"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Dragii nostri ingerasi ce azi sunteti sarbatoriti de ingeri, va trimitem toata dragostea noastra. Azi sufletele mamicilor voastre vor plange de dor, insa echipa E.M.M.A le este alaturi si le strans, cat sa aline un picut durerea. Pentru voi ingerasi dragi o lumanarica va arde azi Zbor lin
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Scumpi ingerasi din Ceruri, Echipa E.M.M.A se gandeste mereu la voi, va trimite toata dragostea chiar si pana acolo, intre norisori.... si pentru voi, dragi ai sufletelor noastre.
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
"E un semn din ceruri coborat Si el ne spune acum ca vremea a venit Ca ingerii sa poarte ale oamenilor griji Si sa-mplineasca visul lor,confuz ca un vartej
Strazile oraselor,de oameni fiind pustii, Vor invia din nou,sub zbor de ingeri vii, Acestia vor da viata,pierdutelor alei, Ce au vazut si dragostea si ura-n anii grei.
R: Ingerii goi,sunt ingerii goi,ingeri ca noi, Vezi,mama,ce-am devenit! Ingerii goi,suntem ingerii goi,ingeri si noi Vezi,mama,ce-am devenit!
Iar cand pamantul,de ingeri locuit, Va cere ca acestia oameni sa fi devenit, Din cer un semn se-arata,o nunta din trecut, In Rai acum oamenii canta,un inger s-a nascut"
( Iris - Ingerii goi )
mamica ingerasei Gloria mamica ingerasilor gemeni Nirvana si Suraj mamica ingeras Optim(a)
Echipa E.M.M.A. isi indreapta gandul spre toti ingerasii care poarta numele Fecioarei Maria ... acolo in ceruri alaturi de Maicuta Sfanta voi toti sunteti sarbatoriti ... sunt sigura ca azi in mod special Maicuta Sfanta va da un pupic dulce fiecaruia din voi ... Zbor lin iubiti
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Echipa E.M.M.A trimite ganduri bune catre Ceruri, iubire, si pentru toti ingerasii ce stau de-a dreapta lui Dumnezeu. Sa fiti iubiti de El, caci noi oricum va vom iubi cu toata inima zi de zi
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
Azi este sfantul Andrei, iar voi dragi ingerasi sunteti multi ce ii purtati numele. Azi echipa E.M.M.A este alaturi de mamicile voastre si le trimite stranse care sa le aduca alinare si liniste in suflete. Pentru voi dragi ingerasi ce purtati numele Andrei/Andreea . Azi pentru voi am aprins lumanarele, sa aveti zborul lin.
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
La multi ani ce purtati numele Sfantului Nicolae, protectorul vostru, Sfantul care a ingrijit si iubit copii, astazi...Voi...sunteti mai aproape de El!
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
Mamici de ingerasi ce azi isi sarbatoresc ziua numelui va imbratisam cu toata caldura sufletului. Echipa E.M.M.A. va este alaturi in aceasta zi care stim ca este un picut mai grea pentru voi.
Ingerasii vostri acum danseaza in cer pe nori ...si se pare ca o fac cu voie buna si cu multa dragoste de au hotarat sa va trimita pupici ingeresti prin stropii de ploaie.
Zbor lin dragi ingerasi...zbor lin
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Imi doresc sa cred ca Dumnezeu, acolo in Ceruri, v-a oferit un Craciun ca in povesti si multe cadouri de vis Noi am fost cu gandul si sufletul alaturi de voi, trimitandu-va in noaptea de ajun multa iubire.
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
Dragi mamici si tatici care aveti in cer ingerasi cu numele Stefan/Stefania va cu caldura, va trimit cu aceste imbratisari liniste, alinare si multa putere. Imi imaginez ca este o zi grea pentru voi. Suntem alaturi de voi. Zbor lin dragi ingerasi Stefan/Stefania
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Cand eram eu mica auzeam la cei mari ca aceasta zi de 9 martie este ziua celor care nu au nume de sfant, habar nu am daca este sau nu asa.
Stiu doar ca noi mamicile voastre suntem alaturi de voi mereu, va iubim si va ducem dorul zilnic. Asa ca azi va spunem dragii nostri ingerasi ZBOR LIN printre nori si stelute
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Toata dragostea noastra , flori si lumanarele aprinse pentru toti Ingerasii care isi sarbatoresc astazi ziua de nume in cer, alaturi de Sfintii Constantin si Elena ! Echipa E.M.M.A. va poarta mereu in ganduri si in suflete! Zbor lin si lumina vesnica, Ingerasi iubiti!
Mihaela,- mamica lui ANDREI - viata, sufletul si tot ce inseamna mai frumos si pur si a doi Pui mici, plecati mult prea devreme; - mamica lui Christian - o minune blonda cu ochi albastrii care ne parfumeaza viata aici pe pamant.
LA MULTI ANI ETERNI TUTUROR INGERASILOR CE POARTA NUMELE SFINTILOR CONSTANTIN SI ELENA......SA VA FIE SOMNUL LINISTIT SI LUMINA VESNICA DRAGI INGERASI SI PRIMITI TOATA NOASTRA, SI MILIOANE DE FLORI PARFUMATE
'''''''Corina , mama ingerasului ANDREI NANU , a unui pui fff mik nenascut , si-a unei minunate fetite aici pe pamint, ANDREA MARIA '''''''
Dragii nostri ingerasi ce azi sunteti sarbatoriti de ingeri, va trimitem toata dragostea noastra Iar voua dragi mamici si tatici ce aveti ingerasi ce poarta numele sfantului Gheorghe va suntem alaturi. Echipa E.M.M.A. va trimite toate gandurile bune, care sa va aduca alinare si liniste sufleteasca.
Zbor lin ingerasii nostri
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Pentru toti Ingerasii care poarta numele de Anton, Antonio, Antonia, echipa E.M.M.A. le trimite in dar mii de si . Zbor lin si Lumina vesnica, Ingerasi gingasi!