"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Pe 19 septembrie a implinit 3 ani...ca luna urmatoare,pe 12 octombrie 2007,sa moara de laringita! Spun laringita,anno 2007! Ramane in urma un frate geaman si doi parinti sfartecati de durere! Moare dupa ce petrece aprox.2,5 h in Spitalul Judetean Baia Mare. Spun 2,5 h! Hai! 1,5 h! Timp in care se castiga/pierd razboaie...timp in care se prabusesc imperii! dragii mei! Toate astea pentru ca copilul este trimis la sectia pediatrie in loc sa fie intubat la sectia Reanimare! Toate astea pentru ca medicul de garda doarme.Doarme in papucii statului! Pentru ca medicul de garda consulta pacientul in mod "remote",adica de la distanta,fara sa il consulte/vada personal--ceea ce conform Regulamentului Privind Organizarea si Functionarea Colegiilor Medicilor si Farmacistilor,Precum si Indatoririle Etice ale Personalului Medical si Farmaceutic(18 iunie 1970-valabil si astazi):"Art. 28 – Medicul poate recomanda, prescrie sau aplica mijloace de investigatie si terapeutice numai dupa efectuarea examenului medical prealabil. Fac exceptie cazurile de urgenta sau de forta majora (imbolnaviri pe vapor, avion etc.) cind se vor putea da indicatii terapeutice prin telegrame, radio etc.."...deci este ilegal(sau imoral?).Medicul de garda de la Urgenta Pediatrie se afla la somn la fel ca cel de la etajul 11.Coplilul meu moare,pentru ca sotia trebuie sa strige dupa medicul de garda sa vina in sfarsit sa vada copilul care deja incepe sa-si piarda cunostinta. Concluzia anchetei interne a spitalului judetean si a colegiului medicilor este ca nimeni nu e vinovat,toata lumea si-a facut datoria. Mentionez ca nici eu nici sotia nu am fost de fatza la audierea(?) medicului in culpa.Nu am primit niciun document prin care sa ni se aduca la cunostintza dovezile conform careia hotararea este luata. Am reclamat la Colegiul National Pentru Combaterea Discriminarii(CNCD) faptul ca nu am fost lasat sa stau cu fiul meu in spital pana la sosirea mamei.In Romania tatii nu au voie sa se interneze cu copiii doar in cazul in care mama este plecata din tara sau este bolnava! Explicatia Medicului Sef este ca nu erau paturi suficiente,de parca vroiam sa ramana acolo pentru ca as fi fost un homeless,sau vroiam sa ma uit la televizor!Consider ca acea jumatate de ora in care copilul meu a ramas pe mana asistentei de la Urgenta Pediatrie a fost decisiva,timp in care daca as fi fost langa el,simpla mea prezenta(si nu numai) ar fi schimbat cursul istoriei. Ce-a urmat? O stiu doar cei cu gemeni! Cand ii vezi crescand impreuna,jucandu-se impreuna,caca-pisu impreuna(scuze de expresie!)...adica inseparabili si la propriu si la figurat,ramai cu unul,care te intreaba:"Unde-i Rudi?"...si in prima saptamana plangi.In loc sa-i raspunzi.A 2-a saptamana iar plangi.A 3-a saptamana deja trebuie sa-i spui ceva,ca devii ridicol! Si ii spunem ca e "acolo sus,langa ingerasi,alaturi de Iisus..seara...cand se vad stelele pe cer se uita la tine"... si il vezi facandu-i cu mana,crezand ca intradevar alea 2 stele albe pe cerul negru sunt ochii lui care se uita la el...ii trimite pupici si te intreaba:"Cand vine inapoi?" Si in clipa aia simti cum pamantul se despica sub tine...inima ti se rupe in doua...iti vine sa urlii de durere! Si el te intreaba,vazandu-ti ochii inlacrimati:"Te dor ochii?De aia plangi?"... Pierderea unui copil e cel mai mare chin pe care un om il poate indura/sau nu.Pierderea parintilor,a fratilor e o nimica toata pe langa pierderea unui copil.Pentru asta am sa lupt cu medicii pana pot.Pana cei vinovati vor fi...nu bagati la puscarie.Nu asta e deviza noastra.Ci macar sa sufere intr-un fel sau altul MACAR jumate cat suferim noi. Poate ziceti ca totusi,a ramas unul in viata,putem fi bucurosi! Ey bine,pentru noi,parinti de gemeni,cei 2 erau unul singur. Sunt barbat.Nu vreau sa devin patetic.Consider ca durerea materna este mult mai profunda decat cea paterna!Dar ca sa-l aduc inapoi,as muri in orice clipa.O singura rugaciune am avut in viata.Ca copilul/copiii mei sa ma inmormanteze pe mine,nu eu pe ei.Nu pentru ca sa nu sufar eu.Ci pentru ca asa e normal...inca nu s-a terminat ciclul vietii.Inca mai sper...
