"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Sunt mama unei perechi de ingeri de aproape doua luni,am urmarit stirile si am plans alaturi de voi,stiu prin ce treceti,stiu ce simtiti,cunosc tot ce se intampla in sufletul vostru.Aici mi-am gasit prieteni,persoane care imi cunosc durerea si imi pot fii cu adevarat alaturi.Datorita acestui forum am invatat sa traiesc mai departe,traiesc cu durerea in suflet dar nu ma mai sufoca.Va suntem alaturi,durerea voastra este si durerea noastra.Zbor lin noilor ingerasi si Dumnezeu sa intareasca parintii si rudele lor.
Cu tot sufletul sunt alaturi de familiile indoliate de la Colectiv! Au fost si sunt mereu in gandurile mele, in rugaciunile mele, in dorinta de a le alina putin durerea.