"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Mamicute si taticuti de ingerasi v as scrie la toti in parte azi, din pacate o printesa ma tin ocupata asa ca...va scriu aici. Multi ani eterni ingerasii nostri, azi este ziua voastra, cerul este inorat probabil asta se datoreaza faptului ca v ati adunat toti ca sa petreceti. Ne este greu ca nu sunteti langa noi dar voi stiti ca va iubim si va ducem dorul.
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
LA MULTI ANI ETERNI dragi nostri ingerasi ne este foarte dor de voi , va asteptam in visele noastre , LA MULTI ANI copilas dulci si duiosi ai sufletelor noastre , MARIUS ANDREI te iubesc neancetat , te astept la mine in vis.
Cred ca ati petrecut dragi ingerasi. Sau ati avut treaba, ca...de.... sunteti ingeri pazitori si probabil, voi ati sarbatorit prin protejarea tuturor copiilor din lume. Primiti iubirea noastra, care este atat de infima pe langa iubirea pe care voi ne/o daruiti, dar o trimitem din inimile si sufletele noastre.
nu stiam unde sa imi scriu mesajul....de aceea am creat un topic nou.....
LA MULTI ANI,INGERASUL MEU!SCUMPUL MEU PUIUT PRIMESTE DE LA MAMI MULTE IMBRATISARI ,MULTE SARUTARI......SI TOATA DRAGOSTEA...A MEA,A LUI TATI SI A FRATIORULUI TAU....SA STII CA NU TE-AM UITAT....NE ESTE DOR DE TINE....TI-AM SCRIS UN MESAJ UN PIC MAI DEVREME PT CA MAINE PLEC IN EXCURSIE CU VERISORII TAI PAULA SI LUCA....SI EI ISI AMINTESC DE TINE....STIU CA ESTI PE UN NOR LANGA TATICUL LOR....MA ROG SA FI BINE INGRIJIT ACOLO.....STIU CA LA CAT ESTI DE FRUMOS SI DE DULCE TOATA LUMEA DE ACOLO DE SUS TE IUBESTE.....LUCA E UN MARE STRENGAR,V-ATI FI INTELES DE MINUNE....STIU CA MAINE O SA FI SI TU ALTURI DE NOI,VEI STA PE NORUL TAU PUFOS SI TE VEI AMUZA DE NAZDRAVANIILE VERILOR TAI...TE IUBIM MULT !!!!!
Se intampla ca de 2 ani sunteti sarbatoriti cu mareeeee fast in preajma zilei de 1 iunie, ziua copilului. Azi in zori voi aprinde lumanarele pentru voi...pentru sufletele voastre pure, pentru a face lumina aici pe pamant ca parintii vostri sa poata primi mangaierile de la voi.
Zbor lin scumpii nostri ingerasi
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Din tot sufletul pentru toti copiii de pe pamant... sa cresteti mari si sa aduceti numai bucurii parintilor Pentru copiii din cer ... pentru ca pentru mine cel putin si ei sunt copii ... chiar mai mult vor ramane vesnic copii ... La multi ani de ziua copilului!
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
LA MULTI ANI dragostea mea Mariusica , LA MULTI ANI LA TOTI INGERASII CERULUI , VA IUBIM MULT . . mULTE PENTRU VOI AZI SI MULTE JUCARIOARE SA VA JUCATI ACOLO IN CER FRUMOS . TE IUBESC MARIUS.
"La multi ani!!!" copiii de pretutindeni, care bucurati vietile parintor vostri, care le sunteti alaturi mereu "La multi ani!!!" ingeri din Ceruri, purtati in gand si in suflet de parintii vostri, iubiti si amintiti mereu
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
LA MULTI ANI INGERASI DULCI AI CERULUI...E SI ZIUA VOASTRA,SI VOI SUNTETI COPII DOAR CA LOCUL VOASTRA DE JOACA E ACOLO IN CER...PE NORII PUFOSI......SA NU UITATI CA NOI,MAMICILE VOASTRE VA IUBIM SI VA DUCEM LIPSA...
Si a sosit si ziua de 1 iunie...ziua tuturor copiilor, mici sau mari... Pentru parintii de ingeri azi este inca o zi grea...o zi cu multe lacrimi, dor si intrebari... Ingerasii sunt azi sarbatoriti iar sus in cer este petrecere mare...priviti cerul...ingerii va vor trimite iubire...
Zbor lin dragi ingerasi
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha