"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Ana, despre experimentul de mai sus am invatat si eu in facultate si voi cauta in manualele mele detalii despre initiatorii acestuia. S-a avut in vedere testarea "efectului de turma" si implicatiile acestuia asupra deciziilor colectivitatii. Este un experiment foarte bine aplicat in viata politica, mai ales.
Daca stim ca "prejudecata" inseamna o preluare a unor invataminte in mod mecanic, fara trecerea lor prin filtrul propriei judecati, fara analiza propriilor experiente si cunoasteri si, in ultima instanta, chiar fara sa actionam pe baza liberului arbitru, da, o prejudecata poate determina manipularea unor persoane sau grupuri de persoane pe baza "efectului de turma".
Tocmai de aceea, oamenii trebuie sa constientizeze fiecare actiune, gand si cuvant pentru a nu le transfoma in "pietre" cu care sa arunce in cei din jur doar pentru ca unul sau altul face asta. Motivatiile de a derula o anumita actiune trebuie sa fie pentru fiecaruia dintre noi strict personale si sa aiba la baza propriile concluzii, propriile experientele prin care am trecut fiecare dintre noi, calitate propriilor relatii pe care le avem noi insine cu oamenii, dar, mai ales, aspiratiile care ne ghidaza in viata.
Principalul aspect pe care l-am invatat in facultate in legatura cu acest experiment este ca folosirea maimutelor in acest context a determinat ca atat finalul cat si si concluzia sunt nerelevante pentru realitatea umana. Motivatia in existenta maimutelor deriva din instinctul de supravituire, de perpetuare a speciei si instinstul respectarii ierarhiei de grup. Nu se pune problema de "aspiratii" (ceea ce, la propriu, nici nu exista la regnul animal) decat in limitele acestor nevoi. In cazul unui experiment uman, desi aceste nevoi/instincte se pot identifica si in cazul oamenilor, intervin si factori psihologici care tin de ratiune, de iubirea pur umana, de compasiune, de ura de om, de neam, de clasa, (ura fiind un sentiment exclusiv uman) etc.
Toate aceste considerente pot determina un final cu totul diferit fata de cel inregistrat in experimentul cu maimutele. Noi, oamenii, avem aspiratii care, deseori, sunt dincolo de realitatea palpabila a vietii de zi cu zi, dincolo de posibilitatile proprii de implinire. In viata noastra oricand poate aparea un aspect, oricat de minor, care ne poate determina decizia de a actiona intr-o cu totul alta directie decat a "turmei". Uneori impotriva "turmei", alteori pur si simplu diferita - catre o alta directie.
O prejudecata mai poate fi un factor de manipulare azi doar in cazul oamenilor care nu au incredere in ei insisi, care nu au curajul de a-si exprima dorintele si opiniile tocmai pentru ca nu au avut ocazia sa o faca vreodata, ca sa inteleaga cat de important este.
Observam insa ca timpurile se schimba. Experimentul cu maimutele a fost relevant pentru perioada trecuta a istoriei, cand stiinta avea niste instrumente de descoperire destul de rudimentare. In prezent multe din rezultatele experimentelor trecute sunt infirmate de stiinta moderna. Totusi, mai exista inca niste reminiscense ale trecutului pentru ca oamenii invata fiecare in ritmul sau, pe puterile sale.
Da, prejudecatile sunt mai greu de spulberat, in general, dar asta se intampla in acele medii in care inca se mai actioneaza pe baza "efectului de turma" care este inca speculat de unii spre propriile interese, asa cum se intampla in politica, de exemplu.
Totusi, prejudecatile incep sa dispara repede atunci cand cel putin o persoana iese cu curaj inainte si cu incredere si isi exprima indoiala sau chiar respingerea unei idei sau a unei actiuni care are la baza o prejudecata. Lumea intelege astazi mult mai usor, mai repede. Oamenii inteleg astazi cat de diferiti sunt unii fata de ceilalti si inteleg ca ceea ce este bun pentru unul poate fi daunator pentru altul, deci "efectul de turma" nu mai este inspre binele tuturor. Fiecare are drumul sau in viata, destinul propriu si metodele proprii de actiune. Aruncatul pietrei nu mai este o actiune "inconstienta", ci se transforma fie in ceva bine motivat, argumentat, fie dispare cu desavarsire si se transforma in forma de intrajutorare, in observare si explicare atenta, cu rabdare si compasiune.
