"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Fara cuvinte.Emotiile pe care le-am trait alaturi de acesti copii sunt nedefinite.Sunt profund impresionata de educatia pe care le-a dat-o Doamna Mia si despre minunatele picturi pe care le-am vazut facute de manuta acestor copii. Multumesc pe aceasta cale celor care au fost alaturi de mine in organizarea acestui moment extraordinar .Inca sunt in acea euforie a acestei zile, inca ma gandesc la zambetul copiilor , inca ma gandesc la Doamna MIA pe care o stimez si o apreciez pentru tot ceea ce face pentru acesti copii minunati. Va trimit mai jos cateva din fotografiile facute de mine.
Ce mai pot spune? Cuvintele sunt prea sarace sa exprime emotia pe care am trait-o astazi alaturi de acesti copii minunati.M-am bucurat tare mult ca am putut fi prezenta la aceasta actiune si le-am putut aduce bucrie in sufletele acestor copilasi.Sunt minunati! Am ramas impresioanata de fetita careia i-am inmanat cadoul,Andreea Ilie,o fetita f frumoasa,toata numai un zambet...dupa ce a desfacut cadoul,analizand tot ce a prmit,a venit la mine,mi-a multumit si m-a imbratisat.M-a coplesit de emotie pana la lacrimi.Asta ma impinge sa merg cu si mai multa speranta si incredere spre drumul ales,acela de a adopta un bebe.Am vazut acesti copii frumosi,educati f bine si pentru asta tot respectul pentru doamna Mia!A dost o zi frumoasa de care imi voi aminti cu drag mult timp de acum inainte.
Am vazut pozele, v-am citit marturiile.... Frumos... Totul s-a desfasurat exact asa cum trebuia. Atat de frumos... Aceste amintiri vor fi pentru fiecare dintre voi un important rezervor de emotii, de bucurie, de speranta. Va veti intoarce cu drag la acest momente pe care l-ati trait in aceasta actiune. Prin voi am fost si eu acolo, prin voi primesc si eu emotia si frumusetea care s-a nascut acolo, prin voi mi-am intocmit si eu inca o farama in sacul cu provizii la care ma intorc deseori: un sac in care adun amintiri frumoase, bucurie, caldura, iubire, recunostinta, incredere, speranta, sinceritate. Va multumesc ca sufletele voastre au facut posibila aceasta inlantuire de emotii. Va imbratisez si va iubesc!
Si pentru ca Mos Craciun a venit un pic mai devreme la copiii doamnei Mia, inseamna ca anul acesta are mult mai multe drumuri de facut si se organizeaza astfel incat sa aiba timp pentru toate. La Mia's Cildren Mos Craciun a fost insotit si de doamna Craciunita, ceea ce este un lucru extrem de rar in agenda mosului ! Cu mare bucurie am intampinat si eu imaginea acestui cuplu cu suflet atat de generos. Nota 10 !
Liliana
Nu sunt mama de inger, dar totusi sunt aici. Alaturi de voi, parintii de ingeri...