Foarte trist , ma apuca plansul din nou cand vad ca inca un copilas e dus la ingerasi din cauza unor medici incompetenti ,neglijenti nici nu stiu cum sa-i calific. Una si buna stiu ,ca eu i-am dat in judecata , si spun in judecata nu la colegiul medicilor , pentru ca e prea putin sanctionarea data de colegiul medicilor, acesti "oameni" trebuie sa stea timp indelungat inchisi departe de lume. Fetita noastra Larisa a murit in septicemie dupa o interventie chirurgicala si acum am depus o pligere penala la Procuratura din Cluj , pentru ca acolo s-a intamplat si n-am de gand sa ma opresc acolo daca nu mi se face dreptate.
Sa va dea Dumnezeu putere sa puteti suporta aceasta durere.
Eram in masina cand am aflat vestea...am trecut pe rosu in linie,pana la spital!Am simtit cum parca cerul se prabuseste peste mine.Eram mai devastat de durere,am facut mai greu fatza decat sotia...si o admir.Consider in continuare ca durerea materna e mult mai profunda,dar in scimb si instinctul de supravietuire a lor e net superior!In astfel de conditii,cel putin. Am incercat sa fim tari,am avut si ajutorul prietenilor,care practic ne-au inmormantat copilul,nu noi.Noi am fost doar simpli privitori,neputinciosi. E cumplit...inca nici acum nu-mi vine sa cred ca am trecut printr-o asemenea experienta.Ma intreb cu ce-am gresit?!De ce eu/noi?!De ce el,la varsta asta frageda?! Ma uit invidios la parintii cu 2 copiii aflati la plimbare...ii urasc un pic(sper sa fie doar instinctual!)...nu-mi vine sa mai fac altul ca am senzatia ca il inlocuiesc pe Rudi...plang...si parca in loc sa treaca durerea se amplifica...in loc sa fie mai usor cu timpul...devine din ce in ce mai greu...ne lipseste tot mai mult!...
...in mod normal, saluti pe cineva cu "Buna ...": Buna dimineata, buna ziua, buna seara...si as vrea sa pot gasi un cuvant, o expresie cu care sa-i pot intampina pe toti cei care ajung pe acest site, pe acest Forum, fiind...parinti de ingeri.....Dar nu stiu ce sa spun....nici macar eu, care am trecut prin asa ceva....Daca v-as fi alaturi, v-as imbratisa.... mult timp, fara sa spun ceva..... Este cumplit...este o durere atat de crancena incat, chiar nu stiu cum putem sa o ducem.... La fiecare poveste pe care o citesc aici, ma cutremur cand imi dau seama cata durere exista...
Esti primul tatic de inger care scrie aici....si ai scris exact asa cum cred ca ar scrie orice tatic de inger: cu mult mai multa sensibilitate decat se vede, de obicei, din afara...si afirm asta cu recunostinta, pentru ca sper sa faci curaj si altor tatici de ingeri care sufera la fel de mult...dar in tacere...Nu mi s-a parut deloc patetic si,intr-o asemenea situatie, nimeni nu are dreptul sa considere patetica, exprimarea unei astfel de dureri.....Iar cei care totusi gandesc asa....sunt niste oameni atat de mici la suflet, incat nici nu merita bagati in seama....
Ciclul vietii inca nu s-a terminat desi...atunci cand iti pierzi copilul, exact asta e ceea ce simti....si Doamne cat de greu este, sa recastigi increderea ca vor mai fi iar zile in care vom zambi din nou....pentu ca ele vor veni...chiar daca zambetul nu va mai fi niciodata la fel ca inainte....
Imi pare tare, tare rau de pierderea voastra...Stiu ca nici un cuvant nu va alina dar sunt alaturi de voi cu tot sufletul, asa cum cred ca sunt toti parintii de ingeri: mame si tati, alaturi unii de ceilalti....Si ori de cate ori, veti simti nevoia sa refulati durerea si dorul, veniti amandoi aici, unde veti fi cu siguranta intelesi, respectati si unde veti simti ca povara va va fi mai usoara, daca o veti imparti cu cei de aici....Pentru ca acest Forum asta face: ne uneste si ne ajuta sa ne ducem crucile impreuna, povara durerii devenind poate doar cu un gram mai usoara...dar va fi macar un pic mai usor de dus...
