Scumpele mele mamicutze de ingerasi . As vrea sa va dedic aceste ganduri, acest poem, pe care l-am scris in perioada Pastelui. Mi-a fost jena pana acum sa fac public din ceia ce scriu, din cauza faptului ca nu sunt o profesionista in ale scrisului, dar va dedic cu toata dragostea cuvintele ce urmeaza .
AMIN
De ce inima-mi e impietrita?
De ce ingerul in drumul lui spre Dumnezeu
La mine nu se mai uita?
De ce durerea doare si m-apasa?
De ce lumina nu apare, nu se naste?
Eu ma intreb si ieri, si azi, si maine, si poimaine
Vreau sa-nteleg, dar inima imi zboara-n alta parte
Caut raspunsuri, plang, implor…
Si tot la Dumnezeu ajung si mor…
Eu mor incet, incet si ieri, si azi, si maine, si poimaine…
Ca sa renasc si sa aud cum El imi spune:
“ Ridica-te si nu uita ca viata este inaintea ta!
Nu mai trai cu raul si neghina
Ia-ti Crucea-n spate si vezi cat e de grea
Sa poti mai bine iar si iar realiza…”
Ce bine e sa fii cu sufletul copil,
La soare sa zambesc, cu luna sa iubesc…
Da, sa iubesc… si sa nu uit vre-odata
Ca Cineva, Acolo Sus…
Ca Cineva, de-Acolo, aici murit-a pentru mine.
Da, stiu ce vreau. ’mi vreau inima-napoi
Si sufletul cu-a Lui sa fie
Sa zbor cu ingerul la cer,
Lumina multa, mangaiere,
Izvor cu sanatate, fara durere…
Adio, vis dulce si amar
Adio, vis de Paste si hoinar.
Tu m-ai adus si dus departe
Pan’ la durerea mea cea minunata.
A inviat cu-adevarat Lumina din Lumina
Viata daruindu-ne Precum in Cer , asa si pe Pamant…
AMIN.
cu drag, Rodica, mama ingerasului Andreas si a fetitelor Evi si Bia