Va doresc tuturor sa nu actionati vreodata in baza acestui "efect de turma" , in baza unor prejudecati care au la baza doar intentia de manipulare.
Cu drag, Liliana
Nu sunt mama de inger, dar totusi sunt aici. Alaturi de voi, parintii de ingeri...
De vreo 2 saptamani tot vreau sa scriu aceasta povestioara pe care am auzit-o la Radio Romania Actualitati... probabil nu o voi spune exact cu aceleasi cuvinte, si nu stiu cine a scris-o... dar mesajul mi-a placut foarte mult
Povestea a 2 Ingerasi
Intr-o zi, stand asa frumos pe un norisor, 2 Ingerasi gingasi si draguti, se intrebau oare ce vad oamenii in cearta… de ce se tot cearta intre ei? Si ii vine o idee Ingerasului 1 si ii spune Ingerasului 2: - Ingerasule, hai sa vedem si noi ce vad oamenii in cearta! Uite cum facem: eu o sa te chem la mine, iar tu o sa-mi spui ca nu vii si uite asa o sa incepem sa ne certam… - Bine! spuse Ingerasul 2. - Ajutor! Ajutor! – striga Ingerasul 1, iar Ingerasul 2 veni tot intr-o fuga la el si punandu-i mana pe umar spuse: -M-ai chemat Ingerasule. Cu ce sa te ajut? - Nuuu, nuuu, spuse Ingerasul 1. Am spus ca eu te chem, iar tu nu vii… si uite asa ne certam si noi, ca oamenii. - Bine, gata, am inteles acum. Asa o sa fac, zise Ingerasul 2. - Ajutor! Ajutor! Striga Ingerasul 1. Ingerasul 2 veni langa el repede, repede si spuse: - Spune Ingerasule, m-ai chemat! Ai nevoie de ajutor? - Nuuu, nuuu, Ingerasule, ti-am spus ca eu te chem, dar tu sa nu vii, ca sa ne putem certa. - Aaaa, daaa, am inteles acum! Bine, striga-ma din nou, iar eu nu o sa vin. - Ajutooorrr! Ajutoorrr! Striga Ingerasul 1. Dar, Ingerasul 2 nu mai veni la el. Atunci, Ingerasul 1 zise: - Bine, nu-i nici o problema, daca nu vii tu la mine, vin eu la tine, ca sa ma ajuti…
Superb mesajul lasat de cei 2 ingerasi din povestioara de mai sus.
Am primit de curand si eu povestioara de mai jos si mi-a placut foarte mult, de aceea o impartasesc cu voi cu tot dragul. Steluta
"Pe cand eram un mic copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete. Receptorul stralucitor atarna intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el. Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era "Alo Centrala" si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie. Alo Centrala putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta. Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune. Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara. Telefonul! Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la ureche. "Alo, Centrala!", am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la ureche: "Centrala.". "Mi-am ranit degetul..." - m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca aveam o audienta. "Mamica ta nu este acasa?"- urma intrebarea. "Nu este nimeni acasa in afara de mine..."- am bolborosit. "Iti curge sange?" - m-a intrebat vocea.. "Nu," - i-am raspuns. "M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau..." "Poti sa deschizi racitorul?" - m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot. "Atunci ia de acolo o bucatica de ghiata si tine-o lipita de degetel," - spuse vocea.
Dupa aceea am inceput sa chem "Alo Centrala" pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia. .. M-a ajutat si la matematica.. . Ea mi-a spus ca chipmunckul pe care il prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune. A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit. Am chemat "Alo Centrala" si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca. Am intrebat-o, "De ce se intampla asa ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene pe fundul unei colivii?" Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet, "Wayne, tine minte intotdeauna, ca mai sant si alte lumi in care se poate canta." Alta data la telefon, "Alo, Centrala!" "Centrala." - mi-a raspuns vocea cunoscuta. "Cum se buchiseste cuvantul fix?" - am intrebat-o.
Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest. Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston. Imi lipsea tare mult prietena mea... "Alo Centrala" ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa. N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua. Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni. .. Adesea, in momente de incertitudine si neputinta mi-am reamintit acea serenitate si simtamant de siguranta pe care l-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie sa fi fost ea, ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine.
Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi continua studiile colegiale.. Am aterizat in escala la Seattle. Aveam o jumatate de ora intre avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul operatorului din oraselul nostru de bastina si am spus:"Alo Centrala!" Miraculos, am auzit aceias voce joasa si clara pe care o cunosteam atat de bine. "Centrala." Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand: "Poti sa-mi spui cum se buchiseste cuvantul fix?" O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns, "Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum." Am ras, "Deci tu esti, intr-adevar, " - i-am spus. "Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea." "Iar eu ma-ntreb," - zise ea, "daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi..." I-am spus cat de mult m-am gandit la ea dealungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora. "Cu placere," - mi-a spus ea. "Intreaba de Sally."
M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii" . Am intrebat de Sally. "Santeti un prieten?" - m-a intrebat. "Da, un foarte vechi prieten...Wayne. .." "Imi pare rau sa-ti spun asta," - mi-a spus ea. "Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ulimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma." Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus, "Un minut, ai spus ca te cheama Wayne?" "Da." - i-am raspuns. "Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta... L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc." Mesajul ei era, "Spune-i ca sant si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer." I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally."
Uneori insemnam mai mult decat ne-am putea inchipui vreodata, pentru cei din jurul nostru.
Astazi am reascultat la radio povestea celor 2 Ingerasi. Mesajul transmis de aceasta povestioara era: "Oamenii buni, sunt ca Ingerii. Niciodata nu se pot supara unul pe celalalt. Intotdeauna vor fi alaturi unul de celalalt." Va cu mare, mare drag
Foarte frumos dialogul intre ingerasi, si ca sa intelegem ca de fapt si de drept, ingerii nu se cearta, am putea invata de la ei, daca ne e atat de greu aici, pe pamant si nu avem pe nimeni ca exemplu Caci greu nu este, trebuie doar sa ne dam silinta si atunci cand o sa avem nevoie de ajutor, sigur va veni cineva sa ne sprijine.... In fiecare zi invatam si mai multe de la acesti ingerasi, si cand ne gandim ca foarte multi dintre ei sunt ai nostri ...ufff, Doamne, insa ei ne sunt aproape, si nu ne vor lasa sa ne certam cu nimeni...ii avem ca exemplu pe ei si daca ei s-au nascut din noi, noi de ce nu am putea fi asemenea lor?!..... Deja ma pierd in cuvinte , va doresc o noapte minunata..... Cu mare drag si din suflet, Bia
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
Dragele mele, voi lasa aici un site, pe care intru cu mare drag. Astfel, vreau sa-i multumesc din suflet Ioanei, nasica bunuta si atenta a Ingerasei Romina Ioana, cea care mi-a dat adresa aceasta. Ma ajuta foarte mult ce citesc despre Ingerasi pe acel site. Angelinspir.ro, acesta este sit-ul. Ma gandesc ca Marwana, cea bunuta si grijulie va vedea ca nu am stiut sa trec link-ul catre aceasta adresa si imi va da o mana de ajutor Va cu mare, mare drag.
Multumesc Steluta bunuta si draguta. Ce frumos e sa te incarci cu Credinta si Speranta. Multumesc pentru ajutor Te cu mare, mare drag si mareeeee dorrrr . Iti trimit un tie si multe Ingerasilor tai gingasi.
Cred, nu ştiu sigur, că acum, pe B1tv, o văd pe Doamna Bianca Brad, fondatoarea acestui forum. Vrea să-mi confirme şi mie cineva, poate chiar Doamna? Dacă-i aşa, nu pot spune decât că e revoltător de tânără, frumoasă şi guralivă... Şi nu are voie să fie tristă.
Da. este dna Bianca la televizor. Eu nu o vad, insa stiu ca trebuie sa fie la 6 vine presa
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Am fost la Manastirea Nicula si am cumparat o carte: "Darul ingerului" - povesti crestine pentru copii - Editia a doua. Am scris o poveste pe care am citit-o si care m-a impresionat pana la lacrimi. Am scris-o pentru voi, ca si cum as fi citit-o Ingerasului meu Ingerul de Craciun
"-Dati milostenie, pentru numele lui Hristos! Pentru numele lui Hristos, milostenie! Nimeni nu asculta cuvintele acestea plangacioase, nimeni nu lua in seama lacrimile ce se simteau in cuvintele femeii imbracate saracacios care sta insingurata intrun colt al strazii pline de forfota. -Dati milostenie!... Oamenii treceau grabiti pe langa ea, trasurile alergau cu zgomot pe drumul inzapezit. In jur se auzeau rasete, discutii insufletite… Peste pamant se lasa sfanta, mareata noapte dinaintea Nasterii lui Hristos. Stralucind de stele, ea infasura orasul intrun intuneric de taina. -Milostenie…, nu pentru mine, pentru copilasii mei cer… Glasul femeii se franse dintro data si ea incepu sa planga incetisor. Tremurand sub hainele zdrentuite, isi stergea lacrimile cu mainile intepenite, insa acestea se revarsau din nou pe obrajii ei trasi. Nimanui nu-i pasa de ea… Ea insa nici nu se gandea la sine, la faptul ca era inghetata pana in maduva oaselor, ca nu mancase nici o faramitura de paine in ziua aceea… Tot gandul ii statea la copii, o durea inima pentru ei… Stau, sarmanii, acolo, in camaruta rece si intunecoasa, flamanzi, degerati… si o asteapta… Ce o sa le aduca, ce o sa le spuna? Maine e praznic mare, veselie pentru toti copiii, numai sarmanii ei copii sunt flamanzi si nefericiti. Ce sa faca? Ce sa faca? In ultima vreme muncise si iar muncise, asa cum putuse, pana isi cheltuise si ultimele puteri… Dupa aceea cazuse la pat si isi pierduse slujba… Se apropia praznicul, iar ea n-avea de unde sa ia un coltuc de paine… Copilasii, sarmanii copilasi! De dragul lor se hotarase se ceara, pentru prima oara in viata, de pomana… Mana nu voia sa se ridice, limba sa ceara… Dar gandul ca micutilor ei le e foame, ca vor intampina praznicul flamanzi, nefericiti, o chinuia cumplit. Asa incat era gata de orice – si in timp de cateva ceasuri izbutise sa adune vreo cativa gologani… Bietii copii! Alti copii au brad, se bucura, sunt multumiti de Craciun. Numai copiii mei… “Dati milostenie, oameni buni, dati! Dati, pentru numele lui Hrisos!” Si, parca raspunzand deznadejdii ei, in apropiere prinsera sa bata clopotele, vestind slujba privegherii. “Da, trebuie sa merg, sa ma rog! Poate ca rugaciunea o sa imi usureze sufletul; ma voi ruga cu ravna pentru ei, pentru copii.” Cu pasi sovaielnici, femeia se tari pana la biserica… Biserica era plina de lumina, plina de oameni cu fete vesele, multumite. Ascunzandu-se intrun colt, ea cazu in genunchi si ramase nemiscata acolo… Toata nemarginita durere de mama, toata grija ei pentru copii se revarsa in rugaciune fierbinte, in suspine fiebinti inabusite. “Doamne, ajuta-ne! Ajuta-ne!”, plangea ea. Si la cine, daca nu la Domnul, Acoperitorul si Aparatorul celor slabi si nefericiti, sa-si verse tot amarul, toata durerea sufletului? Incetisor se ruga in coltul sau, si lacrimile ii curgeau siroaie pe fata necajita. Nici n-a bagat de seama ca slujba s-a sfarsit, nici n-a vazut ca s-a apropiat cineva de ea… - De ce plangeti? rasuna in spatele ei un glas gingas, care i se paru aidoma unei muzici ceresti. Se dezmetici, isi ridica ochii – si vazu inaintea sa o fetita in haine scumpe. De pe chipul ei o priveau cu mila doi ochisori luminosi de copil. Inapoia fetei statea o batrana doica. - Aveti un necaz? Da? Saraca, saraca de dumneavoastra! Aceste cuvinte, spuse cu glas dulce, copilaresc, o miscara pana in adancurile fiintei sale. - Copiii mei sunt flamanzi, nu au mancat nimic de azi-dimineata… Si asa ne gaseste sarbatoarea cea mare… - Nu