Va imbratisez si va doresc sa va dea Dumnezeu multa putere la amandoi, sa puteti accepta si suporta pierderea baietelului vostru drag, Rudi. Doamne Ajuta!
Cita durere. Si cita nedreptate!!! Inca un ingeras care isi ia zborul lasind in urma suflete zdrobite! Si din nou datorita neglijentei unor medici... Cu totii ne punem aceleasi intrebari, acelasi "DE CE?!" Cred ca trebuie sa fie si mai dureros sa pierzi un copil la citiva anisori, cind l-ai vazut crescind si ai atitea amintiri...
Draga taticule, e un mare pas inainte faptul ca ai reusit sa "pui pe hirtie" povestea lui Rudi. Nu esti patetic, esti de admirat pentru ca nu e deloc usor sa iti deschizi sufletul si sa exprimi in cuvinte ceea ce simti... pe noi toate ne-a ajutat, si aici pe forum am inteles ca toate aceste sentimente sint normale... mai intii negarea,apoi furia, invidia fata de cei din jurul nostru care se bucura de copii lor, teama de a da viata din nou...
Deschisesem mai devreme un topic despre diferentele dintre mame si tati in fata durerii, tocmai pentru a sublinia ca desi ne exprimam in mod diferit, durerea pierderii unui copil o au ambii parinti. E insa foarte importanta comunicarea, acceptarea acestor diferente, si sa va sprijiniti unul pe altul. Trebuie sa fiti puternici pentru baietelul vostru...
E bine ca ati decis sa luptati impotriva celor care nu si-au facut datoria, si sper sa aveti puterea de a merge pina la capat. Chiar daca pe Rudi nimeni si nimic nu il poate aduce inapoi, asta va va ajuta probil sa va regasiti linistea, atit cit se poate, si poate veti reusi sa schimbati ceva...
Te imbratisez cu drag, si sa va dea Dumnezeu putere si liniste in suflete! Cami.
Cami, Mama lui Victor, nascut fara viata pe 14 dec 2007, la 40S Mamica fericita a lui Ilann, nascut pe 30 aprilie 2009
Doamne cata durere,nu o pot descrie in cuvinte.Imi pare tare rau pentru voi,pentru ingerasul vostru.Este strigator la cer,ce se intampla in spitalele din Romania.Inca un copil plecat de langa parintii lui,din vina medicilor.Va doresc din suflet sa aveti puterea sa mergeti mai departe,desii este foatre greu.Aici gasiti intelegere ,nu sunte-ti condamnati ca va plangeti puiutul,nu sunteti penibili ca vorbiti despre el. Plangeti de cate ori va este dor.....scrieti de cate ori va simtiti sufletul incarcat....noi...parintii de ingeri va suntem alaturi de cate ori aveti nevoie..... Va imbratisez cu caldura si sunt alaturi de voi cu sufletul.Adriana
Adriana,mamica de inger Cosmin si de pui mic,Cristian-Florin
@ Bianca: sarut mana! asa e,am omis sa salut scuze!
In primele zile-saptamani ne gandeam sa ne mutam.Sa plecam la alta casa.In alt oras...oriunde numai sa nu mai fim printre zidurile incarcate cu atata amintire.Nu mai suportam la un moment dat....acum n-as mai pleca pentru nimic in lume.Tocmai pentru ca n-as rezista sa nu ma duc la cimitir daca nu zilnic,dar odata pe saptamana macar! Eu l-am dus in spital,pe picioarele lui(doar ca respira greu).Cu cateva ore inainte inca dansa si spunea poeziile lui maica-sa invatate de la gradinita.Era vioi.La un moment dat m-a rugat(din senin!)sa-i arat inca odata pe calculator pozele facute la gradi cu micii lui colegi.S-a uitat minute in sir la ele,nemiscat...oare si-a luat ramas bun? Avea sa moara cateva ore mai tarziu... Avea sa moara in teoretic cel mai sigur loc-spitalul.Cand l-am lasat in bratele asistentei(urma sa ma duc dupa mami sa vina sa stea cu el),am rasuflat usurat si m-am gandit ca totul va fi bine.Raspunsul medicului dupa deces:"Asa a vrut Dumnezeu"...chiar?Asa o fi oare?Asta ma asteptam sa o spuna eventual un preot.Nicidecum un medic. Cand am spus "patetic" m-am referit la conditia barbatului de a suporta mai mult,el fiind cel care plange mai putin,care ofera sprijin...e putin aiurea sa vezi un barbat vaitandu-se... Oricum va simtim alaturi prin reactiile primite.Si va multumim.Din suflet.
