"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Intr-o zi sotul vine de la serviciu si nu poate baga masina in garaj deoarece pe drumul spre garaj erau trantite bicicletele copiilor. Da sa bage bicicletele in garaj si gaseste jeep-ul deschis si cainele plin de noroi intins pe bancheta. Intrigat, intra in curte unde vede copiii intr-o balta de noroi, piscina era si ea plina de noroi, copiii se jucau cu furtunul. Intra in bucatarie nu fara a observa ca geamul de la usa era plin cu palmute de ciocolata, clanta imbracata in felii de sunca si gaura cheii infundata cu un carnat. In bucatarie curgea apa, frigiderul era deschis si continutul lui varsat pe podea, farfurii si pahare murdare peste tot, pe masa o balta de suc. Pe jos nu se putea calca altfel decat pe mancarea catelului sau in continutul borcanelor de muraturi. Incepe sa isi caute sotia prin toata casa. Era un vacarm, televizorul si calculatorul cu jocuri erau date la maximum. Intra in baie unde prosoapele pluteau pe podea intr-o balta de apa murdara si sulurile de hartie igienica erau derulate pe pereti, tavan, prin cada si pe manerul de la usa . In sfarsit isi gaseste sotia in dormitor, relaxata, cu o masca pe fata, bigudiuri in par. Citea o carte si asculta muzica cu castile pe urechi. O intreaba ce s-a intamplat. Ea ii raspunde: - Iti aduci aminte cand te intorceai acasa si ma intrebai ce am facut toata ziua? Eeh... Astazi nu am facut!
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Povestea femeii care a dovedit, in sfarsit, ca se poate trai si fara bani
Acum 22 de ani, profesoara Heidemarie Shvermer, din Germania, a divortat si s-a mutat la Dortmund. Acolo a impresionat-o numarul mare de vagabonzi din oras, oameni care n-aveau locuinta, n-aveau rude, n-aveau nici bani. Traiau din ce apucau. N-aveau bani, dar erau fericiti. Cel putin, asa i s-a parut ei. Convinsa ca banii nu aduc fericirea, doamna Heidemarie Shvermer a hotarat sa vina in ajutorul acestor oameni necajiti, dar fericiti, cu ce aveau ei nevoie - in nici un caz cu bani.
Magazinul "dai si iei"
Asa a ajuns sa deschida, in Dortmund, un magazin, cum nu exista altul nicaieri in lume: un tip de comert care nu face uz de bani. Face uz numai de troc. Magazinul se numeste "Gib un Nimm" (in traducere aproximativa "dai si iei"), unde oricine poate obtine orice lucru, daca lasa altul in schimb. Magazinul este universal si comercializeaza haine vechi, incaltaminte, obiecte casnice, piese auto, mobilier si chiar servicii. In prima faza, vagabonzii nu s-au inghesuit spre magazin. Poate nu aflasera, poate n-au fost atrasi, poate au crezut ca-i o cursa. S-au inghesuit insa pensionarii si somerii, aducand tot felul de lucururi de care n-aveau nevoie si preluand altele care le erau utile. In scurt timp, magazinul a devenit o curiozitate a orasului.
Totul la schimb
Succesul a depasit asteptarile celei care infiintase magazinul. Se convingea tot mai mult cat de inutili sunt banii, cum ne incurca ei in viata noastra si cum ne creeaza iluzii, cand, de fapt, nu ne pot aduce fericirea. Curand, inimoasa initiatoare a renuntat sa-si mai achizitioneze lucruri noi pentru ea insasi. Tot ce-i trebuia obtinea in sistemul "dai si iei". A dat tot ce a socotit ca adunase intr-o viata fara sa-i foloseasca si a pastrat doar strictul necesar, atat cat sa incapa intr-o valiza si un rucsac. Dar acesta a fost numai inceputul. In anul 1996, femeia a hotarat sa renunte ea insasi la bani. Din cand in cand, ca sa aiba activitate, se ocupa cu spalatul vaselor, dar niciodata nu primea vreun ban. Daca avea nevoie de ceva, cerea sa i se dea "la schimb". Intre timp, cand copiii ei au crescut, s-a mutat - tot la schimb - intr-un apartament mai mic si, de 15 ani, n-a atins cu mana ei nici macar o moneda sau o bancnota. Traieste pe principiul "Gib un Nimm".
A scris doua carti gratis
Heidemarie Shvermer, in prezent in varsta de 69 de ani, a scris doua carti pe tema banilor care nu aduc fericirea - la propriu, nu numai la figurat - iar drepturile de autor a rugat sa fie virate in scopuri filantropice, ca sa le fie de folos celor care inca isi mai inchipuie ca vor atinge fericirea cu ajutorul banilor. Desi nu doreste sa aiba bani, n-a renuntat de vechiul ei cont de la banca, unul modest, care ii aduce lunar o dobanda de 200 euro. Fireste, dobanda n-o ridica niciodata, dar considera ca o rezerva, pentru cazuri neprevazute, este necesara. Intrucat nu are venituri, Heidemarie nu plateste impozite si nici contributii sociale sau asigurari de sanatate. Perfect sanatoasa, la cei 69 de ani ai ei, sustine ca organismul stie sa se apere singur de boli mai bine decat orice medic si orice medicament, pe care trebuie sa-l platesti, desigur, cu bani.
Wow......minunat, deci se poate si asa....dar firesc nu in Romania, ci in Germania. "Dai si iei"...ea a dat/oferit ajutor celor nevoiasi si a luat/castigat respectul celor de langa ea.
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
Bianca_C scrie:=D> Wow......minunat, deci se poate si asa....dar firesc nu in Romania, ci in Germania. "Dai si iei"...ea a dat/oferit ajutor celor nevoiasi si a luat/castigat respectul celor de langa ea.
Persoana exista in realitate, am pe undeva adresa, am s-o caut, traieste in Germania si se pare ca totul se bazeaza pe troc, adica schimb de marfuri. Dai si iei.
Un imparat a prins un tanar supus care vana pe domeniul lui. L-a aruncat in temnita si i-a spus ca-l va elibera daca va raspunde la intrebarea: Ce vrea, de fapt, femeia? Tanarul a chemat si si-a intrebat mama, sora, verisoara, vecina, dar nici una n-a putut sa dea un raspuns corect… In fine, a chemat si o vrajitoare batrana si urata… Aceasta i-a promis ca-i va da raspunsul corect cu conditia ca, dupa ce va fi eliberat, sa o ia de sotie… Neavand alta solutie, tanarul a acceptat… Raspunsul dezvaluit de vrajitoare a fost: Femeia, de fapt, doreste sa fie stapana propriei vieti! Imparatul l-a eliberat imediat… A urmat nunta si noaptea nuntii… Insa, nu mica i-a fost mirarea cand in pat a gasit o fata tanara si deosebit de frumoasa care i-a spus: pentru ca te-ai tinut de cuvant jumatate de zi voi fi batrana si urata iar cealalata jumatate voi fi ca acum… Urmeaza ca tu sa alegi in care jumatate de zi sa fiu tanara si in care sa fiu batrana! Tanarul cazu pe ganduri: sa rada toti de el vazandu-l cu o batrana si urata, iar noaptea sa petreaca cele mai placute clipe alaturi de o tanara fermecatoare sau sa se plimbe ziua cu cea mai frumoasa fata printre oameni, iar noaptea…. In cele din urma, tanarul i-a spus sa aleaga ea cum crede ca e mai bine… Imediat a venit si raspunsul. - Voi fi tot timpul tanara si frumoasa pentru ca am gasit barbatul care mi-a dat libertatea de a fi stapana pe propria viata… Morala : Nu conteaza daca o femeie e frumoasa sau urata. In fond, fiecare e o vrajitoare…
