"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
BUNA DRAGELE MELE / PE mine ma ajutat foarte mult prima iesire care am facut dupa nastere care a fost bine inteles la biserica ...eu asa am simtit in timpul slujbei parca preotul numa cu mine vb ma linistit foarte mult slujba pe care el a ales dar cred ca si credinta ma ajutat DUMNEZEU are grija de noi si nici un fir de par nu pica de pe acp fara voia lui si intradevar nebanuite sunt caile lui..........intr-o zii atrebuit sa ma duc undeva si ma-m intalnit cu o cunostinta ea ma intrebat ce mai fac cum mai rezit si am stat un pic de vb .....si ea mia zis la un moment dat ..STIU CA ITI ESTE FOARTE GREU adik b numai imi pot imagina dar ....NU ESTE VOIE SA TE REVOLTI IMPOTRIVA LUI DUMNEZEU pt ca orice crestin care spune TATAL NOSTRU .zilnic sau din cand in cand ..........acolo zice asa ........FACASE VOIA TA .......si poate asa era voia lui sa se intample asa ............pe mine ma-u marcat aceste cuvinte dar gandinduma mai bine ele sunt adevarate noi cand ne rugam asa zicem .FACASE VOIA TA ..si poate ca atunci asa trebuie sa acceptam ca asta este voia lui DUMNEZEU . .si tot el o sa ne arate drumul mai departe Va Pup si SA MA SCUZATI PT CA IAR AM SCRIS FOARTE MULT dar tare bine ma linistesc cand va scriu si cand pot sa va cites pe forum .DUMNEZEU SA VA DEIE SANATATE PUTERE SI ALINARE SI PT INGERASII NOSTRII ACUM IN PRAG DE LUMINATII SI DUMNEZEU SA II ODIHNEASCA VA PUP DULCE ILDY
Draga ILDY iti raspund cam prea tirziu la mesaj dar de multe ori as vrea sa raspund mai multor mamici dar parca uneori am prea multe de scris si nu-mi gasesc cuvitele,alteori ma simt prea obosita iar de multe ori nu ma simt in stare sa scriu.Ai dreptate Doamne DOAMNE stie ca face,eu cit am fost insarcinata de multe ori cind faceam curatenie simbata imi rasunau in urechi de parca cineva imi soptea la ureche""DUMNEZEU a dat DUMNEZEU a luat"atunci nu am inteles rostul acestor vorbe stiam de unde provin dar dupa aceea am stiut ca pentru mine erau ca un semnal de alarma.Acum regret mult ca nu m-am rugat mai mult si nu am fost mai buna.Stiu ca uneori e mult prea greu sa acceptam voia lui DUMNEZEU dar oameni sintem si gresim de prea multe ori si realizam tirziu.
Buna, Codruta draga, buna dragele mele. Ai mare dreptate, Codruta, in tot ce scri, si scri atat de frumos.... Vezi tu, Cerul nu vrea ca noi sa avem explicatii la multe evenimente, desi, noua ne este foarte greu fara ele, ... Asta ne e soarta, fixata inainte de a ne naste noi, de astre si ploi, de vant si soare, cine stie cine ne mai influenteaza soarta, ...dar , prea nemiloasa e cateodata,...asa e... Oricum, Dumnezeu e bun, si El stie bine de ce procedeaza asa cum vedem noi, ..pamantenii sunt prea mici ca sa poata intelege atat de departe mersul evenimentelor. Dar, ne putem ruga, si ne putem hrani sufletele cu frumosul dat de Dumnezeu, si...putem sa ne bucuram de binele pe care ni-l daruieste, ca...omul, la necaz, cam, uita ca Cerul, i-a daruit si frumos si bun, ...si-nu e bine... Te imbratisez, si sa ai o zi buna. Pupici pupaciosi, ..Nicoleta1
AI mare dreptate CODRUTA draga ,cand zici ca este nedrept cand se intampla asa ceva in viata noastra, si ca nu este corect ...dar nu stiu dk suntem noi in masura sa judecam asta.... sigur ca noi judecam ...tu eu si toti dar numai DUMNEZEU stie de ce se intampla lucrurile asa, si eu acum cred ,si sunt convinsa ca trebuie sa stim sa acceptam ,si loviturile de la viata la fel ca si bucuriile nu stiu dk asa este sigur......... dar asa vreau sa cred eu sa pot da un sens celor intamplate, si sa nu inebunesc gandinduma.... DE CE??????? pt ca nu gasesc nici un raspuns logic ,si corect asa ca imi ramane numai credinta in DUMNEZEU si dragostea celor de langa mine ,,si caldura sufletelor voastre care sunteti langa mine sufleteste si ma sprijiniti ...asa eu simt ca suntem o mare familie care din pacate are de dus o cruce prea mare ............. VA PUP DULCE SI VA CU CALDURA PT TOATE O IMBARATISARE SI PT INGERASII NOSTRII MULTE SI MULTE . ILDY