"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Ei dragele mele am si eu o veste minunata zic eu, deocamdata eu m am axact pe banuti ca de ....era mai usor de strans pt mine, nu sunt foarte multi dar sunt aprox 250 lei si inca nu s a terminat ziua
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Sunt extrem de nefericita ca nu pot fi si eu sa va dau o mana de ajutor! Dar sunt fericita ca sunt prezente iubitele mele ROMINA IOANA si mamica ei spirituala IOANA GRIGORE..
Abia astept sa ma pot implica si eu direct!
Mult succes va doresc! Sunt convinsa ca va fi o zi minunata maine pentru toata lumea! Voi fi cu gandul si cu sufletul alaturi de voi mai mult ca oricand.
Va iubim! Lumi si Romeo
lumi, mamica ingerasului ROMINA IOANA , a baietelului RICCARDO ANDREI si a micutei RENATA
Am revenit cu o noua harta, pe care puteti vedea mai bine, unde este localizat magazinul PLUS, in parcarea caruia ne vom intalni maine dimineata la 10.00
ATENTIE!: Daca veniti cu masina dinspe podul Grant, dupa ce il treceti, pentru a putea face stanga, spre mag. PLUS, trebuie sa va incadrati imediat pe partea dreapta , astfel ca atunci cand apare o mica bifurcatie, si strada principala (cea cu linia de tramvai) o ia usor spre stanga, voi mergeti inainte/dreapta, pe langa bloc si cand ajungeti in capat (50 m), faceti stanga spre semaforul din intersectie.
De le semafor mergeti drept inainte, intersectand linia de tramvai, pe langa cofetaria TipTop, si apoi iar stanga, pe strada Serg. Stefan Crisan, unde este localizat magazinul PLUS.
Mai am inca o mica rugaminte : sa aduceti, care aveti pe acasa: foarfeci, lipici si scotch, in caz ca mai avem nevoie de aranjat ceva ...mai exact, cutiile de carton(in care vom pune dulciurile si fructele), pe care cred ca ar fi frumos sa le "cosmetizam" putin, cu hartie de cadou (ideal, cu model de Craciun ), ca sa nu arate ca ajutoarele pentru sinistrati
Abia astept ...o sa fie o zi de neuitat !
Corina, Liliana, Mihaela, Monica
Draga Luminita, nu te necaji ca nu esti cu noi....Ioana, este o reprezentanta pe cinste , a ta, a Rominei...a familiei voastre , iar noi stim ca vei fi cu gandul si cu sufletul alaturi de noi
Vom posta fotografii, astfel sa puteti vedea, tu si toata lumea , cum a fost
Odihniti-va si visati ceva frumos si fie ca maine sa iasa cel putin la fel de bine, precum imi doresc, sper si imi imaginez...
Doamne ajuta!
...stiti ce sentiment am in acest moment ?...parca simt un freamat si parca vad ceata de ingerasi zglobii, care se bucura si abia asteapta ziua de maine
Mai este loc in masini deoarece eu am mai convins o mamica (Mihaela)care va veni cu mine maine impreuna cu fetita si nu stiu daca mai ramane loc in masina mea. Daca nu, ne inghesuim noi, important este sa ajungem cat mai multi cu cat mai multe cadouri pentru acesti copii dragi.
E loc suficient, Daniela! Vor fi 10 masini, pe putin... O multime de persoane vin cu masinile, asa ca are prietena ta cu siguranta loc... Abia asteeeeeeeeeept! La mine a venit Moshu! Shhhhhhhhhhh! Zice ca am fost cuminte!
Ana draga, iarasi eu cu ceva: cutia cu globuri e imensa (sunt peste 80 globuri, instalatie, beteala, mos craciun cantaret si nelipsitele fundite), tre sa o ambalez si pe ea? si mai am inca o cutie, cea a bradului... si asta ambalata ca un cadau? si inca ceva: ti-am spus ca o sa mai aduc ceva, crezi ca e problema daca vor fi in pungi mari de carton - oricum copii nu le vad? Sunt in deficit mare de cutii asa ca ajuta-ma cu un sfat, pls Tre sa aflu azi pt ca in caz ca numa incadrez sa ma opresc maine undeva, stii k eu vin si de la fundu pamantului....
Alina, mamica lui Luca - Ingerul sufletului meu din cer si a Marutei -aici pa pamant.
Cred ca acea cutie cu globuri ar trebui ambalata frumos numai pe dinafara, restul nu cred ca e necesar! Eu daca as fi in locul tau, as pune acele globuri intr-o cutie mare, un fel de bax si as captusi-o pe dinafara cu hartie de ambalaj pentru cadouri si cam atat! Sper sa te ajute parerea mea. Restul nu conteaza fiindca oricum le va imaprti doamna Mia cui crede ca e necesar. Pupici.