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Manutele mele sunt inca mici, de aceea nu te astepta la perfectiune cand fac patul, cand pictez sau cand arunc mingea. Treaba pe care am facut-o eu, te rog sa nu o faci înca o data. Voi simti ca nu am facut fata asteptarilor tale. Incearca sa iei partea buna din tot ceea ce fac; bucura-te ca m-am chinuit sa ma inchei singur la bluzita, chiar daca m-am încheiat gresit, fii mandru ca m-am chinuit sa ma leg singur la pantofiori, chiar daca n-a iesit decat un nod. Piciorusele mele sunt inca mici, te rog frumos nu face pasii mari, ca sa pot tine si eu pasul cu tine. Nu uita ca sunt la inceput de drum. Ai rabdare cu mine. Voi invata totul, dar treptat, treptat. Nu ma grabi, nu ma condamna si nu te supara pe mine. Lumea aceasta are atatea mistere pentru mine, iar tu trebuie sa-mi fii invatator pe drumul vietii. Ochii mei sunt inca mici, nu am vazut lumea asa cum ai vazut-o tu. Te rog, lasa-ma sa aflu totul, fara sa ma pedepsesti pentru curiozitatea mea. Si nu ma limita inutil. Nu te enerva cand intreb prea mult, prea des cateodata, acelasi lucru. Eu nu cunosc lumea din jurul meu, fa-ti te rog timp si pentru mine explicandu-mi ce stii despre lumea aceasta si fa asta bucuros si plin de dragoste. Nu te teme sa-mi fixezi limite si reguli. Sigur le voi respecta daca esti consecvent în aplicarea lor. Insa daca astazi spui una si maine alta, sigur voi deveni confuz si nu voi mai iti ce este interzis si ce nu. Nu ma compara mereu cu fratii mei, cu colegii sau cu oricine altcineva. Sunt unic si niciodata nu voi fi la fel ca altii. Sigur am si eu ceva special, fa-ti doar putin timp si vei vedea si partile mele bune. Eu nu voi fi pentru multa vreme copil, lasa-ma sa-mi traiesc copilaria si sa ma bucur de ea. Nu-mi încarca programul cu tot felul de lucruri care nu sunt pentru varsta mea. Acum lasa-ma doar sa ma joc. Sufletul meu este foarte sensibil, sentimentele mele sunt foarte gingase. Nu ma face mai mic decat sunt! Fii întelegator la greselile mele si stangaciile pe care le fac mereu. Daca ma critici constant, voi deveni stingher si lipsit de încredere în fortele proprii. Poti sa-mi critici faptele, fara sa ma critici ca persoana! Respecta-mi drepturile de copil si demnitatea. Nu ma umili si nici nu folosi violenta verbala sau fizica cu mine. Din asta voi învata numai sa ma ascund de tine, sa mint si sa-mi fie frica. La un comportament pozitiv, întotdeauna voi raspunde pozitiv, deci încearca sa fii bland, iubitor si întelegator. Pastreaza-mi sufletul curat! Nu ma lasa sa vad si sa învat lucruri rele. Tu esti modelul meu. Nu ma minti, caci o sa cred ca minciuna este singura cale în viata; nu folosi forta, caci o sa cred ca forta este ceva normal în relatiile cu ceilalti; nu ma critica, caci astfel o sa învat sa condamn; nu ma respinge, caci voi crede ca nu ma doresti si as putea începe sa te urasc pentru asta. Ajuta-ma sa învat valorile morale, adevarul, cinstea, încrederea, bunatatea, iubirea. Tu stii ca eu vin de la Dumnezeu, tot ce vine de la el nu are cum sa nu fie bun. Nu ma face sa ma simt vinovat pentru ceea ce sunt si pentru ca nu sunt asa cum ai visat. Eu sunt copilul tau si tu esti parintele.
Un om l-a rugat pe un calator prin desert sa-i dea voie sa stea pe spatele camilei sale. Cererea sa a fost indeplinita. Odata urcat, omul l-a aruncat pe proprietarul camilei in nisip si a fugit. Proprietarul a strigat dupa el: "Nu sunt necajit ca mi-ai luat camila!! Mai am altele. Dar ai distrus credinta in oameni. Pe viitor, proprietarii de camile nu-i vor mai ajuta pe calatorii singuratici. Nimeni nu va mai fi lasat sa stea pe spatele camilei."
