"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
.... Pai cum sa crestem voturile daca multi din prieteni imi confirma ca nu se poate vota...ori vine confirmare fffffffff tarziu ori nu apare iconita cu votul ...
...dupa o saptamana in care am ocupat locul 1 am ajuns pe locul 5...in conditiile in care suntem atat de multi parinti de ingeri
...Cristina (Iancu) a creat insigna pentru poza de profil pe FB....daca aveti cont, ar fi bine sa o atasati...daca nu aveti cont...ar fi bine sa va faceti unul...
Stiu foarte bine ce inseamna sa ai putin timp la dispozitie ... Dar stiu la fel de bine ce crunt e sa suferi singur dupa ce-ti pierzi copilul ...sau sa ii auzi pe cei din jurul tau, spunand "Lasa ca faci altul!....Poate ca-i mai bine asa!...Nu te mai gand!i" ....
Si atunci 5 minute rupte din putinul timp liber pentru a-i ajuta pe altii care sunt sau vor fi in acea etapa crunta a durerii, unde am fost eu cand Emma mea a devenit , reprezinta un gest minimal dar care da sens pierderii Ei si care imi da putere sa merg mai departe....
Nu am pretentia ca toata lumea sa simta sau sa gandeasca asa ....desi cred cu tarie ca asta e un mod benefic si demn, de a accepta si a merge mai departe ...dar ma intristeaza si am un gust amar cand vad indiferenta, comoditatea sau mai bine zis egoismul ...mai ales a/al celor care sunt "in aceeasi barca" si STIU .....
Imi cer iertare daca suna dur dar e o realitate care trebuie recunoscuta pentru a putea fi schimbata in bine
Asa cum am scris si pe pagina anterioara: daca noi nu ne unim si nu luptam pentru drepturile noastre si ale copilasilor nostri din Ceruri...atunci cum putem sa-i acuzam pe cei din jurul nostru de insensibilitate si/sau ignoranta?!?
Multumesc tuturor celor care si-au luat acele 5 ...ba chiar mai multe minute
Sa ne dea Dumnezeu, tuturor, Puterea de a accepta ceea ce nu putem schimba, Curajul de a schimba ceea ce ne stã în putere si Intelepciunea de a face diferenta între ele!"
Offf....in ultimile zile va citesc pe toti ca nu reusiti sa votati, ca ceva e in neregula. Aflam ce se intampla si va tinem la curent Echipa E.M.M.A...
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
.........hmmmmmmm....am vrut sa votez acum 5 minute de pe calculatorul scolii (deci alt IP), de pe adresa sotului meu ( adresa de servici) si mi se spune ca adresa a mai fost folosita......... ....hmmmmmm...imposibil, as spune eu...... ........ Deci.........se intampla ceva???????????????????
Angela, mama ingerasului Calin Gabriel si a unei minuni pe Pamant, Octavian Andrei
Cred ca un alt gest care ar da greutate proiectului nostru , ar fi acela de a da "Like" (deja pe necesarul Facebook ) paginii: http://www.facebook.com/RaiffeisenComunitati?sk=wall si sa scrieti pe Wall-ul lor, un mesaj de sustinere
Eu nu pot face asta, avand prea multi ...prieteni ...
Am dat "like" si am postat apoi un mesaj de sustinere... Haideti sa ne facem cunoscuti si acolo!
Angela, la scoala (ca si la firme in general) probabil se "iese" pe internet printr-un server de proxy, si toate calculatoarele apar ca avind aceeasi adresa... Cred ca de aceea nu ai reusit. Incearca de acasa daca nu ai mai votat de pe calculatorul personal.
Cami, Mama lui Victor, nascut fara viata pe 14 dec 2007, la 40S Mamica fericita a lui Ilann, nascut pe 30 aprilie 2009
Sau poate sotul tau ti-a facut o surpriza si a votat chiar el.
Este buna ideea ta Bianca, eu am facut asta acum cateva zile, nici prin cap nu mi-a trecut sa spun si altora (ma trag eu singura de urechi ), dupa like am postat si link-ul cu emblema Votati .
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
...pai Marwa vazand mesajul tau acolo, mie mi s-a parut ideea ta buna si am si preluat-o ...nu-i nicio problema ca nu te-ai gandit...se intampla...dar de aceea e bine sa ne unim nu numai fortele ci si mintile ...ca sa ne completam si sa devenim mai puternice !
Dragelor si eu am patit la fel ... chiar incercand de pe trei calculatoare
Mi se pare tare curios cum "Plimbări în cartier (activități de mers pe jos pentru seniori)" au luat aproape 50 de voturi peste noapte , trecand de pe locul 5 pe locul 3 .......
Hmm.... Am trimis mesaj pe facebook tuturor din pagina mea inafata de cei ce stiu ca sunt de pe acest forum ...este o idee...acum poate mai strangem ceva voturi .... ....incercati si voi celelate care aveti pag de fb ....
... Se pare ca recuperam teren...fata de primul loc ne desparte 120 de voturi ..nu e fff mult... Azi am strans 5 voturi sigur de la niste prieteni i-am prins on-line si i-am pus sa voteze .... Doamne ajuta ...poate totusi castigam ....