"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
E ziua mamei mele Si totu-i plin de nori Ii simt aici prezenta Ca de atatea ori. Te iubesc maicuta mea Pentru tot ce-mi daruiesti Te iubesc maicuta mea Asa cum esti. As vrea sa-i dau o floare Sa semene cu ea Dar nici-o floare-n lume Nu e ca mama mea. „Mama draga, ce-as putea sa-ti urez de ziua ta? Bucurie, sanatate Mult noroc si spor in toate Pace si zile senine Sa te poti gandi la mine. Pentru MAMA de la INGERASUL tau.
Echipa E.M.M.A va cu tot sufletul si va doreste liniste, alinare si putere.
Cand eram copil la scoala ni s a spus ca ziua de 8 martie este ziua MAMEI, asa am stiut multa vreme, mai tarziu am invatat ca este ziua FEMEII. Este o zi grea pentru noi mamele de ingeri, o zi in care ingerasii nostri poate ca ne ar fi imbartisat si timid ar fi spus La multi ani mama.
Oricat ar fi de greu imaginati va ca de sus ingerasii nostri ne trimit imbratisari si zambete, fie prin adierea vantului, un strop de ploiae, un fulg de nea sau o raza de soare.
Si fiecareia dintre voi va spune
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
LA MULTI ANI, DRAGI MAMICI DE INGERASI! VA DORESC O ZI CU SOARE IN SUFLETE,IAR PRIMAVARA CE SE CUIBARESTE INCET INCET IN VIATA NOASTRA SA VA ADUCA VISE IMPLINITE SI IMPLINIRI NEVISATE! VA SI VA CU MARE DRAG!
Angela, mama ingerasului Calin Gabriel si a unei minuni pe Pamant, Octavian Andrei
Si eu am fost cu gandul alaturi de tine si de voi toate. Va imbratisez cu drag si va doresc sa fiti sanatoase, implinite , sa aveti parte de mult dorita liniste sufleteasca. O primavara frumoasa. Maria
Mihaela,- mamica lui ANDREI - viata, sufletul si tot ce inseamna mai frumos si pur si a doi Pui mici, plecati mult prea devreme; - mamica lui Christian - o minune blonda cu ochi albastrii care ne parfumeaza viata aici pe pamant.
Se spune ca primavara aduce in suflet soare, lumina si binecuvantare....eu doresc ca acesta primavara sa va mangaie sufletul nobil....sunteti MAME, veti ramane vesnic niste mame deosebite iar pentru acesta, va spun din toata inima La Multi Ani., mamici dragi!
“Viata nu se compune din mari sacrificii si indatoriri, ci din lucruri marunte, iar zambetele si bunatatea oferite sunt ceea ce castiga inima si confera alinare” La multi ani dragi mamici! Imi cer iertare ca nu am reusit sa ma scriu la toate in parte Zbor lin dragii nostri INGERASI