"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Dragele mele , poate ati observat deja pe prima pagina a sit-ului (Home EMMA), anuntul despre prima conferinta care va avea ca tema de dezbatere "Conditia pacientului roman" si care va avea loc la inceputul lunii martie.
Organizatia EMMA va participa si ea la aceasta conferinta si imi doresc, ca prezenta sa acolo sa reprezinte un pas inainte, in demersurile noastre.
Pentru asta, lucrez in acest moment la o prezentare in care, printre altele doresc sa expun si doleantele Mamelor de Ingeri, vizavi de felul in care ar trebui sa decurga lucrurile, din momentul in care li se da vestea despre moartea bebelusului si pana la iesirea din spital. Ca de exemplu:
- felul in care li se da vestea ca puiului i s-au oprit bataile inimioarei sau ca se va stinge in curand (si in acest caz, efectuarea Botezului Grabnic- vedeti spusele Parintelui Achim, de la Manastirea Antim: http://www.organizatiaemma.ro/resurse/spiritualitate)
- mutarea intr-un salon in care nu se afla mamici care alapteaza
- respectul aratat fata de trupusorul copilului: nu aruncat intr-o cutie de carton ,ci spalat si infasat, asa cum se procedeaza in maternitatile din strainatate, despre care puteti citi pe: http://www.organizatiaemma.ro/suport/cadre_medicale
- incurajarea mamelor de a-si vedea/tine in brate/fotografia/ lua "Bun ramas" de la puiul sau, intr-un cadru privat, singure sau impreuna cu tatal copilului ori alta persoana apropiata.
- primirea unui certificat pe care sa fie trecut si numele mic, nu o liniuta
...si asa mai departe...
De altfel puteti scrie si alte doleante referitoare la calitatea relatiei pacient-medic: ce v-a deranjat si inca va deranjeaza dar mai ales, cum doriti sa fie in viitor si cum credeti ca se pot rezolva problemele existente!
Mesajele voastre (fara a va divulga identitatea) ar da credibilitate si greutate prezentarii, de aceea, vreau sa cred ca veti raspunde acestui apel, ajutandu-ma astfel, sa fiu o cat mai buna mesagera a voastra .
Aceasta conferinta este, dupa parerea mea, un semn bun ca lucrurile se vor schimba in bine(chiar daca nu imediat!), in sensul ca, in sfarsit, oamenii nu se mai multumesc doar sa ridice din umeri, ci incep sa se mobilizeze si sa ia atitudine!
Iar noi, chiar cred ca avem datoria de a ne alatura acestei initiative, astfel incat moartea copiilor nostri, sa capete un sens!
Rugamintea mea este sa raspundeti aici, in acest topic (nu de alta, dar sa poata fi citite si de altii ...vreun medic, poate !), cat de repede puteti, astfel incat sa am timp, sa finalizez in timp util aceasta prezentare....(si bine documentata si "bibilita", asa cum imi place mie sa fie facuta...cine lucreaza cu mine, stie )
Va multumesc, astept mesajele voastre si va doresc un sfarsit de saptamana linistit!
