Forumul EMMA

Scris: **2 Oct 2011, ora 06:27**

Parabolă – Bancnota de 20 de dolari

Un consultant de renume şi-a început un seminar ţinând în mâna o bancnotă de 20 USD în faţa a 200 de oameni. A întrebat:
– “Cine vrea această bancnotă de 20 $?” Imediat au început să se ridice mâinile iar consultantul a adăugat:
– “Am să dau această bancnotă unuia dintre voi, dar mai întâi am să fac ceva cu ea.”
Nici nu a terminta bine de vorbit că a şi început să mototolească bancnota. Apoi a întrebat din nou:
– “Cine o mai vrea?” În aer mai erau ridicate mâini.
– “Bine”, adăugă consultantul, ”dar dacă fac asta?” şi a scăpat bancnota pe podea după care a început să o calce cu piciorul. Apoi a ridicat-o. Era mototolită şi murdară.
– “O mai vrea cineva?”, întrebă el surâzând. Normal că încă se mai vedeau mâini ridicate.
– “Dragii mei prieteni, tocmai aţi învăţat o lecţie foarte valoroasă. Indiferent ce am facut eu cu banii, voi tot i-aţi vrut fiindcă aceştia nu şi-au pierdut valoarea. Încă valorează 20 $!”

Morala

De multe ori suntem părăsiţi, jigniţi, stropiţi cu noroi din cauza deciziilor pe care le luăm şi a circumstanţelor de care avem parte în viaţa. Ajungem să credem că nu avem nicio valoare.
Dar să ştiti că indiferent ce s-a întamplat şi ce se va întâmpla nu va vei pierde niciodată valoarea. Pentru cei care te iubesc tu eşti de nepreţuit. Valoarea vieţii noastre provine nu din ceea ce facem si pe cine cunoaştem, ci din ceea ce suntem.

Scris: **4 Oct 2011, ora 16:29**

Boala nu ocoleşte pe nimeni

Când eşti bolnav, toţi te părăsesc, şi prietenii, şi colegii, şi familia. Ba, cei din familie poate se şi roagă să crăpi mai repede în speranţa că le rămâne şi lor, acolea, ceva. E trist să nu ai pe cine trimite să-ţi aducă o pâine, să nu-ţi poţi face o cană de ceai şi să ajungi să te târâi pe podea, urlând de durere, cum se târâie şarpele pe pământ.
Am văzut mai devreme un documentar pe Reality Zone despre o actriţă din serialul "Tânăr şi neliniştit" care avea dureri de şale înfiorătoare. Nu urmăresc serialul, aşa că nu pot spune ce rol are. Singurul lucru care i s-a propus in urma investigaţiilor, a fost operaţia pe coloană, dar nici un medic nu-i garanta vindecarea, (care medic e nebun să garanteze pe o operaţie pe coloană?) existând şansa, în procent foarte mare, să ajungă în scaun cu rotile.
Sugur că femeia a refuzat şi, după îndelungi suferinţe, s-a orientat catre medicina alternativa. N-am apucat sa vad sfârşitul documentarului pentru că am adormit dar...
Documentarul m-a impresionat foarte mult pentru ca m-am regasit pe mine cu durerile de şale şi, implicit, de picioare, avute în vară când afară era mai cald. Parcă ar fi fost turnat după cele povestite de mine.

Scris: **25 Oct 2011, ora 08:09**

Povestea impresionantă a unui prizonier la Auschwitz, care a evadat împreună cu iubita sa: “Am simţit o durere în coloana vertebrală, în locul în care mă aşteptam să fiu împuşcat” - Merita citit!
Sursa:gandul http://www.gandul.info/international/po ... at-8897521

Scris: **26 Oct 2011, ora 09:06**

Dumitritele, florile Sf Dumitru

Cand am plecat de acasa sa-mi fac lumea mea, nu mi-am putut lua cu mine fratii, parintii si nici gradina noastra mica, dar bogata si bine ingrijita, unde mama avea grija sa puna adesea, de cu toamna, de toate ca peste vara sa avem cele necesare hranei de zi cu zi.

Am luat insa amintirile si poate, cea mai vie, cea care m-a insotit peste tot pe unde am fost si unde am colindat e cea legata de dumitrite, de ultimele flori ale toamnei.