Dragi prietene harnicute-harnicute, eu va tin pumnii pe maine. Am niste emotiiii (dar de acelea bune). Abia astept sa va intoarceti cu poze multe, pareri, impresii. Abia astept sa ne spuneti si noua reactia copiilor. Imi pare rau ca eu nu voi putea fi cu voi , dar am inceput demararea campaniei "Un gest din suflet"-Dej Va cu mare drag si astept poze
Ei dragele mele, in sfarsit am reusit si eu sa termin pachetele mele si nu numai (Marica Mihaela si scumpa mea Lumi) ; dar si cu ajutorul prietenei mele Beatris; atasez cateva poze, fara mine, ca deja m-ati vazut Abia astept ziua de ....... azi Va pupacesc dulce
Scumpa mea Lumi, ca si tine ma intreb de ce nu am facut aceste pachetele pentru Romina ; dar traiesc cu speranta ca Ubita se bucura de aceste cadouri de acolo de sus .......
Suuuuper poze, suuuuper treaba...si ieri si azi !Bravo . Eu m-a luat cu scrisul si n-am apucat sa impachetez.... si ma uit cu groaza la ceas ....o sa fiu zombi maine ...si se pare ca nu numai eu
....defapt intrasem doar sa mai pun inca o data harta si pe pagina asta, in cazul in care cine intra nu a vazut-o deja pe pagina anterioara Deci : Descrierea exacta a locului in care se afla magazinul PLUS, din Crangasi, unde urmeaza sa ne intalnim...azi , si alte detalii, sunt postate aici: viewtopic.php?f=6&t=1177&st=0&sk=t&sd=a&start=100#p16944
Si-am plecaaaaaaaaaat ca deja !
Pe maine...aaa, pardon....pe mai tarziu ! Hai...culcarea acum !
Buna! Sunt prima care a ajuns acasa, din cauza ca mi-a fost si imi este ingrozitor de rau. Pana sa plecam parca nu m-am simtit asa rau, dar cand am ajuns acolo, din cauza ca era foarte cald in casa, iarasi am inceput sa vad stele verzi si galbene.
O sa incerc eu sa va descriu in cateva cuvinte "nebunia" frumoasa care ne-a cuprins pe toti, emotia febrila sosita odata cu prima ninsoare din acest an (parca a fost la comanda!). Ne-am strans toti in parcarea PLUS, cred ca vreo 10 masini burdusite de cutii cu cadouri, sacose, sacosele si o multime de lucruri superbe... Dupa aceea, am intrat cu banutii primiti de la voi sub forma de donatie sa cumparam dulciuri si fructe. Am strans doua cutii babane si "Hai la drum!". In comuna Rosu am ajuns imediat. Copiii cei mari ne asteptau la poarta, multi dintre ei. Erau nerabdatori si emotionati, la fel cum eram si noi. Am intrat in casa si vreo 20 si ceva de sufletele si tot atatea perechi de ochisori mari si curiosi ne priveau direct cu sufletul. Copiii erau imbracati impecabil, iar daca vedeti in poza unul mic si viteaz care-si tine pachetul deasupra capului, sa stiti ca acela e Constantin Dan cu pachetul primit in memoria lui Luca Patrick. Erau usor timizi (sau cel putin mie asa mi s-a parut)... Am avut un Mos Craciun cu noi, dar si o Craciunita in persoana prietenilor Ioanei Grigore, Beatris si Andrei Neacsu. O sa-i vedeti in poze. Au venit si au filmat Kanal D si TVR si o sa va dea Bianca mai multe amanunte despre cum si cand se vor difuza filmarile. Am pus toate cutiile pe masa si Mos Craciun a inceput sa-i strige pe rand. Fiecare mamica de inger prezenta venea langa Mos si-l ajuta sa inmaneze cadoul copilului ales. Sa stiti ca sunt poze cu toti copiii care au primit cadouri, cu fiecare in parte si le veti vedea in Galeria Foto cand le vor trimite fotografii. Eu nu m-am putut abtine si cand i-am inmanat cadoul Nicoletei, fetita aleasa de mine, am izbucnit in plans... Au fost multe momente emotionante, copiii ne-au oferit felicitari pictate de ei, peste tot erau expuse tablouri pictate de ei. Doamna Mia face cu ei o forma de terapie prin arta. Ce sa va spun ce minuni ies din manutele lor gingase??? Erau atat de frumosi, de mititei, de curati si de cumintei ca-ti venea sa-i mananci pe toti ori sa-i iei acasa... Dupa ce toti copiii au primit cadourile, s-au facut multe poze si s-a filmat iar eu... am plecat fiindca ma simteam tare, tare rau. Presupun ca foarte mult n-au mai stat nici fetele in urma mea fiindca probabil copiii au program de dormit/mancat... Dar trebuia sa le fi vazut fetisoarele sa vedeti cu cata curiozitate se uitau la cadouri si abia asteptau sa le desfaca... As vrea sa merg intr-o zi sa-i vad asa... singura, sa ma bucur de fiecare in parte... A fost o zi frumoasa, emotionanta si muuuuuuuuuult mai organizata decat anul trecut... Eu v-am servit doar aperitivul. Felul 1, felul 2 si desertul o sa vina odata cu fetele. Si tot ca aperitiv, va postez si cateva poze in premiera. Va pupa cu drag, Suchardine-bolnavioara!