Cel mai probabil aceste probleme se vor rezolva dand dovada de putina ‘’Omenie’’ din partea cadrelor medicale, atat in timpul travaliului cat si dupa. Sa fim tratate omeneste, fara fraze de genul: (cand l ai facut ti a placut acum nu ai decat sa induri durerile facerii, esti tanara lasa ca faci altul, decat sa ai un copil handicapat mai bine unul mort, vezi cat de usor poti sa faci altul….) Medicii poate ar fi mai bine sa intrebe mama (chiar daca ea este daramata de durere) daca doreste sa si vada copilasul si eu stiu daca crede ca ii face bine acest lucru nu sa ia ei (medicii ) aceasta decizie, medicii cu siguranta nu stiu ce este mai bine pentru o mama. Si sunt multe multe, acum parca am mintea blocata dar nu i nimic pot reveni. Sa fim informate din timp asupra unor posibile riscuri, sa facem analize mai amanuntite precum cele de la spitalul Fundeni (ca oricum le facem pe banii nostri), despre importanta echografiilor morfologice, sa ni se vorbeasca cu blandete si atat cat este posibil in cazul in care exista unele riscuri, sau odata cu nasterea bebelusului aflam ca ar avea malformatii sau ....o boala incurabila sa ni se explice exact ce inseamna si la ce ar trebui sa ne asteptam, care sunt pasii ce trebuies urmati, nu sa fim trimise de la unul la alul fara ecplicatii. Ultima data cand am fost internata mi s a dat o foaie tipizata pe care sa o semnez, nimeni nu a vb nimic, doar mi s a spus :'' semnati aici si aici...'', am citit si m am ingrozit, scria ca am fost informata asupra procedurilor ce urmeaza a fi facute si sunt de acord, sunt de acord ca medicul sa procedeze cum crede de cuviinta in privinta mea, ca sunt de accord sa fiu filmata in timpul interventiei, ca eu cunosc eventualele riscuri si ca exista posibilitatea ca rezultatul sa nu fie cel asteptat si atunci medical nu are nici o vina. Azi I mi pare rau ca nu am facut o copie, dar eu sunt un caz fericit sa spun asa pt ca datorita jobului meu citesc fiecare bucatica de hartie pe care urmeaza sa semnez.
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
M-am tot gandit astazi, dupa citirea mesajului tau, Bia, ce as putea sa scriu, cu ce as putea sa-ti fiu de ajutor...
Dar as incepe prin a-i felicita pe aceia care vor da nastere acestei Conferinte, as felicita Oranizatia E.M.M.A pentru participarea la acest eveniment, si da, ai dreptate, noi, in calitate de parinti ai unor ingeri, ar fi frumos sa punem umar de la umar si sa incercam sa ajutam, cum de fapt facem zi de zi, aici pe Forum
Sunt convinsa, ca vom reusi sa schimbam ceva in sistemul medical, in mentalitatea omului roman in calitate de pacient, al medicului roman si a acelor romani spectatori la toate aceste pierderi, si acest ceva, pe care ne dorim sa-l schimbam, nu ar fi de ajuns la o singura categorie, trebuie sa-i implicam pe toti
Cat despre "ridicatul din umeri", multi asa au fost invatati, sau multi poate asa au crezut ca trebuie sa reactioneze, crezand ca nu au drepturi; dar este asa, suntem oameni si trebuie sa fim respectati, copiii nostri sunt sau au fost suflete, care au drepturi chiar si pentru un minut de viata....
Nu vreau sa ma revolt, nu-mi sta in fire, deci nu o voi face, vreau pur si simplu sa fiu de folos pe viitor, celor care vor trece prin asemenea pierderi precum am trecut noi...din pacate
Cum ar trebui sa se desfasoare lucrurile in aceste situatii, pe langa cele date ca exemplu de catre tine, mi-as permite sa adaug, un lucru ( care pentru mine a fost esential, a fost primul pas spre revenire si accepatare )...mamele sa dispuna de un program special, cu asistenta psihologica, o perioada suficienta de la pierderea propriului copil, chiar daca nu dispunem in clipa de fata de grupuri de psihologi specializati in asemenea traume, mi-e greu sa cred, ca nu ne-am putea "folosi" de acei psihologi generali, si ei pot fi de folos unei mame in pragul disperarii, chiar cred ca va ajuta, chiar cred ca nu va fi un sacrificiu enorm pentru unii, din momentul in care si-au luat angajamentul, in calitate de medici, sa ofere ajutor celor care au nevoie.
Stiu ca se poate daca intr-adevar se vrea, stiu ca inca exista oameni dedicati meseriei lor, stiu ca romanii sunt oameni cu suflet si nu se vor lasa cuprinsi de indiferenta sau ignoranta.
Putem ajuta, printr-un simplu gest, printr-o simpla vorba din suflet, printr-o simpla privire sau miscare, nu e un capat de lume. Ma incred in cuvintele mele si stiu ca oamenii vor raspunde "da" in cazuri de nevoie.