sint convinsa ca Bianca nu vroia sa iti reproseze nimic legat de salut (deci nu e nevoie sa te scuzi, sau sa te simti jenat). Ea cauta doar o formulare prin care sa inceapa propriul mesaj... stii, am vrea pe de o parte sa iti spunem "bine ai venit" - pentru ca aici te vei simti acasa, inteles si niciodata judecat - insa avind in vedere motivul pentru care toti am ajuns pe acest forum - aceasta formulare nu isi mai are locul, sau suna oarecum fals... Am fi dat orice sa nu avem nevoie sa venim aici, sa ne fi bucurat de puii nostri si azi. Dar din pacate nu am avut norocul asta, si fiecare dintre noi ne cautam "calea" de a supravietui fara ei...
Si voi barbatii aveti tot dreptul sa va exprimati durerea, sa plingeti, intr-un cuvint - sinteti si voi oameni. Uneori asta chiar ne ajuta, sa stii! Altfel am avea impresia ca sintem noi mamele nebune
Te imbratisez cu drag,
Cami, Mama lui Victor, nascut fara viata pe 14 dec 2007, la 40S Mamica fericita a lui Ilann, nascut pe 30 aprilie 2009
Draga tatic de ingeras, cuvintele sunt asa de neincapatoare pentru durerea pe care o suferim odata cu pierderea unui copilas! As vrea doar sa spun ca si noi ne-am pierdut baietelul in urma unei culpe medicale...si n-am mai gasit puterea sa luptam cu medicul...cu sistemul...! Au trecut de atunci 5 luni si trei zile...durerea este tot mai greu de dus pentru ca proportional cu trecerea timpului creste dorul, dorul imens de copilasul nostru drag! Daca as fi stiut ca facandu-se dreptate voi reusi sa-mi aduc baiatul inapoi........vaaaaaaaaaai cum am mai fi luptat! As fi facut orice...ORICE! Acum ma simt oarecum vinovata ca nu i-am dat in judecata. Daca toti ar face cum am facut noi...medicii si-ar permite sa greseasca inca o data si inca o data...Si se pierd vieti pe mana lor! Nu e drept! Dumnezeu da viata...ei cine sunt sa o ia? Si totusi am facut ceva...am vorbit lumii despre cum ne-am pierdut copilasul...am spus numele medicului de cate ori am avut ocazia...si stiu ca nu e putin lucru. Ce sa spun despre durerea voastra? Sa dea Dumnezeu sa gasiti puterea fiecarui pas de a merge mai departe! Sa fiti sanatosi, iar bunul Dumnezeu sa aiba grija de sufletelul puiului mic Rudi! Tatic, mamica si fratior de ingeras, va imbratiseaza cu sufletul Angela, mamica ingerasului Calin Gabriel
Angela, mama ingerasului Calin Gabriel si a unei minuni pe Pamant, Octavian Andrei
Merci pentru urari,pentru primire... In USA,daca un medic comite o culpa medicala,asiguratorul lui plateste fara comentarii!In schimb,polita viitoare va fi atat de mare,incat medicul ori renunta sa mai practice medicina(desigur asta nu inseamna ca nu ramane dator asiguratorului),ori se va gandi de 2-3 ori inainte sa greseasca. Atunci cand asa se va implementa si la noi in Romania,se vor schimba lucrurile.Pana atunci voi lupta.Sper doar sa-mi dea Dumnezeu putere si rabdare sa ma duc pana la capat.O fac pentru Rudi al meu,pentru toti ingerasii.Nu e crestineste sa te razbuni...dar si nepasarea-indiferenta poate ucide! Sunt alaturi de voi toti,chiar daca sunt oarecum limitat datorita faptului ca nu cunosc 100% sentimentele voastre-pentru ca eu n-am nascut.Pot doar sa impartasesc suferinta cu voi,sa pun umarul sa puteti plange,pentru ca nimeni nu cunoaste aceasta suferinta.Nimeni nu are cruce de dus ca a noastra.Nici macar cei orfani de parinti.Doar NOI stim.
Aici deocamdata sunt foarte uniti doctorii, si cei care fac anchetele in asa fel se face ca totdeauna altcineva e de vina nu doctorii.Trebuie sa fie un caz foarte clar si fara iesire pentru doctor ca sa se recunoasca culpa medicala, dar si eu sunt de parere ca trebuie facut ceva.