De o parte si de alta a cararii care impartea gradina in doua, erau dumitrite. Cresteau inalt ori mi se parea mie ca sunt inalte pentru ca eu insami eram pe atunci mica, si infloreau toamna tarziu, chiar in ziua de Sfantul Dumitru.

Tin minte ca, mai ales in primii ani de viata, o intrebam pe mama de unde stiu ele, dumitritele, cand e ziua ca sa-si deschida petalele, indiferent de vreme.

Dumitritele sunt flori puternice, sanatoase, impunatoare dar nepretentioase. Rezistau toata vara chiar si in cele secetoase cand noi, copiii uitam sa le udam. Cand toate vrejurile din gradina erau uscate si ingalbenite si mama le aduna in cate doua, trei gramezi ca sa le dea foc, singurele verzi, drepte, cu personalitate si cu boboci care stateau gata-gata sa se desfaca, erau tufele de dumitritele.

Dumitritele sunt flori mici, cam cat nasturii de la palton, si acelea din gradina noastra mi se pareau ciudat colorate, fata de celelalte flori de peste vara, cel putin asa mi se parea atunci, in copilarie. Unele erau de un rosu-ruginiu, altele visiniu-putred. O imbinare de culori cum nu se poate mai reusita in ultimele flori ale toamnei.

Si cand erau inflorite, imi placea sa strang dumitritele in brate, sa-mi ingrop capul in mirosul lor iute-intepator si unic, nemaintalnit vreodata si sa le respir adanc, minute in sir.

Daca se intampla ca dupa ziua de Sfantul Dumitru sa fie inghet la sol sau bruma, dumitritele nu aveau de suferit. Rezistau frigului si bobocii ramasi se deschideau chiar si la temperaturi foarte scazute.

Daca ningea, cu atat mai bine. Florile rezistau sub zapada, se conservau, mai bine-zis, si s-a intamplat chiar ca, ocrotite de zapada, sa avem de Craciun pe masa, dumitrite inflorite, atunci aduse din gradina.

Unii oameni poarta in suflet, toata viata, un copac, altii o casa sau un chip. Pe mine, m-au insotit, intotdeauna, dumitritele, imaginea celor de acasa, unice prin colorit si aroma pe care o raspandeau in jurul lor. Si totusi, nici dupa atatia zeci de ani, nu am reusit sa aflu.

Am gasit pe internet scrisoarea unei mame catre fiul ei nenascut. M-a impresionat si o copiez aici, sa o cititi si voi.