Am ajuns acasa plina de emotiii, plina de iubire, plina de speranta, fetelor eu nu stiu sa vb in cuvinte bine ticluite, probabil nu voi sti sa exprim exact ceea ce am simtit. Chiar daca fetita aleasa de mine nu a fost prezenta parca am simtit langa mine pe Tasha, a fost cu mine stiu sigur asta. Mi au dat lacrimile de emotie, cu gandul ca ar fi trebuit sa ii fac cadouri ei, Tashei mele dar am fost multumita si asa. O multumire sufleteasca greu de explicat in cuvinte pt mine acum. Copiii de la dna Mia sa stiti ca sunt tare frumosi si la chip si la suflet, ascultatorori, bine ingrijiti si doamne am vazut niste picturi facute de ei nemaipomenite, noi la randul nostru am prmit din partea lor cate o felicitare, din ce spunea dna Mia sunt facute de cei mici. Pot spune ca este cel mai frumos cadou pe care l am primit (de ziua mea, de mos Nicolae si mos Craciun -chiar daca Bia a spus ca eu nu voi primi cadou de la mos anul asta ca nu sunt linistita deloc ). Multumesc lui Emil ca a fost cu mine, ca ma sustine, multumesc Anei (soferul ) fara de care ar fi fost mai greut sa ajung si unora dintre colegii de la servici care m au ajutat foarte mult, E.F.G Retail Services: Departamentul Miss&Strategy si External , Andreea Necula, Elena Poting, Alexandra Cartan, Ana Maria Tudor, Bogdan Mocanu, Alex George Alexuc, Iuliana Petre, Mihai Marian Ghita, Adrian Ulescu, Simona Scripcariu, Livia Toma, fara voi nu am fi reusit sa aducem atatea zambete pe fetele copiilor de la dna Mia. Vreau sa stiti ca alaturi de noi cu sufletul a fost si Marinela, dar au fost si ingerasii nostri din cer, stiu sigur asta. Ei au vb cu DD sa aduca putini fulgi, pe mos. A fost o zi de poveste.
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Dragile mele !!! Plang, imi curg lacrimile siroi pe obraz, dar acum sunt lacrimi de bucurie. Ati adus zambete si veselie acelor copii. In timp ce voi erati acolo, eu am mers la mormantul lui Serban si m-am simtit tare linistita. Sunt convinsa ca Ingerasii nostri sunt multumiti de noi. Ana, draga mea muuulttttaaaaaaaaaaaaaaa sanatate!!! Ai grija de tine. Te-am vazut in poza si erai frumoasa (si cand esti bolnavioara, tot frumoasa esti ). Sa nu mai stergi pozele cu tine, ok? Abia astept sa vad si filmuletele la TV. In memoria Ingerasilor nostri
Va si va pe toate si toti mamici, tatici de ingerasi si prieteni ai EMMA. Eu sunt inca incarcata cu emotii...A fost o zi magica azi cu veselie, cu cadouri, cu mos, zapada...si ce e cel mai important lucru am facut niste copilasi foarte fericiti...Nu am cuvinte sa descriu tot ceea ce am simtit si inca simt in continuare. Pot sa va spun ca imi dau jos palaria in fata doamnei Mia si a copilasilor pe care aceasta ii are in grija...
Multumesc tuturor celor ce ne-au fost alaturi si au donat pentru copilasi: Adela Pantea, Andra Voiculescu, Aurel Balasoiu, Codruta Sederias, Cornelia Sarcinschi, Cristina Gugui, David si parintii sai, Fam. Decu, Fam. Dochianu, Mihai Tanasescu, Spataru Anca, Georgescu Andreea, Marina Byrai, Nicu Draghici, Ramona Ajitaritei, Simona Hariga. Multumesc Kanal D si multumesc tuturor celor care ne-au sprijinit in aceasta actiune din suflet.