Cu drag, Bia
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
Buna Bia..iti multumesc inca o data ptr tot ce faci ptr noi mamele de ingeri. Ce as putea spune...ar fi ca Dr sa fie mult mai deschisi cu pacientele lor..eu am avut parte de 2 dr. unu ffff bun care a vb si mi-a explicat ceea ce s-a intamplat cu ingerasul meu David si cea din inainte care...desi nu era sigura de ceea ce se intampla cuvintele ei au fost:'' Draga trebuie sa te hotarasti..vb cu sotul ca acest copil nu are nimic bun in el'' Eu:''cum?? de ce??''Cum in Dec era bine si acum dupa 2 luni nu mai este??Vreau sa merg din nou la Cluj la Domn profesor!!'' Doctorita:''ca sa ce???nu iti pot spune ce are pana nu il scot!!'' Si aceste vb erau adresate din usa......si desi nu era ffff sigura de ce are copilul meu... vb ca si cand ar scoate o masea si poate o fi buna poate nu...vedem cand o scoatem... Si ar mai fi ceva...atunci cand la eco se vede ceva in neregula cu copilasul eu nu cred ca ar indicat sa fim tratate ca niste ''cobai''..toata lumea se aduna si isi dau cu presupusul ca si cand tu nu ai fi acolo..parca ar si niste diapozitive pe care le analizeaza....ar fi bina sa studieze problema si apoi sa vb Dr intr-un cadru privat cu pacienta..sa fim tratati ca oameni .. Inca o data Bia iti multumesc ca datorita tie am invatat sa merg mai departe si sa i ajut pe cei din jurul meu sa acepte aceasta drama desi eu uneori ..dar Iti trimit mii de multumiri si Loredana
Buna scumpa mamica luptatoare si neobosita ,Bianca!! AS mai adauga si eu sau as intari cele spuse mai sus..Doresc mai mult respect pentru pacienti !!Suntem oameni,femei,viitoare mame(eu nu o sa mai devin niciodata dar m-as bucura sa aiba parte alte paciente de asemenea tratament). Daca nu v-ati primit onorariul ,nu conteaza,tratati-l la fel ..O sa-l primiti nici o grija!! Daca nu va dati interesul pentru noi,pentru copii nostrii,nu mai aveti peste 20 de ani pe cine sa tratati,daca neglijenta voastra ii omoara pe copii nostrii sau ii schilodesc,cine sa mai dea nastere in viitor altor generatii?!! Fiti constienti ca ati venit pe pamant dar nu sunteti nemuritori ,unde va veti duce si cum veti raspunde pentru faptele voastre numai Dumnezeu stie!!Dar intr-un fel sau altul totul se plateste !! Suntem semenii vostrii ,daca calitatea de doctori ,dorinta de a ajuta nu va mai este pe plac ,v-ati plictisit de ce faceti,nu mai aveti chef,Lasati-ii pe altii ,plecati,sau luati-va un pic de concediu si intrebati-va de ce ati ales meseria asta!! Iubiti Viata,daca nu voi care ajutati la inceperea ei nu aveti pasiune interes si profesionalism si respect atunci ceilalti doctori din alte domenii pentru ce si-ar da interesul?! Gresiti ,recunoasteti-va greselile!!Sau macar aratati compasiune pentru asta,sanctionati-va colegii care au gresit ,macar cu o mustrare,cu o sanctiune ,sau chiar cu retragerea licentei ,in cazul unei neglijente crase sau prostii!!Nu radeti si-i bateti colegiali pe umeri ,si le acoperiti porcariile,atunci veti fi partasi la greselile lor!! Schimbati-va atitudinea,informati familia despre starea mamei ,si mai ales a bebelusului ,concreta si adevarata ,nu le ascundeti date ,ca apoi sa aiba un soc cand ,se va intampla cei mai rau !! Poate ei in acel moment va pot da solutii,prin cunostinte ,si alte relatii ,copilul respectiv ar fi investigat mai bine si ar pleca mai departe!! Da ,sa se faca o rezerva de doua paturi ,undeva ...poate pe etajul unde sunt saloane de operatii ginecologice,nu neaparat nasteri,in care mama indurerata nu are contact cu celelalte mamici fericite!! Si consolati-o ,pentru numele lui Dumnezeu ,majoritatea de acolo sunteti femei ,ar trebui sa le intelegeti si sa le compatimiti nu sa va fie indiferent,puteti fii oricand in locul lor!! Lasati parintii sa-si ia la revedre de la micutul lor ingeras,si chiar convingeti-i ca e bine asa ,poate un psiholog,iar daca nu sunt fonduri sa se faca cu studenti la psihologie,ca un fel de practica,nu ii platiti ,iar ei capata experienta..Oricum nu e atat de greu sa consiliezi niste parinti indurerati ,daca o faci din suflet!!