In adolescenta scriam poezii, chiar participam la un cenaclu de poezie. Le scriam pentru ca ma parasise nu stiu ce iubit si consideram ca acela e motiv de suferinta...dar de fapt nu stiam ce e adevarata suferinta....
De cand l-am intalnit pe sotul meu, acum aproape 5 ani, mi-am gasit si linistea sufleteasca, nu am mai simtit nevoia sa scriu poezii.
Acum insa, simt nevoia sa ii scriu fetitei mele...desi nu imi gasesc cuvintele
MARIA, DRAGOSTEA NOASTRA
Arde ca si pieptul meu, o lumanarica
Emanand tristetea de nesuportat,
Ai plecat fetita mea, ca o RANDUNICA
Si-ai lasat in spate, lacrimi si oftat.
Ca o floare alba, mi-ai crescut in pantec
Ca o lacramioara, ca un crin curat
Pentru noi ai fost, cel mai dulce cantec
Cele mai dulci note, ce s-au terminat...
Dac-am fi stiut ca esti darul vietii
Ce va fi luat intr-un timp prea scurt
Te-am fi sarutat in zorii diminetii
Te-am fi-mbrasisat, ti-am fi vorbit mai mult.
Unde esti tu raza limpede de soare
Unde-i adierea proaspata de vant
Unde-mi esti tu unda a apei trecatoare
Ai plecat devreme de pe-acest pamant.
Stiu ca fara tine am un gol in pantec
Am un gol in suflet, si traiesc in gol
Vreau sa ma trezesc si s-aud un scancet
Din gurita mica, glascior domol.
Merg pe strada goala, urlu de durere
DIn cosmar astept acum sa ma trezesc
Si sa simt usor, a ta mangaiere
Fetita mea micuta, din suflet te iubesc.
Stiu ca viata noastra, grea dar trecatoare
Fara tine inger, nu va ma fi la fel
Da-ne tu din cer, sfanta alinare
Si da-ne-o surioara, sau frate mititel.
Dar sa nu crezi o clipa ca noi te vom uita
Sau ca un alt copil te va inlocui
Mereu vom fi taticul si mamicuta ta
Mereu te vom purta, mereu te vom iubi.