"Scrisoarea Adrianei catre fiul nenascut Dimitri

Fiule,
Daca am asternut aceste randuri inseamna ca tu nu te vei naste niciodata. Probabil sufletul tau frumos a calatorit demult catre o alta mama care va fi foarte fericita sa te tina in brate. Sunt ani de zile de cand nu mi-am adus aminte de tine dar povestind de Micul Print intr-o seara am simtit ca ti-am ramas datoare sa iti spun ceva.
Acum ca ne despartim definitiv, iti dau drumul din gandurile mele dar nu inainte sa iti spun cate ceva despre Femeie si Viata.
Daca ne-am fi intalnit ai fi fost crescut frumos si drept asa cum barbatii trebuie sa invete sa fie. In copilarie te-as fi lasat sa descoperi ca focul arde si inaltimea te poate ameti doar pentru ca mai tarziu, in viata ta matura sa poti sa te feresti de tot ce te-ar fi abatut din drum.
Ti-as fi daruit iubirea pentru citit ca sa poti calatori nestingherit prin universuri si istori in care sa te intalnesti cu personaje care mai tarziu sa iti poarte pasii catre inima ta. Ai fi descoperit bine si raul prin ochii de copii si astfel teama nu ar fi fost decat un companion vremelnic pentru tine. Te-ai fi imprietenit cu teama asa cum poti sa fi prieten cu salbaticia: respectand-o si privind atent la ea.
Prin mine ai fi descoperit pentru prima oara femeia. Complexa si ciudata ca un tot neinteles, as fi fost o serie de coduri lungi de stari si manifestari pe care tu, baiat mic ai fi inceput sa le intelegi.
Ai fi inteles devreme ce vrem noi toate femeile. Ai fi vazut cum un zambet de recunostinta si un moment de atentie mi-ar fi readus zambetul pe buze si ai fi invatat sa fi atent la ochii mei. Ochii unei femei nu mint niciodata.
Te-as fi invatat ca femeia este tot atat de sensibila cum este o plapanda floare. Ca o poti rani usor si ca ranile nu trec repede oricat ai incerca tu cu orgoliul tau de mic barbat sa le ignore. Ca nu este rusinos sa iti ceri scuze dar este de neiertat sa nu o faci niciodata. Ai fi invata sa apreciezi timpul. Ai fi observat ca ziua unei femei este compusa dintr-un infinit de lung proces aproape managerial de gestionare a timpului, a comunicari si a actiunilor concrete.Te-as fi invatat fiule sa observi. Sa observi fiecare moment in care m-as fi oprit putin din viata mea oferindu-ti tie toata atentia mea. Ti-as fi spus ca mangaierile si dragostea sunt neconditionate dar intensitatea lor depinde de ce ni se daruieste si ca multe femei desi iubesc, iubesc sec ca o piatra, pentru ca nu exista ploi care sa le ude.
Te-as fi invatat sa iti iubesti tara. Am fi trecut impreuna prin istoria tarii noastre atat de frumoase dar asemeni unei fete proaste, sa intelegi ca de noi toti depinde acel maine mai bun. Si tu ai fi inteles fiule. Ai fi inteles pentru ca traind cu mine ai fi vazut ce inseamna sa crezi pana la capat in bine si sa nu pleci de pe drumul tau indiferent cat de greu este el la un moment dat.
Ai fi invatat ce inseamna adevarul si probabil ca de el te-ai fi indragostit pentru prima data. Stiu ca nu ai fi mintit, stiu asta pentru ca ai fi inteles din frageda pruncie cat de vremelnica este minciuna si cum ea defapt ea nu face atata rau altora cat ti-ar face tie. In jurul tau ar fi fost oameni care te-ar fi mintit dar ai fi invatat sa-i ierti invatandu-i calea adevarului. Pe multi i-ai fi evitat insa, ai fi invatat bine lectia ca pentru ca un om sa se schimbe, acesta trebuie sa vrea si ca orice efort indiferent cat de mare din partea celor din jur nu valoreaza nimic daca nu exista vointa. Ti-ai fi dat seama repede ca oamenii nu sunt la fel decat undeva in adancul sufletelor. Ca nu exista om pe lumea asta care sa nu vrea sa fie iubit si nu isi doreste fericirea dar cum nu toti sunt la fel, nu toti ajung sa o cunoasca prin aceiasi cale. Unora le ia vieti la randul, altora le ajunge o zi.