Mulţumesc Ana! Felicitari Bianca pentru iniţiativă! Felicitări fetelor pentru că aţi răspuns DA acestui gest de suflet! Fiţi binecuvântate pentru că aţi adus zâmbetul pe chipurile unor copii uitaţi de părinţi şi de lume. Ştiu că, pentru multe dintre voi nu a fost uşor sufleteşte să vă întâlniţi cu aceşti copii, mai ştiu din experienţa unor astfel de acţiuni că e greu să te afli în faţa LOR, indiferent cine ai fi şi ce ai trăit până în acea clipă. Cândva, teologul rus Andrei KURAEV, cunoscut misionar dreptmăritor, spunea că ” Sufletul este ceea ce îl doare pe om atunci când întreg trupul lui este sănătos”. Asta li se întamplă si copiilor din orfelinate. Ei sunt sănătoşi, dar sufletul lor… Pe ei nu i-a întrebat nimeni dacă vor sau nu să vină pe lume, nu e vina lor, au venit aşa cum am venit cu toţii, egali în faţa lumii, cu pălmuţele strânse în semn de victorie...zâmbind, soarta i-a adus unde şi cum i-aţi văzut. De fiecare dată când am trecut pragul către aceşti copii am avut emoţii, am tremurat, nu am avut multe cuvinte cu mine, nu am fost om zile întregi, nu ştiam cum să mă îmbrac, nu ştiam ce să le spun, nu ştiam dacă sunt demnă să fiu în faţa lor. Deşi nu am reuşit să fiu fizic cu voi m-am gandit la voi şi la ei, am retrăit toate întâlnirile mele cu copilaşi defavorizaţi de destin. Fiecare zâmbet al lor mă doare deşi nu ar trebui, fiecare privire catifelată a lor e întrebătoare, fiecare mişcare e atent controlată, să nu supere, să nu deranjeze, fiecare gest e lipsit de încredere şi de speranţă, fiecare pas e mărunt şi neîncrezător, fiecare vorbă e dulce şi caldă, iar mângâierile lor parcă ard, merg până în suflet, îl ating, îl alină, e un sentiment pe care cu greu îl mai regăseşti undeva. Buna mea prietenă, Anca, o răsfăţată a vieţii, o dulce, dar şi o femeie puternică şi de mare succes proefesional, pe care cu greu aş fi putut să o văd copleşită de ceva pe lumea asta, a reuşit să-şi mobilizeze fetele de la birou şi să strângă multe lucruri pentru aceşti copii minunaţi. Sâmbătă nu a reuşit să ajungă la timp cu voi, dar în a doua parte a zilei a ajuns la Roşu cu toate lucruşoarele dar şi cu medicamentele pentru ei. Mi-a spus ca a fost răvăşită, frântă de tot ce a văzut acolo, spunându-mi ca şi-a propus ca vineri să-i viziteze din nou şi de acum încolo, să fie lângă ei şi să încerce să le acopere din nevoi aşa cum poate ea mai bine. De multe ori mi-am spus că e prea simplu să am un copil al meu şi că adevăratul sacrificiu de a deveni mamă e acela de a îmi îndrepta privirea şi către copii lăsaţi ai nimănui de un trist destin. Despre sacrificiu si minunea de a fi mama...pot fi spuse multe, VOI de aici, în mare parte cunoaşteţi multe.Va felicit încă o dată din suflet pentru gestul vostru! Fiti binecuvantate!
Am vazut si noi fotografiile, am citit marturiile vopastre, am vorbit imediat cu Ioana Grigore.Nu aveam rabdare sa ajung acasa sa pot intra la calculator.Ma bucur ca a iesit asa cum v-ati propus.Cel mai important ca ati reusit sa aduceti bucurie acelor copilasi.Sper ca pe viitor sa fim si noi alaturi de voi si fizic!
Cu dragoste, Lumi si Romeo!
lumi, mamica ingerasului ROMINA IOANA , a baietelului RICCARDO ANDREI si a micutei RENATA
Ho! Ho! Ho! ....s-a cam spus tot ce se putea spune despre ce s-a intamplat sambata ....dealtfel, numai privind fotografiile, iti poti da seama cata emotie si cata bucurie am avut cu totii: copii, parinti de ingeri, prieteni....
Mi-as fi dorit sa dureze mai mult....Am fost atat de preocupata cu coordonarea, incat nu am avut timp sa "savurez" fiecare moment in parte....Marturisesc insa faptul ca, intr-un fel, asta este o tactica de a-mi putea stapani lacrimile....Chiar si asa, toata concentrarea mea s-a dus pe apa sambetei, atunci cand Nicoleta (fetita careia i-am daruit cadoul in memoria micutei mele Emma) m-a imbratisat.....In acel moment, desi bratele mele erau petrecute, pe dupa trupusorul ei delicat, le-am simtit deodata atat de goale....nu stiu cum sa explic.... Poate ca fragilitatea Nicoletei, mi-a reamintit de fragilitatea Emmei si atunci am retrait momentul in care a trebuit sa-i dau drumul pentru totdeauna si am constientizat inca o data, ca nu o voi mai putea strange la piept niciodata, ca sa o simt fizic in bratele mele, decat poate prin intermediul altor fetite ....a fost dureros...foarte dureros....