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Ce subiect bun ne-ai adus in vedere Bianca draga ….Doleantele mamelor de ingeri . Daca stau si ma gandesc bine….ar fi trebuit sa fie scrise deja cateva pagini la acest subiect. Dar inca nu sunt raspunsuri prea multe doar pentru ca inca mamicile se mai gandesc ce sa scrie si cum sa scrie si sunt convinsa ca vor raspunde cat mai multe mamici , pentru ca tu sa duci mai departe cererile si doleantele noastre. Binenteles ca si eu am doleantele mele, si chiar daca ele coincid cu cele spuse de alte mamici, le repet si eu din nou:
Este mareeeeeee nevoie de suport psihologic pentru mame , nu numai in momentul imediat nasterii si pierderii copilasului ci si in timpul perioadei de graviditate, mai ales in cazurile in care se descopera ca bebelusul are o problema de sanatate. Da….stiu, s-a mai spus si asta, dar TREBUIE ca femeile lauze care si-au pierdut copilasul sa stea in saloane separate, sa nu fie in saloane nici macar cu femei insarcinate. Din pacate eu dupa nastere am stat in salon cu fata care era in luna a – 9- a, si care toata ziua fugea la tigare si apoi imi spunea sa nu mai plang, ca e degeaba… Poate ca in acest moment nu imi mai aduc aminte si de alte cereri dar……fetelor nu ezitati ca dupa ce cititi acest subiect sa si raspundeti….chiar daca va repetati Precis una din noi o sa-si aminteasca si alte doleante…pentru ca lista de fapt e una lunga….. Cum imi aduc aminte o sa intru din nou sa va scriu. Va imbratisez in lumina, iubire si armonie!!!!! Cu mare drag , Steluta
Poate este corect sau nu ceea ce fac, daca este gresit se poate sterge acest mesaj fara nici o suparare, avand in vedere ca timpul trece foarte repede si martie ne bate la usa m am gandit sa ‘’ iau la mana’’ povestile mamicilor sis a incer sa adun cat mai multe doleate sau….trairi ale lor de dinainte de nastere, in impul si dupa, nu voi scrie numele nici unei mamici. ‘’ in sala de travaliu unde inimioarele bebelusilor se auzeau asa de puternic...iar inimioara fetitei mele se oprise pentru totdeauna....., dupa nastere unde am stat intr-un salon plin de mamici cu fetite pe care le strangeau la piept iar eu imi strangeam geanta in brate ca sa strang si eu ceva..... Cand a vazut-o, doctorita mi-a spus ca are sindrom Down, probabil credea ca moartea unui copil bolnav e mai usor de suportat decat a unuia sanatos. Asa a crezut ea ca-mi face durerea mai usor de suportat.’’
‚’’ De vina a fost placenta, circulatia singelui care nu se facea suficient de bine in ultimele saptamini. Mi-a fost ciuda pe sistemul medical, ca aici nu se prevede nici un control in ultima luna daca totul decurge bine, si poate ca la o ecografie ar fi observat cu doua saptamini inainte ca undeva e o problema.’’
''cred ca puiul meu a venit atunci si si-a luat ramas bun de la mine...eu, mama care nu am putut sa fiu langa el in acele momente...va fi regretul vietii mele!!!!’’
''Doctorul a facut o greseala la nastere, deoarece copilul venea cu picioarele inainte, a intors copilul cu mana in uter, l-a strans prea tare de cap, copilul a facut hemoragie la creier si a murit dupa cateva ore. Acel doctor care a omorat in continuare si copii si mame, a spus senin : altele imi dau bani sa le scap de copii si eu te-am scapat pe gratis. Ar trebui sa-mi multumesti. Ca de copii o sa tot ai parte de acum incolo.''
