"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Acest mesaj vine in intampinarea celor care doresc sa se inscrie/sa deschida un topic nou pe acest Forum si au nevoie de indrumare, pentru a face acest lucru
Dragii mei vin cu o informatie pentru cine nu o cunoaste deja :
Atunci cand doriti sa postati un link pe forum, pentru ca acesta sa poata fi accesat este important ca dupa postarea link-ului sa fie lasat spatiu intre link si urmatorul text sau orice altceva ce urmeaza a fi scris dupa link-ul respectiv.
Eu sincer nu am stiut acest lucru insa din obisnuinta tastez ''space'' dupa link sau virgula.
Va cu drag
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Daca sunteti nou-venit/a pe acest Forum, inainte de posta unul sau mai multe mesaje, va rugam sa parcurgeti Regulamentul acestui Forum.
Daca sunteti un membru cu vechime, va rugam de asemenea sa cititi Regulamentul, acesta suferind modificari, aduse din dorinta de a asigura o atmosfera calda si plina de respect si intelegere.
Pentru ca am cunoscut mamici care au dificultati in a posta pe forum dar si din experienta mea de cand sunt in aceasta frumoasa familie, doresc sa aduc mai in fata acest topic!
Va doresc tuturor navigare placuta si cat mai....usoara!
lumi, mamica ingerasului ROMINA IOANA , a baietelului RICCARDO ANDREI si a micutei RENATA
Fetelor faceti o lista cu cei care nu pot intra pe forum! Eu am resetat computerul si am avut aceeasi surpriza sa nu pot scrie pe forum dar am luat-o usor si am reusit. Incercati asa: Intrati pd forum si vedeti unde a-ti postat voi ceva ca sa iddntificati exact ID-ul vostru.... Exemplul meu Daniela Ginju sau Ginju Daniela Apoi dupa ce sunt sjgura care este Id -ul Am incercat vreo 10 parole posibile pana a mers. Daca nu reusiti nici asa, va rog sa postati aici ca sa facem o lista cu cei care nu pot intra pe forum!