Subsemnatul, va aduc la cunostinta hotararea irevocabila de a demisiona oficial din functia de ADULT pe care o detin acum abuziv. Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta. Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta. Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma nterseze cat costa asigurarea pe anul viitor. Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-tac sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca. Vreau sa stau intins la umbra unui copac, cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-ma cu uimire de ce adultii nu fac la fel. Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame. Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam. Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la pahar. M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare. Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala(...), frati invrajbiti fara bani, ura, barfa. Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate , care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie. Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade? Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Jenica repetentul, atunci cand jucam fotbal in curtea scolii? Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece secunde. Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetiile echipajului “Sperantei”, navigand cu “Toate panzele sus” si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai. Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit! Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului Cristi si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele gradinii. Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic. Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat: “Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?”, deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL. Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic - Harap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane.Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan. Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT. Vreau sa cred in sinceritatea zambetelor, nobletea vorbelor, o lume a cuvantului dat si respectat, a dreptatii, a pacii, a viselor implinite, a imaginatiei innobilate, a ingerilor buni si a omului dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu. Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate .Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati. Eu vreau sa cresc MIC!
Într-un mic orăşel trăia o femeie cu cei doi feciori ai ei. Unul dintre feciori era negustor de umbrele iar celălalt îşi câştiga existenţa vânzând sandale. Această femeie era mai mereu tristă. Văzând‑o mereu în această stare de tristeţe, un om a întrebat‑o: - Ce te supără femeie? Ce necaz îţi chinuie sufletul? Femeia îi răspunse: - Vezi dumneata, acum plouă. Unul din feciorii mei trăieşte din vânzarea de sandale. Din cauza vremii afacerea lui are de suferit. Cum să nu fiu necăjită? Peste câteva zile soarele îşi făcu simţită prezenţa în micul orăşel dar mai puţin în inima femeii căci ea tot tristă şi abătută era. Nedumerit acum, omul o întrebă din nou: - Acum e soare, nu asta aşteptai? Feciorul tău are acum o afacere prosperă vânzând sandale, de ce eşti în continuare supărată? Femeia îi răspunse: - Ooo, vezi dumneata, celălalt fecior al meu vinde umbrele. Cine cumpără umbrele pe vremea asta însorită? Înţelegi acum de ce sunt tristă? - Sunt şi mai nedumerit acum, răspunse omul. Din câte mi‑ai vorbit despre feciorii tăi, eu înţeleg că tu ar trebui să fii mereu o mamă fericită. Când plouă, feciorul tău care vinde umbrele prosperă iar când e soare celălalt fecior al tău vinde sandale.”
„În timp ce înţeleptul este fericit şi în iad, prostul suferă şi în rai.”
Este ora somnului de amiaza. Taisia evident nu vrea sa doarma. Negociem indelung pana sa ajunga in pat. Dar victoria nu este inca a mea. Desi are ochii mici, mici, este foarte hotarata ca nu ii este somn. Atat de hotarata incat sta pe burta cu capul in maini, preventiv, ca sa nu ii cada zulufii pe perna. Incerc sa o conving sa schimbe pozitia si apeleaza la arma ei suprema... incepe sa planga.
Ma pregatesc sa ies din camera (nu de alta dar stim si eu si ea ca nu o sa rezist daca raman...) cand aud printre suspine un glascior indurerat:
- Sigul, voi o sa stati dincolo si o sa volbiti si o sa ladeti si eu o sa stau aici singula... si hohotele se intetesc.
Gata! A castigat! Ma asez pe pat langa ea. Raul de lacrimi seaca brusc, coltul gurii se ridica strengareste si doua manute se intind spre mine. Dupa ce ne dragalim putin, puiul vrea sa imi povesteasca ceva, nu de alta dar daca tace si ar inchide ochii ar adormi in 17 secunde (am cronometrat de mai multe ori). Nici gand sa ma pot impune din pozitia in care ma aflu cu copilul partial catarat pe mine, asa ca recurg si eu la ultima mea arma...