Apoi am mai facut o asociere, care poate va suna pueril, dar pe mine m-a emotionat...faptul ca pentru a ajunge la ei, am trecut pe langa strada Randunicilor si pe langa Popasul Randunicii....Ca o intampinare...un salut...un semn din partea micutei mele Emma, ca suntem pe drumul cel bun...
M-a emotionat si privelistea celor 11 masini, incolonate, pline cu cadouri dar si nerabdarea, bucuria si emotia voastra....
Va multumesc din suflet tuturor celor care ati participat, care, cum si de pe unde , ati putut Ati fost nemaimpomenit de prompti si ati facut un lucru minunat, ceea ce ma face sa cred ca ingerasii nostri isi fac treaba foarte bine .... si sunt tare mandra de ei .... Poate ca tot ei, nazdravanii, au aranjat si cu ninsoarea, care a cazut pentru prima data, chiar in acea zi!
Va imbratisez cu multa caldura, drag si recunostinta!
PS - Va multumesc pentru pozele afisate si urmeaza sa le primesc si eu pe cele de la prietenii nostri-fotografi , urmand sa fie postate pe site, de Cristina (Iancu),
Daniela , sentimentele pe care tu le-ai trait de fiecare data cand te-ai vazut in fata unor asemenea copii, sunt sentimentele ce ma rascolesc si pe mine... Nu o data am trait aceste lucruri, e adevarat ca acum, pe 12 decembrie nu am putut sa fiu fizic acolo, sa simt inca odata iubire si tristeste, blandete si siguranta...pentru ca de fapt asta incercam sa facem, sau eu una asa cred....ma consider mama, chiar daca puiul meu e langa Dumnezeu acum ( asta imi spunea si Bianca mereu, "gandeste-te ca ai fost si esti mama, asta conteaza cel mai mult" )...si da, e adevarat, in fata acestor copii sufletul meu bate in calitate de mama, e firesc sa simt asa, in special cu copilasii care au varsta micutului meu.... Si uite, ca intr-un punct de vedere suntem egali, atunci cand ne nastem, noi nu stim unde ne va duce soarta, insa Dumnezeu stie exact ce e pregatit pentru noi de cand deschidem prima oara ochisorii.... Acesti copii nu au avut noroc sa se nasca in familii frumoase care sa-i iubeasca, insa acesti copii, unii dintre ei, sunt mult mai norocosi decat altii....pentru ca uite, cati parinti au...pe noi Daca as putea sa schimb soarta lor as face-o, daca as putea sa le aduc zi de zi zambet pe chip, as face-o si am facut-o, daca as putea sa-i ingrijesc pe toti, pe miile de copii parasiti as face-o, insa nu pot chiar pe toti, dar de fiecare daca cand se va pune in desfasurare o actiune precum aceasta, voi spune prezent, pentru ca aceste suflete merita ce e mai bun... Cat despre inima mea, e adevarat ca sufera cand ii vede, si parca varsa lacrimi care nu se mai opresc si de fiecare data cand am atins un copilas, lasat de izbeliste in lume, m-am cutremurat, gandindu-ma la Patrick al meu, gandindu-ma ca si eu, fara VOIA mea l-am lasat, l-am lasat sa zboare catre nori si catre stele, fara sa-l mai pot mangaia si alinta vreodata....dar ma gandesc ca prin fiecare copil vazut si ajutat, il vad pe Patrick, o fac pentru Patrick...si asta ma linisteste.... Stiu ca cineva acolo sus ma iubeste, cum stiu ca tot de acolo de sus cineva va avea grija de copilasii nevinovati.... Cu drag, Bia
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
Cuvintele si gandurile tale le impartasesc pe toate. Daca fiecare dintre noi, cei cu posibilitati mai mari sau mai mici ne-am indrepta gandul si faptele bune catre acesti copii viata lor ar fi un pic mai aproape de Soare. E trist ce se intampla, oamenii nu pot fi cu totii egali, asa e viata, asa e destinul unora dintre noi, cel mai trist insa este faptul ca, inca, in secolul XXI mai exista mame care recurg la abandon...or fi mame...hmmm nu gasesc acum un termen si nici nu imi permit sa judec pe nimeni, dar ma inspaimanta tot mai tare faptul ca un numar tot mai mare de copii ajung ai nimanui. Statul nu face aproape nimic