Dragii mei,
Pe 19 noiembrie 2015 eram însărcinată in 22 de săptămâni, dar tragedia a facut ca Maria mea să devină inger.
Când eram în spital mi-am spus că ajung acasa și ard tot ceea ce ținea de ea: ecografii, poze cu mine însărcinată, jurnal. Dar nu am putut. Nu am putut să ma despart de ele.
Am incercat si luna trecută. Am inceput sa urlu singură în casă de parcă cineva mă obliga să o fac si eu nu voiam.
Imi propusesem să fac un fel de ritual. Nu știu cum să ii spun. Pt că se știe ca la biserică nu mă pot duce. Dar am nevoie de această comemorare. Probabil de aceea facem ritualul înmormântării și diverse pomeni. Sa acceptam că cel iubit nu mai este lângă noi.
Mi-am propus să mai incerc pe 21 martie, când decisesem să nasc. (as fi nascut prin cezariana). Atunci cred că o sa imi fie cel mai greu.
Voi ce ați făcut? Ați stat singuri? Ați invitat prieteni dragi pentru a fi lângă voi?
Va pup și vă îmbrățișez. Și plâng alături de fiecare dintre voi in parte