- Stii Taisia, daca ai face liniste si ai sta foarte cuminte cu ochii pe jumatate inchisi, poate ca ai putea sa vezi vreo bimbilina cum iese de sub pat. Urmeaza doua minute de dezbateri in soapta, in care stabilim ca bimbilinele sunt niste creaturi colorate si rotunde cu ochii mari si parul ca un cuib de ciori, ca ele locuiesc numai sub pat si ies de acolo numai cand este liniste desavarsita, nimic nu se misca si oamenii au ochii mai mult inchisi ... si hop! puiul trece in lumea viselor.
Dupa doua ore un vartej mic si ciufulit intra in bucatarie strigand: Le-am vazut! Le-am vazut!
Ma sperii putin dar mutrita cu gura pana la urechi ma linisteste repede. Caut totusi sa ma lamuresc ce a vazut...
Un copilas isi intreaba tatal: - Taticule, tu cat castigi pe ora la serviciu? - Cam 30 de dolari, spuse tatal. Dupa o perioada de timp, copilul intreaba: - Tata, nu poti sa-mi dai 5 dolari? Am nevoie urgenta de banii astia. Tatal se gandeste si, fara intrebari, ii da cei cinci dolari. Copilul se duce la un sertaras secret de-al lui, scoate 25 de dolari, ii pune langa cei cinci abia primiti si ii spune tatalui: - Uite aici 30 de dolari, acum poti sa stai o ora cu mine deoarece te-am platit.
Pe măsură ce înaintez în vârstă, îmi plac din ce în ce mai mult dimineţile de sâmbătă. Poate că din cauza liniştii pe care o simt atunci când mă trezesc primul, sau poate că este doar bucuria neascunsă că nu trebuie să fiu la serviciu. Oricum ar fi, primele ore ale dimineţilor de sâmbătă sunt cât se poate de plăcute.
Acum câteva săptămâni, savurând liniştit prima cafea a unei astfel de dimineţi de sâmbătă, am pornit radioul. Ceea ce a urmat a devenit una din acele lecţii pe care viaţa ţi le dă din când în când. Iată despre ce e vorba:
La radio rula o emisiune matinală interactivă, cu păreri exprimate telefonic de ascultători pe tema emisiunii, punctate din când în când de anunţuri ale crainicului prin care îi asigura pe aceştia că le stă la dispoziţie în fiecare zi a săptămânii, inclusiv în dimineţile de sâmbătă până la prânz.
La un moment dat a intrat în direct un ascultător care dorea să povestească, oricui dorea să asculte, povestea celor 1000 de bile, ceea ce mi-a captat atenţia. Avea o voce gravă, fermă, dar deosebit de calmă.
Şi iată povestea lui, spusă crainicului radio:
Se pare că eşti tare ocupat cu acest serviciu la postul de radio: să ai o emisiune zilnic, inclusiv sâmbăta dimineaţa, nu e un lucru uşor. Sunt convins că te plătesc bine dar cred că e o ruşine că te ţin departe de familie atât de mult timp. E foarte dureros că în aceste sâmbete în care ai lucrat ai pierdut primul concurs de dans al fiicei tale, primul meci de fotbal al fiului tău, şi câte altele…
Dă-mi voie să-ţi spun ceva ce pe mine m-a ajutat să-mi stabilesc şi să-mi urmăresc priorităţile.. Este povestea celor 1000 de bile.