pentru ei, cu exceptia sustinerii sociale pana la o anumita varsta, societatea ii marginalizeaza, viata lor e trista, sufletul lor e amputat, destinul lor e gol, traiul lor tinde catre numitorul comun supravietuire, aproape toata viata lor se limiteaza la asta. E trist, e inimaginabil de trist ce traiesc acesti copii de la varste fragede pana la maturitate si nu se opresc aici cu suferinta - toata viata lor se consuma sub amprenta tristetii si a norilor negri ai necazului. De aceea e admirabil sa fii langa ei oricum, in orice fel, oricat, oricand. Nu este neaparat nevoie sa ii sustii material (desi nevoile lor sunt permanent neacoperite), poate unele dintre noi nu avem posibilitatile materiale necesare, dar putem gasi o mie si una de modalitati de a fi in preajma lor, langa sufletul lor, sa le ascultam gandurile, sa le oferim un sfat sau un mic sprijin, de orice fel, in orice situatie. Ei au nevoie de caldura, de dragoste (niciodata acesti copii nu au suficienta), de intelegere, de sfaturi, de indrumari, de ganduri bune, de zambet, de o strangere de mana, de o alintare...EI NU AU NIMIC. Cunosc pe cineva care merge - voluntar (nu am sa i dau numele pentru ca niciodata nu i place sa fie laudata pentru ceea ce face si considera ca face prea putin pentru acesti copilasi) in orfelinate si isi petrece timpul cu copii de varste mici, ii invata sa vorbeasca. Ei nu stiu sa vorbeasca la 3, 4, 5 ani nu vorbesc, doar scot niste sunete, pentru ca, de ei nu se ocupa nimeni individual, cu ei nu vorbeste nimeni individual, ei nu aud cuvantul mama, tata, bunica, bunic, sora, frate, etc... ei sunt tratati,,in grup,,. E trist! E ravasitor! Totodata, draga Bi asa cum ai spus si tu ca procedezi, ar fi bine ca cele care avem posibilitati sa incercam sa fim mai des langa ei, oricum, nu conteaza. Trebuie sa ne gandim ca suntem norocosi in comparatie cu ei si ca noua viata ne a zambit mai mult decat lor. Trebuie sa i pretuim, sa le acordam o sansa la o viata mai buna.
Dragele mele, uite ca reusesc sa mai scriu si eu, mai greu dar ... eu ce as mai putea adauga la lista de emotii descrisa mai sus, mai nimic, dar credeti-ma pe cuvant, asa emotii mai rar in viata, dar si satisfactie, pentru ca ai putut sa ajuti niste copilasi extraordinari ... fara cuvinte ... si toate astea in memoria INGERASILOR nostrii scumpi; a fost minunat, de cate ori o mamica de ingeras daruia cadoul copilasului 'ales' cu greu te puteai abtine sa nu siroiasca lacrimile. Dar una peste alta a iesit totul minunat, zic eu , s-a vazut si s-a simtit prezenta ingerilor in jurul nostru, va multumim dragi INGERASI.... Aplauze Ana, pentru toata daruirea ta, chiar si bolnava coapta Felicitari Bianca, inca o pagina dintr-un capitol s-a incheiat frumos in viata ta Multumim E.M.M.A. pentru ca existi
P.S. Tin sa multumesc inca o data prietenilor mei Craciunei , Beatris si Andrei Neacsu, pentru simpla lor prezenta alaturi de mine, pentru faptul ca 'au' fost Moshu', pentru faptul ca au ales si ei sa faca un cadou in memoria LUCIEI De asemeni multumesc pentru hainutele trimise, doamnei Elena Iliescu si nu in ultimul rand, pentru cutia imensa plina de jocuri si jucarii, prietenilor mei scumpi si dragi Mihaela Marica si Marius Trusculescu
Sunt in masura sa va dau cateva relatii despre faptul ca actiunea "Un gest din suflet" a avut loc si la Oradea. Laura Herdean, cu toate ca nu poate sa ia legatura deocamdata cu noi, ne citeste, ne este alaturi si incearca sa se implice si ea atat cat poate. Laura a dus si ea hainute si jucarii unor copii necajiti, ajutata de cateva voluntare care nu sunt Mame de Inger, dar sunt Oameni. Multumim Laura noastra draga, pentru implicarea ta, pentru devotamentul tau! Cand vei putea, te asteptam aici sa ne povestesti mai multe si eventual, sa ne arati fotografii.