''Cand mi-a spus moasa: nu mai rasufla, gata, a murit! am crezut ca mor si eu, iar eu vroiam sa imi zdruncin fetita sa isi revina, vroiam sa o iau in brate, iar ei... nu m-au lasat nici macar sa o mai privesc. Dupa 5 ore umblam prin sectie si ma rugam de toata lumea sa ma duca sa imi mai vad fetita. Nimeni nu a vrut. Sotul meu nu a vazut-o niciodata. ''
''Mi-am văzut copilul, ieşind fără suflare, i-am văzut mănuţele, picioruşele, părul negru..mic, fără ca eu să am puterea necesară să fac ceva pentru el.L-au luat, i-au făcut necropsia şi i-au dat numele Avorton.''
''Imi spune dr :Hai ca in cateva ore scapi.Ma bucur si intreb de bebe ,iar imi raspunde:Nu ti s-a spus? Copilul e MORT!O privesc disperata...Nu se poate,e o greseala, nu e aparatul bun...Pur si simplu NU SE POATE!!!!Iar ea continua linistita:Acum nu mai ai ce face,tebuie sa-l nasti chiar daca e mort... Nu m-au lasat sa-l vad o secunda,mi-au zis ca si asa sufar destul''
''MI S-A SPUS NE PARE RAU..SI APOI STAI LINISTITA AI SA FACI ALTUL..SEC DE PARCA AM CUMPARAT UN OU SI S-A SPART SI VOI LUA ALTUL...''
''Dna dr. neonatolog care il supraveghea , ne-a chemat in birou sa ne explice starea de sanatate a copilului nostru. ''In urma traumelor suferite in timpul travaliului, daca printr-o minune va trai, copilasul vostru nu isi va misca decat ochii, niciodata probabil nu va sti ca sunteti mamica si taticul lui. Asa ca hai sa-l botezam si apoi rugati-l pe Dumnezeu sa-i curme suferinta.'' Si sunt multe multe dar sufletul meu este mult prea daramat acum
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Da doleantele mamelor dar sunt sigura ca si taticii ar avea si ei unele, poate ca si ei doresc sa si vada copilasii, poate ca si ei vor sa si ia ramas bun, Toate se repeat, toate vrem aceleasi simple lucruri, ma voi repeat dar asta am inteles dup a ce am recitit multe din povestile noastre, si din nou sufletul mi s a rupt in bucatele. - DORIM SA NI SE ARATE COPILASII - SA FIM LASATE SA NE LUAM RAMAS BUN IMPREUNA CU PARTENERII NOSTRI - DORIM CA VESTILE SA NE FIE DATE CU BLANDETE< PROFESIONIST - DORIM CONSILIERE PSIHOLOGICA DIN MOMENTUL AFLARII TRISTEI VESTI - DORIM UN NUME PE CERTIFICATUL DE NASTERE - DORIM CA PUIUTUL MIC CE A FACUT PARTE DIN NOI INDIFERENT PENTRU CE PERIOADA DE TIMP SA FIE RECUNOSCUT CA PERSOANA NU CA ‘’AVORTON’’
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Marwana draga , am recunoscut (si) cuvintele mele... de ce s-as supara cineva ?... Sint cuvinte pe care le-am scris aici, tocmai pentru a impartasi din trista noastra experienta, in speranta ca poate fi de folos cuiva.
Mesajul tau m-a incurajat chiar sa scriu si eu la acest topic. S-a cam spus ce e mai important, dorintele cele mai importante pe care le pot avea parintii in situatia noastra. Sint lucruri pe care le-am inteles in timp, atunci pe moment starea de soc te amorteste si nu ai timp sa realizezi ce sa intimpla, si sa alegi ce e mai bine pentru tine, pentru copilul tau... Tocmai de aceea personalul medical are un rol esential. Modul in care comunica vestea, sprijinul acordat parintilor, tot ce se intimpla in perioada de spitalizare ... sunt foarte importante. Acum, dupa timpul care a trecut, dupa tot ce am citit si invatat unii de la altii, putem spune ce ne-a ajutat, ce ne-a suparat mai tare, ce ne-a lipsit in momentele acelea...