***
Vezi tu, într-o dimineaţă de sâmbătă ca şi aceasta, m-am aşezat la masă şi am făcut puţină aritmetică:
Ø un om trăieşte în medie 75 de ani. Ştiu că unii trăiesc mai mult iar alţii mai puţin, dar media este asta -75 de ani;
Ø am înmulţit 75 cu 52 şi am obţinut 3900, adică numărul de zile de sâmbătă pe care le trăieşte în medie un om;
Ø deoarece la acel moment aveam deja 55 de ani, am socotit câte zile de sâmbătă trăisem deja, adică 55×52, adică aproape 2900 de sâmbete;
Ø am socotit apoi că dacă voi trăi 75 de ani, mi-au mai rămas aproximativ 1000 de sâmbete.
După ce am terminat cu aritmetica, am trecut prin 3 magazine de jucării şi am cumpărat 1000 de bile de sticlă, din acelea cu inserţii colorate, cu care se joacă copiii. Şi am trecut prin 3 magazine pentru că nici unul nu avea 1000 de bile. Oricum, până la urmă le-am cumpărat, le-am dus acasă şi le-am pus într-un vas mare şi transparent.
De atunci, în fiecare sâmbătă dimineaţă, am scos câte o bilă şi am aruncat-o. Am realizat că observând cum se micşorează numărul bilelor din vas am devenit tot mai concentrat pe lucrurile care contează cu adevărat în viaţă. Nimic nu te motivează şi nu te ajută mai mult în a-ţi stabili priorităţile în viaţă decât simpla imagine a timpului tău scurgându-se.
Şi acum, dă-mi voie să-ţi mai spun un singur lucru înainte de a închide şi a merge să-mi trezesc familia pentru a lua împreună micul dejun: în această dimineaţă am scos din vas ultima bilă.. Mă gândesc că dacă apuc sâmbăta următoare, sau şi pe cealaltă…pur şi simplu mi s-a dat puţin timp în plus. Şi singurul lucru pe care orice om îl va accepta, este puţin timp în plus.
Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine şi sincer, îţi doresc să ai parte de mai mult timp cu familia ta. Iar mie îmi doresc să mai fiu pe-aici şi să ne mai întâlnim pe acest post de radio.
Bună dimineaţa şi … la revedere!
*** În liniştea care a urmat ai fi putut auzi până şi căderea unui ac pe podea. Aşa cum v-am spus, această poveste a fost una dintre acele lecţii pe care ţi le dă viaţa atunci când te aştepţi mai puţin. Şi e o lecţie pe care eu am învăţat-o..
Povestea spune ca a fost odata un om, care si-a pedepsit fetita in virsta de 5 ani, pentru ca a risipit o hirtie aurie de impachetat, foarte scumpa. Omul statea rau cu banii si a devenit si mai suparat cind a vazut ca fetita a folosit hirtia respectiva ca sa decoreze o cutie si sa o puna sub bradul de Craciun. Cu toate acestea, fetita a adus tatalui ei cadoul in dimineata urmatoare spunindu-i: "Acesta este pentru tine, taticule". Tatal a fost rusinat de reactia lui furioasa de cu o zi in urma, dar supararea lui se arata din nou cind vazu ca, de fapt, cutia era goala. El i-a spus pe un ton raspicat: "Nu stiai, domnisoara, ca atunci cind dai un cadou cuiva, trebuie sa pui ceva in el?" Fetita s-a uitat in sus spre tatal sau, cu lacrimi in ochi, si a zis: "Taticule, cutia nu este goala. Am suflat in ea atitea saruturi pina cind s-a umplut." Tatal a ramas perplex. In genunchi, si-a imbratisat fetita rugand-o sa-l ierte pentru supararea lui fara rost. La scurt timp dupa aceasta, micuta a murit intr-un accident si se spune ca tatal ei a tinut acea cutie aurie langa patul sau tot restul vietii. Si, de cite ori se simtea descurajat, sau avea de infruntat situatii dificile, deschidea cutia si lua un sarut imaginar care-i dadea putere. Fiecare dintre noi primim o cutie aurie cu dragoste neconditionata si saruturi de la copiii nostri, de la familie, de la prieteni. Nu putem avea altceva mai pretios decit asta.
