Desi nu cred ca va asteptati la prezenta unui barbat intre dumneavoastra, iata ca ma aflu aici.
Povestea mea(eu, ingerasul meu si mama) incepe pe 6 decembrie 2004 cand Alexandra, mama fetei noastre Andreea Nicoleta i-a dat nastere acesteia. Sarcina asa cum spuneau medicii a decurs normala. A nascut fara a fi ajutata de medici. Totul a decurs perfect. La doua luni de la nastere Alexandra a fost diagnosticata cu cancer osos si dupa trei luni aceasta a decedat. Imediat dupa ce mama fost diagnosticata am fost si cu Andreea la medic dar era in regula. Mi-a fost foarte greu sa ma descurc. Stateam intr-o garsoniera eu cu fata mea cu un golo imens in sulet lasat de plecarea prematura dintre cei vii a Alexandrei. In timp am invatat sa trec peste aceasta suferinta de dragul copilului. Cand a implinit un an mi-a fost foarte greu sa sarbatoresc fara mama ei, parca o vedeam cum intra cu zambetul ei pe usa.
In timp am observat ca fata nu se poate ridica si am fost la medic. Primul diagnostic pus a fost hipertiroidism si am urmat tratament cu thyrozol dar nu a avut efect asa ca am ajuns iar la medic, al doilea diagnostic fiind semipareza. Am urmat iar un tratament dar si acesta a fost in zadar. De atunci si pana la varsta de trei8 anisori am fost un client fidel al spitalelor pana cand am dat de un medic intr-adevar bun si care si-a dat silinta fara bani si care a pus un diagnostic sumbru dar adevarat: Cancer Osos. Am urmat tratamentul cu raze si nu a fost nevoie de interventie medicala fiind ca nu a fost nevoie de operatie, boala fiind ica la inceput. Acum azi pe 6 decembrie fata mea implineste 5 anisori, o adevarata domnisoara. Seamana foarte mult cu mama ei si parca o vad mereu pe Alexandra cand ma uit la ingerasul meu cel mic.
Dupa ce s-au terminat problemele cu fata mea, am inceput sa imi refac viata de familie. Am realizat ca inafara de fiica mea, ma mai iubeste cineva care ma ajutat sa trec peste toate, vecina mea Roxana cu care intre timp m-am casatorit, am mai facut un baietel Daniel si astfel avem o familie, cu toate ca nimeni si nimic in lume nu va umple golul lasat in sufletul meu si al Andreei, plecarea din viata a celei ce a fost si va fi ceva special in sufletul meu si al Andreei.
Inchei cu cateva cuvinte: fie ca sunteti mamici sau tatici, trebuie sa treceti peste tot greul de dragul copiilor vostri si sa actionati astfel in cat copii sa nu fie traumatizati psihic.