Te-as fi invatat fiule sa iubesti. As fi sadit samburele iubirii de cand ai fi mers de-a busilea si ai fi tras pisicile de coada. Ne-am fi amuzat de primele sentimente contradictorii pe care le-ai fi avut in adolescenta si ti-as fi observat probabil si prima lacrima de suferinta din iubire. Am fi stat serile de vorba despre diferentele dintre femeie si cele care le poarta doar numele. Te-as fi invatat ca puterea unei femei nu vine din a concura barbatul ci a avea capacitatea de a-i fi compatibil. Ca iubirea are multe fete dar doar cateva le vei simti in inima si iti vor marca viata. Ti-as fi povestit despre tradare fiule, ti-as fi povestit mult despre ea ca tu, fiul meu sa nu cazi in capcana de a crede ca o femeie nu vede sau nu simte. Ea, femeia, este un arc intins care vibreaza. Simte energia celeilalte si simte gustul minciunii. Toate femeile fac asta si tu ai fi stiut fiule ca odata aleasa, Ea ar fi fost giuvaierul tau. Ca alte sclipiri poate ti-ar mai fi atras atentia dar ai fi stiut ca odata gasit ”diamantul” el straluceste doar la soare si soarele inseamna iubire si adevar.
Nu ai fi ranit femeile niciodata. Ai fi stiut jocul politetei pentru ca in copilarie una dintre povestile pe care le urmareai amuzat ar fi fost ”Codul bunelor maniere”. Nu ti s-ar fi parut banal sa tragi scaunul la masa, sa intri primul in restaurant sau sa cumperi flori pur si simplu pentru a saluta o zi insorita sau a aduce un zambetul pe chipul ei. Te-as fi invatat fiule sa gatesti si sa canti la pian. Tu fiind mic nu ai fi inteles de ce era important sa te impiedici de sortul meu sau sa il asculti pe batranul profesor de pian. Dar ai fi inteles pe deplin prima data cand gatind pentru Ea cina, ai fi pus paharul de vin rosu pe pian si i-ai fi cantat o sonata. Atunci ai fi inteles cat de important este un gest, poate chiar mai simplu, facut din inima atunci cand simti.
Te-as fi invatat sa nu te multumesti ca te descurci, ci sa faci o meserie din pasiune si cu drag in fiecare zi. Probabil ca te-as fi lasat sa iti alegi meseria dar cum ma stiu, te-as fi impins usor catre medicina. Te-as fi vazut un medic bun, salvand vieti si fiind mereu in mijlocul oamenilor si de folos lor. As fi fost tare mandra de tine stiind ca multi iti datoreaza viata si te-as fi admirat vazand ca ti-ai dezvoltat dragostea de a invata si pe altii. Probabil ca m-as fi laudat ca asta de la mine ai mostenit-o.
Ai fi invatat de la mine sa respecti banii. Sa stii ca ei sunt energie simpla care poate fi in slujba binelui sau a raului. Nu te-as fi invatat modest, ai fi avut lucruri de calitate pe care ai fi invatat sa le apreciezi tocmai pentru ca ai fi inteles ca pentru calitate trebuie timp si resurse. Te-as fi alintat probabil si te-as fi lasat sa faci si mici excese, dar as fi stiut ca ele sunt pe deplin compensate de echilibrul pe care tu ti l-ai asumat demult.
Ti-as fi povestit despre bine si nu despre religii. Te-as fi lasat sa alegi tu dupa ce ai fi parcurs povestile tuturor. Ai fi inteles ca exista un singur Dumnezeu indiferent cum vrem sa-l numim si o singura manifestare: cea de iubire. Ti s-ar fi parut crude razboaiele duse in numele binelui si ai fi invatat ca pentru a face bine nu trebuie sa faci rau niciodata. Ca oameni trebuie lasati sa aleaga si calea pe care merg fericiti nu este niciodata o cale impusa.
Ai fi invatat sa iubesti batranii si sa inveti de la ei. Ai fi cautat mereu cate un mentor care sa iti confirme si reconfirme valorile pentru adevar, bine si iubire. Ai fi fost iertator cu batranii rai, intelegand ca au trait degeaba si marea parte a vietii lor a fost o lunga suferinta.
Ai fi fost un tata perfect. Ti-ai fi adunat familia la serile de cina si i-ai fi invatat acum tu la randul tau, sa multumeasca pentru fiecare clipa de liniste, sanatate si fericire. I-ai fi invatat ca puterea vine din cuvantul ”noi” si seva ei se trage din momentele in care simti familia un singur corp comun. Te-ai fi amuzat cu sora ta povestind nesfarsitele pozne ale copilariei si mai ales reactiile mele. Ai fi cuprins masa de Craciun cu ochii si tot sufletul ti-ar fi fost inundat de bucurie vazand toate persoanele importante si dragi in jurul tau. Si te-ai fi bucurat mai ales ca ai fi stiut ce inseamna fericirea neconditionata si ce minuni poate ea sa faca.
Ne-am fi luat ramas bun intr-o seara plin de iubire si recunostinta,tu stiind ca eu urmeaza sa plec in lunga mea calatorie. Mi-as fi zambit cu iubire aranjandu-mi salul si mi-ai fi spus ”Sa nu intarzi mama prea mult”. Ne-am fi strans in brate si as fi plecat multumita ca am construit un om frumos.
Asa as fi facut fiule daca ne-am fi intalnit in viata asta."