Intr-o zi, un tanar sarac care vindea diferite marfuri din poarta in poarta ca sa-si plateasca studiile la universitate, gasi in buzunar doar o moneda de 10 cents si-i era foame. Decise sa ceara ceva de mancare la urmatoarea casa. Dar nervii lui l-au tradat cand ii deschise usa o femeie superba. In loc sa ceara ceva de mancare, ceru un pahar cu apa.
Ea se gandi ca tanarul parea infometat, asa ca ii aduse un pahar mare cu lapte.
El il bau incet si dupa aceea intreba:
-Cat va datorez? -Nu-mi datorezi nimic, raspunse ea. - mama mea ne-a invatat ca trebuie sa fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi.. - Si el raspunse: va multumesc din suflet...!
Cand Howard Kelly pleca de la casa aceea, nu numai se simti mai usurat, dar si increderea in D-zeu si in oameni deveni mai puternica. Fusese pe punctul de a abandona studiile din cauza saraciei.
Dupa cativa ani, femeia se imbolnavi grav.
Medicii din satul ei erau ingrijorati. Dupa putin timp au trimis-o in oras. Il cautara pe Dr. Howard Kelly pentru o consultatie. Cand el auzi numele satului din care provenea pacienta, simti in ochi o lumina speciala si o senzatie placuta.
Imediat Dr. Kelly urca din holul spitalului in camera ei. Imbracat in halatul lui, doctorul intra sa o vada. Capriciile destinului, era ea, o recunoscu imediat. Se intorase in sala vizite determinat sa faca tot posibilul sa-i salveze viata. Din ziua aceea urmari cazul femeii cu cea mai mare atentie, ea fu operata pe cord deschis si se recupera foarte incet…
Dupa o lunga lupta, ea invinse boala...! Era in sfarsit sanatoasa..!
Dat fiind ca pacienta era in afara oricarui pericol, Dr. Kelly ceru biroului administrativ sa-i trimita factura cu totalul cheltuielilor, ca s-o aprobe. O recontrola si o semna. Mai mult, scrise ceva pe marginea facturii si o trimise in camera pacientei.
Factura a ajuns in camera pacientei, dar ei ii era teama sa o deschida, pentru ca stia ca ar fi lucrat pentru tot restul zilelor sale ca sa plateasca costul unei interventii atat de complicate...
In sfarsit o deschise si ceva ii atrase imediat atentia: pe marginile facturii citi aceste cuvinte...
“Platita integral acum multi ani, cu un pahar de lapte” (Semnat) Dr. Howard Kelly
Cu câţiva ani în urmă, Brian Dyson, preşedintele Coca Cola, a ţinut un discurs la o universitate despre legătura dintre muncă şi celelalte “responsabilităţi” pe care fiecare dintre noi le avem în viaţă.
“Imaginează-ţi viaţa ca pe un joc în care jonglezi cu 5 mingi în aer.
Aceste mingi sunt: munca, familia, sănătatea, prietenii şi spiritul. Trebuie să le menţii în aer.
Curând vei înţelege că munca este o minge de cauciuc, dacă o scapi va reveni înapoi. Celelalte patru mingi însă, sunt din sticlă. Dacă scapi vreuna dintre ele, se va zgâria, crăpa sau chiar sparge. Nu va mai fi niciodată la fel.
Trebuie să înţelegi aceste lucruri şi să te lupţi pentru a obţine echilibru în viaţă. Cum?