Si in ceea ce priveste credinta, da, ne invata sa iertam ,si eu sunt foarte religioasa dar consider ca din moment ce nu l-am omorat pentru ceea ce a facut inseamna ca l-am iertat, dar toti ne platim greselile, cel putin asa ar trebui.Exista lege pentru toti.Sa dea Dumnezeu sa vi se faca dreptate , si voua si tuturor celor care sufera in astfel de situatii. Intr-adevar nu-i aducem inapoi pe ingerasii nostrii dar , cel putin altii sa nu pateasca le fel.Si va spun de ce gandesc asa ,pentru ca la un moment dat chiar tu poti fi din nou intr- situatie asemanatoare in acelasi loc.Mai concret: pe baietasul meu Rici l-am operat de hernie in Sighet la 7 luni si a recidivat dupa o luna jumate, a doua oara l-am dus la chirurgie infantila la Cluj de unde l-am adus acasa cu plaga infectata ,cu puroi la fiecare fir si taietura gata sa se deschida.Pe atunci mi s-a parut un fleac, i-am dat antibiotice tari si l-am scapat, da ,dar era acasa din a 3a zi dupa operatie.La vremea aia n-am facut nici o reclamatie,oricum eram deja acasa si ar fi zis ca de acasa s-a infectat cu toate ca in lege scrie foarte clar inclusiv 30 de zile de la externare sunt considerate infectii de spital. Acum am ajuns cu Larisa exact la acelasi spital dar la alt doctor.El nu mi-a externat fata la 3 zile nici macar n-a adus-o inapoi la neonatologie unde era vorba s-o aduca la 3 ore dupa operatie ci a tinut-o cu banala gentamicina pana in ziua cand a facut de 4 ori stop cardio-respirator adica in a 9-a zi postoperator cand a cerut salvare si s-a debarasat de noi, ca fetita sa nu moara la ei ci la neonatologie, parca cineva e prost.
Concluzia e ca imi pare rau ca n-am facut sesizare atunci cand am patit ce am pati cu Rici, poate ar fi facut mai multa dezinfectie si poate cu Larisa n-as fi patit la fel dar mai urat, poate chiar Dumnezeu m-a pedepsit pentru ca n-am luat atunci atitudine. Sa va dea Dumnezeu putere sa razbiti.
Dumnezeu nu e nedrept.Daca iti da o problema,cu siguranta iti da si rezolvare.Poate l-a scapat de ceva,stiu eu? decat sa fi ajuns la scaun cu rotile,mai bine asa! Asta ma linisteste oarecum. Ceea ce ma bantuie(oarecum) este conversatia mea avuta cu un coleg de breasla,de o anumita convingere religioasa(nu mentionez religia sa nu fac eventual atac la persoana)care dupa moartea lui Rudi,dealtfel intr-un mod foarte discret si protocolar,imi spunea ca cei morti nu se duc pe asa zisa "lumea cealalta".Ei nu sunt "ingerasi"!!! MOR.Pur si simplu.Inceteaza orice forma de viata.Praf si pulbere...asta m-a cutremurat.Asta a fost prea mult.Mai mult decat un om poate duce.Adica copilul meu e...NIMIC?nu ma vede? Nu e ingeras? Inocenta lui n-a fost destul sa devina un suflet inaripat in jurul lui Iisus? Cand imi aduc aminte,simt ca o iau razna. Nu e corect ce postez aici,pentru ca ating latura religioasa a lucrurilor.Si religia naste razboaie. Dar un suflet ranit e vulnerabil la asemenea informatii si semenii nostrii o stiu foarte bine si imediat bat la usa si te opresc pe drum! SPER! atat pot sa fac,sa sper ca e colo sus,ne vede zambind,plangand.Se roaga pentru...nu pentru mine,pentru fratesu!Pentru mama sa! Pentru ca eu abia astept sa-l revad...si sunt pregatit pentru asta.
