 pana la finalul zilei.
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Buna fete , sper sa fiu libera pe 18 sau 19 la orele cand nu poti tu Marwa si sa vin si eu de dimineata eventual ...vb mai aproape atunci ...dupa 1 mai ..cu drag ..vin din tot sufletul !!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
EEEE, ce veste.... Asteptam sa va mai mobilizati care puteti sta la stand .Pe 19 mai (dumnica) sigur voi veni , nu stiu insa pe 18 daca o sa pot dimineata dar poate ajung dupa masa. Pana atunci vreau sa termin mai multe produse pe care le voi expune la vanzare si toti banutii vor intra in organizatia EMMA. Va asteptam cu drag.....
Va rog sa scrieti daca puteti participa la acest eveniment.Nu pot sa cred ca sunt doar 3 voluntari care au raspuns. Asteptam........ confirmari!!!!!!! Cu totii avem familii, probleme...etc dar sa nu uitam cat de mult ne-a ajutat aceasta organizatie EMMA.Este timpul sa facem si noi ceva pentru aceasta organizatie. Daca vrei...poti!
offf ...eu am sa fac tot posibilul !! sa vin imi doresc asta enorm daca nu se va ivi ceva mai grav ca importanta ..decat ONG-ul .voi lipsi ..in principiu insa 90% ma voi implica ..doresc sa ma implic cat mai mult de aici incolo ! As dori s pot participa si la intrunirile lunare insa e ora prea tarzie si nu am cu ce sa ajung acasa la Branesti ...maxi -taxi circula doar pana la 21,20 ...si prin Bucuresti nu prea am cum sa stau deoarece a doua zi trebuie sa fiu la serviciu .seviciu care e tot in Branesti ..
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
18 , 19 mai ..as putea sa stau in una din zilele aste toata ziua chiar ...
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Draga Corina te ma bucur ca vrei sa fi alaturi de noi, cu atat mai mult cu cat tu nici nu esti din Bucuresti si imi pot imagina ce efort faci.
Va spun sincer ca 4 oameni sunt putini , insa tot este bine si asa. Imi doresc sa putem participa, este o alta oportunitate in care sa facem cunoscuta Organizatia E.M.M.A., sa mai strangem declaratii ''230'', donatii si banuti din vanzare. Asa cum stiti din anii trecuti participarea la acest eveniment se plateste deci este important sa stim pe cine ne bazam.
In acest an nu ne putem baza pe Emil, el va fi bona mea de servici , voi da azi cateva telefoane sa vad daca in aceste zile mai poate veni cineva.
Am facut listuta cu cei care au anuntat ca pot participa si intervalul orar: Corina ramane sa ne spui cand poti sta.
17 mai Marwana - toata ziua Alinutzabebe
18 mai Marwana - 9.00 - 14.00 si de la ora 17.00 pana la inchiderea zilei Daniela Ginju - dupa ora 14.00 Angela-Ema - de la ora 14.00 la inchiderea zilei Corina Silvia - toata ziua Oana Pavelescu - de la ora 13
19 mai Marwana - 9.00 - 12.00 si 15.00 pana la inchiderea zilei Daniela Ginju - toata ziua Angela-Ema - 9.00 - 14.30
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
buna fete , as putea st sambata toata ziua , pentru ca , in principiu sambata , copii ar fi la tatal lor ....nu stiu daca as veni si duminica dimineata , pana pe la 12 ...pentru ca dupa amiaza mi-ar aduce copii fostul sot .... sigur pot veni sambata toata ziua ... si daca voi ramane seara in bucuresti ma intorc si duminica dimineata ...
Marwa , pune-ma sambata sigur toata ziua ..presupun ca nu strica daca suntem cate doua la stand nu ? imi pare rau ca nu pot vineri ...vinerea lucrez ...uff si tu marwa esti singura vineri toata ziua ... imi pare atat de rau !!
ce as mai vrea sa stiu ..ce vindem acolo , ce pot aduce , lastand ca sa putem vinde in numele organizatiei EMMA ... am un prieten fotograf ... as putea aduce ... sau face insigne ...sau mai stiu ce ?
spuneti-mi si mie in afara de pliante si alte moduri de a aduce la cunostinta de organizatia Emma , putem sa comercializam si altceva ?
dar care sa aiba o etichetuta mica cu organizatia EMMA undeva lipita ?
pup dulce mamici scumpe si sper din tot sufletul sa vina cat mai multe
Bianca ne-a deschis un drum , nu ne poate duce sau face in locul nostru nimic .. cat bine a facut pentru noi aceasta Organizatie , si acest forum si faptul ca el exista ...ar trebui sa tinem cont de asta ...ca fara ajutorul fiecaruia .....ea se stinge incet dar sigur ...
Dumnezeu sa va ajute si sa va indrume pasii !!