E o scrisoare pe care ar fi vrut sa o scrie fiecare mamica de baiat , sau fata - in cazul asta schimband putin contextul - !!
Adriana , oriunde ai fi , stiu ca mi-ai atins sufeltul !! >:D<

O suprba poveste cu talc

Un soldat, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea, care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor.
Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte. Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi.
Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, cu atat relatia lor devenea mai puternica.
Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie.
Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in tara, si-au dat intalnire intr-un oras apropiat , in Gara. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir.
Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, tinand o carte in mana, cauta o femeie cu un trandafir in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.
Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si… era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea niciun trandafir in mana.
Langa el s-a oprit o doamna in varsta. Avea un trandafir in mana. Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de urat si imbatranita. Voi ce ati fi ales? Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna urata cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit insistent si l-a intrebat:
– Vii cu mine, soldat?
Iar inima lui era sfasiata. Decizii. Alegeri. S-a gandit un minut. In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:
– Buna ziua – si a invitat-o la cina.
Iar aceasta i-a spus:
– Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde, care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si mi-a spus ca, daca vei veni la mine, sa-ti spun ca te asteapta la restaurant...

Vai.....cat de FRUMOS, superb, absolut superb, nu doar pentru ca sunt o romantic, ci pentru ca povestea este atat de frumoasa

Multumim Silvia, inca odata multumim pentru asemenea lectii >:D<

.
Echipa E.M.M.A....si eu, Bianca, romantica de mai sus :')

Despre saracie si bogatie - Parabolă

Un tata bogat, dorind ca fiul sau sa stie ce inseamna sa fii sarac, l-a dus sa petreaca cateva zile la o familie de tarani. Fiul a stat trei zile si trei nopti la tara. Revenind la oras, in automobil, tatal l-a intrebat:
- Ei, ce zici de experienta avuta?
- Bine, ii raspunse fiul putin rezervat.
- Ai invatat ceva, insista tatal?

- Sigur. Ca noi avem un caine, ei au patru. Ca avem o piscina cu apa tratata, care ajunge pana la jumatatea curtii. Ei au un rau intreg, cu apa cristalina, cu pesti si multe alte lucruri frumoase. Ca avem lumina electrica in gradina iar ei au stelele si luna pentru a-i lumina. Gradina noastra ajunge pana la zid. A lor se intinde pana la orizont.

Noi cumparam mancarea, ei o gatesc. Noi ascultam CD-uri, ei asculta simfonia perpetua a pasarilor, greierilor si a altor animale mici. Toate astea, insotite adesea de cantecul unui satean care isi lucreaza pamantul.

Noi folosim microundele, ceea ce mananca ei are gustul focului lent. Pentru a ne proteja, traim inconjurati de ziduri cu alarma. Ei traiesc cu usile ca si deschise, protejati de prietenia vecinilor. Traim conectati la telefonul mobil, calculator, televizor. Ei sunt conectati la viata, cer, soare, apa, verdele, campului, animale, la umbra, la familia lor.

Tatal a ramas impresionat de profunzimea gandirii fiului sau.

La sfarsit, fiul a concluzionat.
- Multumesc tată, pentru ca m-ai invatat cat de saraci suntem. In fiecare zi suntem mai saraci in observarea naturii, care este opera grandioasa a lui Dumnezeu. Ne preocupam pentru a avea, a avea si iar a avea. De fiecare data mai mult. In loc ca singura preocupare sa fie “a fi”.

Ce lectie de viata...data de catre fiu si nu de catre tata, asa cum se intentiona la inceput; si ma gandesc acum ca asemenea acestui parinte si acestui copil, gasim la orice pas in calea noastra....oameni care au uitat cat de saraci la propriu sunt, pentru ca tehnologia, pentru ca putere, inclusiv a banului le orbesc orizontul, lucrurile marunte si simple care conteaza cel mai mult.

Silvia, multumim, iti suntem mereu alaturi >:D<

.

Bianca_C scrie:Ce lectie de viata...data de catre fiu si nu de catre tata, asa cum se intentiona la inceput; si ma gandesc acum ca asemenea acestui parinte si acestui copil, gasim la orice pas in calea noastra....oameni care au uitat cat de saraci la propriu sunt, pentru ca tehnologia, pentru ca putere, inclusiv a banului le orbesc orizontul, lucrurile marunte si simple care conteaza cel mai mult.

Silvia, multumim, iti suntem mereu alaturi .

Asta este drama

copiilor de azi: sa creasca departe de natura si fara dragostea parintilor, care nici macar nu-si cunosc menirea, mereu in goana dupa bani. Si nu numai la noi, pretutindeni e asa, pretutindeni au loc drame.

steluta scrie:Viata e ca o cafea buna
Un grup de oameni de succes in apogeul carierei lor, toti avand joburi si pozitii de vis,

De fiecare data recitesc aceasta parabola cu o placere deosebita, mai ales ca-n vremurile de azi, la om este admirat ambalajul, ceea ce se vede cu ochiul liber si nimeni nu pune pret pe calitatea omului, pe ceea ce poate, ce stie, ce face si ce spune...
Exact ca in parabola: ceasca - exterior, ambalaj, cafeaua - interior... Cafea...