Si eu am avut o astfel de experienta,dar religia crestina ne invata ca este ceva dincolo, si o spun oameni cu mai multa carte decat mine, ei , sufletele lor e vesnic, nemuritor,parapsihologii spun ca sunt o energie care functioneaza la 200 de hertzi iar noi la sute de mii de hertzi doar atata e diferenta ca nu-i vedem, dar cum sa-i vedem daca ei sunt lumina? Poate ca ai sa ma crezi nebuna, dar asculta-ti inima si il vei simti pe Rudi langa voi, asa cum multe mamici au spus si aici pe forum ca isi simt copilasii. Nici cel putin sufletele celor avortati nu se pierde, asa cum sustin inversunati multi. Am citit o intamplare, dar n-am retinut exact toate evenimentele,dar iti povestesc pe scurt:o femeie si-a scris testamentul si l-a predat unui parinte cu precizarea sa nu-l deschida doar peste 10 ani dupa moartea ei.Cand au trecut cei 10 ani preotul a deschi testamentul si a citit cum ca femeia facuse cateva avorturi, si dupa putin timp a inceput sa auda voci atunci cand nimeni nu era langa ea.Cutremurata, inmarmurita a intrebat cine o tot striga ,erau niste luminite care i-au raspuns ca sunt copii ei avortati pe care ea nu i-a vrut.Tot o intrebau de ce nu i-a vrut.Femeia a scris acest testament ca alte femei sa nu pateasca ce a patit ea.Si de ce testament - pai normal sa nu o creada nebuna.
Multe intamplari din acestea stiu si sunt convinsa ca ei exista, si mai sunt convinsa de un lucru - fiecare vom plati dupa faptele noastre,si acolo nu mai conteaza cate scoli ai ce functie ai sau cati bani ai.
Draga taticule...in nici un caz nu am vrut sa-ti reprosez ca nu ai salutat....imi pare rau ca s-a inteles asa...eram foarte obosita cand ti-am scris si poate ca nu am fost coerenta in exprimare dar e asa cum a spus Cami...fiind primul tatic de inger care participa aici pe Forum, am vrut sa-ti urez ..."Bun venit"...dar mi se pare ridicol sa spun asa ceva, in conditiile in care, nu doresc nimanui sa ajunga aici...ceea ce se contrazice insa cu dorinta ca, toti cei ca noi, adunati aici, sa stie ca aici vor fi primiti cu multa caldura si intelegere...
Cat despre acel coleg de breasla, care ti-a spus ce ti-a spus....oricat de greu ne este atunci cand auzim astfel de cometarii, trebuie sa ne detasam si sa intelegem ca "Ei" (cei care nu au pierdut un copil), pur si simplu nu au cum sa inteleaga ce e in sufletul nostru cand ei sunt atat de insensibili......Si stii cum se spune: cate capete, atatea idei... Important este acum, ca voi sa va inconjurati de oameni care sunt empatici si daca nu va sunt alaturi in momentele grele, sa va agatati de orice va ajuta sa acceptati ce i s-a intamplat lui Rudi.... Si eu, chiar daca nu mi se pare drept, ce mi-a dat Dumnezeu, am ajuns sa gandesc ca EL stie mai bine...si ca asa e mai bine si pentru Emma si pentru noi, cei ramasi pe Pamant...Si ma gandesc ca fetitei mele, ii este bine acolo unde e...TREBUIE sa cred asta....
Subiectul "Religie", e unul delicat si controversat in acelasi timp...dar eu cred ca cea mai importanta este, pur si simplu, credinta in Dumnezeu...nu faptul ca intri in biserica in fiecare zi, nu ca iti faci cruce mare, sa te vada toata lumea ca te inchini...ci, ceea ce gandesti, ce simti in adancul sufletului tau, conversatiile pe care le porti cu Dumnezeu si ceea ce faci, in concordanta cu aceste sentimente, ganduri, conversatii......EL oricum te cunoaste mai bine decat te cunosti tu pe tine insuti/insati.... si cred ca onestitatea fata de EL este, pana la urma ceea ce conteaza cel mai mult...si asa ajungi sa evoluezi spiritual.... Am sa inchei acum, cu o povata frumoasa, pe care am primit-o acum doua zile, de la o buna prietena:
Omul a soptit: Doamne vorbeste-mi! Si o ciocarlie a inceput sa cante, Dar omul nu a auzit. Asa ca omul a strigat: Doamne vorbeste-mi! Si bubuitul tunetului a rasunat De la o margine a cerului la cealalta, Dar omul nu a ascultat. Omul a privit in jurul sau si a spus: Dumnezeule, da-mi voie sa Te vad! Si o stea a stralucit scanteietoare, Dar omul nu a observat-o. Si omul a strigat: Doamne, arata-mi o minune! Si o viata s-a nascut, Dar omul nu a stiut. Asa ca omul a strigat in disperare: Doamne, atinge-ma ca sa stiu ca esti aici! La care Dumnezeu s-a aplecat si l-a atins pe om. Insa omul a dat cu mana alungand fluturele, Si si-a vazut mai departe de drum. Nu lasa sa-ti scape vreo binecuvantare,numai fiindca nu o primesti in felul in care o astepti tu!"