Pentru noi ...ingerii nostri vor stii ce sa ne invete si sa ne ocroteasca !!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Eu am inceput de ceva vreme sa fac origami, acum lucrez la piese, dureaza mult...pentu ca de exemplu la o lebada este nevoie de minim 205 piese.
Noi mai avem din cate stiu canute cu ingerasi, bratari de silicon, pliantele le aveam, voi mai printa si eu la munca declaratii ''230'', cred ca mai avem candelute cu ingeras si oricum mai putem face ''piata'' in apropierea evenimentului. Insigne, magneti cred ca mai sunt.
Dar tot ce este frumos, am vazut ca acum sunt foarte apreciate lucrurile handmade, putem face bratarile dorintei, ne putem gandi, cauta pe net ce am putea confectiona fiecare, pana la urma mai sunt aproximativ 2 luni in care sa facem ceva in acest sens.
Important este sa stim sigur ca in aceasta perioada va fi cineva la stand, dat fiind ca participarea se plateste inainte. Nu ma deranjeaza sa stau singura la stand, pot sa o fac, insa vedem poate se mai alatura si altii . Si vineri mai toata lumea este la munca, sambata si duminica vor iesi oamenii la plimbare, deci este bine sa fim mai multe acolo. As fi stat si in zilele de sambata si duminica toata ziua dar daca nu dau examenle nu se incheie situatia scolara si nu pot intra in bac.
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Am vorbit azi cu Simona Vasile si Alinutzabebe la telefon. De la Simona astept un rasuuns vineri iar Alina mi-a spus ca va putea veni vineri sa stea cu mine la stand pana la 5.30 cand trebuie sa fuga la munca, apoi va mai veni si duminica.
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Din pacate nu pot sa dau un raspuns ferm.... asteptam programarea unor cursuri..... care nu a venit inca. In principiu pot sa vin vinerea dupa masa. Simmo
si eu voi veni sa ajut cu ce pot dar nu stiu sa va spun exact cand si ce ore. daca cumva ramane vreo perioada descoperita si fara oameni imi spuneti si fac in asa fel incat sa acopar eu:) .
Ioana Mamica lui David si a Sofiei aici pe pamant, si a puiului Alexandru -acolo sus
Va pup pe toate Daca la Brasov nu se va organiza ONG fest voi veni la Bucuresti pentru toate cele trei zile. Voi fi cu voi si pentru E.M.M.A. cu tot sufletul!
Ctred ca nici Ioana nasica nu va spune "Nu"
lumi, mamica ingerasului ROMINA IOANA , a baietelului RICCARDO ANDREI si a micutei RENATA
Va imbratisez cu drag pe toate si doresc sa particip si eu sambata,pe 18 mai incepand cu orele 13 si pana la inchidere.O sa realizez hand-made cateva cutiute cu ingerasi ptr. stand si banii care revin din vanzare o sa-i donez organizatiei E.M.M.A.
Va pup pe toate si imi pare asa bine ca v-ati mobilizat un pic.Eu lucrez de zor fac gentute pentru fetite tricotate care le voi pune la stand si banii din vanzarea lor vor trece in contul EMMA.Orice lucru care se vinde si banutii intra in contul EMMA eu zic ca este binevenit.Important este sa fim acolo sa fim prezenti, sa ne cunoasca lumea si sa adunam fonduri care sunt necesare pentru organizatie. Va cu mare drag si abia asteptsa va vad.
Imi pare tare rau ca anul acesta nu va pot fi de ajutor acolo, dar voi face in asa fel incat macar 1-2-3 ore sa vin, cu cea mica dupa mine. La anul probabil ca va fi mai usor sa o tin mai mult. Daca reusesc astfel sa impart niste pliante sau sa stau de vorba cu cativa oameni... ar fi ok?
Roxana te asteptam cu bratele deschise. Am vorbit un pic pe privat si cu Elly, vrea sa ne fie alaturi, o voi lasa pe ea sa ne spuna in ce zile si ce intervale poate fi prezenta.
Eu vin cu vesti. Se pare ca in acest an sunt suficiente ONG-uri pentru oganizarea acestui targ, asa ca organizatorii vor incepe promovarea evenimentului pe pagina http://www.ongfest.ro si pe pagina de Facebook http://www.facebook.com/ONGFest. Va trebui sa urmarim aceste pagini pentru a completa la timp formularul de inscriere si pentru asta avem nevoie de ajutorul vostru.
Cum ne puteti ajuta? simplu...urmariti si voi aceste pagini si in momentul in care formularul de inscriere este pe una dintre adresele de mai sus trimiteti un sms mie sau Monicai Muresan; Marwana - 0727-234.089 ; Monica-0744 -616.216.
PS: oricare dintre voi doreste sa participe la acest eveniment este aseptat/a cu bratele deschise .
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha