Să nu furi!
A opta poruncă a decalogului spune: să nu furi…
Întotdeauna am detestat furtul şi minciuna. Şi totuşi, era să se întâmple…
Cred că trecuse de 5 dimineaţa când am adormit din nou. Eram în vacanţa de iarnă şi puteam dormi fără grijă până târziu. Am avut un vis.
Se făcea că sunt din nou studentă şi mă aflam în faţa căminului în care locuisem în perioada studenţiei. La toate ferestrele, mă refer la cele de la etaj, erau grătare pe care, de obicei, noi, studenţii ţineam iarna mâncarea la rece, pentru că pe atunci, nu aveam frigidere în cameră. În visul meu erau grătare şi la camerele de la parter. M-am apropiat încet de un grătar aflat la o cameră de la parter, am privit în interior şi am văzut o mulţime de tacâmuri, frumos lucrate şi strălucitoare. Am hotărât că aveam nevoie de ele. Hoţeşte, am privit în jur, nu era nimeni să mă vadă, şi iute am băgat mâna să iau, să fur cât cuprinde…
Când am scos mâna, în loc de tacâmurile la care râvnisem cu lăcomie, aveam icoana Sfântului Nicolae… M-am speriat, am tresărit în somn, am murmurat un „ Iartă-mă” sau „ Nu mai fac niciodată”, nu-mi amintesc exact ce-am spus, am pus icoana de unde am luat-o şi imediat m-am trezit din somn. Tremuram, eram speriată, îmi era frică şi ruşine, o transpiraţie rece îmi cuprinsese tot corpul… Am aprins candela, am aprins o lumânare şi m-am rugat plângând pentru iertarea păcatelor.
Nu am povestit nimănui acest vis niciodată, pana acum.
După vacanţă, la şcoală, i-am întrebat pe colegii mei dacă există în oraş o biserică numită „Sfântul Nicolae”. Colegii m-au privit cu mirare şi mi-au spus că biserica din spatele şcolii se numeşte „Sfântul Nicolae”. Intrasem o dată sau de două ori în biserica aceea, dar niciodată n-am ştiut cum se numeşte…
Am hotărât să merg la biserică, s-o văd cu atenţie, să ascult slujba… Şi m-am dus la zi de sărbătoare. Am intrat în curte şi, în timp ce mă îndreptam spre intrare, am simţit că trebuie să mă uit sus, la icoana de deasupra uşii de la intrarea în biserică.
De necrezut! Era icoana Sfântului Nicolae pe care, in miniatura, eu o avusesem în mână în vis, icoana pe care nu scria nici un nume, dar despre care am ştiut, prin putere divină, a cui este.