Aveti grij de voi si de Erich si sa va dea Dumnezeu putere si lumina.... Pe curand!
Sarut mana Bianca! N-am luat in nume de rau atentionarea,mai mult de cat atat,chiar ai avut(involuntar)dreptate! Nu am salutat In fine. La inceput am avut amandoi probleme de credinta,trebuie sa recunosc.Instinctual am inceput sa-L acuzam pe Dumnezeu.Imediat au aparut la usa vecinii de alta religie cu ale lor reviste frumos colorate,in care toata lumea e fericita,leul sta alaturi de caprioara,lupul langa miel...erau pregatiti baietii,nu gluma.Numere vechi,ale caror titluri erau foarte sugestive,"la subiect" as putea spune. Mi-am zis "hai sa vad,UNDE E RUDI AL MEU?!"...si am citit...am citit...si nu l-am gasit.Cu ghilimelele de rigoare,evident.Raspunsul a venit din partea unui preot romano-catolic:"Este in ceruri.E un ingeras acum"...am simtit o usurare. Instinctul parintesc se mai intreaba in mine daca oare e bine el acolo,nu ii e frig?nu-i-e foame?ne vede?nu se teme "singur" acolo?...de multe ori imi vine sa ma culc pe mormantul lui,sa incerc sa-l imbratisez,sa-l apar de frig... Sper doar sa fie bine.Sa ma ierte daca l-am certat...ii vroiam doar binele.Sa nu fie suparat pentru ce n-am putut sau de multe ori n-am vrut sa fac pentru el...Doamne ce n-as da sa le pot face acum...dar nu se poate!E tarziu...mult prea tarziu.Ma rog doar sa mai am ocazia odata sa intorc lucrurile...si pentru asta as renunta in clipa asta la viata mea. Sper doar sa fie acolo sus unde e bine.Si daca e asa,am sa mor linistit.Il rog pe Domnul sa aiba grija de el...pentru ca e micut...pana vin. Sunt trist ca e innourat afara si nu vad stelele pe cer...ne-a obisnuit fratesu cum ii tot face cu mana ori de cate ori are ocazia...seara si noi ne uitam pe cer,involuntar...Doamne de l-as mai vedea macar odata!Mi-as da viata pentru asta!
Sa ramai in urma copiilor tai pe pamant e dureros...Nu pot sa-mi imaginez durerea, chinul prin care treceti zi de zi.M-a durut sufletul cand am pierdut-o pe Ioana....si e greu sa revin la normal .Nu am tinut-o in brate..nu am alinat-o noptile..NU AM CUNOSCUT-O!!!!Dar sa fii zi de zi langa copilas..sa-l vezi cum creste..si sa fii supus dintr-o data la asa ceva e crunt. Stiu ca mereu va fi durerea vie pentru ca il aveti alaturi pe fratele geaman..dar si o alinare pentru care trebuie sa aveti grija de el si ca va este alaturi..sa-i alungati durerea din sufletelul lui, pt ca e atat de greu sa explici unui copilas asa ceva. Am o admiratie pentru ca ai vorbit despre asta,ca tata, pentru ca de obicei tatii sunt mai neglijati si cred ca sufera la fel de mult ca mamele..doar ca pe ei ne sprijinim si uitam uneori ca si ei au pierdut acelasi lucru, ca si noi , mamele.Eu ii multumesc sotului meu ca mi-a fost asa de mult alaturi..ca si-a ascuns de multe ori durerea si am relaizat un pic mai tarziu cat de mult era si el afectat de tot.