Ce-as mai avea eu de adaugat e DREPTUL LA INFORMATIE. E foarte important sa se explice cu rabdare si tact ce s-a intimplat (atunci cind se stie... uneori pur si simplu nu se gasesc explicatii medicale). Mamei trebuie sa i se explice ce va urma, sa fie pregatita pentru nastere atunci cind decesul are loc inainte de nastere. Exista situatia parintilor ai caror copii sint inca in viata, insa diagnosticul nu le da nici o sansa si trebuie luata o decizie. Trebuie sa fie informati cu privire la toate posibilitatile, la gravitatea bolii... Tot legat de acest "drept de a fi informat" as mentiona dreptul de a cere sa se faca autopsia(daca parintii doresc bineinteles). E o decizie dureroasa, insa in unele cazuri poate aduce raspunsuri cu privire la ce s-a intimplat. Aceste explicatii pot ajuta in procesul de vindecare, ne pot face sa intelegem... si pot fi utile pentru o eventuala sarcina ulterioara.
Cami, Mama lui Victor, nascut fara viata pe 14 dec 2007, la 40S Mamica fericita a lui Ilann, nascut pe 30 aprilie 2009
Si eu sunt prezenta! In primul rand sa felicit echipa EMMA si in special pe Bianca pentru atentia care ne-o acorda si daruirea ei. Nu este un lucru usor, de aici si marea mea admiratie pentru tot efortul depus. Marea mea nemultumire ramane: lipsa totala de profesionalism la unii medici. Vestea pe care trebuie sa o dai parintilor, ca si-au pierdut copilul sau ca l-au diagnosticat cu o problema de sanatate grava, trebuie data cu blandete. Daca nu sunt capabili medicii de asa ceva, atunci, cu siguranta, psihologii ar fi solutia. Existenta psihologilor in maternitati Apoi, sa existe saloane separate pentru lauzele care nu au sansa de a-si tine nou-nascutii in brate. Iar in final, sa fie indrumate spre a spune o rugaciune la capul copilului lor. Este regretul meu cel mai mare... nimeni nu mi-a spus sa fac o cruce, sa zic Tatal Nostru la capataiul copilului meu Personalul medical trebuie sa fie instruit in acest sens. Trebuie sa stie ce anume au de facut in momentele in care copii nostri devin Ingerasi.
Umanizarea personalului medical in relatia cu pacientii (mamele) si cu familia.
Sa nu mai profeseze actul medical ca si cand noi am fi absente, ignorante sau, mai rau, cobai.
Delimitarea si tratarea in consecinta a unui avort (la cerere) fata de o sarcina pierduta. Confuzia asta nu face decat rau.
Saloane separate de la inceput. (am fost mutata intr-un alt salon dupa ce statusem vreo trei zile printre mamici cu burta mare; mutarea mea ulterioara a fost ca si cand m-ar fi... degradat)
Dreptul apartinatorilor (ce cuvant complicat pt limba romana) sa fie alaturi de mama si/sau de copilas cat mai mult posibil.
Sa nu fie despartiti in graba, pt ca , daca personalul medical nu poate alina asta, atunci cu siguranta familia este singura care poate sa se sustina reciproc.
Atentia, atentia catre noi, catre semnalele de alarma pe care le tragem, caci de multe ori ajungem sa fim considerate obsedate, paranoice.
As vrea sa ne priveasca in ochi.
Eu stiu ca ei trebuie sa indeplineasca un act medical si ca nu trebuie sa se implice (asa cum vedem prin filme), dar ajungem sa fim identificate prin "avortul de la salonul 13", "cezariana de la 11" ...
Mi se pare simplu, cred ca e insa greu de schimbat mentalitati.