au mancat? Sunt flamanzi? Pe chipul fetitei se intipari groaza. - Doica, ce inseamna asta! Copiii nu au mancat nimic! Si maine vor fi flamanzi! Doica! Nu se poate asa ceva! Manuta de copil scotoci in mansonul de blana. - Uite, luati, aici sunt niste bani…, cati, nu stiu… Luati de mancare pentru copii… pentru Dumnezeu… Ah, doica, ce cumplit! Nu au mancat nimic! Cum se poate asa ceva, doica! Din ochii fetei tasnira lacrimi mari. - Ce sa-i faci, Mania! Sunt nevoiasi! Si stau, sarmanii, in foamete si frig. Asteapta sa-i ajute Domnul! - Ah, doica draga, imi pare rau de ei! Unde stati, cati copii aveti? - Sotul a murit…, in curand se face jumatate de an… Mi-au ramas trei copii in grija. Sa muncesc nu am mai putut, toata vremea eram bolnava… Asa ca am ajuns sa umblu cu cersitul… Stam aproape… iata, acolo…, intrun subsol, pe colt, in casa mare a negustorului Osipov… - Doica, stau aproape langa noi si nici nu am stiut! Sa mergem mai departe, acum stiu ce am de facut! Fetita iesi cu pasi repezi din biserica, insotita de batrana. Sarmana femeie porni in urma lor fara sa isi mai dea seama ce face. In legatura pe care o tinea in maini se afla o hartie de cinci ruble. Nemaiavand in minte decat ca poate acum sa-si incalzeasca si sa-si hraneasca dragii copii, intra in magazin, cumpara mancare, paine, ceai, zahar si pleca spre casa fugind din rasputeri. Iata si chitimia intunecata. Trei copilasi se aruncara in intampinarea ei. - Mamico! Ne e foame! Ne-ai adus ceva? Ea ii imbratisa pe toti trei, udandu-i din belsug cu lacrimi. - A trimis Domnul si pentru noi! Nadia, aprinde soba! Petiusa, pune samovarul la fiert! O sa ne incalzim, o sa mancam: maine e praznic mare! In camaruta umeda si intunecoasa se simtea adierea praznicului. Copiii erau veseli, se incalzisera si sporovaiau. Mama se bucura de voiciunea lor. Numai din cand in cand ii venea in cap gandul intristator:”Ce va fi mai departe? Ce va fi mai departe?” - Domnul nu ne va parasi! isi spunea ea, punandu-si toata nadejdea in Dumnezeu. Micuta Nadia se apropie lin de mama sa, se lipi de ea si zise: - Spune, mamico, este adevarat ca in noaptea de Craciun se coboara in zbor din cer Ingerul Craciunului si aduce daruri copiilor saraci? Spune mamico! Baietii se apropiara si ei. Dorind sa le aduca mangaiere copiilor, ea prinse a le povesti ca Domnul se ingrijeste de copiii saraci si le trimite in marea noapte de Craciun pe Ingerul Sau, si acest Inger le aduce bunatati. - Si brad, mamico? - Si brad, puilor, un brad frumos, stralucitor! In usa subsolului batu cineva. Copiii se aruncara sa deschida, si inaintea lor aparu un barbat care purta in brate un bradut. In spatele lui – o fetita frumoasa, balaie, insotita de doica, ce ducea o sumedenie de pachete si de cutii. Copiii se stransera sfiosi langa mama lor. - E Ingerul, mamico, e Ingerul?, soptira ei incetisor, privind cu evlavie spre fetita cea atat de aratoasa. Bradul era de acum asezat pe podea. Batrana doica desfacea pachetele si scotea din ele chifle si colacei gustosi, branza, unt, oua, impodobea bradutul cu lumanari si daruri. Copiii inca nu isi puteau veni in fire: se minunau de “Inger” si taceau, fara sa se miste din loc. - Iata, pentru voi, ca sa intampinati Nasterea Domnului cu veselie! rasuna glasul de clopotel. Sarbatori fericite! Fetita puse pe masa cosul si se facu nevazuta mai inainte ca mama si copiii sa se dezmeticeasca. “Ingerul de Craciun” venise aducand copiilor brad, bunatati, bucurie – si se facuse nevazut ca o vedenie luminoasa… Pe Mania o astepta acasa mama, care o imbratisa fierbinte, strangand-o la pieptul sau. - Fetita mea buna! spuse ea, sarutand fata fericita a fetitei. Ai renuntat la brad, la bunatati, si ai dat tot copiilor saraci! Ai o inimioara de aur! Dumnezeu te va rasplati… Mania a ramas fara brad si fara daruri, dar stralucea de fericire. Cu fata ei dragalasa, cu buclele aurii, semana intradevar cu un “Inger al Craciunului”."