Frumoasa povestire , ai ce sa inveti din asta !!

Sa ne multumim cu putin si mai ales sa invatam sa ne bucuram si sa multumim in fiecare zi pentru ce avem !!
>:D<

Arata-le celor dragi cat de mult ii iubesti - povestire

Sotia mea mi-a zis într-o zi, luându-mă prin surprindere:
-"Stim amândoi că o iubesti ! Viata este foarte scurta, dedica-i si ei putin timp"
- "Dar eu te iubesc pe tine ", am protestat.
- "Stiu, dar o iubesti si pe ea, deasemenea".

Cealalta femeie pe care sotia mea dorea sa o vizitez era mama mea, văduvă de câtiva ani.
Din păcate, serviciul si copiii mei îmi permiteau sa o vizitez numai ocazional.
În seara aceea am sunat-o sa o invit la cina si la un film.

- "Ce s-a intamplat ? Esti bine ?" m-a intrebat. [mama mea este tipul de femeie pentru care un telefon târziu în noapte sau o invitatie surpriză sunt indicii de veste rea.]

- "Am crezut ca ar fi placut sa petrec ceva timp cu tine. Amandoi, singuri. Ce parere ai ?".

Reflectand un moment, răspunse:
-"Mi-ar plăcea foarte mult."

Vinerea aceea, in timp ce mergeam, dupa serviciu, sa o iau, ma simteam nervos, stiti, nervozitatea aceea care precede o intalnire... Si, pentru Dumnezeu, cand am ajuns, am constatat ca si ea era foarte emotionata ! Ma astepta in poarta, imbracata in vechiul ei palton. Îsi incretise parul si imbracase o rochie cu care sarbatorise ultima aniversare a căsătoriei. Fata ei iradia lumină, ca fata unui inger.

-"Le-am spus prietenelor mele ca o sa ies cu fiul meu si au fost foarte emotionate" - imi spuse urcand in masina.

Am fost la un restaurant nu foarte elegant, dar foarte primitor. În drum spre masa rezervată, Mama se sprijinea de bratul meu ca si cum ar fi fost "Prima Doamna a Natiunii".

Când ne-am asezat a trebuit sa-i citesc meniul. [Ochii ei puteau să vadă numai literele si cifrele mari]. Pe la mijlocul antreurilor, mi-am ridicat privirea spre ea. De dincolo de masă, Mama ma privea, cu un surâs nostalgic pe buze.

-"Cand erai micut, eu eram cea care iti citea meniul. Iti amintesti?".

- "Atunci, e momentul sa te relaxezi si sa-mi permiti sa-ti inapoiez favoarea", am raspuns.

In timpul cinei am avut o conversatie agreabila, nimic extraordinar, doar schimb de informatii despre vietile noastre.
Am vorbit atata, ca am pierdut sirul.
- "Voi iesi cu tine si altadata, dar numai daca ma lasi sa te invit eu", spuse Mama.

Cand am dus-o acasa mi-a părut atât de rau ca ne desparteam... Am sarutat-o, am imbratisat-o si i-am spus cat o iubesc.

- "Cum a fost intalnirea?" a vrut sa stie sotia mea cand m-am intors in noaptea aceea.
- "Foarte placuta, iti multumesc! Mult mai plăcută decat mi-am imaginat", i-am răspuns, privind-o recunoscator.

Cateva zile mai tarziu Mama a murit din cauza unui infarct. Totul a fost atat de rapid, încât nu am putut face nimic.
Dupa putin timp am primit un plic de la restaurantul în care cinasem cu Mama.

Continea un biletel care spunea: "Cina este plătită anticipat. Am fost aproape sigură ca nu voi mai reusi să vin la următoarea întâlnire. Oricum, am platit pentru tine si sotia ta. Niciodata nu îti vei putea închipui ce a însemnat noaptea aceea pentru mine.
TE IUBESC Mama"

In acel moment am inteles cât de important este să spunem la timp TE IUBESC si sa le daruim fiintelor noastre dragi timpul pe care il merita.