De multe ori ma gandesc ca daca n-ar fi Erich,poate ar mi mai usor...SAU mai greu.Dintre astea 2 careva.Ori-ori!Ori am trece mai usor peste si dupa o vreme am incerca sa facem inca un copil,ori...am renunta definitiv.Poate chiar am lua-o razna.Nu stiu. Asa,trebuie sa mentinem la suprafata.Trebuie sa avem grija unul de altul.Ca nici eu nici sotia sa nu ajunga sub nivelul apei.Toate astea pentru Erich. E foarte greu sa joci teatru in fata lui.Si nu o poti face la nesfarsit. Sa va relatez,pe scurt,reactia lui dupa prima vizita la mormant...o reactie care ne-a luat pe noi prin surprindere.Nu eram pregatiti NOI pentru asa ceva.A fost un mini-soc pentru noi 2. A stat cuminte,a privit poza care e pusa langa numele lui...dupa ce ne-am luat ramas bun de la Rudi(intotdeauna pupam poza cu degetele),la un moment dat a inceput sa planga.Brusc.Era un plans...inecat.Un plans ce n-am mai auzit nici pana atunci,dar nici de-atunci incoace.Un plans diferit,plin de suferinta muta-nu-si putea explica ce simte,nu-si putea transforma durerea in cuvinte ca oamenii mari.Cand l-am intrebat de ce plange(am crezut ca il doare ceva,s-a lovit si n-am observat eu!),a zis ca nu are nimic.apoi a continuat sa planga...intr-un final a zis:"Plang dupa Rudi"...atunci am crezut ca o iau la fuga.Plec.Am simtit ca innebunesc.Toti 3 plangand,am mers mai departe,ca la poarta sa ne opreasca,a stat un pic,s-a uitat inapoi in directia in care era fratesu,si a intrebat:"Rudi nu mai vine inapoi niciodata sa ne jucam?"...n-am fost in stare niciunul sa-i raspundem.Doar am dat din cap ca nu. Vreo 3-4 zile era foarte schimbat(bine,nu mai e el demult,dar atunci era un pic altfel).Abia se juca.Statea mult intr-un loc,isi lua sa zicem o masinuta si cu aia se juca ore in sir.... Cam asta ar fi reactia unui copil FOARTE pe scurt. De multe ori sunt rau si imi doresc sa nu fi fost gemeni...ajunge ca suferim noi.Mi-e greu sa-l vad tanjind dupa fratesu...
Baietasul meu Rici nu mai vrea sa vorbim de Larisa ,si de foarte multe ori mi-a reprosat ca el n-a vazut-o numai in poza , ca el n-a pupat-o,iar uneori imi spune ca ii e dor de ganguritul ei cum o auzea prin telefon. E cumplit sa-ti vezi copilul suferind asa.La un moment dat povestea la toti colegii si prietenii lui ca nu mai are surioara pentru ca doctorul nu s-a spalat bine pe maini si a infectat-o, sau cu alte ocazii zicea ce norocos este el , ca si el a fost bolnav dar nu l-a luat Dumnzeu. Si toate astea din cauza ca noi nestiind ce sa-i zicem, am zis ca Larisa a fost foarte bolnava si a suferit foarte mult si la Doamne-Doamne i-a fost mila de ea si l-a luat la El. La ideea de a mai cere de la Doamne-Doamne alta surioara, initial a zis ca nu-i mai trebuie, ca acum a avut sansa sa aiba o surioara( foarte mult si-a dorit o surioara)si ca urmatorul va fi baiat si nu-i trebuie baiat, dar acum i-ar fi totuna numai sa aiba cu cine sa se joace," da-de urmatorul va avea mai mult noroc". Aveti grija de voi
...cumplit de greu....te inteleg perfect....in primele zile, dupa ce am pierdut-o pe Emma, im doream ca Luca sa nu fi existat si, oricat de vinovata ma simteam atunci cand realizam ce gandeam...continuam sa gandesc asa....Si totusi, Luca e cel care mi-a dat putere sa depasesc acea prima perioada...E greu de explicat.....dar cred ca ma intelegi....
Erich trebuie ajutat sa inteleaga ce s-a intamplat....nu va fi usor sa gasiti cuvintele potrivite dar, trebuie sa vorbit cu el...asa, pe intelesul lui...Intra, te rog, pe site, la Resurse- si citeste ce e scris in sectiunile Pentru copii si Amplitudinea durerii.....poate va va ajuta sa gasiti modalitatea de a-l ajuta sa inteleaga..... Si sa nu o iei la fuga....chiar daca asta simti ca ai nevoie sa faci in astfel de momente....nici macar figurativ....Erich are nevoie de tine si tu ai nevoie de el....Vorbiti cu el!....Vorbiti cu el!....Felul in care ramane marcat acum de pierderea fratelui lui, il va urmari toata viata, de aceea e foarte important sa fie sprijinit emotional... Nu spun ca nu o faceti, pentru ca sunt convinsa ca ii oferiti multa iubire ci doar sa fiti atenti, cum o faceti....Comunicarea este esentiala acum....Asa cum tu ai nevoie sa impartasesti cu noi,gandurile tale, asa si el! Chiar daca este copil, are nevoie sa vorbeasca despre asta, cu atat mai mult, cu cat Rudi era fratele lui geaman.... Ca e prin intermediul desenului, prin joaca, cantecele, povesti cu talc sau pur si simplu, discutand...important este sa il ajutati sa inteleaga....Iarta-ma daca am zis ceva nepotrivit..am simtit insa nevoia sa-ti spun lucrurile astea....