Astăzi, în această zi specială pentru noi şi Cristian, Ceata noastră de Îngeraşi a venit şi la cei 10 copii nevăzători, care au rămas în complex pe perioada vacanţei de iarnă (aşa cum rămân în toate vacanţele). Au aflat de Emma, de îngeraşi, de mămicile de îngeraşi, de tăticii de îngeraşi, de îngeraşii care au cunoscut lumea noastră doar prin mămica lor (unii n-au prea înţeles că unii copii se nasc fără viaţă). I-am întrebat cum văd ei îngeraşii.... cei mai măricei normal că ştiau că îngerii au aripi, sunt îmbrăcaţi în alb, ca zăpada (albul pe care ei doar şi-l închipuie), au coroniţe. Unul din ei, care este mai iute de fel, mi-a spus că sunt şi îngeri negri. Copii...... dar care nu au mămici aşa cum au îngeraşii noştri... Dar care doresc mereu să meargă la casele lor, chiar dacă ştiu că sunt condiţii foarte grele, sau că părinţii nu i-au mai vizitat de ani. Copii pe care îi ducem în vizită la părinţi, cei care au, părinţi care pe urmă găsesc tot felul de scuze că nu îi pot lua acasă. Şi uneori îi necăjesc, spunându-le că am să le cert mămicile şi ei, întotdeauna, mă roagă să nu le cert (în condiţiile în care sunt mămici care i-au abandonat de la naştere, pentru că erau "handicapaţi"). Sunt atât de mulţi copii cu sufleţele sfâşiate, cu toată dragostea pe care noi le-o oferim, mama n-o poate înlocui nimeni, niciodată. Au cântat colinde pentru îngeraşi, au spus poezii..... Pe urmă m-au întrebat dacă au primit acum cadou de la Îngeraşii EMMA, Moş Crăciun va mai veni ??? : >:D Pozele am să încerc să le trimit Cristinei Iancu. Mulţumesc Cristina.
Ultima oară modificat de cassyan pe 17 Dec 2009, ora 22:34, modificat 1 dată în total.
Cata emotie si cata durere in suflet am citind aceste randuri . Este extraordinar gestul si ma bucur nespus ca alti copii au reusit sa zambeasca astazi . Multumiri si multe felicitari organizatorilor voluntari care au facut aceasta zi o zi speciala. Abia astept sa vad si fotografiile. Sa va dea Domnul multa sanatate . Multe
Da, ...JOS PALARIA! tuturor celor care daruiesc un zambet celor necajiti de sarbatori.
Si eu am impartit pachetele copiilor pe care ii vedeam mai necajiti in piata din oras, iar unor femei ce pareau mai triste, le-am daruit ciocolate. Imi doresc din tot sufletul ca de fiecare data cand daruiesc sa obtin in loc de multumesc, acel zambet garantat de un gest surpriza. Sunt impacata si bucuroasa daca am adus un zambet in plus intr-o zi oarecare , unui om oarecare.
Asa cum noi primim daruri materiale sau spirituale de la Cerul atat de bun, asa trebuie sa daruim si noi, in masura puterilor noastre.