Angela, draga mea >:D<

Mi-au dat lacrimile la citirea randurilor de mai sus, o poveste frumoasa, dar trista intr-un fel, o lectie de viata ce ar trebui incercata de fiecare in parte, nu doar odata, ci ori de cate ori acele cateva minute libere pe care le avem sa le dedicam celor pe care ii iubim pentru ca nu stim daca vom mai fi in stare sa facem sau sa repetam un asemenea gest.

Acel "te iubesc" de care ne este uneori teama sa-l rostim, sa ne auzim spunandu-l altcuiva, parca lumea in care traim nu ne mai permite sa aratam si sa simtim acest "te iubesc"....pacat, atat de pacat, insa niciodata sa nu spunem niciodata, si niciodata sa nu lasam pe maine ce putem face astazi, pentru ca maine este o incertitudine, astazi e prezentul si viata traita...

"Make the most of today, maybe tomorrow you will not be able to do or undo it!"

"Learn to say ....I love you...everytime you feel it!"

>:D<

Bianca_C scrie:Angela, draga mea

Mi-au dat lacrimile la citirea randurilor de mai sus,

Eu cred ca totusi, nimic nu e intamplător şi o să încerc să motivez.
Se pare că dincolo de mentalul nostru conştient, mai există un mental inconştient, pe care nu-l putem controla ori influenţa, dar care înregistrează tot şi ştie tot.
Pe 21 oct i-am făcut mamei parastas de 7 ani, asa cum se face la noi, la ortodocşi, după tradiţie. I-am spus fratelui câţi bani am pentru acest ceremonial şi, desigur, ne-am înţeles că, dacă cheltuielile depăşesc, acopar jumătate că aşa e frăţeşte. La câteva zile, l-am sunat să întreb cât a cheltuit. Am început să tremur când mi-a spus. Ceva mai puţin decât suma pe care o spusesem eu. O:-)

Astazi a fost ingropata o verişoară de a noastră, din partea tatei. Cancer, metastază şi deces, in mai puţin de o săptămână. Pentru noi, neamurile din partea tatei sunt cele cu care, de obicei, ne intalnim la Inviere - la mormintele rudelor comune, strămoşii noştri - şi la înmormântări. Nu ştiu de ce această verişoară nu a vorbit cu sora ei vreo 15 ani dar, inainte cu puţin timp de a se imbolnăvi, ea s-a dus la sora ei şi şi-a cerut iertare, a insistat să se împace.
E bine pentru că ea a plecat dincolo cu sufletul împăcat şi cealaltă a rămas aici, fără remuşcări.
In ambele cazuri a "lucrat"ceva/cineva bun, şi a lucrat de bine. O:-)

Un zâmbet la cafea ~O)

- Nevasta-mea ma saruta de fiecare data cand vin acasa.
- Asta da afecţiune!
- Aşşşş... E investigaţie!

silverstar scrie:
In ambele cazuri a "lucrat"ceva/cineva bun, şi a lucrat de bine.

Da, Silvia, ai dreptate. cineva bun a lucrat bine. Din ceea ce vad si aud in jur si in special din povestirile voastre, am inceput sa cred din ce in ce mai mult in faptul ca lucrurile importante nu sunt intamplatoare. Din pacate nu totdeauna reusim sa intelegem scopul, dar....cineva bun O:-)

este langa noi

.
Te

si-ti trimit un buchet cu muuuuulte floricele @};-

, cate una pentru fiecare "zambet la cafea" si pentru fiecarepovestire/parabola pe care ne-ai scris-o.

Forumul EMMA

Povesti, povestiri, parabole

Re: Povesti, povestiri, parabole

Re: Povesti, povestiri, parabole

Re: Povesti, povestiri, parabole

Re: Povesti, povestiri, parabole

Re: Povesti, povestiri, parabole

Re: Povesti, povestiri, parabole

Re: Povesti, povestiri, parabole

Re: Povesti, povestiri, parabole

Re: Povesti, povestiri, parabole

Re: Povesti, povestiri, parabole

Re: Povesti, povestiri, parabole

Re: Povesti, povestiri, parabole

Re: Povesti, povestiri, parabole

Re: Povesti, povestiri, parabole

Re: Povesti, povestiri, parabole

Re: Povesti, povestiri, parabole

Re: Povesti, povestiri, parabole

Re: Povesti, povestiri, parabole

Re: Povesti, povestiri, parabole