La toate cele de mai sus, adaug si eu ceva: nimeni nu are dreptul sa te sedeze pur si simplu fara permisiunea ta. Inainte sa-l pierd pe Luca au venit si mi-au facut o injectie cu jumatate de ora inainte. Dupa ce Vlad mi-a dat cumplita veste, am urlat 10 minute apoi s-a taiat filmul. Am adormit instantaneu timp de 7 ore. Cand m-am trezit a fost cumplit, eram atat de naucita incat il imploram pe Dumnezeu sa nu mi-l ia, sa mi-l lase in viata chiar daca nu-si va misca decat ochisorii. I-au trebuit lui Vlad cateva zeci de minute sa-mi explice iarasi ca Luca nu mai este cu noi, ca este sus la Doamne Doamne.Mi-au rapit ultimele clipe cu fiul meu, mi-au rapit singura sansa de a-i simti caldura trupului mic. Cat a fost in viata nu l-am tinut deloc pt ca era conectat la aparat.
Alina, mamica lui Luca - Ingerul sufletului meu din cer si a Marutei -aici pa pamant.
Revin la topicul asta, AVEM DREPTUL LA INFORMARE, dar nu suntem informate, o mamica scrie:
''si mi-a mai spus ceva asistenta respectiva,mi-a spus ca e primul copil cu valva de inalta presiune ,la acea varsta ,a fost o premiera,un experiment,pentru ca a vazut cat de bine arata la gradul de hidrocefalie care-l are si nu a vrut sa riste!! M-am simtit tradata,umilita ,pentru ca nu mi s-a spus nimic ,acum era o reusita..dar daca nu reusea nu trebuia sa stiu si eu ?Oricum as fi acceptat pentru ca era unica ei sansa ,dar as fi dorit sa-mi spuna sa-mi explice,sa-mi arate... ''
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
........cineva scria aici ca s-ar putea scrie pagini......carti poate pe acest subiect...dar toate in zadar daca nu vor fi macar citite(daca nu si intelese) de cei in masura sa faca suferinta parintilor de ingeri cu un gram mai usoara............ ................asadar................................................. 1. dati-ne sansa de a ne tine puii in brate...cu viata sau ingerasi....sunt AI NOSTRI 2. dati sansa unui copil care da semne ca se stinge sa primeasca botezul grabnic....e atat de simplu si atat de la indemana oricui....dar faceti asta pentru parintii care se vor putea ruga sfant pentru ingerii lor 3. dati-ne o imbratisare in locul cuvintelor atat de greu de gasit 4. dati-ne puterea de a merge mai departe....priviti-ne in ochi, explicati-ne ce s-a intamplat....nu ne lasati sa ne simtim "altfel" intr-un mod atat de dureros si nu ne lasati sa cautam la nesfarsit raspunsuri.....uneori ele exista, pot fi chiar la personalul medical,dar poate fi nevoie de curaj si demnitate ca sa poti spune lucrurilor pe nume ( ca o paranteza, noi cand am prins putere la 6 saptamani dupa ce l-am pierdut pe Calin sa intrebam ce s-a intamplat de fapt, am fost intrebati "vreti sa dati medicul in judecata?"....si apoi am inteles ca nu vom primi niciun raspuns,desi nu......nu vroiam sa dam medicul in judecata.....vroiam SA STIM.....doar atat)
........am sa revin............
Angela, mama a doua minuni, una in Cer si una pe Pamant
Angela, mama ingerasului Calin Gabriel si a unei minuni pe Pamant, Octavian Andrei
Aduc acest topic un picut ami in fata, poate ca mai sunt mamici care vor scrie ceva. Dragele mele nu va ganditi ca repetati ce s a scris deja, asta cred ca este cel mai putin important. Hai curaj! Va pe toate
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Posibil sa ma repet cumva ( insa nu asta e important, cum spunea Marwana )
Eu ca mama, mama de inger daca as fi in fata unui medic, si anume cel care a asistat la evolutia sarcinii mele, cel care a fost prezent in sala de nasteri, as incepe un dialog, in primul rand de la om la om, apoi de pacient la medic, de la mama la tata.....