Nu-ţi subestima valoarea comparându-te cu alţii. Fiecare suntem diferiţi şi fiecare suntem speciali. Nu-ţi stabili obiectivele după ceea ce susţin alţii că este important. Doar tu poţi şti ce e mai bine pentru tine. Nu ignora lucrurile dragi ţie. Ţine de ele ca şi cum ar fi însăşi viaţa ta, pentru că fără ele viaţa este lipsită de sens. Nu lăsa viaţa să ţi se scurgă printre degete trăind fie în trecut fie pentru viitor. Doar trăind câte o zi odată vei putea trăi toate zilele vieţii tale. Nu renunţa atunci când ai ceva de oferit. Nimic nu se termină până în momentul în care te opreşti să mai încerci. Nu-ţi fie frică să admiţi că nu eşti perfect. Acesta este firicelul fragil care ne leagă unii de alţii. Nu-ţi fie frică să îţi asumi riscuri. Doar încercându-ne norocul învăţăm să fim bravi. Nu alunga dragostea afară din viaţa ta spunând că e imposibil de găsit. Cea mai rapidă modalitate de a primi dragoste este să dăruieşti; cea mai rapidă cale de a o pierde este să o ţii prea strâns; dar dându-i aripi vei reuşi să o păstrezi. Nu alerga atât de repede prin viaţă încât să uiţi nu numai pe unde ai fost ci şi încotro te îndrepţi. Nu uita! Cea mai acută dorinţă emoţională a oricărei persoane este aceea de a se simţi apreciată. Nu îţi fie frică să înveţi. Cunoaşterea este o comoară pe care întotdeauna o poţi purta cu tine cu uşurinţă. Atenţie cum îţi foloseşti timpul şi vorbele. Niciunele dintre ele nu mai pot fi recuperate.
Viaţa nu e o cursă, ci o călătorie care trebuie savurată pas cu pas. Ieri e Istorie, Mâine e Mister iar Azi e un Cadou… Bucură-te de el!”
Wow.....foarte pentru sufletul meu; un om care a stiut sa tina aceste 5 mingi foarte bine, le-a jonglat pana a contruit o afacere de renume pe intregul glob, o familie frumoasa, prieteni alaturi de sufletul lui, sanatate controlata si spirit de invingator
Daca toti am merge dupa aceste "reguli" cu siguranta omenirea s-ar schimba in bine si eu inca cred ca mai putem sa ajunge la "perfectiune", "victorie" si cate ar mai fi
Multumim pentru o lectie frumoasa care nu trebuie uitata in viata...cea de azi, am primit aceste cuvinte de mai sus ca pe un cadou
Tin sa mai scriu ceva aici, referitor la alt mesaj postat mai demult, m-a impresionat atat de mult povestea "celor o mie de bile", cea de la radio a batranelului, am si simtit cateva lacrimi pe obraz atunci cand am citit=o
De aceea eu iti multumesc pentru fiecare mesaj postat, eu si echipa E.M.M.A. O seara minunata
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
Se povesteste ca intr-o zi, un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras si a inceput sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din lume. Nu dupa mult timp, in jurul lui s-au strans o multime de oameni care ii admirau inima: era intr- adevar perfecta! Toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata…
Tanarul era foarte mandru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea. Deodata, de multime s-a apropiat un batranel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine: - Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele! Oamenii au inceput sa-si intoarca privirile spre inima batrnelului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era plina de cicatrice, si erau locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batranului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba, mai mult, din loc in loc lipseau bucati intregi, lasand sa se vada rani larg deschise, inca sangerande.
- Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa? isi sopteau uimiti oamenii. - Cred ca glumesti, spuse tanarul dupa ce a examinat atent inima batranelului. Priveste la inima mea, este perfecta! Pe cand a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere. - Da, a spus bland batranul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu a ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea: rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb, o bucata din inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima mea.
Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult, deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din inima lor… Acestea sunt ranile deschise din inima mea, pentru ca a-i iubi pe cei din jurul tau implica intotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sangereaza inca si ma dor, ele imi amintesc de dragostea pe care o am pana si pentru acesti oameni. Cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se ntoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor… Intelegi, acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a incheiat cu glas domol si zambet cald batranelul.
Tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batran, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a ntins-o cu maini tremurande. Batrnul i-a primit bucata si a pus-o in inima lui. A rupt, apoi, o bucata din inima brazdata de cicatrice si i-a intins-o tanarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.
Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batranului. Cei doi s-au imbratisat, si-au zambit si au pornit impreuna la drum.
Cat de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima intreaga in piept… O inima perfecta, dar lipsita de frumusete… Inima ta cum este? O poti imparti cu altii?