Citind cele de mai jos, mi sa parut ca ni se potriveste...noua, parintilor de inger...mai mult parca decat oricui...sau poate gresesc. Cescuta de ceai - Pr. Arsenie Boca "O familie a plecat într-o excursie în Orient să cumpere ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la căsătorie. Amândurura le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat:”Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos.” În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: “Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva am fost doar un bulgăre de argila roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: “Nu face asta!”,“Nu-mi place!” “Lasă-mă în pace,” dar el a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe:“Încă nu!”. Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. ”Opreşte!” Ameţesc! O să-mi fie rău!” am strigat. Dar stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit:”Încă nu.” M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit, şi m-a modelat până a obţinut forma care i-a convenit şi apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură. Am strigat, am bătut şi am izbit uşa ... “Ajutor! Scoate-mă de aici!”. Puteam să-l văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele sale în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta:”Încă nu.” Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft... am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! ”. Ei, aşa este mult mai bine” m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. “O, te rog, încetează, încetează", am strigat. EL doar a dat din cap si a spus: “Încă nu!” Apoi, deodată, m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plans, eram convinsă că nu voi scăpa. Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi EL m-a scos afara şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat, şi am aşteptat întrebându-mă: ”Oare ce are de gând să-mi mai facă?”
O oră mai târziu mi-a dat o oglindă şi a spus: ”Uită-te la tine.” Şi m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasă. Sunt frumoasă!!! El a vorbit blând: “ Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald în cuptor şi neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevarat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine...”
Morala este aceasta: Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta, sfânta SA voie.
Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când ţi se pare că lumea se învârteşte necontrolat, când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşează-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu OLARUL. "Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire.. De alte gânduri şi rosturi sunt străin." Pr. Arsenie Boca
Bună! Deoarece ştiu că multe dintre Dvs aveţi copii la şcoală, aici: http://www.ziare.com/colaboratori/silvi ... /articole/ veţi găsi câteva articole scrise de mine, la temă. Multă sănătate şi primăveri cu iubire şi linişte sufletească.
Silvestar , imi era dor de tine ce mai faci ?!! Un martisor cu dragoste din partea mea !!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
OGLINZILE.................Gasim intotdeauna ceea ce cautam
Ratacind pe ici, pe colo, un caine urias ajunse intr-o odaie care avea pe toti peretii oglinzi imense.
Astfel se vazu dintr-odata inconjurat de caini. Se infurie, incepu sa scrasneasca din dinti si sa maraie. Fireste, si cainii din oglinda facura la fel, descoperindu- si coltii fiorosi. Cainele nostru incepu sa se invarta vertiginos intr-o parte si in alta pentru a se apara de atacatori, dupa care - latrand cu furie - se arunca asupra unuia dintre presupusii sai adversari.
In urma puternicei izbituri in oglinda, cazu la pamant fara suf1are si plin de sange.
Daca ar fi dat din coada prieteneste o singura data, toti cainii din oglinda ar fi raspuns in acelasi fel. Si intalnirea lor ar fi fost o sarbatoare!!
Dupa un îndelungat rastimp de viata comunitara, de meditatie si rugaciune, trei discipoli îsi parasira maestrul si îsi începura misiunea în lume. Dupa zece ani, cei trei se întoarsera sa-l vada pe învatatorul lor. Batrânul calugar îi pofti sa seada în jurul sau, întrucât durerile batrânetii nu-l mai lasau sa se ridice. Fiecare dintre ei începu sa povesteasca tot ceea ce facuse. - Eu, începu cel dintâi cu un oarece orgoliu în glas, am scris o multime de carti si le-am vândut în milioane de exemplare. - Ai umplut asadar lumea de hârtie, zise învatatorul. - Eu, cuvânta cel de-al doilea cu mândrie, am predicat într-o multime de locuri. - Ai umplut asadar lumea cu vorbe, zise învatatorul. Spuse si cel de-al treilea: - Eu ti-am adus aceasta pernita ca sa ai de ce sa-ti sprijini picioarele sa nu te doara. - Tu, zise învatatorul surâzând, tu L-ai gasit pe Dumnezeu. ........misiunea noastra e sa facem,sa experimentam,nu sa vorbim degeaba si in vant.....
A fost o data o fata oarba care se ura pe sine pentru ca era oarba.Ura pe toata lumea inafara de prietenul ei. Intr`o zi fata a spus ca daca ar putea vedea lumea atunci ea s-ar marita cu pretenul ei. Intr`o zi norocoasa cineva ia donat o pereche de ochi.Atunci ea a vazut totul si pe prietenul ei .
Acesta apoi aintrebat`o ,acum ca potzi vedea te maritzi cu mine,fata aramas socata cand a vazut ca prietenul ei este orb , si ia spus : "imi pare rau , dar nu ma pot marita cu tine pentru ca esti orb ".
Prietenul ei ,a plecat in lacrimi si ia spus: "TE ROG SA AI GRIJA DE OCHI MEI...