Si i-as spune cu toata sinceritatea exact ce mi-as dori sa mi se ofere in astfel de situatii, e o simpla inchipuire si atat ( caci de fapt in realitate, daca treci prin asa ceva nu iti mai sta gandul la asemenea lucruri )
1. Oferiti-mi sprijin psihologic pe parcursul sarcinii si dupa ( sunt femei care sufera niste transformari incredibile pe timpul sarcinii, schimbari de comportament s.a.m.d ). 2. Copilul meu nu are viata, ajutati-ma sa inteleg ce s-a intamplat dati-mi un raspuns, il merit, oferiti-mi tratament in cazul in care am nevoie ( insa nu sedare, precum spunea Alina Ene ). 3. Este esential, pentru mine,in calitate de mama, sa-mi vad copilul, chiar si fara viata, dreptul meu parintesc, e decizia mea ce vreau sa fac mai departe cu trupusorul lui. 4. Nu ma codamnati, nici pe mine si nici pe el, aveti putina rabdare cu sufletele care sufera. Sunteti medici si atunci cand v-ati ales meseria stiati foarte bine la ce va inhamati,e resposabilitatea voastra sa a ingrijiti atat timp cat viata mea este in mainile dvs, atat timp cat sunt acolo....oferiti-mi o vorba buna, nu ma parasiti pe un pat nenorocit ca si cum as suferi de o simpla raceala, care o sa treaca. 5. In cazul in care gandul ca imi voi vedea propriul copil fara viata ma sperie, ma cutremura, voi, medicilor, convingeti-ma ce este bine sa-l vad, sa-l simt, sa-l mangai, sa-i soptesc cateva cuvintele la ureche sau sa-i cant un cantec de leagan. Este copilul meu, aceste minutele, vor ramane singurele mele amintiri cu el. Nu aveti niciun drept sa ma refuzati. 6.Vreau sa-i fac o poza, sa o am inramata, sa-l vad zi de zi si sa-l simt mereu langa mine, am aparatul meu, nu-l voi folosi pe al dvs, va rog, duceti-ma la el. 7. Vreau un botez, chiar daca puiul meu este fara viata, puneti-mi la dispozitie capela spitalului si preotul, pentru a ii spune macar Tatal Nostru si pentru a ii face Sfanta Cruce, e un suflet nevinovat, care e adevarat nu a fost crestinat, pentru ca nu s-a putut, insa nu a pacatuit cu nimic, are drept la botez. 8. Imi doresc copilul acasa, sa-l pot plange, sa pot sa fiu langa el pana in acea ultima secunda cand va ajunge in pamanat...e al meu, il vreau. 9. Nu obligati, mamele deja absolut disperate sa semneze acte pentru abandonarea copilului fara viata in spitale, sau incinerarea acestuia ( convingeti-o sa-l ia acasa pentru inmormantare ) sau oferiti-i un loc unde sa-l lase, un mormant decent in gradina spitalului. 10.Nu va bateti joc de aceste mame, de acesti parinti, deja durerea este enorma, macar voi, cei care sunteti fizic langa ei, dati-le o mana de ajutor, de sprijin emotional, de blandete, de omenie si de respect pentru semenii vostri.
Suntem oameni cu totii, copiii nostri au avut viata in noi, sunt suflete nevinovate, nu va dati batuti,faceti tot ce puteti pana in ultima clipa, daruiti-va lor,gasiti solutii pentru a-i salva ( in cazul in care s-au nascut cu viata ), ganditi-va ca si voi poate sunteti parinti, ganditi-va ca si pe voi v-ar putea durea la fel de mult, caci toti parintii simt la fel, e acelasi sentiment, nu alimentati frustarea si sentimentul de vinovatie, nu atingeti ranile care sangereaza, nu trantiti usi doar pentru ca nu aveti chef de explicatii sau sunt prea obositi, masurati-va cuvintele inainte de a le pronunta, ganditi-va de doua ori inainte de a vorbi, oferiti o imbratisare, chiar si unui strain, va va raspunde cu acelasi lucru.....si stiti de ce ati face sau nu toate acestea ( NU TREBUIE FACUTE..............TREBUIE FACUTE ), pentru suntem egali, nu exista nicio diferenta intre noi si voi
Am incredere ca ceva se va schimba, am incredere ca ma exista medici, vreau sa cred ca aceia care deja au trecut prin aceste greseli, nu le vor repeta si isi vor da toata silinta.
Cu drag, Bia ( mii de scuze in cazul in care am repetat unele lucruri, de data asta le-am spus cu vorbele mele )
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......