Va las sa vizionati particica din aceasta poveste prinsa de ochiul apartului nostru foto, dand un click pe imaginea de mai jos...
P.S. Diseara la ora 18.30 actiunea noastra va avea un mic reportaj in cadrul stirilor Kanal D
Mămica îngeraşului fluturaş Denisa Georgiana şi a micuţei Eliza Ana-Maria Desene pentru un îngeraş:http://dennyg.daportfolio.com/
Ce-as mai putea scrie eu.......am citit ce ai scris tu, scumpa Ana,de dimineata tot astept sa citesc un mesaj, din partea voastra, a celor care ati fost acolo, care ati vazut si ati simtit acesti copilasi minunati Acum am deschis laptop-ul, acum am citit mesajul tau, acum am plans si da, inca plang.... am simtit cum inima pocneste in piept cand am citit aceasta fraza scrisa de catre tine : "Copiii erau imbracati impecabil, iar daca vedeti in poza unul mic si viteaz care-si tine pachetul deasupra capului, sa stiti ca acela e Constantin Dan cu pachetul primit in memoria lui Luca Patrick." Ce-as fi putut sa imi doresc mai mult de atat......copilul ales de mine si de tine, Ana , s-a simtit iubit, a simtit ca cineva s-a gandit la el atunci cand si-a primit cadoul, si ca sa vada toata lumea ca pe el nimeni nu l-a uitat, a simtit nevoia sa-l ridice in aer cu manutele lui....."asta e cadoul pentru mine!!!".......pacat ca nu am fost acolo sa i-l inmanez eu, insa stiu ca voi mi-ati tinut locul si pentru asta multumesc Banuiesc si sigur nu gresesc cand spun ca a fost o zi de vis, am auzit ca a inceput sa ninga in Bucuresti.....ce cadou frumos , toate parca au mers ca pe roate..... Imi permit sa vorbesc la plural ( sper ca nimeni nu o sa se supere ),spunand ca "ne-am facu treaba perfect"...chiar daca eu nu am fost acolo, sa impachetez cadouri cu voi, sa alerg sa fac cumparaturi, sa intru in febra aceia a ultimului moment, dar am fost cu inima langa voi..... Acum cateva ore bune, posibil ca ora sa fie aceia cand ati inceput sa oferiti cadourile, am privit cerul si am vazut un pescarus, si in acel moment mi-am spus: "Da Doamne, sa iasa totul bine, da Doamne ca acesti copiii sa fie in al noulea cer, de bucurie, da Doamne putere parintilor de ingeri prezenti si ramai langa noi".....am simtit nevoia sa gandesc si sa-mi spun in gand aceste cuvinte si mai presus de toate l-am rugat pe Patrick sa aiba grija de voi, de toti, adulti si copii....sa-i mangaie chipul lui Danut si astfel el sa zambeasca, sa-i dea putere sa creasca frumos si sa devina OM, sa aiba parte de tot ce-i mai bun.... l-am rugat pe puiul meu sa fie langa acest micut, asa cum as fi rugat pe oricine altcineva sa aibe grija de copilul meu...... Felicitari si d-nei Mia pentru rabdarea si devotamentul de care da dovada, pentru educarea acestor copii, pentru fiecare mancare pe care le-o pune pe masa, pentru fiecare hainuta, putut si jucarie, si pentru fiecare imbratisare...asta e cel mai important.... In clipa asta nu pot scrie mai mult, emotiile nu ma lasa, insa stiu ca sunt multumita, stiu ca am putut ajuta, chiar si de departe, si am facut din tot sufletul meu fara sa am nici un minim regret..... Multumesc inca odata, Ana, Bi, mamicilor mele dragi.....si tie, micutule Danut, pentru ca astazi mi-ai adus o lacrima de fericire, o mangaiere a sufletului si un chip minunat de copil......si m-ai facut sa ma simt mama ( daca pot spune asa ), pret de cateva minute... Va iubesc, pe toti, pe toate..... Bia
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
Pot spune ca sa vazut fericirea pe chipul copilasiilor,eu una am ramas socata un baietel adrian carea primit un cadou de la ingerasii mei a venit la mine dupa ceva timp in care el a primit cadoul sa ma ia in brate si sincer mi-am adus aminte de trecut ca acum as fi avut si eu un baietel mare ca el si parca pupicul acela dulce a venit de la alexandrul meu care este acolo sus cu totii ingerasii. Le doresc multa sanatate la totii copilasi de acolo sa petreaca sarbatorile cu bine si multii pupici pentru totii.